Casa Pariurilor Liga 1 | Et. 17: Universitatea Craiova – FCSB, azi, ora 20.15
Featured

Casa Pariurilor Liga 1 | Et. 17: Universitatea Craiova – FCSB, azi, ora 20.15

Derby-ul rundei a 17-a le va aduce faţă-n faţă pe Universitatea Craiova şi FCSB, echipe care, în ultimele sezoane, s-au aflat în luptă directă pentru podium.

Oltenii nu au mai pierdut pe teren propriu în campionat din 1 august 2021, Universitatea Craiova - FC Botoşani 1-2. Au urmat cinci victorii şi un egal.

Craiovenii au marcat în fiecare dintre cele opt meciuri jucate acasă în ediţia curentă, în patru dintre acestea reuşind să înscrie de cel puţin trei ori.

Trei succese, trei rezultate de egalitate şi două înfrângeri este palmaresul înregistrat de FCSB pe teren advers în ediţia curentă.

Gruparea bucureşteană este fără gol primit în ultimele patru deplasări din campionat.

Din 2014, de la revenirea fotbalului craiovean pe prima scenă, cele două formaţii s-au mai întâlnit de 25 de ori în principala competiţie internă, de 18 ori au câştigat roş-albaştrii, de patru ori s-au impus craiovenii, iar alte trei partide s-au terminat la egalitate.

Primul meci a avut loc pe 2 august 2014, FCSB - CS U Craiova 3-1, marcatori Adi Popa, Lucian Sânmărtean, Fernando Varela, respectiv Andrei Ivan.

Cele mai multe goluri s-au marcat pe 29 octombrie 2017, Universitatea Craiova - FCSB 2-5.

Cea mai recentă întâlnire directă: 25 iulie 2021, FCSB - Universitatea Craiova 4-1, goluri înscrise de O. Moruţan, Oct. Popescu, A. Cordea, Fl. Tănase, respectiv J. Markovic.

Partida va fi una specială pentru Laurenţiu Reghecampf, care a cunoscut cele mai mari succese ca antrenor pe banca roş-albaştrilor, alături de care a câştigat de două ori titlul, a jucat în primăvara Europa League eliminând pe Ajax Amsterdam şi a participat în grupele UEFA Champions League.

176 de meciuri în toate competiţiile a strâns Laurenţiu Reghecampf în cele două mandate în care a antrenat-o pe FCSB (2012-2014, 2015-2017), 100 încheiate cu victorii, 50 la egalitate şi doar 26 cu înfrângeri

Mediile de vârstă

Universitatea Craiova - 27 de ani şi o lună;

FCSB - 25 ani şi 5 luni, a treia cea mai mică din campionat.

FCSB s-a bazat pe 30 de jucători, dintre care 15 au contribuit la reuşitele bucureştenilor cu cel puţin un gol şi / sau o pasă decisivă.

Universitatea Craiova a utilizat 29 de jucători, dintre care nouă sunt străini.

Partida ar putea oferi şi un duel între doi dintre cei mai buni pasatori decisivi activi în campionatul României, Dan Nistor - 77 de assist-uri în 356 de meciuri disputate în Liga 1, repectiv Constantin Budescu, 65 pase de gol în 213 partide bifate pe prima scenă.

Meciul va fi arbitrat de clujeanul Horațiu Feșnic, ajutat la cele două margini de Valentin Avram (București) și Alexandru Cerei (Cluj Napoca). Rezervă este Cătălin Popa (Pitești).

Linii de clasament

2. FCSB               16   10   4   2   29-13   34

3. Univ. Craiova   16     9   1   6   30-16   28

Partida va fi transmisă în direct de LOOK Sport, DIGI Sport și TELEKOM Sport.

Etapa 17

Dinamo – FC U Craiova 0-0

Sepsi – Chindia 0-0

UTA – FC Argeș 0-1

Rapid – CS Mioveni 1-1

Duminică, 28 noiembrie

17.30 FC Botoșani – FC Voluntari

20.15 Universitatea Craiova – FCSB

Luni, 29 noiembrie

17.30 Gaz Metan – Farul

20.30 CFR Cluj – Academica Clinceni

Liga 2 | Et. 15: Rezultate strânse în ziua a 3-a
Featured

Liga 2 | Et. 15: Rezultate strânse în ziua a 3-a

Alte 5 jocuri din cadrul rundei a 15-a au avut loc astăzi la matineu, toate încheiate cu rezultate strânse. Viitorul Pandurii Tg. Jiu învins cu 1-0 pe Dacia Brăila. Remize albe la Miercurea Ciuc (foto) și Iași. Oaspeții s-au impus la București, acolo unde Ripensia a învins cu 1-0 pe Metaloglobus. În fina, Unirea Constanța și CSC Șelimbăr 1-1.

Următorul duel e programat duminică de la miezul zile în Banat între Poli Timișoara și CSA Steaua.

Etapa 15

FC Buzău – FC Brașov 1-0

A marcat: P. Pațurcă (28)

Concordia – Dunărea Călărași 0-0

Hermannstadt – Petrolul 1-0

A marcat: S. Balaure (70)

Unirea Constanța – CSC Șelimbăr 1-1

Au marcat: A. Chirițoiu (36) / D. Tătar (78)

Politehnica Iași – Unirea Dej 0-0

Metaloglobus – Ripensia 0-1

A marcat: D. Golda (21)

FK Csikszereda – Unirea Slobozia 0-0

Viitorul Pandurii – Dacia Brăila 1-0

A marcat: G. Dodoi (27)

Duminică, 28 noiembrie

Ora 12.00 Politehnica Timișoara – CSA Steaua

Marți, 30 noiembrie

Ora 17.30 Universitatea Cluj – Astra Giurgiu

Clasament

1. Petrolul Ploiești       15  13  0     2   34-5    39

2. Hermannstadt         15  10  4     1   33-12   34

3. Universitatea Cluj   14   11  0     3   24-11   33

4. Concordia Chiajna  15   9   4     2   17-6     31

5. FC Buzău                15   8   4     3   39-11   28

6. CSA Steaua             14   7   4     3   18-9     25

7. FK Csikszereda       15   7   2     6   24-21   23

8. Metaloglobus           15   6   4     5   18-19   22

9. CSC Șelimbăr          15   6   4     5   18-21   22

10. Unirea Slobozia     15   5   6     4   19-13   21

11. Ripensia                 15   5   6     4   16-16   21

12. Politehnica Iași       15   6   2     7   20-16   20

13. Viitorul Pandurii      15   5   5     5   15-17   20

14. Unirea Dej               15   5   4     6   14-14   19

15. Poli Timișoara         14   4   2     8   14-21   14

16. FC Brașov               15   2   3   10   10-26     9

17. Unirea Constanța    15   2   2   11   11-40     8

18. Dunărea Călărași    15   0   4   11     9-32   4

19. Astra Giurgiu           14   4   4     6   15-19   2

20. Dacia Brăila            15   0   2   13     6-45   2

Etapa 16

Vineri, 3 decembrie

Ora 17.00 Concordia – Hermannstadt

Sâmbătă, 4 decembrie

Ora 11.00 Dunărea – Dacia Brăila

Ora 11.00 Unirea Slobozia – Viitorul Pandurii

Ora 11.00 Ripensia – FK Csikszereda

Ora 11.00 Unirea Dej – Metaloglobus

Ora 11.00 CSC Șelimbăr – Poli Iași

Ora 11.00 FC Brașov – Unirea Constanța

Ora 11.00 Astra – Politehnica Timișoara

Ora 12.30 CSA Steaua – FC Buzău

Marți, 7 decembrie

Ora 17.00 Petrolul – Univ. Cluj

Liga 2 | Petrolul, a doua înfrângere stagională
Featured

Liga 2 | Petrolul, a doua înfrângere stagională

În meciul vedetă al rundei a 15-a, Hermannstadt a câștigat cu 1-0 partida cu Petrolul provocând liderului a doua înfrângere stagională după 12 victorii consecutive!

Grație golului marcat de Silviu Balaure în minutul 70, sibienii urcă pe 2, totalizând 34 de puncte cu unul mai mult decât ocupanta locului 3, Universitatea Cluj care va juca abia marțea viitoare.

Ieri seară la Chiajna, Dunărea a produs surpriza remizând la 0 în disputa cu Concordia.

Runda a 15-a continuă sâmbătă cu alte 5 partide toate programate la ora 11.00.

Etapa 15

FC Buzău – FC Brașov 1-0

A marcat: P. Pațurcă (28)

Concordia – Dunărea Călărași 0-0

Hermannstadt – Petrolul 1-0

A marcat: S. Balaure (70)

Sâmbătă, 27 noiembrie

Ora 11.00 Unirea Constanța – CSC Șelimbăr

Ora 11.00 Politehnica Iași – Unirea Dej

Ora 11.00 Metaloglobus – Ripensia

Ora 11.00 FK Csikszereda – Unirea Slobozia

Ora 11.00 Viitorul Pandurii – Dacia Brăila

Duminică, 28 noiembrie

Ora 12.00 Politehnica Timișoara – Steaua

Marți, 30 noiembrie

Ora 17.30 Universitatea Cluj – Astra Giurgiu

Clasament

1. Petrolul Ploiești    15   13   0    2    34-5   39

2. Hermannstadt      15   10   4    1    33-12  34

3. Universitatea Cluj 14  11   0     3    24-11  33

4. Concordia Chiajna15   9   4     2    17-6    31

5. FC Buzău              15   8   4     3    39-11  28

6. CSA Steaua          14   7    4     3   18-9    25

7. FK Csikszereda     14   7   1     6   24-21  22

8. Metaloglobus         14   6   4     4   18-18  22

9. CSC Șelimbăr        14   6   3     5   17-20  21

10. Unirea Slobozia    14   5   5     4   19-13  20

11. Politehnica Iași      14   6   1     7   20-16 19

12. Unirea Dej             14   5   3     6   14-14 18

13. Ripensia                14   4   6     4   15-16 18

14. Viitorul Pandurii     14   4   5     5   14-17  17

15. Poli Timișoara        14   4   2     8   14-21 14

16. FC Brașov              15   2   3   10   10-26   9

17. Unirea Constanța   14   2   1   11   10-39   7

18. Dunărea Călărași   15   0   4   11     9-32   4

19. Astra Giurgiu           14   4   4    6   15-19   2

20. Dacia Brăila            14   0   2   12     6-44   2

MTS | Spectatorii au din nou liber în tribune la competițiile sportive
Featured

MTS | Spectatorii au din nou liber în tribune la competițiile sportive

Sportul românesc se bucură de măsuri de relaxare privind participarea spectatorilor la competițiile sportive, ca urmare a hotărârii de guvern adoptate în ședința de Guvern de astăzi, pentru modificarea anexelor nr. 2 și 3 la H.G. nr. 1183/08.11.2021, privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 9 noiembrie 2021, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Astfel, potrivit noilor reguli, competiţiile sportive se vor putea desfășura cu spectatori în tribune, în limita a 30% din capacitatea maximă a spaţiului, atât în spații închise, cât și deschise.

Participarea la aceste activități este permisă doar pentru persoanele care dețin certificat verde, respectiv:

 - sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;

 - se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 1800-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.

Accesul spectatorilor în tribune este permis doar în intervalul orar 05:00 – 21:00. Această măsură reprezintă un câștig major pentru sport, sportivi și iubitorii sportului.

“Este o primă măsură în favoarea sportului, pe care noul guvern o adoptă din prima zi, după cea de reorganizare a MTS ca Ministerul Sportului. Desigur, este nevoie de multă responsabilitate și pe mai departe. Este nevoie de respectarea măsurilor în vigoare și de continuarea campaniei de vaccinare, pentru că doar așa putem limita efectele negative ale acestei pandemii și reveni spre normalitate”, a declarat Ministrul Sportului, Eduard Novak.

Ministerul Sportului face toate eforturile pentru a încuraja vaccinarea, pentru a promova sănătatea și viața. Regulile generale aplicabile evenimentelor sportive în aer liber și în spații închise se regăsesc în cuprinsul Ordinului comun MTS/MS nr. 310/708/2021.

Sursa www.mts.ro

Liga 2 | Rezultat surpriză la Chiajna: Concordia – Dunărea 0-0
Featured

Liga 2 | Rezultat surpriză la Chiajna: Concordia – Dunărea 0-0

Despărțite de 14 locuri și 27 de puncte în clasament la ora startului duelului, Concordia și Dunărea au oferit joi seară un “spectacol” încheiat pe tabelă așa cum a început: 0-0. În realitate, un rezultat absolut surprinzător pentru gazde care nu-și puneau decât problema scorului.

După 8 eșecuri consecutive, “galben-albaștrii” au obținut un punct care ar putea reprezenta, de ce nu?, un alt început.

Runda viitoare, ultima din acest an, Dunărea va juca pe teren propriu cu ultima clasată, Dacia Brăila.

Concordia Chiajna – Dunărea Călărași 0-0

Concordia Chiajna: Aldescu – Borța, Bg. Manole, Marc (cpt.), Ct. Alexe (Cherecheș 46′) – D. Codrea (G. Deac 59′), Biceanu – Al. Dușmanu (Piper 59′), N. Popescu (Anghelina 46′), Ad. Voicu – A. Llullaku (Younes 70′)

Rezerve: Silveanu – L. Ion, Puiu, Val. Lazăr

Antrenor: Claudiu Niculescu

Dunărea Călărași: Al. Costache – D. Filip, M. Leca, B. Matei, Sălceanu – C. Avram – Moise (Dr. Grigore 62′), Boiangiu (Calu 70′), Rob. Ivan, Al. Stoica (cpt.)(S. Mănăilă 90′) – Al. Popescu

Rezerve: A. Popa – M. Condei, D. Vultur, A. Blidar

Antrenor: Marius Păun.

Au arbitrat: Răzvan Lădar (Zalău) - Emeric Tocai (Alma) și Zsolt Kopriva (Carei); Rezervă: Vasile Buzea (Buftea);

Observatori: Sorin Boca (Iaşi) și Lucian Cîrjă (Constanţa).

Etapa 15

FC Buzău – FC Brașov 1-0

A marcat: P. Pațurcă (28)

Concordia – Dunărea Călărași 0-0

Vineri, 26 noiembrie

Ora 17.30 Hermannstadt – Petrolul

Sâmbătă, 27 noiembrie

Ora 11.00 Unirea Constanța – CSC Șelimbăr

Ora 11.00 Politehnica Iași – Unirea Dej

Ora 11.00 Metaloglobus – Ripensia

Ora 11.00 FK Csikszereda – Unirea Slobozia

Ora 11.00 Viitorul Pandurii – Dacia Brăila

Duminică, 28 noiembrie

Ora 12.00 Politehnica Timișoara – Steaua

Marți, 30 noiembrie

Ora 17.30 Universitatea Cluj – Astra Giurgiu

Clasament

1. Petrolul Ploiești       14  13   0    1  34-4      39

2. Universitatea Cluj    14  11   0    3  24-11    33

3. Hermannstadt          14   9   4    1   32-12   31

4. Concordia Chiajna   15   9   4    2   17-6     31

5. FC Buzău                 15   8   4    3   39-11   28

6. CSA Steaua             14    7   4    3  18-9     25

7. FK Csikszereda       14    7   1    6   24-21   22

8. Metaloglobus            14   6   4    4   18-18   22

9. CSC Șelimbăr          14   6   3     5   17-20   21

10. Unirea Slobozia      14   5   5     4   19-13   20

11. Politehnica Iași        14   6   1     7   20-16  19

12. Unirea Dej               14   5   3     6   14-14  18

13. Ripensia                  14   4   6     4   15-16  18

14. Viitorul Pandurii       14   4   5     5   14-17  17

15. Poli Timișoara          14   4   2     8   14-21  14

16. FC Brașov                15   2   3   10   10-26   9

17. Unirea Constanța     14   2   1   11   10-39    7

18. Dunărea Călărași     15   0   4   11     9-32    4

19. Astra Giurgiu            14   4   4     6   15-19    2

20. Dacia Brăila              14   0   2   12     6-44   2

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.