Liga a 4-a | Venus a trecut prima linia de sosire
Featured

Liga a 4-a | Venus a trecut prima linia de sosire

Duminică după-amiază au avut ultimele jocuri ale “campionatului restrâns” organizat de AJF Călărași cu participarea a 8 echipe. Prima care a trecut linia de sosire a fost Venus Independența care a câștigat meciul din deplasare cu principala sa rivcală, ACS Roseți. Gazdele au deschis scorul, ba chiar ar fi putut să-l majoreze dacă nu ar fi ratat o lovitură de la 11 metri însă până la pauză Venus a marcat de două ori.

După o a doua parte extrem de disputată presarată și cu câteva momente de tensiune (centralul Marius Leca a acordat două cartonașe roșii, câte unul pentru fiecare combatanță în minutul 57), rezultatul a rămas cel de la pauză, 1-2. Pentru că nu s-a ținut cont de criteriul golaverajului ci doar de cel al rezultatului direct, Venus a intrat și în posesia Cupei, un trofeu transmisibil oferit de organizatori.

Pe locul 3 s-a situat Dunărea Ciocănești care s-a distrat acasă cu Dunărea Grădiștea, scor 6-1, la pauză, 6-0!

Rapid Ulmeni a câștigat în deplasare la Perișoru, scor 3-4 și încheie competiția pe 4 cu 9 puncte. Același punctaj și pentru Unirea Mânăstirea care n-a mai jucat în ultima etapă, refuzând să mai facă deplasarea la Ștefan cel Mare.

De la mijlocul săptămânii viitoare debutează și Cupa României – faza județeană.

Et. 7 | Rezultate

Dunărea Ciocăneşti – Dunărea Grădiştea 6-1

Conpet Şt. Cel Mare – Unirea Mânăstirea 3-0 (N)

Progresul Perişoru – Rapid Ulmeni 3-4

ACS Roseţi – Venus Independenţa 1-2

Clasament

1. Venus Independența  7   5   1   1   19-9   16

2. ACS Roseți                7   5   1   1   21-9   16

3. Dunărea Ciocănești   7   4   1   2   24-9   13

4. Rapid Ulmeni             7   3   0   4   18-13   9

5. Unirea Mânăstirea     7   2   3   2     7-10   9

6. Dunărea Grădiștea    7   1   4   2   12-19   7

7. Progresul Perișoru     7   1   2   4   10-21   5

8. Conpet Șt. Cel Mare  7   1   0   6     7-28   0

venus2

Free Joomla templates by Ltheme