Liga a 2-a / Ad. Iencsi: Călăraşiul a câştigat meritat!

Adrian IencsiAdrian Iencsi şi Pandurii Tg. Jiu au plecat sâmbătă învinşi de la Călăraşi, Dunărea obţinând toate cele 3 puncte puse la bătaie, scor 3-1. Tehnicianul gorjenilor a declarat după joc că victoria Dunării, o echipă foarte bine pregătită, cu o serie de jucători valoroşi, este meritată. „Am dat emoţii, din păcate, doar în prima repriză. De ce spun că mă bucur că am dat emoţii, pentru că am jucat împotriva unei echipe puternice, din punctul meu de vedere. Echipă foarte bine pregătită, cu jucători valoroşi, care ştiu să facă diferenţa şi care au şi maturitate. Am şi primit două goluri în prima repriză pe fondul jocului bun, dar în a doua repriză total opus la ceea ce am făcut în prima şi de aia sunt puţin dezamăgit. Dar asta fost soarta partidei. Călăraşiul a câştigat meritat, adversarii nostri au făcut diferenţa.” a declarat Iencsi.

Fostul tehnician al Dunării a rememorat momentele petrecute la Călăraşi subliniind că s-a simţit bine aici iar oraşul şi autorităţile locale i-au lăsat o impresie foarte bună. “Chiar dacă am fost o perioadă foarte scurtă aici, am avut o relaţie foarte bună în special cu domnul primar al municipiului Călăraşi. L-am întâlnit foarte scurt şi pe domnul preşedinte al Consiliului Judeţean. Cu absolut toţi cei de aici de la stadion am avut o relaţie excepţională. M-am simţit bine, am plecat din alte considerente, pe care ţin să le păstrez doar pentru mine. Nu a fost o decizie foarte uşoară, chiar mi-a părut rău. Acum ştiţi cum e, viaţa merge înainte. Am un respect deosebit pentru oraşul ăsta pentru că celor pe care i-am amintit, primarului oraşului cât şi preşedintelui Consiliului Judeţean, le plac foarte mult sportul, se implică în sport. Investesc şi nu neapărat în fotbal, în orice disciplină sportivă. Baza acesta este una care mie îmi place foarte mult. Îmi plăcea de pe vremea când antrenam la Voluntari. Călăraşiul este un oraş cu potenţial.” a mai adăugat Adrian Iencsi.

Free Joomla templates by Ltheme