Liga a 2-a / Et. 28: Victorie fără probleme la Motru: Pandurii – Dunărea 0-3!

De doar 15 minute a avut nevoie Dunărea la Motru pentru a deschide scorul în partida cu Pandurii Tg. Jiu din cadrul etapei a 28-a. Ionuţ Ţenea a trecut de doi adversari centrând perfect de pe dreapta până la Valentin Munteanu care a reluat balonul cu capul direct în plasă, din marginea careului de 6 metri.  

Diferenţa se măreşte în minutul 38. Aceleaşi Ţenea a centrat din dreapta careului balonul ajungând la Valentin Alexandru care-l trimite tot cu capul în plasa porţii lui Moga.

Dunărea intră la pauză cu un avantaj de două goluri pe care şi-l măreşte în minutul 67. Missi Mezu îl deschide în adâncime pe Valentin Munteanu care avansează până la limita careului, centrând apoi în zona centrală pentru Valentin Alexandru care a înscris cu latul, plasat, lângă bara din dreapta lui Moga.

Rezultatul se menţine până la final, Dunărea îşi trece în cont a 25-a partidă fără înfrângere, bifând a 6-a victorie consecutivă! Cu 68 de puncte, echipa noastră se află pe primul loc, la 10 puncte distanţă de ocupanta locului 3, Chindia Târgovişte care a pierdut ieri la Brăila cu 1-0 în faţa Daciei.

Vinerea viitoare, de la ora 17.00, „galben – albaştrii” vor juca la Călăraşi cu ASU Poli Timişoara.

 

Pandurii Târgu Jiu - Dunărea Călăraşi   0-3 (0-2)

Au marcat: V. Munteanu (15’), V. Alexandru (38’, 67’)

 

Pandurii: Moga - Băjan, Turda, Celea, Al. Vasilescu - Raiciu, Brînzan, Cr. Munteanu (cpt.)(23’ Cenaj), Şut (46’ G. Tudoran) - C. Ionică 73’ B. Lemac), D. Pîrvulescu. Rezerve: R. Stanca - Vodă, M. Maxin, Goşa

Antrenor: Adrian Bogoi

 

Dunărea: C. Lungu (cpt.) – I. Ţenea, B. Şandru, B. Manole, M. Tomozei - Cr. Puşcaş, P. Iacob (79’ M. Drăghiceanu) - Missi Mezu, S. Pană, V. Munteanu (71’ C. Cristea) - V. Alexandru (73’ C. Rus). Rezerve: G. Popa - Al. Stoica, A. Dobrosavlevici, G. Mendy

Antrenor: Dan Alexa

 

Arbitru: Dragoş Istrate (Bucureşti); Asistenţi: Ionuţ Marius Bobe (Videle) şi Cristian Voicu (Focşani).

Cartonaşe galbene: Al. Vasilescu (48’), G. Turda (52’), Moga (69’), Ad. Băjan (69’), B. Lemac (77’) / V. Alexandru (51’), M. Tomozei (69’)

 

Etapa a 28-a

 

Sportul Snagov – FC Argeş 1-2

Au marcat: B. Stancu (50’) / I. Năstăsie (14’), V. Buhăescu (75’)

 

Dacia Brăila – Chindia Târgovişte 1-0

A marcat: I. Popescu (17’ – autogol)

 

Ripensia Timişoara – Academica 3-3

Au marcat: I. Dumiter (39’), Ad. Popa (44’), Cr. Bucşan (58’) / Fl. Barbu (19’ – pen.), Al. Popescu (48’), C. Gliga (68’)

 

Luceafărul Oradea – CS Mioveni 0-1

A marcat: I. Burnea (45’)

 

Ştiinţa Miroslava– CS Baloteşti 1-2

Au marcat: Al. Izmană (90+2”) / M. Neagu (47’), Ov. Herea (83’)

 

Pandurii Tg. Jiu – Dunărea Călăraşi 0-3

Au marcat: V. Munteanu (15’), V. Alexandru (38’, 67’)

 

ASU Poli Timişoara – CS Afumaţi

Foresta Suceava – Hermannstadt

ASA Tg. Mureş – Metaloglobus 0-3

UTA Arad – Olimpia Satu Mare 3-0

 

Clasament

1. Dunărea Călăraşi     28   21   5    2    57-19   68

2. AFC Hermannstadt   27   18   8    1    42-11   62

3. Chindia Târgovişte   28   17   7    4    57-18   58

4. FC Argeş                28   14   7    7    41-25   49

5. CS Afumaţi             27   14   6    7    36-21   48

6. Academica Clinceni  28   13   8    7    46-37   47

7. ASU Poli Timişoara   27  12   5   10    39-31   41

8. CS Mioveni              28  10   8   10    40-35   38

9. UTA Arad                28    8   10 10    37-36   34

10. Sportul Snagov      27    9   7   11    25-25   34

11. Luceafărul Oradea  28    9   7   12    43-45   34

12. Ripensia Timişoara 28    8   9   11    55-43   33

13. Metaloglobus         28    9   6  13    28-38    33

14. ASA Tg. Mures       28    9   4   15    38-58   31

15. CS Baloteşti          27    8   6   13    35-52   30

16. Ştiinţa Miroslava    28    7   6   15    31-55   27

17. Foresta Suceava     27   8   3   16    24-67    27

18. Dacia Brăila           27   6   7   14    51-53    25

19. Pandurii Tg. Jiu      27   5   9   13    32-47    24

20. Olimpia Satu Mare 28    6   2   20    19-60   -42

ASA Tg. Mureş şi Olimpia Satu Mare s-au retras din competiţie.

 

Etapa a 29-a

Vineri, 13 aprilie

17.00 Dunărea – ASU Poli Timişoara

18.00 CS Mioveni – Ripensia Timişoara

Sâmbătă, 14 aprilie

11.00 CS Afumaţi – Ştiinţa Miroslava

11.30 Hermannstadt – Luceafărul Oradea

Duminică, 15 aprilie

11.00 UTA Arad – Sportul Snagov

11.00 CS Baloteşti – Foresta Suceava

11.00 Metaloglobus – Dacia Brăila

17.00 Chindia Târgovişte – FC Argeş

Liga a 2-a / Et. 28: Pandurii Tg. Jiu – Dunărea, azi, ora 14.00, în direct la Digisport 1

Etapa a 28 a ligii a 2-a continuă astăzi când vor avea loc nu mai puţin de 6 jocuri. De la ora 14.00 pe stadionul din Motru se va disputa partida dintre Pandurii Tg. Jiu şi Dunărea Călăraşi.

Gorjenii se află pe locul 19 totalizând după 26 de partide doar 24 de puncte. În cele 12 jocuri disputate acasă, Pandurii au obţinut 2 victorii (toate în retur, în ordine cu Metaloglobus (1-0), în et. a 22 şi cu CS Mioveni (2-1), în et. a 24-a), 5 egaluri şi tot atâtea înfrângeri, golaverajul fiind negativ, 15-22.

În deplasare, gorjenii s-au ales cu 3 victorii (et.3: 2-3 cu Metaloglobus, et.5: 0-4 cu CS Mioveni şi et.7: 0-2 cu CS Baloteşti), 4 egaluri (toate în tur) şi 7 eşecuri (din care 4, în retur). Golaverajul este de asemenea negativ, 17-22.

În retur, Pandurii a obţinut 2 victorii şi 5 eşecuri, golaverajul fiind negativ, 6-13!

De la începutul sezonului şi până acum, pe banca celor de la Pandurii s-au perindat 4 antrenori : Adrian Iencsi (et. 2-10), Marian Ploaie (et. 11-15), Dorian Gugu (et. 16-18) şi Adrian Bogoi (din et. a 19-a).

De partea cealaltă, Dunărea a ajuns deja la 24 de partide fără înfrângere. În retur, echipa noastră a obţinut 8 victorii şi o remiză, golaverajul fiind pozitiv, 18-4.

În tur, Dunărea a câştigat cu 3-1, golurile fiind marcate de B. Şandru (39), V. Alexandru (42 - pen.) şi S. Homei (48 - autogol), respectiv G. Dodoi (20).

Pentru Pandurii au evoluat în sezoanele precedente nu mai puţin de 5 jucători care îmbracă acum tricoul Dunării. E vorba de Călin Cristea, Bogdan Şandru, Valentin Munteanu, Valentin Alexandru şi Ciprian Rus.

 

Partida de la Motru va fi arbitrată de bucureşteanul Dragoş Istrate (40 de ani - arbitru L1) şi va fi transmisă în direct de Digisport 1.

 

Dunărea Călăraşi

 

ACASĂ

TUR:        9      8    1    0    24-5     25

RETUR:    5      4    1    0     10-2    13

TOTAL:  14     12    2    0     34-7    38p

 

 

DEPLASARE

TUR:     10    5    3    2    12-10    18p

RETUR:   3    3    0    0       8-2       9p

TOTAL:  13    8   3    2      20-12    27p

 

Acasă:          14    12    2    0    34-7     38p

Deplasare:    13     8    3    2    20-12    27p

Total             27   20    5    2    54-19    65p

 

Pandurii Tg. Jiu

 

ACASĂ

TUR:        9     0    5    4     11-16    5

RETUR:    3     2     0    1      4-6      6

TOTAL:   12    2     5    5     15-22   11p

 

DEPLASARE

TUR:     10     3    4    3    15-15    13p

RETUR:   4     0    0    4       2-7       0p

TOTAL:  14    3    4    7     17-22    13p

 

Acasă:          12      2    5    5     15-22     11p

Deplasare:    14      3    4    7     17-22     13p

Total            26       5    9  12     32-44     24p

 

Etapa a 28-a

 

Sportul Snagov – FC Argeş 1-2

Au marcat: B. Stancu (50’) / I. Năstăsie (14’), V. Buhăescu (75’)

 

Dacia Brăila – Chindia Târgovişte 1-0

A marcat: I. Popescu (17’ – autogol)

 

Vineri, 6 aprilie

11.00 Ripensia Timişoara – Academica

11.00 Luceafărul Oradea – CS Mioveni

11.00 Ştiinţa Miroslava– CS Baloteşti

14.00 Pandurii Tg. Jiu – Dunărea Călăraşi

15.00 ASU Poli Timişoara – CS Afumaţi

16.00 Foresta Suceava – Hermannstadt

ASA Tg. Mureş – Metaloglobus 0-3

UTA Arad – Olimpia Satu Mare 3-0

 

Clasament

1. Dunărea Călăraşi      27  20   5    2   54-19   65

2. AFC Hermannstadt    27  18   8    1   42-11   62

3. Chindia Târgovişte    28  17   7    4   57-18   58

4. FC Argeş                 28  14   7    7    41-25  49

5. CS Afumaţi              27  14   6    7    36-21  48

6. Academica Clinceni   27  13   7    7    43-34  46

7. ASU Poli Timişoara   27  12   5   10   39-31   41

8. CS Mioveni              27   9    8   10   39-35   35

9. Sportul Snagov        27   9    7   11   25-25   34

10. Luceafărul Oradea  27   9    7   11   43-44   34

11. Ripensia Timişoara 27   8    8   11   52-40   32

12. UTA Arad              27   7  10    10   34-36   31

13. ASA Tg. Mures       27   9    4   14    38-55   31

14. Metaloglobus        27    8    6   13   25-38   30

15. CS Baloteşti         26    7    6   13    33-51   27

16. Ştiinţa Miroslava   27    7    6   14    30-53   27

17. Foresta Suceava    27    8   3   16    24-67   27

18. Dacia Brăila          27    6   7   14    51-53   25

19. Pandurii Tg. Jiu     26    5   9   12    32-44   24

20. Olimpia Satu Mare 27    6   2   19    19-57  -42

ASA Tg. Mureş şi Olimpia Satu Mare s-au retras din competiţie.

 

Etapa a 29-a

Vineri, 13 aprilie

17.00 Dunărea – ASU Poli Timişoara

18.00 CS Mioveni – Ripensia Timişoara

Sâmbătă, 14 aprilie

11.00 CS Afumaţi – Ştiinţa Miroslava

11.30 Hermannstadt – Luceafărul Oradea

Duminică, 15 aprilie

11.00 UTA Arad – Sportul Snagov

11.00 CS Baloteşti – Foresta Suceava

11.00 Metaloglobus – Dacia Brăila

17.00 Chindia Târgovişte – FC Argeş

Liga a 2-a / Et. 28: Dragoş Istrate (Bucureşti), arbitrul partidei Pandurii – Dunărea

CCA a decis ca partida de la Motru dintre Pandurii Tg. Jiu şi Dunărea Călăraşi, din cadrul etapei a 27-a, programată vineri de la ora 14.00 să fie condusă la centru de bucureţteanul Dragoşş Istrate. În vărstă de 40 de ani, Istrate este de profesie economist iar marţi, 3 aprilie a arbitrat la Modelu jocul dintre Înainte şi ACSM Olteniţa, scor 1-0.

Asistenţi vor fi Marius Ionuţ Bobe (Videle) şi Cristian Voicu (Focşani). Rezervă este piteşteanul, Marius Naidin.

Observatori au fost desemnaţi Zaharia Ciev (Timişoara) şi Dumitru Paraschiv (Drobeta Turnu Severin).

Dunărea se află în acest moment pe prrimul loc în clasament cu 65 de puncte iar Pandurii pe 19, coborând un loc după ce Dacia a produs vineri surpriza învingând acasă pe Chindia Târgovişte cu 1-0.

Meciul de la Motru va fi transmis în direct de Digisport 1.

 

Etapa a 28-a

 

Sportul Snagov – FC Argeş 1-2

Au marcat: B. Stancu (50’) / I. Năstăsie (14’), V. Buhăescu (75’)

 

Dacia Brăila – Chindia Târgovişte 1-0

A marcat: I. Popescu (17’ – autogol)

 

Vineri, 6 aprilie

11.00 Ripensia Timişoara – Academica

11.00 Luceafărul Oradea – CS Mioveni

11.00 Ştiinţa Miroslava– CS Baloteşti

14.00 Pandurii Tg. Jiu – Dunărea Călăraşi

15.00 ASU Poli Timişoara – CS Afumaţi

16.00 Foresta Suceava – Hermannstadt

ASA Tg. Mureş – Metaloglobus 0-3

UTA Arad – Olimpia Satu Mare 3-0

 

Clasament

1. Dunărea Călăraşi     27   20   5    2    54-19   65

2. AFC Hermannstadt   27   18   8    1    42-11   62

3. Chindia Târgovişte   28   17   7    4    57-18   58

4. FC Argeş                28   14   7    7    41-25   49

5. CS Afumaţi             27   14   6    7    36-21   48

6. Academica Clinceni  27   13   7    7    43-34   46

7. ASU Poli Timişoara   27  12   5   10    39-31   41

8. CS Mioveni              27   9    8   10   39-35    35

9. Sportul Snagov        27   9    7   11    25-25   34

10. Luceafărul Oradea  27   9    7   11    43-44   34

11. Ripensia Timişoara 27   8    8   11    52-40   32

12. UTA Arad              27   7  10   10    34-36    31

13. ASA Tg. Mures       27   9    4   14    38-55    31

14. Metaloglobus        27    8    6   13    25-38   30

15. CS Baloteşti          26   7    6   13    33-51    27

16. Ştiinţa Miroslava    27   7    6   14    30-53    27

17. Foresta Suceava    27    8   3   16    24-67    27

18. Dacia Brăila          27    6   7   14    51-53    25

19. Pandurii Tg. Jiu     26    5   9   12    32-44    24

20. Olimpia Satu Mare 27    6   2   19    19-57   -42

ASA Tg. Mureş şi Olimpia Satu Mare s-au retras din competiţie.

Liga Elitelor U17 / Et. 12: Eşec pentru Dunărea în Capitală

Liga Elitelor U17 a programat miercuri jocurile contând pentru etapa a 12-a. În Seria Est, Dunărea a fost învinsă în deplasare de Regal Sport cu 3-1 coborând un loc în clasament până pe 5.

Miercurea viitoare, echipa pregătită de Dan Andronache va juca pe teren propriu cu LPS Piatra Neamţ, formaţie aflată pe 11 cu 8 puncte. În tur, scorul a fost egal, 0-0.

 

Etapa a 12-a / Rezultate

FC Viitorul – LPS Piatra Neamţ  3-0

Regal Sport – Dunărea Călăraşi 3-1

Steagu Roşu – Petrosport         0-1

Juventus Bucureşti – Concordia 2-0

Sporting Vaslui – Dinamo         0-0

 

Clasament

1. FC Viitorul            11  10  1   0    41-8     31

2. Sporting Vaslui      11   7  4   0    27-5     25

3. Juventus Bucureşti 11   7  2   2    29-17   23

4. Regal Sport           11   6  0   5    23-21   18

5. Dunărea Călăraşi   11   4   4   3    23-13   16

6. Dinamo Bucureşti  11   3   4   4    19-19   13

7. Petrosport            11   4   1   6    17-21   13

8. LPS Piatra Neamţ  11   3   2   6    14-22   11

9. Concordia             11   2   0   9     8-27     6

10. Steagu Roşu       11   0   0  11   10-58     0

 

Etapa a 13-a

Miercuri, 11 aprilie

12.00 Petrosport – Rtegal Sport

14.00 Dinamo – Juventus

14.00 Concordia – Steagu Roşu

14.00 Dunărea – LPS Piatra Neamţ

Miercuri, 18 aprilie

14.00 Sporting – FC Vaslui

Liga Elitelor U19 / Et. 12: Dunărea, înfrângere la Voluntari

Miercuri după-amiază s-au desfăşurat partidele din cadrul etapei a 12-a a Ligii Elitelor U19. În Seria Est, Dunărea a evolua în deplasare fiind învinsă clar de FC Voluntari cu 5-0.

Echipa noastră a coborât pe ultimul loc, acumulând până acum 6 puncte.

Miercurea viitoare, de la ora 12.00, Dunărea va juca la Călăraşi cu CSM Poli Iaşi, locul 6 cu 15 puncte. În tur, ieşenii au câştigat cu 6-0.

 

Etapa a 12-a / Rezultate

FC Viitorul – CSM Poli Iaşi                   7-0

FC Voluntari – Dunărea Călăraşi           5-0

Viitorul Argeş – CSS Târgovişte            0-1

Juventus Bucureşti – Concordia Chiajna 1-1

LPS Iaşi – Dinamo Bucureşti                4-4

 

Clasament

1. Dinamo Bucureşti   11   8   2   1   42-15   26

2. FC Viitorul             11   8   1   2   49-9    25

3. Juventus               11   6   4   1   30-17   22

4. FC Voluntari          11   6   2   3   35-13   20

5. Concordia             11   5   4   2   22-11   19

6. CSM Poli Iaşi         11   5   0   6   26-41   15

7. Viitorul Argeş        11   3   0   8   17-27     9

8. CSS Târgovişte      11   3   0   8   11-47     9

9. LPS Iaşi               11   1   3   7   21-39     6

10. Dunărea Călăraşi 11   2   0   9   12-46     6

 

Etapa a 13-a

Miercuri, 11 aprilie, ora 12.00

LPS Iaşi – FC Viitorul

Dinamo – Juventus

Concordia – FC Viitorul

CSS Târgovişte – FC Voluntari

Dunărea – CSM Poli Iaşi

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.