Dunărea / R. Boboc: Nu cred că sistemul play-off / play-out e o variantă bună
Featured

Dunărea / R. Boboc: Nu cred că sistemul play-off / play-out e o variantă bună

Sosit în vara anului trecut, sub formă de împrumut de la Astra Giurgiu, Robert Boboc a devenit om de bază în „angrenajul” Dunării evoluând până acum în 18 partide. Boboc (25 de ani pe care-i va împlini pe 27 mai) susţine că restul sezonului ar trebui să se joace pe teren, în opinia sa sistemul play – off / play-out nefiind unul care oferă şanse egale tuturor competitoarelor care păstrează, măcar teoretic, şanse pentru clasarea pe locul de baraj.

Robert, cum ai trecut peste această perioadă de izolare?

A fost o perioadă, într-adevăr, destul de grea pentru că nu am putut ieşi din casă dar am trecut cu bine. Am încercat să găsim tot felul de activităţi în casă pentru a trece timpul cât mai repede şi sper că această stare se va ridica cât de curând şi vom putea să ieşim din casă.

Sunt sigur că măcar „te-ai dezmorţit” dacă nu te-ai antrenat cum o făceai înainte de pandemie.

Am încercat să fac antrenament, să mă menţin în formă. Am făcut diferite exerciţii, nu se compară cu ceea ce facem cu echipa şi antrenamentele de zi cu zi dar...

robertboboc1

Ai văzut că e o întreagă discuţie acum legată de modul cum să se termine sezonul 2019-2020 al Ligii a 2-a. Unii zic că ar fi bine cu play off / play out şi înjumătăţirea punctelor, alţii zic că ar fi bine să se termine campionatul jucându-se toate meciurile rămase pe teren. Care a părerea ta?

Eu cred că ar trebuie să se joace toate meciurile, nu cred că sistemul play off / play out e o variantă bună pentru că, chiar şi echipele din a doua parte a clasamentului mai au şanse matematice la locul 3, cel puţin.

Au fost destule meciuri echilibrate ca să nu spun că au fost destul jocuri în care echipe din partea a doua a clasamentului au obţinut victorii în faţa celor din prima jumătate.

Da, tocmai de aceea cred că un sistem play off / play out nu ar fi o idee bună. Cred că ar trebui să se joace toate meciurile şi să se termine campionatul în modul său normal.

Dacă nu mă înşel, împrumutul tău expiră la vară, nu?

Da, expiră pe 30 iunie.

Acum nu ştiu dacă vei mai rămâne la Călăraşi dar poţi să ne dai un răspuns la întrebarea cum te-ai simţit aici în perioada asta.

M-am simţit foarte bine. Chiar nu mă aşteptăm să găsesc un colectiv aşa de frumos aici. M-am simţit bine iar referitor dacă o să continui, nu vă pot da un răspuns pentru că nu depinde numai de mine. Sunt şi cei de la Astra, care au o opinie şi încă nu am vorbit cu ei să vă pot da un răspuns.

Cu Astra ai contract până în 2023?

Nu, mai am până în 2021, încă un an de zile.

Ce meciuri ţi-au rămas întipărite în minte, cu Dunărea?

Cel mai frumos, din punctul meu de vedere, şi mai echilibrat cred că a fost cel cu UTA. Cred că am făcut şi un joc bun.

robertboboc2

Pe teren pari un tip foarte „sufletist”. Pui „osul” cum se spune, motiv pentru care eşti şi campionul cartonaşelor galbene încasate.

Da, sunt destul de sufletist pentru că nu prea îmi place să pierd. De aceea încerc să dau totul la fiecare meci ca să câştig însă unele cartonaşe consider că le-am luat şi din alte motive, nu numai în urma unor faulturi.

Ţi se pare că erai vânat pe teren?

Da, pot spune şi aşa. La unele meciuri chiar am simţit asta. 

De-a lungul carierei, unde te-ai simţit cel mai bine?

Pot spune că peste tot m-am simţit bine dar dacă ar fi să aleg cred că la Sibiu deoarece am avut şi rezultate foarte bune, am şi promovat, am ajuns şi în acea finală de Cupă. A fost un an extraordinar şi cred că acolo, v-am spus şi din prisma rezultatelor, m-am simţit foarte bine.

Ce crezi că în lipseşte lui Robert Boboc să devină jucător de Liga I?

Cred că mai multă maturitate în joc şi cred că şi puţin noroc.

Peste câteva zile e ziua ta. Îţi spunem încă de pe acum „La mulţi ani!”. Ce preferi: noroc sau maturitate?

Cred că puţin din ambele şi sper să începem activitatea. Asta îmi doresc şi să ieşim din această stare.

O să fie şi fotbal dar la temperaturi înalte, probabil că nu o să mai aveţi vacanţă de vară. Ţi-e dor de fotbal, cu alte cuvinte...

Da, chiar îmi este dor şi chiar în aceste aproape două luni cât am stat acasă mi-am dat seama că fără fotbal e foarte greu.

Altfel spus fără mâncare mai trăieşti, dar fără fotbal, nu.

Da, se poate spune şi aşa.

robertboboc4

Despre suporterii de la Călăraşi ce ne spui?  Cum ţi s-au părut?

Suporterii m-au impresionat în multe meciuri deoarece şi în momentele grele, dacă îmi amintesc bine la meciul cu Turis când am primit al doilea gol, eram în 10 oameni şi cei de la Turis ne atacau, ei ne-au încurajat. Aşa suporteri nu prea am întâlnit dar cred că după reînceperea campionatului probabil nu se va juca cu spectatori, ceea ce nu este un lucru tocmai îmbucurător.

Dacă vei pleca de la Călăraşi, la vară, rămâi cu amintiri plăcute?

Da, cu amintiri plăcute şi nu se ştie niciodată când mă voi întoarce sau dacă voi pleca.

Aş fi vrut să te întreb şi de „gafa” aia a ta cu Clujul, dar pentru că se apropie ziua ta, prefer să-ţi spun „La mulţi ani!” şi nu să ne dai explicaţii.

(Râde) Mulţumesc!  

Succes în tot ceea ce faci!

Robert Boboc. S-a născut pe 27 mai 1995, la Piteşti.

A jucat la: CS Mioveni (2012 – 2014), Univ. Cluj (2014), SCM Argeş (2014-2015), Univ. Cluj (2015-2016), CS Mioveni (2016-2017), Hermannstadt (2017 – 20189, Astra Giurgiu (2018 – 2019), CS Mioveni (2019), Dunărea Călăraşi (din 9 august 2019 – împrumut până la 30 iunie 2020).

Are 112 partide jucate în liga a 2-a, marcând un gol. A bifat şi 2 prezenţe pe prima scenă.

În acest sezon pentru Dunărea a evoluat 18 partide bifând 1501 minute pe teren. A încasat 10 cartonaşe galbene.

ALDISArenasport2

 

 

Dunărea / B. Şandru: Nu mi se pare o idee bună continuarea campionatului în sistemul play-off / play-out
Featured

Dunărea / B. Şandru: Nu mi se pare o idee bună continuarea campionatului în sistemul play-off / play-out

Bogdan Şandru a devenit un nume de referinţă pentru fotbalul călărăşean. Revenit la Dunărea în vara anului trecut după câteva luni petrecute la Târgovişte, fundaşul nostru central (31 de ani va împlini în vară, pe 4 iulie) a evoluat integralist în 15 partide marcând şi 3 goluri importante. Şandru spune că abia aşteaptă să se reia antrenamentele şi implicit campionatul subliniind că şi-ar dori enorm ca sezonul să se încheie disputându-se toate cele 14 etape rămase şi nu în sistemul play – off / play-out gândit de federaţie.

Bogdane, cum ai trecut de perioada asta de stat în casă?

Ştim fiecare în parte că a fost o perioadă foarte grea mai ales că mi-au lipsit foarte mult fotbalul, antrenamentele. A fost o perioadă foarte dificilă şi aşa va fi, se pare, şi în continuare pentru că nu sunt semne să revenim mai repede la antrenamente sau pe teren.

bsandru2

Ai reuşit cât de cât să-ţi menţii tonusul, să faci ceva exerciţii acasă?

Da, asta nu era o problemă pentru noi. Fiind jucători profesionişti a trebuit să găsim un mijloc de a ne antrena şi l-am găsit.

Din punctul tău de vedere e ok ca finalul de campionat să se joace în sistemul play-off, play-out sau ţi-ai fi dorit să joci toate cele 14 meciuri rămase?

Nu, asta nu este o idee foarte bună mai ales că noi încă mai sperăm. Adică avem şanse la baraj cel puţin, dacă ne uităm la primele două locuri. Adică mai sunt 13 meciuri de jucat, putem să le câştigăm şi să fim în primele 3 pentru a promova. Acum asta este o prostie, să o numesc aşa, să se recurgă la play-off / play-out. Acum decizia este doar a FRF-ului.

Fără îndoială. Spune-ne, te rog, contractul tău expiră la vară?

Da, aşa este.

Iei în calcul şi posibilitatea să îl prelungeşti sau te gândeşti la o despărţire?

Nu, iau în calcul să şi prelungesc mai ales că mă simt foarte bine la Călăraşi. Am petrecut clipe frumoase şi chiar mi-aş dori să rămân în continuare la Călăraşi.

bsandru3

Odată cu venirea ta la Dunărea s-a întărit şi mai mult apărarea, lucru pe care l-a văzut absolut toată lumea. Ai reuşit să marchezi şi 4 goluri, însă cel din meciul cu Univ. Cluj nu se mai pune. Cum vezi echipa de acolo, din spate?

Suntem într-o creştere, de aia am şi spus că nu mi se pare o idee bună, asta cu play off şi play-out. Faptul că suntem pe un trend ascendent, ne dă speranţe la mai bine.

Echipa a reuşit să se închege în ultima vreme...

Da, asta că ne-am adunat, am pus umărul, am tras fiecare pentru fiecare şi se văd şi rezultatele.

Aş vrea să te întreb cum vezi sezonul viitor? Ce crezi că-i lipseşte echipei noastre astfel încât să se bată, aşa cum aţi făcut-o şi în sezonul 2017-2018, cu şanse reale la promovare?

În primul rând ne lipseşte sprijinul din partea celor de la Consiliul Judeţean. E drept că ne-au ajutat dar parcă ne trebuie mai mult sprijin din partea lor. Adică dacă-ţi propui să promovezi, îţi trebuie mult mai multe lucruri făcute. Şi făcute şi cu cap, nu cum au fost făcute transferurile acum. Probabil s-au şi grăbit ca să aibă cu cine începe campionatul şi au luat jucători care nu te puteau ajuta prea mult. E nevoie de o campanie serioasă de transferuri. Am format deja un nucleu şi cred că ar mai fi nevoie de 7-8 jucători de calitate, care să te ajute şi astfel eu zic că putem reuşi să revenim în L1.

bsandru4

Care a fost cel ai bun meci al tău din acest campionat?

Poate cel cu Turris Turnu Măgurele, cu UTA... Cu Măgurele, aş spune meciul a început bine pentru noi, am deschis scorul repede şi am reuşit până la urmă să câştigăm chit că am evoluat în 10 încă din startul părţii a doua.

Mai aveam o curiozitate. Cât adevăr a fost pe marginea transferului tău la UTA? S-a tot zvonit în perioada respectivă.

Ceva, ceva a fost. Da, au fost ceva discuţii cu mine şi cu impresarul meu dar au rămas doar  la stadiul de vorbire. Am avut doar dialog, în rest nu ştiu ce s-a întâmplat. În iarnă au fost ceva discuţii între clubul nostru şi impresarul meu, Bogdan Apostu. Asta nu am de unde să ştiu dar nu e nici o problemă mai ales că mă simt foarte bine aici. Toată treaba era ca eu să joc.

Şi în locul tău s-a dus Crişan...

Da, care nu joacă deocamdată.

Cu cine te sincronizezi mai bine în apărare?

S-a şi văzut creşterea asta foarte, foarte mult când a venit Crişan, cel care a plecat în iarnă. Reuşisem să ne înţelegem foarte bine, iar acum cu Ahmet.

Cine ştie, poate că la vară refaci tandemul cu Radu.

Da, vedem, sau ar putea să vină jucători şi mai interesanţi. Depinde ce campanie de transferuri se va face, dacă sunt gânduri de promovare cum se tot zvoneşte.

Un mesaj pentru suporteri? Pentru cei care aşteaptă cu sufletul la gură să vă vadă din nou pe teren?

În primul rând vreau să le mulţumesc că au fost şi sunt alături de noi. Văd că postează pe acel site al suporterilor că sunt cu gândul la noi. Şi noi vrem să le transmitem că abia aşteptăm să ne întoarcem în iarbă, pe teren şi să obţinem cât mai multe victorii. Asta contează! Suntem şi noi fericiţi, şi ei în egală măsură.

Teoretic după 15 mai ar trebui să vă vedem la treabă.

Aşa ar trebui. Am tot întrebat în stânga şi în dreapta dar nu se ştie nimic sigur. Mai este o şedinţă săptămâna asta şi atunci o să ştim. Sunt foarte multe condiţii puse, nu cred că toate echipele au posibilitatea să le şi susţină. Acum vom vedea. Noi ne dorin foarte mult să venim cât mai repede la Călăraşi şi să începem campionatul.

Mulţumesc. Baftă!

bsandru5

Bogdan Şandru. S-a născut pe 4 iulie 1989, la Băicoi. Fundaş central. A jucat la: CSMS Iaşi, AFC Fortuna Poiana Câmpina (2013-2015), Pandurii Tg. Jiu (2015-2016), Universitatea Cluj (20169, Dunărea Călăraşi (2016-2019), Chindia Târgovişte (2019), Dunărea Călăraşi (din 22 august 2019 -). Are 94 de partide disputate în liga a 2-a, reuşind să marcheze 11 goluri. A jucat şi în liga 1 bifând 20 de prezenţe (1 gol înscris)

În acest sezon pentru Dunărea a înscris de 3 ori (2 goluri din penalty). A evoluat în 15 partide, toate fiind integralist (1350 de minute pe teren). A lipsit din echipă în etapele 1-3, 11, 16-19 şi 23. Are 4 cartonaşe galbene încasate.

Goluri marcate pentru Dunărea în acest sezon

Et. 9: Dunărea – Pandurii Tg. Jiu 4-0 (a marcat în minutul 39)

Et. 13 Dunărea – Turris Turnu Măgurele 3-2 (a înscris în minutul 2 din penalty)

Et. 14 ASU Poli Timişoara – Dunărea 1-1 (a marcat tot din lov. de la 11 metri în minutul 27)

Şi-a trecut numele pe lista marcatorilor şi în jocul de acasă (et. 7) cu Universitatea Cluj, scor 3-2, marcând golul „victoriei” în minutul 77 din penalty. Rezultatul din teren a fost anulat, clujenii câştigând ulterior la masa verde cu 3-0.

ALDISArenasport2

Dunărea / G. Honciu: Mi-e dor de fotbal. Abia aştept să începem!
Featured

Dunărea / G. Honciu: Mi-e dor de fotbal. Abia aştept să începem!

Georgian Honciu e nerăbdător să revină pe gazon. Mijlocaşul de 31 de ani pe care i-a împlinit recent a stat în această perioadă acasă cu familia însă „n-a uitat” să se antreneze zilnic în aşteptarea primului joc oficial post – pandemie. Cu 7 goluri în cont, Honciu este pe 2 în topul golgeterilor Dunării, echipă la care ar vrea să continue şi din sezonul viitor.

George, cum te-ai descurcat în perioada asta?

Mi-a părut bine că am stat mai mult cu familia. Fiind mai mult la Călăraşi, i-am neglijat, să zic aşa, dar a fost o perioadă grea pentru toţi. Am încercat să combin munca cu statul casă, în familie. În fiecare zi antrenament, n-am vrut să treacă o zi fără să fac mişcare. Am făcut chiar şi două antrenamente când am putut.

Ca să glumesc puţin, eşti apt pentru primul meci care stă să vină la… anu’ şi la multi ani.

Da (râde). Ce să zic, eu abia aştept să începem. Sper să începem cât mai repede. Mi-e dor de fotbal, mi-e dor de oameni, de tot.

ghonciu1

Probabil că de pe 15 mai încolo lucrurile limpezi încet - încet. Aş vrea să te întreb cum vezi finalul acestui sezon? Optezi pentru play off / play out, sau vrei să se desfăşoare toate meciurile rămase?

Eu sper să se găsească o soluţie bună pentru toate echipele. Vor fi şi nemulţumiţi dar eu îmi doresc să joc. Să joc fotbal, nu contează că joc play-off sau play-out, sau că joc fiecare meci rămas în parte. Nu contează. Pentru mine chiar nu contează chestia asta. Eu vreau doar să ne reunim şi să începem odată să jucăm pentru că a fost o pauză destul de lungă. Niciodată nu s-a întâmplat. De când joc eu fotbal nu ştiu dacă s-a întâmplat aşa ceva.

La vară nu veţi mai avea vacanţă.

Da, asta e situaţia. Trebuie să ne adaptăm şi să trecem peste dar eu ce îmi doresc cel mai mult este să jucăm fotbal. Să venim, să ne reunim, să începem pregătirile şi să dăm drumul la fotbal indiferent în ce formulă sau sub ce formă. Că jucăm play off  - play out, că jucăm toate meciurile din 3 în 3 zile nu contează. Pentru mine chiar nu contează.

ghonciu2

La finele sezonului se încheie contractul tău cu Dunărea, nu?

Da, la finalul campionatului.

E prematur să te întreb dacă ai luat în calcul posibilitatea să-ţi prelungeşti şederea la Călăraşi sau să pleci în altă parte?

Nu ştiu dacă e prematur, eu mă gândesc să şi rămân. Deocamdată nu am primit nicio ofertă din partea clubului. Aşteptam ceva oferte dar de când a început pandemia am încetat orice fel de comunicare şi de negociere cu vreun club.

Dar în principiu iei în calcul şi posibilitatea să rămâi în continuare la Călăraşi.

Sigur. M-am simţit bine la Călăraşi. De ce nu?

Eşti pe locul 2 în topul golgeterilor, George. Deşi nu eşti atacant de meserie, eşti un fotbalist căruia îi place foarte mult mingea şi mai ales să fie acolo unde apare şi golul.

Mulţumesc! Da, îmi place să marchez, îmi place să fiu acolo, îmi place să ajut echipa în primul rând. Cel mai rău îmi pare că s-a întrerupt campionatul pentru că începusem foarte bine returul ăsta. Eram în formă, aveam două goluri în 3 meciuri. Simţeam că pot, m-am pregătit foarte bine şi asta a fost aşa, dacă pot să zic, un pas înapoi.

ghonciu3

Nu-i neapărat un pas în spate dar asta nu înseamnă că nu vor mai veni zile mai bune în care să daţi totul pe teren, cum spuneţi voi fotbaliştii. După părerea ta, care a fost cel mai bun meci al tău din acest sezon?

Cel mai bun, cred că a fost meciul cu Metaloglobus, când am intrat la pauză şi am reuşit să întorc rezultatul în favoarea noastră în 7 minute. Echipa a câştigat, a fost şi un pic de spectacol, a fost frumos. Atunci cred că a fost cel mai frumos moment.

Ca să mai glumesc o dată cred că fierbeai pe margine atunci, nu?

Da, nu mai puteam, abia aşteptam să intru. Ştiam că o să intru că mi-a zis de prin minutul 30 să mă încălzesc bine că o să intru la pauză.

La Timişoara, cu Ripensia, în mocirlă, cum a fost?

Cel mai urât meci jucat până acum. Nu credeam că o să mai trăiesc aşa ceva.

Am văzut şi o poză cu tine inclusiv pe site-ul federaţiei. Parcă aţi jucat în noroi, nu pe un teren de fotbal

Da, impracticabil pur şi simplu. Nu am mai jucat pe un asemenea teren de când eram junior cred. Nu ştiu cum pot să joace în Liga a 2-a pe un asemenea teren. Chiar nu pot să înţeleg.

Ce mesaj ai pentru suporteri? Cei mai mulţi dintre ei abia aşteaptă măcar să vă vadă la antrenamente.

Mi-e dor de ei cu toate că n-o să-i mai văd prea curând la stadion pentru că nu se poate. Aşa e „legea”, trebuie să ne adaptăm. Mi-e dor de ei, vreau să-i rog să ne susţină în continuare, să fie aproape de noi, asigurându-i că vom face tot ce depinde de noi să avem rezultate bune cu echipa. Şi să ne vedem sănătoşi! Doamne ajută!

Mulţumesc. Succes în continuare!

Georgian Honciu. S-a născut la Târgovişte pe 20 aprilie 1989. Mijlocaş. A jucat la Chindia Târgovişte, AFC Fortuna Câmpina (2014 – 2015), CS Mioveni (2015), Chindia (2016 – 2018), ACS Şirineasa (2018), Dunărea Călăraşi (de la 1 iulie 2018 -)

A evoluat în 30 de jocuri în Liga 1, marcând 2 goluri (toate sub tricoul Dunării) şi 156 de meciuri în L2, înscriind 44 de goluri. În acest sezon, a îmbracăt de 21 de ori tricoul Dunării (pe teren 1406 minute) marcând 7 goluri. Are 3 cartonaşe galbene.

Goluri marcate pentru Dunărea în acest sezon

Et. 5 Dunărea – Ripensia 1-1 (gol marcat în minutul 52 din pen.)

Et. 9 Dunărea – Pandurii Tg. Jiu 4-0 (gol marcat în minutul 85)

Et. 17 Dunărea – FC Argeş 1-2 (gol înscris din penalty în minutul 59)

Et. 19 Dunărea – Metaloglobus 3-1 (goluri marcate în minutele 50 şi 54. A intrat pe teren imediat după pauză în locul lui B. Rusu)

Et. 23 Dunărea – FK Csikszereda 2-1 (gol înscris în minutul 41)

Et. 24 Ripensia – Dunărea 1-1 (gol marcat în minutul 70)

ALDISArenasport2

 

Dunărea / B. Rusu: De ce să mai stăm alte două săptămâni izolaţi?
Featured

Dunărea / B. Rusu: De ce să mai stăm alte două săptămâni izolaţi?

Rămas la Călăraşi cu familia, Bogdan Rusu „s-a antrenat” cum a putut în această perioadă critică provocată de pandemia de coronavirus. Golgeterul „galben – albaştrilor” abia aşteaptă revenirea pe gazon şi susţine că după 2 luni de stat în casă, din cauza pandemiei de coronavirus, nu se justifică o altă perioadă de izolare, de data asta cu colegii, după data de 15 mai. Bogdan vorbeşte în interviul de mai sus şi despre evoluţia sa din prima parte a campionatului, precizând că cele mai bune două partide ale sale au fost cele cu Turris (acasă) şi Viitorul Pandurii (deplasare) când a înscris de fiecare dată, câte două goluri.

Bogdane, cum a fost în perioada asta de pandemie? Ai reuşit să te menţii cât de cât în formă? Am înţeles că nu ai plecat din Călăraşi.

Da, pentru mine a fost OK pentru că am apartament aici în care  stau cu chirie, soţia şi copilul au fost lângă mine şi am decis să nu mai plecăm acasă.

Ţi-a fost dor de fotbal?

Da, încă îmi este dor de fotbal. Normal că abia aştept să începem. Nu cred că îi e nimănui uşor să se antreneze singur şi să stea numai în casă.

Ce crezi că se va întâmpla după 15 mai? Cum vezi tu ca jucător această perioadă de reacomodare la efort?

Nu ştiu ce se va întâmpla, depinde ce vor spune cei din conducerea ţării. Mie mi se pare puţin absurd ceea ce zic. Chiar văzusem o declaraţie a lui Tănase când a spus că pe noi, jucătorii, nu ne lasă să ne antrenăm, deşi suntem 24 de jucători iar la Kaufland sunt 200 unul lângă altul. 

Am văzut şi acea „condiţie” că mai trebuie să staţi şi în izolare vreo două săptămâni...

Da, păi nu am stat două luni în casă? De ce să mai stăm alte două săptămâni izolaţi?

brusu2

După părerea ta, campionatul se va termina în formula actuală sau în sistemul play-off şi play-out?

E destul de greu de spus, pentru că unele echipe cer îngheţarea campionatului, altele nu-s de acord cu play-off-ul, play-out-ul, pentru că li se înjumătăţesc punctele. Cât priveşte îngheţarea campionatului, echipele care sunt aproape de locurile 2 sau 3 şi păstrează încă şanse, nu sunt nici ele de acord. Acum nu ştiu, depinde ce se va decide. Am înţeles că pe 10 mai va fi iar o videoconferinţă şi se va decide ce se va întâmpla pe viitor.

Cum ţi s-a părut prima parte a campionatului, Bogdane?

Pentru mine a fost o primă parte destul de bună. Acum nu ştiu după 2 luni de vacanţă ce se va întâmpla pentru că mulţi jucători, probabil, s-au antrenat sau nu s-au antrenat, depinde de condiţii. Acum să revenim la antrenamente şi să ne antrenăm câte 4, nu cred că-i o soluţie bună. După care cu întreaga echipă...

Ai mai trăit astfel de momente?

Nu, nu cred că am mai trăit aşa ceva. Şi ţinând cont că suntem faţă de Spania şi Italia, Franţa sau Germania într-o situaţie mult mai bună, avem un preşedinte care ne ţine mai mult în casă faţă de alte ţări.

Vroiam să te întreb în prima parte a sezonului, care a fost cel mai bun meci al tău?

Cred că am avut două meciuri: cu Turris Turnu Măgurele, acasă, şi cu Viitorul Pandurii Tg. Jiu, în deplasare.

Acel joc de neuitat cu Turris când am avut 3-0 la pauză însă repriza secundă a fost tare dificilă. Nu?

Da, da. Bine, acum şi din cauza altor factori a fost puţin mai dificil, pe care nu vreau să-i spun.

La Ploieşti, cu Petrolul, primul joc din acest an, cum a fost?

A fost un meci în care cred că puteam să scoatem şi un egal, puteam să şi batem că ocazii am avut. Acum, dacă soarta a fost în favoarea lor în ziua aceea... s-a şi văzut pe tabelă.

brusu3

Ce crezi că ne lipseşte să avem o echipă care să se bată cu şanse reale la promovare?

Acum nu ştiu ce să zic. Sau poate că aş zice multe dar nu pot.

Se termină contractul tău la finalul sezonului...

Se termină contractul acum, în vară, într-adevăr.

Intenţionezi să-l prelungeşti sau o să-ţi cauţi altă echipă?

Sincer, nici nu m-am gândit la asta. Sper să terminăm campionatul şi după aia voi vedea.

Ideea era dacă te-ai simţit bine la Călăraşi în perioada asta?

Da, e ok. M-am simţit destul de bine, am colegi de treabă, conducerea la fel.

Părerea mea e că Dunărea are mare nevoie de tine pentru că eşti un atacant percutant, un jucător cu foarte multă experienţă la nivelul Ligii a 2-a, care mai are foarte multe de spus în fotbal.

Aşa este, păcat că nu am avut norocul să demonstrez la Sibiu. Nu m-am lăsat cei de la Sibiu să demonstrez. Dar, asta e, peste tot dai de nişte oameni...

Ai în cont o finală de Cupă a României, nu?

Da, chiar îmi pare rău că nu am putut să o câştigăm, ţinând cont că am ajuns cu o echipă de Liga a 2-a în finală. Am şi promovat în acel an şi am jucat pe două flancuri, a fost oarecum greu dar totuşi am avut şi lot bun şi antrenor destul de bun şi asta s-a văzut.

Ai fi vrut să continui în Liga 1 cu Hermannstadt, nu?

Da, eu aş fi vrut. Când am venit de la Petrolul împrumutat, pentru că mi s-a terminat împrumutul chiar m-au chemat înapoi. Eu am vrut să plec că ştiam că decât să mă duc acolo să stau rezervă, să nu joc, mai bine mă duc şi joc în altă parte. Ei au vrut să rămân la Sibiu. După aia am văzut că prima etapă nu am jucat, am zis, bine, plec. Decât să încurc pe aici şi să stau. Păcat. Cu vechea conducere, din Liga a 2-a, era mult mai bine.

Unde te-ai simţit, în cariera ta de fotbalist, cel mai bine?

Nu ştiu, cred că la Suceava m-am simţit cel mai bine. Şi aici m-am simţit bine. Peste tot m-am simţit bine dar la Suceava parcă mai aparte, aşa.

Foresta era o echipă bună la momentul acela.

Da, aveam o echipă destul de bună până au venit problemele şi cu banii. Cum e peste tot. Asta nu înţeleg, de ce se ajunge aici.

Adică vrei să spui că se promit multe dar, din păcate, promisiunile nu sunt onorate până la capăt.

Corect, aşa este. Nu?

Ce aşteptări ai de la fotbal în perioada următoare? Vor veni şi temperaturile ridicate, veţi juca, poate, din 3 în 3 zile.

Nu ştiu acum dacă se va juca la 3 zile pentru că după cum spuneam cred că o să ajungă să se joace în sistemul play-off / play-out. Nu ai cum să joci din 3 în 3 zile. E foarte greu după două luni de stat acasă. Ai doar două săptămâni de pregătire şi trebuie să te antrenezi şi câte 4. Este aproape imposibil.

Deci pare un sezon compromis ăsta, din nefericire.

Da, clar.

Mulţumesc. Abia aşteptăm să vă revedem pe gazon, la treabă!

Bogdan Rusu. S-a născut la Braşov, pe 9 aprilie 1990. Atacant. A jucat la Aerostar Bacău, Farul Constanţa (2010 – 2011), Astra Ploieşti (2011-2012), CF Brăila (2012-2013), SC Bacău (2013-2015), FC Braşov (2015-2016), Foresta Suceava (2016 – 2017), Hermannstadt (2017-2019), Petrolul Ploieşti (2019), Dunărea Călăraşi (din 25 iulie 2019 -). Are 205 partide jucate în liga a 2-a, marcând 78 de goluri. A bifat 40 de prezenţe în L1 (1 gol înscris).

Sosit la Călăraşi la începutul sezonului, Bogdan Rusu este golgeterul echipei cu 8 reuşite (1 din penalty), fiind prezent pe teren în 24 de partide (2063 de minute de joc). A încasat şi 2 cartonaşe galbene.

ALDISArenasport2

FRF: Liga a 2-a ar putea continua în sistemul play – off / play-out. Vezi „scenariile” pentru L3 şi L4
Featured

FRF: Liga a 2-a ar putea continua în sistemul play – off / play-out. Vezi „scenariile” pentru L3 şi L4

FRF își dorește ca eșalonul secund să continue în sistem play-off / play-out. Conform liga2.ro, în urma videoconferinței rezervate cluburilor din această ligă, cele mai multe grupări s-au plâns că le-ar fi imposibil să respecte protocolul impus de Ministerul Tineretului și Sportului. FRF le-a promis reprezentanților echipelor din „B” că va încerca să poarte discuții cu MTS pentru relaxarea acestor măsuri.

Deocamdată, nu se cunoaște data aproximativă de reluare a competiției și nici modul de departajare al echipelor care ar urma să joace în play-off și play-out.

În ceea ce priveşte liga a 3-a, în cadrul unei sesiuni de lucru cu reprezentanții echipelor din acest eşalon, președintele FRF, Răzvan Burleanu, a prezentat un scenariu ce reprezintă varianta cea mai plauzibilă de a fi aprobată. Astfel, marea majoritate a cluburilor au votat pentru înghețarea competiției. Formațiile aflate în acest moment pe locul 1 vor promova în Liga a II-a, însă dacă echipa de pe locul secund se află la maxim 3 puncte distanță, se va disputa un baraj în sistem tur-retur între cele două rivale. În plus, nu ar mai retrograda nimeni. Cel mai probabil, în viitoarea ediţie a ligii a 3-a se va menţine sistemul cu 5 Serii, fiecare formată din 18 echipe şi nu 16 ca în momentul de faţă.  

FRF a purtat astăzi o nouă serie de discuții și cu reprezentanții Asociațiilor Județene de Fotbal. În urma videoconferinței, s-a luat decizia ca întrecerile din Liga a IV-a să fie încheiate pe teren, formatul în care vor continua competițiile fiind la latitudinea fiecărui județ. Forul de la București a recomandat însă ca echipele campioane să fie desemnate până cel târziu la 31 iulie.

Cea mai importantă modificare privește barajul de promovare în Liga a III-a, care se va desfășura într-un sistem de turneu, între trei echipe, pe teren neutru.

Sursa www.radiotimisoara.ro

ALDISArenasport2

Free Joomla templates by Ltheme