Dunărea Călăraşi s-a reunit joi, 12 ianuarie, sub comanda antrenorului principal Adrian Mihalcea. La primul antrenament, Mihalcea a mizat pe 25 de jucători. „Joi, la prânz, a avut loc reunirea urmată şi de prima şedinţă de pregătire. Împreună cu colegii din stafful tehnic am avut la dispoziţie 25 de jucători, din care 3, portari. Au fost prezenţi şi cei doi jucători transferaţi recent, Ştefan Mardare şi Bogdan Stancu. A absentat motivat Paul Radu, el având ceva probleme medicale. Joi a lipsit şi Ionuţ Ţenea care n-a putut veni din cauza drumurilor impracticabile însă vineri s-a alăturat lotului” a declarat Mihalcea care a mai spus „Sâmbătă, de la ora 10.30 de minute va avea loc o nouă şedinţă de pregătire. Duminică, pauză iar de luni din nou la treabă”.
După 21 de etape, Dunărea se află pe locul 11 în clasament, cu 23 de puncte. Primul joc oficial din acest an e programat pe 25 februarie, „galben – albaştrii” urmând a-şi măsura forţele cu CS Mioveni (deplasare).