Adunarea Generală a LPF a decis ca echipele să intre în play-off și play-out cu jumătate din punctele acumulate

Adunarea Generală a Ligii, care a aprobat anul trecut desfășurarea sezonului viitor al Ligii I cu 14 echipe, a decis ca în play-off să evolueze echipele clasate pe locurile 1-7, iar în play-out cele care au ocupat locurile 7-14 la finalul sezonului regulat. În play-off și play-out echipele vor începe cu jumătate din punctele obținute în sezonul regulat, după modelul belgian, a precizat președintele LPF, Gino Iorgulescu.

Totodată, s-a introdus un barem pentru echipele aflate în play-out, de minim 15 puncte la finalul sezonului, altfel vor intra cu penalizare în liga a doua.

''Prin acest sistem se încearcă o concentrare a valorilor la mai puține echipe, având în vedere și starea financiară precară a cluburilor, ce vor primi mai mulți bani în aceste condiții. Va fi un interes mai mare pentru meciurile din play-off și play-out, atât din partea spectatorilor, cât și a sponsorilor'', a afirmat Iorgulescu

Președintele LPF a subliniat că nu au existat propuneri pentru un sistem de campionat cu 16 sau 18 echipe. ''Sistemul competițional cu 14 echipe a fost stipulat în contractul încheiat cu ISB pentru drepturile de televiziune. Oricum, nu ar fi fost posibil să schimbăm sistemul competițional la mijlocul sezonului'', a indicat Iorgulescu.

La finalul stagiunii competiționale 2014-2015, din Liga I vor retrograda echipele aflate pe locurile 13-18, urmând să promoveze doar câștigătoarele celor două serii ale Ligii a II-a.

sursa www.agerpres.ro

Free Joomla templates by Ltheme