Mihalcea, 41 (III) / Am ajuns într-un fotbal mult tacticizat, bazat pe forţă!

Mihalcea AdrianContinuă incursiunea noastră prin cariera de jucător a lui Adrian Mihalcea. După 5 ani şi jumătate petrecuţi la Dinamo, Mihalcea alege Italia. Prima escală, Genoa CFC, acolo unde a ajuns la pachet cu coechipierul său de la Dinamo, Vali Năstase.

În Italia, Mihalcea s-a izbit de un fotbal tacticizat, bazat mult pe forţă. La Genoa şi Verona, el a bifat 66 de prezenţe, marcând 15 goluri. După Italia şi o scurtă perioadă petrecută tot la Dinamo, Mihalcea a primit o ofertă extrem de exotică: Correa de Sud / Chunnam Dragons.

 

Adi, după Dinamo urmează perioada italiană. Ai avut emoţii că o să ajungi în Italia? Liga a 2-a din Peninsulă a fost întotdeauna o competiţie destul de dură.

La vremea aceea, orice formaţie din Serie B s-ar fi bătut pentru un loc între primele 6 în prima divizie din România. Am ajuns într-o competiţie foarte dificilă, cu 22 de competitoare în care promovau 4, într-un fotbal mult tacticizat şi bazat pe forţă.

N-am avut emoţii! La Genoa era Paul Codrea, el introducându-ne şi în echipă, ştia foarte bine şi limba italiană. Noi eram 3 care am ajuns acolo.,Vali Năstase, Marius Sava şi eu Am făcut aşa, o mică comunitate care ne-a ajutat să ne integrăm.

CIMG3543Un fel de „Genoa romena”.

Cam aşa. Genova e şi un oraş superb: mare, munte, linişte, familie, la un loc. Totul a fost OK. Singura problemă pe care am întâmpinat-o a fost de natură fizică. Nu puteam să fiu maxim, decât 50% din potenţialul meu.

În primul an, ai jucat 13 meciuri, înscriind de două ori.

Toate în retur. Ne-am salvat de la retrogradare atunci. Dar îmi lipsea ceva. Nu puteam să mă integrez 100%. Am jucat 13 meciuri din 17-18 cât mai erau până la final. Am dat şi 2 goluri importante pentru momentul acela dar simţeam că-mi lipseşte ceva. Cei de acolo m-au ajutat. Mi-au spus exact ce trebuie să fac. Am intrat în sala de forţă. Dacă m-am dus în Italia cu 69 de kg, în 6 luni am ajuns la 78, masă musculară activă, lucru care-mi lipsea. Am pierdut cele 6 luni din punct de vedere al performanţei dar acea perioadă petrecută la sală m-a ajutat pe viitor.

În al 2-lea an la Genoa am jucat 28 de partide şi am marcat 9 goluri. De fapt au fost 10. Dar şutul la poartă deviat, se punea autogol. Am fost golgeterul echipei.

Pe ce perioadă semnaseşi cu Genoa?

Pe 3 ani. Am semnat prin septembrie şi am ajuns acolo în decembrie.

vERONA mIHALCEADe acolo, ai plecat la Verona...

Da. Am plecat la Verona pentru că apăruseră nişte probleme financiare la Genoa şi atunci patronul a decis să vândă şi am fost direcţionat către Verona sub formă de împrumut pe un an, cu opţiunea de a fi achiziţionat ulterior.

Verona se afla într-un moment greu, echipa nu traversa momente bune. A fost un an şi cu bune şi cu rele. Am început foarte bine. Vreo 3 goluri în primele 4 etape. Am avut, pentru prima oară probleme fizice. Campionatul era epuizant. Am avut ruptură după ruptură. Am marcat 5 goluri. Am contribuit decisiv la meciul cu Pescana. Introdus pe teren spre final, am reuşit să întoarcem rezultatul şi să câştigăm cu 4-3. Eram salvaţi,în acel moment de la retrogradare.

Şi te-ai întors la Dinamo pentru sezonul 2004-2005.

Eu mai aveam contract un an cu Genoa şi m-am întors acolo. A fost o vară destul de zbuciumată, Genoa schimbase proprietarul. Venise Preziossi, un om foarte potent financiar în Italia şi şi-a făcut o echipă mai bună decât jumătate din Seria A. A adus 25 de fotbalişti, Dacă îţi spun ceva aceste nume: Diego Militto, Nikola Lazetic, Sabri Lamouchi, Luigi Sartor, Nicola Caccia sau Marco Rossi. Genoa avea să promoveze la finele acelui sezon. Eu nu-mi mai regăseam locul şi atunci am avut în vara aceea o ofertă de a pleca la FC Zurich. Cred că şi mai bună, financiar dacă stau bine să mă gândesc.

Am fost în Elveţia, am negociat. Ceva, mi-a spus că nu e OK. Aşa am simţit. Mă acomodasem atât de bine în Italia încât mi-am zis, mă întorc acolo, trebuie să mă împrumute undeva. Am avut discuţii contradictorii cu Giovani, supărându-se puţin şi... În fine, n-am rămas nici în Italia, m-am întors în România, la Dinamo, varianta cea mai agreată de mine. Am venit liber de contract şi am semnat pe 3 ani. Eu am ajuns undeva în septembrie, destul de nepregătit.

În acel sezon ai jucat 17 meciuri, 2 goluri iar Dinamo a terminat pe 2.

Îmi schimbasem stilul de joc în Italia, am revenit într-un fotbal în care iar mi-a fost greu să mă acomodez. Am avut 3 luni în care am gâfât după care, pregătindu-mă am început returul foarte bine cu un gol în jocul cu Sportul (scor 1-0) dar n-a mai fost să fie.

A venit apoi o ofertă extrem de exotică din Coreea de Sud.

Conducerea lui Dinamo a considerat că nu mai intru în planurile lor, deşi mai aveam contract şi a găsit acea posibilitate de a pleca în Coreea de Sud. N-am vrut să plec!

Nu vroiam să stau atât de departe. Mă gândeam şi la familie. Totuşi am plecat în Coreea să văd ce şi cum. N-am dormit 3 zile, n-am mâncat nimic în această perioadă. Şi mi-am luat singur bilet de avion să mă întorc acasă. După o discuţie cu familia şi cu cei din conducerea, am semnat pe 3 ani cu ei. M-am dus cu inima îndoită. Am întâlnit o cultură şi metode de lucru total diferite şi anormale pentru fotbalul european, cu un antrenor coreean, foarte dur. M-am întors după 6 luni!

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.