După ce a încercat în două rânduri să devină şeful fotbalului românesc, candidând fără succes pentru funcţia de preşedinte al FRF (ultima oară a primit doar 8 voturi!!!), domnul Marcel Puşcaş a devenit foarte bun prieten cu Facebook-ul, acolo unde-şi revarsă nu doar bucuriile (câte or mai fi ele!) ci şi supărările ori frustrările (cam multe!).
Sâmbătă, eternul candidat s-a supărat rău de tot “rezistând” doar 39 de minute în faţa micului ecran, acolo unde se “producea” partida de fotbal Dunărea Călăraşi – CFR Cluj. Un eveniment extraordinar aşteptat cu sufletul la gură de microbiştii călărăşeni de acasă sau din străinătate. Nu şi pentru domnul Marcel Puşcaş care de atâta supărare n-a mai avut nici chef să numere toţi spectatorii prezenţi pe stadion, oprindu-se la 3000. În realitate au fost peste 7000!
Că stă prost cu aritmetica, nu-i un capăt de ţară. Distinsul “pierzător” de alegeri e aproape convins că populaţia Călăraşiului n-ar fi pasionată de fotbal care e “în viaţă” doar prin mila autorităţilor locale, disperate după capital politic. De unde până unde? Ba mai mult, domnul Puşcaş se întreabă retoric ce s-ar întâmpla cu fotbalul dacă mâine – poimâine primarul şi preşedintele CJ ar muri. “Ce va ramane din club?” e marea sa îngrijorare oferind şi un răspuns la fel de tâmp: “Nimic”. Aşa se întâmplă când stai singur între patru pereţi!
Mai spune domnul Puşcaş că (scuzaţi cacofonia!) “Calarasiul n-a dat nici un fotbalist important patriei.”. Hai să spunem că n-a auzit vreodată de foştii internaţionali, Alexandru Negrescu, Ion Mihăilescu, Nicolae Mihai dar să n-ai habar nici de Gheorghe Limona (fost mare arbitru!), Mihai Costea, Mircea Banu (foşti jucători la Politehnica Iaşi) ori Petrişor Toma (Politehnica Timişoara, singurul fotbalist călărăşean care a jucat pe Santiago Bernabeu!), e prea mult! Înseamnă că a trecut prin fotbalul românesc degeaba!
Când o astfel de postare pe care o veţi putea citi integral mai jos şi care a generat o serie de reacţii contrare, virulente chiar din partea fanilor călărăşeni (pe bună dreptate!), e proprietatea unei “personalităţi” de talia lui Marcel Puşcaş, n-ai cum să rămâi indiferent şi să nu te întrebi dacă “omul” mai are toată “ţigla” pe casă! Probabil că l-au răpus supărările, frustrările, grijile de acasă!
În locul său, m-aş întoarce acasă la Oradea şi i-aş pisa la cap de dimineaţă până seara pe primarul Ilie Bolojan sau pe preşedintele CJ Bihor, Pásztor Sándor să investească în fotbal şi să readucă pe FC Bihor în elita fotbalului românesc. Va vedea atunci cât e de greu “să convingi” nişte autorităţi să cuprindă şi fotbalul în sfera preocupărilor lor.
Sictirit de ce a văzut preţ de 39 de minute din meciul de la Călăraşi, domnul Marcel Puşcaş ne-a anunţat într-un final că a dat fotbalul pe Netflix. Preocupări intelectuale!
Cu astfel de “zoaie” aruncate pe Facebook, Marcel Puşcaş şi-a mai ostoit frustrările. Imaginaţi-vă cum ar fi arătat fotbalul românesc condus de un astfel de “specialist”? Ştiu, d-aia a fost trimis acasă!
Netflix a devenit salvarea lui Marcel Puşcaş. E foarte bine pentru că n-a mai fost nevoie de SMURD!
Postarea lui Marcel Puşcaş pe Facebook
“Privesc intamplator, la Telekom, meciul Dunarea Calarasi- CFR Cluj.
O nou promovata VS Campioana Romaniei.
In tribune vreo 3000 de spectatori, mai mult interesati de CFR, mai putin de bastinasi.
Este elanul inceputului.
Cu Chiajna vor fi doar 500.
Azi, singurii sustinatori televizati-auzibili sunt 4 dubasi.
Calarasiul n-a dat nici un fotbalist important patriei.
Cine-si doreste fotbal in judet?
Populatia? No way.
CJ, Primaria?
Poate e doar o dorinta electorala care doreste sa "implementeze" o traditie doar prin dubasi( batatori in tobe/ percutionisti?
Nici ei nu stiu note.
Sunt urechisti, cum se zice.
La fel si fotbalul in Calarasi.
Daca moare primarul?
Daca moare pres CJ?
Se poate intampla, Doamne fereste!
Ce va ramane din club?
Nimic.
La fel cum calaserenii asista azi doar la inganarea muzicala a celor 4 dubasi.
Este minutul 39 si am mutat pe NETFLIX.
Ceea ce va doresc si voua!
Probabil ca, la anul electoral, ambitiile vor fi si mai mari!
Vor avea pretentii de campioni.
Peste 4 ani, clubul de fotbal nu va mai exista.
Pt a nu parea defetist, le doresc, totusi, mult succes in fotbalul romanesc!
Tot ce-i posibil.
NETFLIX, THE BEST!”