Liga I Orange / Ionel Ganea, amendat cu 5.000 de lei de FC Voluntari!

Antrenorul principal al echipei de fotbal FC Voluntari, Ionel Ganea, a fost amendat cu suma de 5.000 de lei de conducerea clubului ilfovean, potrivit unui comunicat remis AGERPRES.

Ganea a fost sancționat pentru implicarea sa într-un incident cu reprezentanta postului de televiziune Look TV, la finalul partidei dintre CSMS Iași și FC Voluntari. Totodată, fostul internațional a primit un ultim avertisment.

''În speranța că astfel de întâmplări vor fi doar de domeniul trecutului, vă asigurăm că relația clubului nostru cu mass-media va rămâne una deschisă dialogului și bazată pe respect reciproc'', se mai arată în comunicatul clubului.

FC Voluntari a învins-o pe CSMS Iași cu scorul de 1-0, în Copou, vineri, într-o partidă din etapa a treia a fazei play-out a Ligii I.

Ganea a preluat echipa FC Voluntari în această iarnă și are un bilanț de patru victorii, un egal și un eșec, în șase meciuri.

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.