Vineri, 26 februarie debutează runda a 26-a, ultima a sezonului regulat al ligii I Orange. Timişoara va găzdui de la ora 20.30 de minute duelul dintre Poli şi Petrolul Ploieşti. Iată avancronica jocului
POLI TIMIȘOARA - PETROLUL PLOIEȘTI, vineri, ora 20.30
Un singur succes au reuşit timişorenii în ultimele șase meciuri jucate în Liga 1 Orange pe teren propriu, 2-0 cu ASA, în rest au o remiză (2-2 cu CSMS Iaşi) şi patru înfrângeri.
Prahovenii nu au mai câştigat în deplasare în campionat din 9 aprilie 2015, atunci când s-au impus pe terenul Stelei cu 1-0. Au urmat șase rezultate de egalitate şi 11 partide pierdute. Din păcate pentru ploieşteni, aceştia au avut şi mult ghinion în ediţia curentă, ei suferind 12 înfrângeri la un singur gol diferenţă.
De la revenirea bănăţenilor pe prima scenă din 2013, Poli şi Petrolul s-au întâlnit de trei ori în Liga 1 Orange, două jocuri încheindu-se la egalitate şi unul cu succesul trupei prahovene.
- Prima partidă a avut loc pe 4 noiembrie 2013, 0-0 pe arena din Ploieşti. La vremea respectivă, pe banca "lupilor-galbeni" se afla Cosmin Contra, în timp ce timişorenii erau antrenaţi de Aurel Şunda. Eroul meciului a fost Nuno Claro, cel care a apărat şi o lovitură de pedeapsă.
- În returul ediţiei 2013-2014, la Timişoara, Petrolul s-a impus clar, scor 3-0, marcatori Albin (2) şi Geraldo, rezultat care a contat enorm la finalul sezonului, atunci când bănăţenii au retrogradat.
- Ultima confruntare directă din campionat a fost cea din 5 octombrie 2015, Petrolul - Poli 1-1, goluri înscrise de Velasco, respectiv Llorente.
Pe lângă cele trei partide, adversarele de vineri s-au mai duelat de alte două ori în toamna lui 2015, o dată în Cupa Ligii Adeplast, Poli - Petrolul 1-0 şi în Cupa României, Poli - Petrolul 2-1.
Florin Marin a antrenat gruparea prahoveană pe prima scenă în 23 de partide din ediţia 2003-2004, la finalul căreia Petrolul a retrogradat. Ca adversar, acesta i-a întîlnit pe ploieşteni de 18 ori în Liga 1 Orange, de cinci ori a câştigat, iar de alte cinci ori a terminat la egalitate.
Mediile de vârstă ale celor două loturi: Poli - 27 ani şi 6 luni; Petrolul - 26 ani şi 10 luni.
Linii de clasament
11. Poli Timişoara 25 4 10 11 23-35 22
14. Petrolul Ploieşti 25 2 8 15 17-33 8