După câţiva ani petrecuţi prin Divizia C la Abatorul Slobozia, Adrian Mihalcea a fost transferat în vara anului 1995 la Călăraşi. „Ochit” într-un meci direct cu Dunărea şi de senatorul Doru Ioan Tărăcilă, la vremea aceea ministru de interne, Mihalcea a trecut cu bine proba de joc devenind unul dintre jucătorii de bază ai Dunării în sezonul 1995 – 1996. A marcat 6 goluri, obţinând pentru noua sa echipă şi 9 penalty-uri!
Adi, în vara anului 1995, ai ajuns la Călăraşi. Aveai 19 ani împliniţi. Cum a fost atunci?
Când am venit la Călăraşi, aveam deja 3 ani de Divizia C. Dacă-mi amintesc bine, pe atunci în Divizia C, meciurile erau destul de tari. Dar am avut talent şi mai ales această pasiune nebună pentru fotbal şi am supravieţuit, să zic aşa..
În 1995, jucam la Slobozia, la Abatorul, o echipă de mijlocul clasamentului care nici măcar nu visa la promovare. Am avut un meci cu Dunărea, la Slobozia, spre finalul campionatului, pe care cei din Călăraşi trebuiau să-l câştige ca să nu-şi altereze şansele de promovare. Ei oricum formau o echipă mai bună decât a noastră. Ţin minte că le-am pus destule probleme. Eu am făcut un 11 metri şi am dat şi gol. Am pierdut cu 3-2. În tribună s-a aflat domnul Tărăcilă. Era foarte apropiat de echipă. După meci, mi-amintesc, a intrat în cabina noastră, s-a oprit în dreptul meu, m-a felicitat pentru ceeea ce arătasem pe teren şi mi-a spus „Tu vei veni cu mine la Călăraşi!” Lucru care s-a şi întâmplat!
Domnul Prrepeliţă, antrenorul nostru de la Abatorul, mi-a zis după terminarea campionatului că cei de la Dunărea vor să merg la Călăraşi să dau o probă de joc şi că dacă sunt mulţumiţi, să rămân. Am mers la Călăraşi însoţit de alţi 3-4 colegi. Până la urmă, am rămas eu şi Nohai. În acel campionat de Divizia B am început pe bancă cu regretatul Titi Frăţilă şi cu Dudu Georgescu. În iarnă a venit Costică Prepeliţă care mă cunoştea foarte bine de la Slobozia.
Ai avut un sezon bun marcând 6 goluri. Prima ta reuşită a fost în etapa a 6-a, la Călăraşi în partida Dunărea – Gloria Buzău (scor 4-1). Ai marcat al doilea gol al nostru prin minutul 62...
Da, aşa e. E adevărat însă că nu eram eu acel tip care să dea foarte multe goluri. Jucam al doilea vârf. Alergam mult, cream, ajungeam în situaţii ideale de a înscrie dar ratam însă foarte mult. O problemă de-a mea! Reţin faptul că am fost foarte bine primiţi la Călăraşi. Am întâlnit aici o serie de jucători consacraţi: Toma, Farin, Fl. Popa, Simion, etc. Dunărea era o echipă experimentată formată din jucători din zonă şi nu numai. Eram eu şi Nohai de la Slobozia plus o serie de jucători tineri, talentaţi, care trecuseră prin curtea lui Dinamo. N-am avut un tur bun, eram la retrogradare atunci însă mi-amintesc cu plăcere că tribunele erau mult mai populate atunci. Am jucat meciuri la Călăraşi şi cu 3-4 mii de spectatori! Ne-am salvat de la retrogradare. Am început bine returul, cu o victorie în deplasare, la Caracal, am obţinut apoi puncte în faţa unor echipe din prima jumătate a clasamentului şi am rămas în Divizia B.
Vă întâlneaţi des cu domnul Tărăcilă, cu conducerea oraşului şi a judeţului de atunci?
Da, la fiecarte meci. Ne-am ataşat, noi cei mai ti"eri, de dumnealui care ne-a oferit sprjin. Oricum, atunci nici pe noi nu ne interesau aşa de mult banii. Vroiam să jucăm cât mai mult şi cât mai bine. Mi-amintesc că duminica, a doua zi după partidele cu echipa mare, veneam şi la echipa de juniori. Veneam cum puteam de la Slobozia pentru că-mi plăcea să joc. Nu mă interesa decât fotbalul!
Va urma