Un capitol important din cariera de jucător a lui Adrian Mihalcea îl reprezintă şi echipă naţională a României. A debutat în septembrie 1998, bifând 16 prezenţe. A jucat alături de nume grele din fotbalul românesc, precum Hagi, Gică Popescu ori Dorinel Munteanu
Adrian Mihalcea a declarat mai jos că este adeptul rezultatului şi nu neapărat al jocului spectacol. Şcoala italiană l-a marcat!
Adi, aş vrea să revenim puţin. Regreţi, totuşi, că nu te-ai dus să joci în Elveţia?
Pot să zic că da. E unul din regretele mele, dar nu cel mai mare. Nu mi-a impus nimeni să nu mă duc. Eu am făcut-o! În acel an, Adrian Ilie a mers la Zurich care a câştigat atunci campionatul, jucând apoi şi în Europa. N-a fost să fie!
Când jucai cu Steaua, ce simţeai în teren?
Un meci cu Steaua începea cu vreo două săptămâni înainte. Oamenii veneau lângă tine, media era prezentă, era o presiune fantastică. Pe teren ne certam, ne rupeam, ne băteam, dar după meci ne vedeam în oraş, beam câte o bere. Rivalitatea era doar pe teren. Presiunea era transmisă din afară. Dar te simţeai extraordinar când reuşeai să-i baţi!
La echipa naţională ai prins “generaţia de aur”. Spune-mi cum era atmosfera la lot?
Am avut norocul să prind “generaţia de aur” dar şi schimbul de generaţii. Am întâlnit nişte superfotbalişti. Mi-a fost greu să ţin pasul cu ei. De-asta n-am avut nici multe selecţii. Au fost totuşi 16. Să stai cu oamenii ăia în vestiar şi să-i vezi pe teren şi-n afara lui şi să ai posibilitatea să-ţi cânte imnul, şi nu folosesc clişee, e ceva extraordinar. E împlinirea aceea supremă!
Ca antrenor, la cine te raportezi? Pe cine studiezi mai mult?
Studiez pe toată lumea. Voi avea posibilitatea, fiind la Licenţa PRO, să urmăresc la lucru mari antrenori. Acum lucrăm cu Daum, selecţionerul României. Am avut posibilitatea să văd şcoala italiană cât am fost acolo.
Urmăresc diferite site-uri de fotbal, am văzut şi antrenori români gen Contra, Reghecampf. Iau de la fiecare câte ceva. Pun în aplicare ceea ce cred eu că-mi convine. Nu pot să spun că fac ca Mourinho pentru că nu se poate. Ai nevoie de jucători cu anumite calităţi.
Ce fel de fotbal apreciezi cel mai mult?
Am fost cumva adeptul şcolii italiene: catenaccio, foarte bine organizaţi, disciplină totală însă lipsea puţin spectacolul. Depinde foarte mult şi de jucători. Ceea ce văd prin Spania, cu spectacol, joc deschis, puţin riscant, pressing, regula de 5 secunde privind recuperarea mingii, mă tentează.
Eu vreau rezultate. Schimb ca să am rezultat. Asta-i filosofia mea. Eu joc pentru rezultat, mai puţin pentru spectacol. În meseria asta dacă ai rezultate, rezişti, dacă nu, mai devreme sau mai târziu pleci. Şi atunci merg pe varianta rezultat, nu spectacol.
Pe zi, câte ore aloci fotbalului?
Depinde. Sunt zile când vin dimineaţa la stadion şi plec la 8 seara. Când nu am antrenamente, văd 3-4 meciuri, înnebunindu-mi familia. Dacă vrei să fii bun în meseria asta, trebuie să fii activ 24 de ore din 24. Şi când dormi, să visezi fotbal! Studiez mult. Am senzaţia că nu ştiu nici 2% din fotbal deşi profesez ca antrenor de 3 ani. De la oricine învăţ, de la cel care tunde iarba, până la doctor, oricine îţi poate da o informaţie preţioasă.
Vreau să fac performanţă. Nu vreau să atârn în fotbal. Liga a 3-a, Liga a 2-a sunt etape pe care trebuie să le parcurgi dar vreau performanţă. Să ajung să-mi testez limitele cu prima divizie, chiar şi în străinătate. Ăsta e ţelul meu. Nu vreau să mă opresc la nivelul ligii a 2-a.
Ce rol a jucat familia în carieră?
A fost de cel mai mare ajutor. De când am plecat la Dinamo, la 20 de ani, am fost cu actuala mea soţie. Am cam fost împreună peste tot. În Coreea, în Cipru, între timp au apărut şi copiii. Oriunde, împreună. Mai puţin acum când fetele au crescut. Sunt studii făcute. Cei care au familia şi prietenii aproape, răzbat! Ai nevoie de un sprijin emoţional, de un sfat de la o persoană dragă, ai nevoie de căldură. Sunt presiuni mari şi poţi claca. Apar lucruri pozitive şi negative care te pot induce în eroare.
Adi Mihalcea are prieteni adevăraţi?
Da. Însă nu-s mulţi. Din fotbal şi nu numai. Cei adevăraţi sunt puţini. Un prieten adevărat e cel cu care vorbeşti zilnic sau foarte des.
Când i-a fost cel mai greu lui Adi Mihalcea, ca jucător?
În perioada când eram la Dinamo înainte să plec, am avut o serie negativă. Glumind acum, dacă mă puneai pe linia porţii să dau gol, nu dădeam. Gândeşte-te cum ar fi ca 20-30.000 de spectatori să scandeze împotrivă. Ţi-e al dracului de greu! Şi în Italia mi-amintesc că am trăit un astfel de episod cu suporterii.
Din fericire, n-au fost multe, momentele de genul acesta. Am avut marele noroc să n-am accidentări serioase. N-am lipsit mai mult de 2 luni!
Va urma