Liga I Betano / FCSB – CFR Cluj, meciul zilei!

Runda a 24-a a ligii I Betano la fotbal găzduieşte sâmbătă pe Arena Naţională un regal. De la ora 20.45 de minute se vor duela FCSB şi CFR Cluj, ocupantele primelor două locuri în clasament. Va fi cea de 48-a confruntare dintre cele două rivale care au dominat competiţia internă în ultimii 10 ani.

De la ora 18.00, la Ploieşti se vor afla faţă în faţă Juventus Bucureşti şi FC Viitorul.

Ieri s-au disputat primele două jocuri. Poli a cedat cu 2-3, acasă, în faţa ilfovenilor de la FC Voluntari iar Astra a câştigat greu dar meritat la Giurgiu în faţa Gazului.

 

Iată mai jos avancronicile jocurilor programate sâmbătă:

 

Juventus Bucureşti - Viitorul, ora 18.00

O victorie, 2-1 cu Sepsi (21 octombrie 2017), patru remize şi șase înfrângeri a înregistrat Juventus pe teren propriu în ediţia curentă. Aceştia au marcat cel puţin o dată în cinci dintre cele 11 jocuri, dar au şi primit gol în 10 dintre meciurile jucate acasă.

11 puncte a scos gruparea dobrogeană din deplasare în stagiunea curentă, în care s-a impus cu 2-1 la Chiajna, 1-0 la Mediaş, 4-0 cu Dinamo şi a remizat fără gol la Timişoara şi cu FC Voluntari.

Partida din 21 septembrie 2017 a fost singura întâlnire dintre Viitorul şi Juventus în Liga 1 Betano. S-au impus elevii lui Gheorghe Hagi cu 3-0, graţie reuşitelor lui Cristi Ganea, Eric de Oliveira şi Alexandru Măţan.

Acestea s-au duelat şi în Liga a 2-a, în ediţia 2010-2011, atunci când dobrogenii au luat patru puncte din șase posibile, 1-1 pe teren propriu (Aurelian Chiţu / Andrei Creţu) şi 2-0 în deplasare (Alin Cârstocea dublă).

Gheorghe Hagi vs Marius Baciu: două jocuri - o victorie Hagi - o victorie Baciu (ediția 2014-2015, Concordia - Viitorul 2-0, victorie Baciu; ediția 2015-2016, Viitorul - Concordia 3-1, victorie Hagi).

 

FCSB - CFR Cluj, ora 20.45

Derby-ul etapei a 24-a le va aduce faţă în faţă pe cele mai în formă echipe din acest sezon, FCSB şi CFR Cluj, nimeni altele decât formaţiile care au investit cel mai mult în achiziţii, fiind astfel şi cele mai bine cotate de către site-urile de specialitate. De asemenea, sunt cluburile care au dominat ultimii 10 ani, timp în care au câştigat împreună șase titluri.

Bucureştenii sunt neînvinşi pe teren propriu din 16 octombrie 2016 (FCSB - Gaz Metan 0-1), interval în care au bifat 15 victorii (ultimele șapte consecutive) şi șapte rezultate de egalitate. Mai mult, ”roş-albaştrii” au înscris măcar o dată în precedentele 20 de jocuri disputate acasă, în 13 dintre acestea marcând de cel puţin două ori.

22 de puncte a scos gruparea ardeleană din deplasare în ediţia curentă (șapte victorii - o remiză - trei înfrângeri). Dintre acestea, șapte au fost obţinute în faţa primelor șapte clasate (7 din 15 posibile).

- Clujenii au marcat cel puţin un gol în 10 dintre cele 11 jocuri disputate în deplasare, singurul meci în care nu au punctat fiind cel de la Ovidiu, Viitorul - CFR 1-0 (21 octombrie 2017).

FCSB şi CFR s-au mai întâlnit de 47 de ori în Liga 1, de 20 de ori s-au impus bucureştenii, de 11 ori au învins clujenii, iar 16 jocuri s-au terminat la egalitate.

Palmares cu FCSB gazdă: 23 jocuri - 13 victorii FCSB - șapte remize - trei victorii CFR.

- Prima confruntare a avut loc pe 16 noiembrie 1947, FCSB (ASA) - Ferar 0-1 (în iarnă Ferar şi CFR au fuzionat şi au continuat sezonul, preluând astfel şi rezultatele din tur), marcator Anton Ferenczi Fernbach, jucător care pe 18 decembrie 1949 va înscrie golul victoriei "roş-albaştrilor" în finala Cupei României cu U Cluj (scor 2-1), finală în urma căreia  bucureştenii au câştigat primul trofeu din istoria lor.

- Întâia victorie a actualei FCSB contra feroviarilor a fost obţinută abia în al cincilea joc, pe 31 august 1969, CFR - FCSB 1-3, goluri Gheorghe Tătaru II şi Florea Voinea dublă, respectiv Vasile Stîncel.

- Cel mai clar succes din contul CFR-ului a fost izbutit pe 9 decembrie 1970, 5-0 pe teren propriu (antrenori Eugen Iordache / Ştefan Kovacs).

- În returul ediţiei 1070-1971, FCSB s-a răzbunat cu un 6-0, scor rămas şi astăzi drept cea mai mare diferenţă înregistrată într-o partidă directă disputată în campionat (trei din cele șase goluri au fost marcate de Anghel Iordănescu).

- Doar trei dintre cele 47 de jocuri s-au terminat fără gol, toate la Cluj, ultima dată pe 17 aprilie 2017.

- Ultima victorie din contul gazdelor din această rundă: 12 martie 2017, FCSB - CFR Cluj 2-0 (Eddy Gnohere, Ovidiu Popescu).

- Ultima victorie bifată de ardeleni: 22 septembrie 2016, FCSB - CFR 1-2 (Florin Tănase  / Cristi Bud - dublă). A fost primul succes izbutit de clujeni pe terenul ”roş-albaştrilor” după o pauză de 68 de ani!

- Cea mai recentă confruntare: 21 septembrie 2017, CFR Cluj - FCSB 1-1, goluri înscrise de Urko Vera (pasă Ciprian Deac), respectiv Constantin Budescu (pasă Dennis Man).

Partida va fi una specială pentru Dan Petrescu, cel care a crescut în curtea grupării bucureştene, formaţie unde a evoluat pe prima scenă în 95 de meciuri şi a marcat 28 de goluri, câştigând trei titluri de campion. De asemenea, a fost component de bază în echipa care a ajuns până în finala CCE  (actuala UEFA Champions League) din 1988-1989.

Dan Petrescu vs FCSB în Liga 1: 12 jocuri - două victorii - trei remize - șapte înfrângeri.

- A câştigat Supercupa României în faţa bucureştenilor, în 2015, ASA Tg. Mureş - FCSB 1-0.

Tot la capitolul antrenori, trebuie de amintit că, pe lângă cele două titluri câştigate ca jucător cu FCSB, Nicolae Dică a luat campionatul şi cu CFR în 2009-2010.

Medie de spectatori FCSB pe teren propriu: 7500 spectatori/meci, locul 2, după CS U Craiova.

Mediile de vârstă ale celor două loturi: FCSB - 26 ani şi 7 luni; CFR Cluj - 26 ani şi 10 luni.

Sursa www.lpf.ro

 

 

Etapa a 24-a

Poli Timişoara – FC Voluntari 2-3

Astra Giurgiu – Gaz Metan Mediaş 4-3

 

Sâmbătă, 10 februarie

10.00 Juventus Bucureşti – FC Viitorul

20.45 FCSB – CFR Cluj

 

Duminică, 11 februarie

20.45 CS U Craiova – Sepsi OSK

 

Luni, 12 februarie

18.00 CSMS Iaşi – FC Botoşani

20.45 Concordia Chiajna – Dinamo

 

 

Clasament

1. CFR Cluj           23   16   4   3   37-12     52

2. FCSB                23   15   5   3   47-15     50

3. CS U Craiova     23   12   8   3   38-25     44

4. Astra Giurgiu     24   11   8   5   36-25     41

5. FC Botoşani      23   10   6   7   26-23     36

6. FC Viitorul        23   10   5   8   30-20     35

7. Dinamo            23   10   5   8   33-24     35

8. CSMS Iaşi         23    9   6   8    31-29    33

9. FC Voluntari      24   7   7   10   24-31     28

10. Poli Timişoara 24    6   8   10  20-34     26

11. Concordia       23    7   3   13  29-31     24

12. Sepsi OSK      23    5   3   15   14-40    18

13. Gaz Metan      24   2   9    13   14-38    15

14. Juventus        23   1   7    15   12-44    10

Free Joomla templates by Ltheme