Liga I Betano / Dan Alexa, înainte de jocul cu Sepsi: O victorie ne-ar aduce foarte multă linişte!
Featured

Liga I Betano / Dan Alexa, înainte de jocul cu Sepsi: O victorie ne-ar aduce foarte multă linişte!

În runda a 20-a a sezonului regulat al ligii I Betano se vor confrunta la Călăraşi Dunărea şi Sepsi OSK Sf. Gheorghe, partida fiind programată duminică de la ora 14.00, pe arena Ion Comşa. Antrenorul Dan Alexa a declarat vineri în conferinţa de presă premergătoare jocului că echipa pe care o conduce traversează momente grele însă consideră că o victorie în faţa formaţiei covăsnene, ar fi de bun augur. „Ne aflăm într-un moment greu. Paradoxal, ca şi joc, evoluăm mult mai bine ca în prima parte a campionatului dar ne lipsesc rezultatele. Echipa e într-o criză de rezultate pentru că n-am mai câştigat de mult timp. Duminică jucăm împtriva unei echipe care-şi pune mari speranţe în obţinerea celor 3 puncte întrucât, pe undeva, e obligată să câştige aici pentru a accede în play – off, obiectiv declarat. Sperăm să fructificăm ocaziile pe care le vom avea. Ducem mult mai uşor mingea în careul advers dar, din păcate, ne-am pierdut puţin din organizare. Primim gol la prima ocazie a adversarului dar ăsta e un factor mental. Atunci când nu câştigi după o lungă perioadă apare şi frica de rezultate, teama de a nu greşi. Apasă foarte mult acest lucru pe umerii jucătorilor mei. Avem nevoie de o victorie pentru a ne descătuşa., Din păcate, am ratat posibilitatea de a aduce, cel puţin, 2-3 puncte în plus şi mă refer la partidele cu Hermannstadt, chiar şi cu Viitorul pentru că am primit gol în final, cu Poli Iaşi, unde am avut cel mai bun început de meci cu 4 situaţii de „1 la 1”. Nu caut scuze! Cel mai important este rezultatul! Nu mai departe de acum 2 luni, tot la masa asta, mi se reproşa că nu jucam, că nu aveam ocazii dar câştigam. Şi dacă mă întrebaţi, prefer să fim ca la începutul campionatului. Să ratăm mai puţin, să n-avem atâtea ocazii dar să aducem puncte. Până la urmă, tot ce contează pentru noi sunt punctele. Avem nevoie de toţi suporterii noştri din Călăraşi, să fie duminică alături de noi, pentru că traversăm un moment greu. Apasă această presiune fantastică pe umerii noştri. Campionatul se joacă, după cum am mai spus-o, în play – out. N-am câştigat demult şi o victorie ne-ar aduce foarte multă linişte” a susţinut antrenorul Dunării, Dan Alexa.

În tur, Sepsi s-a impus cu 1-0, golul fiind marcat de Marko Simonovski în minutul 3. În acest moment, Sepsi ocupă locul 7 în clasament cu cu 27 de puncte iar Dunărea e pe 12 cu 17 puncte.

Liga I Betano / Et. 20: S-au pus în vânzare biletele pentru meciul Dunărea – Sepsi
Featured

Liga I Betano / Et. 20: S-au pus în vânzare biletele pentru meciul Dunărea – Sepsi

Începând de miercuri s-au pus în vânzare biletele pentru meciul Dunărea Călăraşi – Sepsi OSK Sf. Gheorghe, din cadrul etapei a 20-a, programat duminică, 16 decembrie, de la ora 14.00.

 

Tribuna I: 15 lei

Tribuna II: 20 Lei

Tribuna acoperită: 50 Lei

Peluze: 10 Lei

Family: 15 Lei

 

Programul casei de bilete

Miercuri  - Sâmbătă: 10.00 – 16.00

Duminică: 10.00 – 14.00

Dunărea / Dan Alexa: Au fost meciuri în care adversarul ne-a bătut dintr-o jumătate de ocazie
Featured

Dunărea / Dan Alexa: Au fost meciuri în care adversarul ne-a bătut dintr-o jumătate de ocazie

După eşecul suferit la Iaşi, antrenorul Dan Alexa a declarat că în ultimele jocuri elevilor săi le-a lipsit “sângele rece” în faţa porţii, adăugând că pentru realizarea obiectivului şi anume rămânerea în liga I, echipa are nevoie de întăriri în pauza de iarnă. “Suntem o echipă care ne creăm puţine situaţii de a marca, astăzi am creat mai multe, ne lipseşte însă sângele rece în faţa porţii. Avem nevoie de jucători care să poată să facă diferenţa. Au fost meciuri în care adversarul ne-a bătut dintr-o jumătate de ocazie. Asta este Liga I, sunt fotbalişti care au valoare, fotbalişti care atunci când te surprind, te taxează. Aşteptăm pauza asta de iarnă, încercăm să obţinem maxim de la fiecare joc. Avem pauza asta de iarnă, vom încerca să aducem jucători care să poată face diferenţa sau jucători care să poată să-şi aducă plus valoare în cadrul jocului şi ne batem până la final.” a declarat Dan Alexa care a mai precizat că nu regretă plecarea la Giurgiu deşi primise o ofertă clară din partea patronului Astrei, Ioan Nicolae. “Nu, sub nicio formă nu regret plecarea la Giurgiu! M-am legat de Dunărea, sunt antrenorul care a promovat echipa Dunărea Călăraşi în prima ligă, am avut în început foarte bun. Sunt convins că o s-o scoatem până la capăt.” a conchis tehnicianul Dunării.

 

“Atunci când trebuia să plec la Astra, ştiam potenţialul echipei mele am şi spus-o, pentru că vine reculul este inevitabil să o ducem foarte mult cu rezultatele pe care le-am avut de la începutul campionatului. Am promisiuni de la oficialităţi să se va mări bugetul şi pentru orice jucător e important.”

Dan Alexa

Dunărea / G. Honciu: Probabil, am pierdut din determinare, nu mai avem acea organizare
Featured

Dunărea / G. Honciu: Probabil, am pierdut din determinare, nu mai avem acea organizare

Intrat pe teren la pauză în locul lui Bodo Kanda, Georgian Honciu a fost la un pas de gol în minutul 77 şutând din vole de la circa 20 de metri, balonul fiind respins în corner de portarul Rusu. După joc, Honciu a încercat să explice reculul Dunării care în ultimele 11 partide n-a obţinut nicio victorie, bilanţul fiind 5 egaluri şi 6 eşecuri. „Am început foarte bine acest sezon. Nu ştiu, chiar nu ştiu care este explicaţia. Probabil am pierdut din determinare, nu mai avem acea organizare. Sper să ne revenim cât mai curând în meciul de acasă cu Sepsi şi să urcăm în clasament pentru că avem nevoie de puncte şi vrem să rămânem în prima ligă anul acesta.” a spus Honciu, autorul primului gol al Dunării în Liga I.

Dunărea / C. Lungu: A fost un meci foarte disputat cu multe ocazii de gol de ambele părţi şi cred că meritam un punct
Featured

Dunărea / C. Lungu: A fost un meci foarte disputat cu multe ocazii de gol de ambele părţi şi cred că meritam un punct

Dunărea Călăraşi a fost învinsă duminică la Iaşi de Poli cu 1-0 însă portarul nostru, Cezar Lungu (30 de ani – foto dreapta) a avut o evoluţie bună reuşind să-i blocheze în două rânduri pe jucătorii – gazdă. După meci, Lungu a declarat că Dunărea merita un punct, admiţând totuşi că echipa se află în criză, nereuşind să câştige de 11 partide. “A fost un meci foarte disputat cu multe ocazii de gol de ambele părţi şi cred că meritam un punct astăzi. Cred că era mai echitabil pentru că am avut foarte multe ocazii de a înscrie şi din păcate nu am reuşit să facem 1-1. Criza se adânceşte un pic la noi, într-adevăr nu am mai câştigat de foarte mult timp şi nu reuşim din păcate să băgăm mingea în poartă. Am discutat cu clegii, cu stafful tehnic, încercăm să strângem rândurile, să nu cedăm. Drumul este lung, dar nu ştiu, nu ştiu ce se întâmplă pur şi simplu... N-am câştigat de foarte mult timp şi chiar nu pot să vă spun mai multe, ce se întâmplă la echipă.” a susţinut portarul Dunării.

Fost jucător al Iaşiului în prima parte a sezonului 2012-2013 (8 partide jucate), Cezar Lungu “a recunoscut” că partida a avut o încărcătură emoţională aparte. “Da, oarecum. Am jucat în trecut un an la Politehnica şi am revenit cu plăcere aici dar îmi pare rău că nu am putut să scoatem mai mult astăzi.” a mai spus Cezar Lungu.

 

“Am coborât în clasament dar nu cedăm, drumul e lung, se vor înjumătăţi punctele, încercăm acum să scoatem cât mai mult pe acest final de an. Încercăm să câştigăm acasă cu Sepsi, etapa viitoare şi încercăm să ieşim din această aşa zisă criză.”

Cezar Lungu

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.