Dunărea / V. Iliuţă: Am găsit formula minune!

Iliuta Dunarea sediu CJ

Preşedintele CJ, Vasile Iliuţă a declarat miercuri că este impresionat de parcursul Dunării în campionatul ligii a 2-a subliniind că principalii “vinovaţi” de obţinerea acestor rezultate pozitive care i-au propulsat pe “galben – albaştri” pe primul loc în clasament sunt preşedintele Florin Brişan şi antrenorul Dan Alexa. Iliuţă a mărturist că în toamnă s-a trezit cu telefoane primate din partea  unor foşti colegi deputaţi din ţară care l-au întrebat în ce constă reţeta succesului. “Sunt destul de mulţumit. Aţi reuşit ceea ce nu credeam urcând din subsolul clasamentului până pe primul loc. Este o realizare fantastică. În toamnă mă sunau din ţară foşti colegi deputaţi şi mă întrebau ce se întâmplă la Călăraşi de s-a reuşit o astfel de performanţă. Le-am spus că am găsit formula minune. Adică un antrenor şi un preşedinte care vin şi-mi cer să respect doar ce am promis. E clar, performanţele înregistrate până acum sunt minunate. Astăzi suntem pe primul loc iar Dunărea poate emite pretenţii la liga I” a spus Iliuţă.

Sub conducerea tandemului Brişan – Alexa, Dunărea a obţinut în cele 18 jocuri disputate în campionat, 15 victorii şi 3 egaluri urcând de pe locul 17 până pe primul. 

Free Joomla templates by Ltheme