Dunărea / P. Iacob, titular în ultimul joc al României U21 din Anglia

Paul Iacob

Jucătorul Dunării, Paul Iacob (foto) a fost marţi după-amiază titular evoluând o repriză în ultimul amical pe care tricolorii U21, pregătiți de Daniel Isăilă, l-au susţinut pe stadionul County FA din Birmingham, împotriva formaţiei de tineret a celor de la Wolverhampton (U23), în cantonamentul din Anglia. În minutul 43, Iacob a avut şi o ocazie de a înscrie, şutând puternic de la distanţă însă mingea s-a dus peste poarta lui Flatt. La pauză a fost înlocuit cu Răzvan Oaidă de la FC Botoşani.

Golurile selecţionatei României U21 au fost reușite de Mihai Dobre (32) și Dragoș Nedelcu (90). Gazdele au punctate prin Ashley – Seal (59) şi Ennis (69).

 

WOLVERHAMPTON U23 - ROMÂNIA U21 0-1

Au marcat: Ashley-Seal (59), Ennis (69) / M. Dobre (32), Nedelcu (90)

 

WOLVERHAMPTON U23: 1. Flatt - 2. Burr, 5. C. Johnson, 6. Leak, 3. Breslin - 8. Ming-Yang, 4. Levingston - 7. Heredia, 10. Ennis, 11. J. Graham - 9. Ashley-Seal. Rezerve: 12. Crabtree, 14. Lattie, 15. Finnie, 16. Allan, 17. Carnat, 18. Townsend, 19. D. Sanderson.

Antrenor: Scott Sellars

 

ROMÂNIA U21: 1. Căbuz (23. Tordai, 46) (12. R. Stoian, 70) - 3. Căpușă (17. Butean, 70), 6. R. Popa (4. Al. Pașcanu, 46), 18. Ad. Rus (5. V. Ghiță, 82), 22. V. Olteanu (3. A. Radu, 70) - 13. D. Dumitrescu (16. Dr. Nedelcu, 63), 15. P. Iacob (8. Oaidă, 46) - 20. A. Ciobanu, 19. V. Costache (Cpt.) (10. I. Hagi, 46), 14. M. Dobre (7. Fl. Coman, 63) - 11. Ad. Petre (9. A. Ivan, 63).

Selecționer: Daniel Isăilă. 

 

Sursa www.frf.ro

Minifotbal / Liga I Arena / Fl. Frangu: Un proiect binevenit pentru iubitorii fotbalului!

Liga I Arena 1

Managerul echipei United Călăraşi, Florian Frangu, fost component al echipei de futsal Dunărea Călăraşi care a reuşit promovarea în liga I susţine pe pagina de facebook a competiţiei Liga I Arena la minifotbal că proiectul este binevenit pentru iubitorii fotbalului călărăşean şi nu numai. "Campionatul de minifotbal LIGA I ARENA este un proiect nou, binevenit pentru iubitorii fotbalului călărăşean şi nu numai. Pentru unii dintre noi, mă refer la cei tineri, este o oportunitate de a se afirma iar pentru ceilalţi plăcerea de a face mişcare şi de a juca fotbal de bună calitate, într-un cadru bine organizat. Baftă tuturor iar cea mai bună echipă să câştige!", este mesajul postat pe pagina oficială de facebook Liga I Arena.

 

Lotul echipei United Călăraşi

1) Florian Frangu - 27.07.1984

2) Ion Clinchevici - 04.01.1982

3) Dan Petru Tudor - 09.12.1992

4) Alexandru Drăgănescu - 02.11.1991

5) Ionuţ Florea - 03.09.1984

6) Florin Florea - 21.10.1978

7) Ion Emil Codrea - 29.09.1974

8) Costel Crăciun - 21.08.1989

9) Ionuţ Marin - 30.07.1984

10) Bogdan Găinuşe - 08.10.1987

11) Daniel Pană - 12.09.1985

12) Daniel Luchian - 05.08.1984

13) Vasile Florian Udrea - 22.12.1986

 

Manager 1: Florian Frangu

Manager 2: Bogdan Găinuşe

Manager 3: Florin Florea

 

United Călăraşi – Program jocuri TUR

 

ETAPA a I-a / 10-12 aprilie

SPITALUL JUD. - UNITED CĂLĂRAŞI

 

ETAPA a II-a / 17-19 aprilie

UNITED CĂLĂRAŞI - CONSILIUL JUD.

 

ETAPA a III-a / 24-26 aprilie

ACADEMIA BOX – UNITED CĂLĂRAŞI

 

ETAPA a IV-a / 1-3 mai

UNITED CĂLĂRAŞI - A.S. POL

 

ETAPA a V-a / 8-10 mai

CITY BOYS - UNITED CĂLĂRAŞI

 

ETAPA a VI-a / 15-17 mai

SUPORTERII - UNITED CĂLĂRAŞI

 

ETAPA a VII-a / 22-24 mai

UNITED CĂLĂRAŞI - DUNĂREA OLD BOYS

 

ETAPA a VIII-a / 29-31 mai

VIPROD - UNITED CĂLĂRAŞI

 

ETAPA a IX-a / 5-7 iunie

UNITED CĂLĂRAŞI - POMPIERII

Minifotbal / Liga I Arena / M. Păun: Salutăm iniţiativa lui Mircea Ştefan şi sperăm să fie o competiţie reuşită!

Liga I Arena 1

Marius Păun, unul dintre managerii echipei Dunărea Old Boys, care se va alinia la startul primei ediţii a Ligii I Arena la minifotbal, a declarat pe pagina oficială de facebook a competiţiei că "Echipa Old Boys Dunărea Călăraşi salută această iniţiativă a lui Mircea Ştefan şi sper să fie un succes această competiţie. Sportul, fotbalul în sine, leagă prietenii frumoase între participanţi, dezvoltă spiritul Fair-Play dar mai ales înseamnă sănătate. Ma bucur că aceast campionat ne oferă prilejul revederii cu foştii colegi de echipă. Pe aceasta cale urez succes tuturor competitorilor, organizatorilor şi sper să fie o competiţie reuşită".

Dunărea Old Boys are în componenţă nume grele, nu doar din fotbalul călărăşean. În lot figurează şi antrenorii liderului campionatului ligii a 2-a, Dan Alexa şi Costel Ilie.

Pe “foaie” îi mai găsim pe Dorinel Dincă, preşedintele AJF Călăraşi, foştii echipieri ai Dunării, Ilie Zeciu, Mirel Condei, Marius Milea, Marian Nohai, Ionuţ Beia, Cosmin Onofrei şi desigur, Marius Păun.

Liga I Arena la minifotbal debutează pe 10 aprilie şi adună la start nu mai puţin de 10 echipe.

 

Arena Media este partener media.

 

Lotul echipei DUNĂREA OLD-BOYS

1) Dănuţ Condei - 01.03.1978

2) Cosmin Onofrei - 12.12.1980

3) Mirel Condei - 26.02.1977

4) Marius Păun - 03.04.1978

5) Marian Nohai - 11.07.1974

6) Marius Milea - 27.08.1969

7) Dorinel Dincă - 31.07.1970

8) Dan Alexa - 20.10.1979

9) Constantin Ilie - 19.09.1974

10) Ilie Zeciu - 15.04.1970

11) Ionuţ Beia - 16.08.1977

12) Cristian Zanfir - 13.08.1977

13) Marian Şerban - 23.07.1983

14) Sorin Boiangiu - 15.04.1977

 

Manager 1: Ilie Zeciu

Manager 2: Ion Runcu

Manager 3: Marius Păun

Program jocuri TUR

 

ETAPA I / 10-12 aprilie

POMPIERII - DUNĂREA OLD BOYS

 

ETAPA a II-a / 17-19 aprilie

DUNĂREA OLD BOYS - SPITALUL JUDEŢEAN

 

ETAPA a III-a / 24-26 aprilie

CONSILIUL JUDEŢEAN - DUNĂREA OLD BOYS

 

ETAPA a IV-a / 1-3 mai

DUNĂREA OLD BOYS - ACADEMIA BOX

 

ETAPA a V-a / 8-10 mai

A.S.POL - DUNĂREA OLD BOYS

 

ETAPA a VI-a / 15-17 mai

DUNĂREA OLD BOYS - CITY BOYS

 

ETAPA a VII-a / 22-24 mai

UNITED CĂLĂRAŞI - DUNĂREA OLD BOYS

 

ETAPA a VIII-a / 29-31 mai

SUPORTERII - DUNĂREA OLD BOYS

 

ETAPA a IX-a / 5-7 iunie

DUNĂREA OLD BOYS - VIPROD

Minifotbal / Liga I Arena / V. Toma: Nu contează rezultatele ci plăcerea de a juca fotbal!

 

Liga I Arena 1Viprod Slobozia s-a înscris în prima ediţie a Ligii I Arena la minifotbal, competiţie ce se va desfăşura la Călăraşi începând cu 10 aprilie.

Unul din managerii echipei ialomiţene, Valentin Toma, fost jucător al Dunării în urmă cu câţiva ani, a declarat pe pagina de facebook a competiţiei Liga I Arena "Agreăm foarte mult ideea acestui campionat de minifotbal LIGA I ARENA şi de aceea ne-am înscris venind de la Slobozia la Călăraşi pentru a participa la un campionat unde trebuie să existe respect între noi, să fie o experienţă plăcută. Nu contează rezultatele ci plăcerea de a juca fotbal şi de a ne revedea cu foştii colegi. Mult succes participantelor şi le doresc organizatorilor multă baftă în derularea acestui proiect minunat pentru iubitorii fotbalului."

Valentin Toma a mai evoluat la Unirea Urziceni, Unirea Slobozia, fiind şi component al echipei naţionale de tineret a României.

 

Lotul echipei VIPROD Slobozia

1) Marius Iosif - 10.01.1982

2) Vali Moroianu - 04.09.1980

3) Cristian Lăzărescu - 26.01.1990

4) Marius Şerban - 08.08.1982

5) Alexandru Cătălin Cojocaru - 24.01.1987

6) Valentin Nicolae Toma - 24.11.1981

7) Liviu Georgian Mirică - 18.12.1980

8) Florin Avram - 01.09.1981

9) Lorel Dorin Ungureanu - 30.09.1980

10) Constantin Voicu - 21.07.1994

11) Cătălin Scurtu - 06.03.1984

 

Manager 1: Cătălin Scurtu

Manager 2: Cătălin Cojocaru

Manager 3: Valentin Toma

 

Program jocuri

ETAPA I / 10-12 aprilie

VIPROD - SUPORTERII

 

ETAPA a II-a / 17-19 aprilie

VIPROD - POMPIERII

 

ETAPA a III-a / 24-26 aprilie

SPITALUL JUDEŢEAN - VIPROD

 

ETAPA a IV-a / 1-3 mai

VIPROD - CONSILIUL JUDEŢEAN

 

ETAPA a V-a / 8-10 mai

ACADEMIA BOX - VIPROD

 

ETAPA a VI-a / 15-17 mai

VIPROD - A.S.POL

 

ETAPA a VII-a / 22-24 mai

CITY BOYS - VIPROD

 

ETAPA a VIII-a / 29-31 mai

VIPROD - UNITED CĂLĂRAŞI

 

ETAPA a IX-a / 5-7 iunie

DUNĂREA OLD BOYS - VIPROD

Minifotbal / Liga I Arena / M. Ştefan: Sunt plăcut surprins!

Liga I Arena 1

Promotorul proiectului Liga I Arena la minifotbal, Mircea Ştefan, a declarat recent că este plăcut surprins de modul în care reprezentanţii celor 10 echipe participante la această primă ediţie s-au implicat în buna desfăşurare a competiţiei care va demara pe 10 aprilie. „Reprezentanţii a 9 din cele 10 echipe înscrise au iniţiat deja demersurile pentru achiziţionarea de echipament chiar de la firme de prestigiu. E un lucru deosebit şi nu pot să spun decât că sunt plăcut surprins. E limpede că sunt preocupaţi de imaginea lor şi implicit şi de cea a competiţiei. Îmi doresc din tot sufletul ca totul să iasă la superlativ încă de la prima ediţie. Le transmit tuturor încă de acum mult succes iar cei mai buni să câştige. Liga I Arena la minifotbal este o competiţie destinată celor puternici care apreciază spritul de competiţie dar şi spectacolul” a declarat Mircea Ştefan pentru www.arenamedia.ro

 

Prima etapă se va desfăşura în perioada 10-12 aprilie, meciurile disputându-se pe terenul sintetic situat în cartierul „10 Nivele”.

 

Turul se va încheia pe 8 iunie. Returul e programat în intervalul 20 august – 19 octombrie.

 

Arena Media (cotidianul online www.arenamedia.ro şi săptămânalul Arena) este partener media.

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.