La mulţi ani, Viorel Ivanciu!

Ivanciu birouViorel Ivanciu este călărăşeanul al cărui nume se confundă demult cu activitatea sportivă şi în special cu cea fotbalistică desfăşurată în urbea udată de apele Borcei. Din 2012 şi până în prezent, mai cu seamă, alături de o echipă de oameni minunaţi şi pricepuţi, Viorel Ivanciu a construit o „uzină” fotbalistică la Călăraşi. Într-o perioadă de timp extrem de scurtă, au apărut şi rezultatele sportive bune şi foarte bune.

Echipa de fotbal Dunărea a reuşit în 2015 promovarea în liga a 2-a după o „pauză” de 17 ani. Cu o etapă înainte de finalul sezonului regulat, Dunărea se află pe locul 2 în topul Seriei I, poziţie cu care va şi întra în play-off.

Echipa de fotbal în sală, Dunărea, înfiinţată în 2012 a reuşit după nici un sezon promovarea în liga I. La finele sezonului 2014-2015, Dunărea s-a clasat finalmente pe locul 4 în România!

Tot din 2012 şi până în prezent, tot sub coordonarea sa au fost reînfiinţate grupele de copii şi juniori iar rezultatele obţinute nu-s deloc derizorii. Investiţiile au fost considerabile iar „profiturile” nu vor întârzia să apară.

„Iubesc sportul pe care-l consider cel mai bun ambasador al unei comunităţi indiferent de dimensiunile sale. Alături de nişte oameni deosebiţi, am contribuit la buna desfăşurare a activităţii sportive din cadrul clubului Dunărea. Le mulţumesc şi pe această cale tuturor pentru colaborare, încredere şi mai ales pentru eforturile depuse astfel încât acest club Dunărea să reintre în lumea bună a fotbalului din România” spunea deunăzi Viorel Ivanciu.

Pe 2 aprilie, Viorel Ivanciu împlineşte 56 de ani. De peste 30 de ani e în câmpul activităţii profesionale. Alte două decenii sunt puse în slujba fotbalului pe care l-a şi practicat la Şcoala Sportivă, înainte de a deveni student al Universităţii Tehnice din Braşov.

Viorel Ivanciu îşi va sărbători ziua de naştere alături de prieteni la fotbal. Sâmbătă, Dunărea evoluează acasă împotriva sucevenilor de la Rapid CFR în cadrul sezonului regulat al ligii a 2-a. Deci tot lângă terenul de fotbal. O victorie a lui Mihalcea&Co ar fi cu certitudine, cel mai frumos cadou.

La mulţi ani sănătoşi şi fericiţi îi transmit toţi prietenii, toţi cei care iubesc fotbalul, toţi cei care ştiu că Viorel Ivanciu este garanţia lucrului bine făcut la clubul Dunărea.
ivanciu hagi ganea stefaniv 3
Free Joomla templates by Ltheme