Dunărea / 19 iulie este noul termen pentru omologarea stadionului

omologare 1

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

O comisie de la Liga Profesionistă de Fotbal, se află în acest moment pe arena "Ion Comșa" pentru omologarea stadionului din Călăraşi în vederea disputării meciurilor echipei de pe teren propriu în Liga 1.
Reprezentantul comisiei a felicitat conducerea clubului și autoritățile locale pentru investițiile derulate la stadion într-un timp foarte scurt.
Președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță: "Eforturile tuturor au fost recunoscute astăzi de reprezentanții LPF. Dacă vremea ne va fi partener bun, vom termina întreaga investiție în scurt timp. Mulțumesc celor implicați în tot procesul de modernizare, iar suporterilor le transmit sprijin și răbdare. Vom juca acasă în condiții optime."

omologare 2

 

Dunărea / Bilanţul stagiului din Turcia: 2 victorii şi 3 eşecuri!

În perioada 25 iunie – 8 iulie, Dunărea Călăraşi a efectuat al doilea stagiu de pregătire precompetiţional, antrenându-se în Turcia la Bolu. Ba mai mult, elevii lui Dan Alexa au disputat şi 5 partide de verificare în compania unor adversari care se află la startul noii ediţii a Europa League, obţinând două victorii şi trei înfrângeri.

 

În primul joc, cel disputat împotriva azerilor de la Neftci PFK Baku, „galben – albaştrii” au fost învinşi cu 2-0. La fel s-a întâmplat şi cu estonienii de la Levadia Tallinn, băieţii noştri cedând cu 1-0.

A urmar duelul cu echipa macedoneană, FK Shkupi, Dunărea câştigând cu 3-1. Golurile au fost înscrise de Silviu Pană şi Valentin Munteanu, în două rânduri.

Tot în stagiul de la Bolu, Dunărea a jucat şi împotriva bosniecilor de la NK Celik Zenica, învingând cu 4-1. Valentin Munteanu (2) şi Ndiaye Mediop (2) au fost marcatorii echipei noastre.

În fine, în ultimul joc, „galben – albaştrii” s-au duelat cu echipa turcă din prima ligă, Yeni Malatyaspor, fiind învinşi cu 1-0.

 

Pe scurt, bilanţul înseamnă 2 victorii, 3 eşecuri însă în golaveraj pozitiv, 7-6. Rezultatele într-o astfel de etapă a pregătirilor sunt mai puţin relevante. Dan Alexa a avut la dispoziţie nu mai puţin de 12 jucători noi iar obiectivul său este formarea unui „11” competitiv, într-o perioadă de timp extrem de redusă.

 

Primul joc oficial va avea loc duminică, 22 iulie, la Ovidiu. Dunărea va întâlni un adversar de top al ligii I Betano, FC Viitorul Constanţa, echipa antrenată şi patronată de Gică Hagi fiind campioana României în 2017.

 

Lotul care s-a antrenat în Turcia

Portari: Cezar Lungu, Cătălin Straton, Gabriel Popa

Fundaşi: Ionuţ Ţenea, Bogdan Şandru, Alin Dobrosavlevici, Denis Ispas, Alin Şeroni, Gaston Mendy, Filip Gligorov, Gabriel Simion

Mijlocaşi: Stelian Cucu, Aitor Monroy, Cristian Puşcaş, Silviu Pană, Georgian Honciu, Bodo Kanda, Valentin Munteanu, Gaetan Missi Mezu, Marian Drăghiceanu, Lucian Buzan

Atacanţi: Valentin Alexandru, Alexandru Dincă, Ndiaye Mediop, Alin Babei, Hamidou Keyta

 

Partide disputate în Turcia

Dunărea – Neftci PFK Baku (Azerbaidjan) 0-2

Dunărea - Levadia Tallinn (Estonia) 0-1

Dunărea – FK Shkupi (Macedonia) 3-1

Dunărea – NK Celik Zenica (Bosnia) 4-1

Dunărea – Yeni Malatyaspor (Turcia) 0-1

Dunărea / Gabi Simion, împrumutat de FCSB la Călăraşi!

Gabriel Simion

Dunărea Călăraşi l-a luat sub formă de împrumut de la FCSB, pe Gabriel Simion, ultima oară la Juventus Bucureşti (L1).

Născut la Călăraşi pe 22 mai 1998, Gabriel Bogdan Simion (177 cm / 75 kg) poate juca atât pe flancul drept al apărării cât şi ca mijlocaş. În sezonul precedent a evoluat tot sub formă de împrumut la Academica Clinceni (18 partide / 1 gol marcat) şi la Juventus Bucureşti (10 jocuri / 0 goluri marcate). Potrivit site-ului www.transfermarkt.ro, Simion este evaluat la 150 de mii de euro.

El se află sub contract cu FCSB până pe 30 iunie 2021.

Gabi Simion este al 12-lea jucător transferat la Călăraşi în această vară după: Cătălin Straton (portar - ACS Poli Timişoara), Denis Ispas (fundaş - ACS Şirineasa), Filip Gligorov (fundaş - Sileks Kratovo), Alin Şeroni (fundaş – ACS Poli Timişoara), Stelian Cucu (mijlocaş – FC Botoşani), Georgian Honciu (mijlocaş – ACS Şirineasa), Lucian Buzan (mijlocaş – CSU Craiova), Aitor Monroy (mijlocaş – Dinamo Bucureşti), Hamidou Keyta (atacant - FC Chambly), Ndiaye Mediop (atacant – Ripensia Timişoara), Alin Babei (KSE Tg. Secuiesc)

Sursa foto www.romaniansoccer.ro

Liga I Betano / Dunărea, amical cu Unirea la Slobozia!

După cel de-al doilea stagiu de pregătire efectuate în Turcia la Bolu, jucătorii Dunării se vor reuni miercuri, 11 iulie, urmând ca de la ora 18.00 să efectueze şi un antrenament sub comanda lui Dan Alexa şi a colaboratorilor săi, Costel Ilie, Mirel Condei şi Ion Manu.

Joi şi vineri vor mai avea loc câte o şedinţă de pregătire iar sâmbătă, 14 iulie, de la ora 11.00, băieţii vor disputa un amical la Slobozia cu Unirea (L3).

Dunărea va debuta, în premieră, în noul sezon al ligii I Betano pe 22 iulie când va întâlni la Ovidiu pe FC Viitorul Constanţa, campioana ţării din sezonul 2016 – 2017.

Dunărea / V. Iliuţă, după întâlnirea cu Miluţ: Un gest "de echipă" al unui om valoros care merită respectul nostru

Iliuta si Milut

Preşedintele Consiliului Judeţean, Vasile Iliuţă, a anunţat astăzi pe pagina personală de facebook că omul de afaceri, Marian Petre Miluţ, finanţatorul fostei echipe de fotbal Prefab Modelu se va alătura susţinătorilor Dunării punând la dispoziţia „galben – albaştrilor” arena de la Modelu pe care o deţine în concesiune precum şi mini hotelul construit în imediata vecinătate a sediului SC Prefab. „Președintele Consiliului de Administrație al SC PREFAB SA, domnul Marian Petre Miluț, vine alături de echipa Consiliului Județean Călărași în proiectul susținerii sportului la malul Borcei. Domnia sa pune la dispoziția AFC DUNĂREA, dar și a oaspeților care ne vor călca terenul de fotbal, arena de la Modelu și mini hotelul construit de firma pe care o reprezintă. Un gest "de echipă" al unui om valoros care merită respectul nostru.” este mesajul transmis de şeful CJ Călăraşi.

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.