D. Dincă: Încă nu cred că suntem în liga I. E un vis prea frumos!

Dorinel Dinca

Preşedintele AJF Călăraşi, Dorinel Dincă a fost prezent sâmbătă la Bucureşti pentru a urmări partida dintre Metaloglobus şi Dunărea din ultima etapă a ligii a 2-a şi a avut emoţii uriaşe. Pe de o parte pentru că în teren se afla Dunărea, echipă pentru care a marcat goluri importante în Divizia B, în perioada 1995-1998, iar pe de altă parte pentru că la gazde a jucat şi băiatul său, Alex, împrumutat până la 30 iunie la formaţia din Pantelimon. Alex a fost titular şi integralist având o evoluţie peste media echipei la care a fost împrumutat în pauza de iarnă.

 

Doru, cum ţi s-a părut meciul cu Metaloglobus?

Un meci cu miză destul de importantă pentru ambele echipe. Atât pentru Dunărea ca să obţină acest trofeu, cât şi pentru Metaloglobus ca să se salveze de la retrogradare.

Ai avut duble emoţii astăzi. Pe de o parte pentru Dunărea, echipă la care ai jucat şi la care ţii enorm iar pe de altă parte şi pentru Alex care a jucat pentru Metaloglobus astăzi şi a făcut-o destul de bine.

Da, evoluţia lui a fost peste media echipei mai ales în repriza a doua. El trebuie să dea dovadă că este jucător profesionist. Indiferent unde va juca el trebuie să-şi facă datoria.

Suntem în Liga I! Poţi să crezi?

Nu, încă nu cred nici în momentul de faţă pentru că e un vis prea frumos dar acum ce trebuie să facem este să ne pregătim şi să abordăm această promovare în Liga I cu mare încredere. Important este să fim foarte pregătiţi la debutul în Liga I.

Vasile Iliuţă, mesaj pentru jucătorii Dunării: Continuăm împreună şi în Liga I!

Iliuta in vestiar

Marele absent al festivităţii de premiere a jucătorilor Dunării, desfăşurată sâmbătă după-amiază, la Călăraşi, a fost Vasile Iliuţă. Preşedintele Consiliului Judeţean a avut totuşi un mesaj pentru jucătorii, antrenorii şi conducerea Dunării, transmis pentru www.arenamedia.ro de către consilierul pe probleme de sport, Dorinel Dincă, şeful AJF Călăraşi. „Regret că n-am putut participa la această sărbătoare unică din fotbalul călăraşean. Însă asta nu mă împiedică, fie şi de la distanţă, să-i felicit pe jucători, pe antrenori,în frunte cu acest profesionist desăvârşit, Dan Alexa, pe cei din stafful administrativ dar nu în cele din urmă pe preşedintele executiv al AFC Dunărea 2005 Călăraşi, Florin Brişan. Împreună au făcut o campanie extraordinară, încununată de o promovare chiar de pe primul loc. Îi asigur în continuare de tot sprijinul meu şi al Consiliului Judeţean. Continuăm împreună şi în Liga I unde-mi doresc din suflet să avem o evoluţie mulţumitoare care să ne asigure supravieţuirea în elita fotbalului de la noi din ţară.!” a fost mesajul transmis de preşedintele CJ Călăraşi, Vasile Iliuţă.

Dunărea / Dan Drăgulin: Îi felicit pe campioni şi le urez mult succes în Liga I!

Dragulin Brisan Alexa

Primarul Dan Drăgulin a participat sâmbătă după-amiază la festivitatea de premiere a jucătorilor Dunării care au promovat în liga I de pe primul loc, eveniment desfăşurat pe platoul din faţa Prefecturii.

Drăgulin i-a felicitat pe jucători, antrenori şi preşedintele Florin Brişan primind din partea acestora şi tricoul de...campion. „AFC Dunărea Călăraşi a câştigat trofeul Ligii a 2-a de fotbal, prilej cu care ii felicit pe campioni şi le urez mult succes în Liga 1! Un efort sustinut al echipei, antrenorului, managerilor şi finanţatorilor, alături de extraordinara galerie, a făcut posibil acest succes. Felicitări şi un parcurs cât mai lung în Liga 1!” a fost mesajul postat de Drăgulin pe pagina personală de facebook cu puţin timp înaintea desfăşurării festivităţii de decernare a tricourilor şi medaliilor de campioni precum şi a trofeului acordat, în premieră, de FRF campioanei ligii a 2-a.

Liga a 2-a / Dunărea, de 19 ori pe primul loc!

Dunarea locul I

Dunărea Călăraşi a încheiat campionatul ligii a 2-a pe primul loc, poziţie pe care a ocupat consecutiv din runda a 21-a, mai exact din 8 decembrie 2017. Atunci, Dunărea a învins la Mioveni cu 3-1 iar Hermannstadt a terminat la egalitate, 0-0, duelul de acasă cu CS Afumaţi. S-au scurs de atunci şi până la final nu mai puţin de 18 etape.

Tot pe primul loc s-a aflat echipa noastră şi la finele rundei a 15-a când a învins acasă pe ASA Tg. Mureş cu 3-0 şi a profitat de remiza albă de la Sibiu dintre Hermannstadt şi Chindia Târgovişte.

În total, Dunărea a ocupat fotoliul de lideră preţ de 19 etape!

Hermannstadt s-a aflat pe prima poziţie timp de 14 etape: 6-14; 16-20. Ripensia Timişoara a ocupat primul loc între rundele 1 şi 5.

„Galben – albaştrii” au început slab campionatul ocupând în primele 3 runde locul 16. În prima etapă, Dunărea a fost învinsă la Clinceni de Academica cu 4-1, deşi a deschis scorul. A urmat remiza de acasă cu CS Mioveni (scor 1-1) iar în runda a 3-a a cedat la Sibiu cu 1-2. Hermannstadt a marcat golul victoriei în prelungiri!

Ascensiunea a început din etapa a 4-a odată cu instalarea pe banca tehnică a lui Dan Alexa. Între etapele 9 şi 20, cu excepţia rundei a 15-a, Dunărea s-a aflat pe 2, „în coasta” sibienilor.

În cele 38 de meciuri disputate, echipa noastră a obţinut29 de victorii, 6 egaluri şi 3 înfrângeri. Golaverajul este pozitiv: 75-24! Cu Dan Alexa pe bancă, Dunărea a strâns 92 de puncte!

 

Echipe care au ocupat locul I în ediţia 2017 – 2018

Ripensia Timişoara: etapele 1-5

AFC Hermannstadt: etapele 6-14; 16-20

Dunărea Călăraşi: et. 15; etapele 21-38

 

Locurile ocupate de Dunărea în ediţia 2017 – 2018

Loc 16: etapele 1-3

Loc 13: etapa 4

Loc 12: etapa 5

Loc 7: etapa 6

Loc 6: etapa 7

Loc 4: etapa 8

Loc 2: etapele 9, 10, 11, 12, 13, 14, 16, 17, 18, 19, 20

Loc 1: etapele 15, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 28, 29, 30, 31, 32, 33, 34, 35, 36, 37, 38.

Dunărea / Dan Alexa: Cred că i-am făcut mândri pe călărăşeni!

dan alexa 2 iunie

Victorie logică pentru Dunărea pe Metaloglobus, scor 2-0, rezultat care a generat promovarea echipei noastre în prima ligă chiar de pe primul loc al topului L2. Antrenorul Dan Alexa a declarat imediat după partida cu Metaloglobus că Dunărea merita să promoveze în L1 de pe primul loc, conducând plutonul ligii a 2-a săptămâni bune, la rând.

Reunirea lotului se va produce pe 18 iunie, obiectivul fiind crearea unei echipe competitive care să facă faţă rigorilor primului eşalon.

Tehnicianul Dunării a avut şi un mesaj pentru toţi susţinătorii, începând cu suporterii şi terminând cu reprezentanţii principalilor finanţatori, Consiliul Judeţean, respectiv Primăria şi Consiliul Local Călăraşi.

 

Dane, am trecut cu bine şi peste acest ultim meci. O victorie care ne-a adus şi Cupa la Călăraşi. Felicitări! Ce ne poţi spune?

Anul acesta a fost într-adevăr anul Călăraşiului. Cred că am meritat să câştigăm. Am condus în marea majoritate a timpului. Puteam să „închidem” acest subiect chiar în urmă cu 2 jocuri. Am căutat să dăm şanse şi altor jucători. În plus, ne-au lipsit şi câţiva componenţi de bază: golgeterul nostru, Valentin Alexandru, Missi Mezu, Valentin Munteanu, un jucător care ştie să facă diferenţa, Drăghiceanu, care ne-a lipsit aproape tot returul. Astăzi am arătat că am abordat meciul aşa cum trebuia. Pe lângă cele două goluri înscrise, am mai ratat alte două. O victorie meritată! Îmi pare rău de Metaloglobus, tocmai de aceea nici nu vrem să ne bucurăm aici aşa de mult.

Am încheiat un capitol extrem de benefic pentru fotbalul călărăşean. Urmează o scurtă vacanţă meritată. Când va fi reunirea?

Pe 18 iunie. Încercăm încă de pe acum să facem o analiză obiectivă la nivelul lotului. Trebuie să aducem jucători pentru că liga I este la un alt nivel.

Mesajul tău pentru susţinători, pentru toţi cei care au contribuit într-un afel sau altul la realizarea acestui obiectiv unic?

Le mulţumesc că au fost alături de noi. Am simţit sprijinul călărăşenilor de fiecare dată. Îi mulţumesc lui Florin Brişan pentru faptul că ne-a asigurat toate condiţiile. Le mulţumesc domnilor Dan Drăgulin, primarul Călăraşiului, Vasile Iliuţă, preşedintele Consiliului Judeţean, că au ţinut pasul cu noi. Performanţa asta nu-i doar a noastră ci a tuturor călărăşenilor. Cred că i-am făcut mândri pe cei din Călăraşi. Este o performanţă pentru că am intrat în istorie. Indiferent ce va fi, peste ani, istoria s-a scris!

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.