Petrolul Ploiești, cea mai bună echipă a momentului în liga a 2-a, este viitoare adversară a Dunării, în cadrul rundei a 13-a. Partida, programată sâmbătă, 6 noiembrie, de la ora 12.30, la Ploiești, pe arena Ilie Oană este prima pentru noul antrenor al echipei noastre, Virgil Bogatu.
Petrolul, trupa antrenată de Nae Constantin e pe primul loc cu o linie de clasament aproape perfectă. În cele 12 meciuri jucate, lupii galben au obținut 11 victorii fiind învinși o singură dată, mai exact în runda a 2-a, în Capitală de Mataloglobus, scor 1-0. Pe teren propriu, Petrolul a bifat 6 victorii și un golaveraj excelent, 15-0.
Ultima confruntare dintre Petrolul și Dunărea s-a consumat tot la Ploiești, anul trecuit pe 26 septembrie, în startul ediției 2020-2021, echipa noastră, antrenată atunci de Cristi Pustai învingând cu 1-0, prin golul reușit în min. 84 de Al. Ciucur.
Dunărea, măcinată de grave probleme financiare care au culminat cu intrarea în insolvență, ocupă locul 18, cu doar 3 puncte, obținute în tot atâtea remize. La începutul acestei săptămâni, clubul din B-dul Republicii s-a despărțit amiabil și de Marius Milea care n-a stat decât 52 de zile pe bancă în calitate de “principal”.
Etapa a 13-a va debuta sâmbătă, 6 noiembrie când vor avea loc nu mai puțin de 8 jocuri și se va încheia 3 zile mai târziu odată cu finalul disputei Concordia Chiajna – Astra Giurgiu.
Linii de clasament
1. Petrolul Ploiești 12 11 0 1 29-3 33
18. Dunărea Călărași 12 0 3 9 8-26 3
Dueluri anterioare
26.09.2020 Petrolul – Dunărea 0-1
A marcat: Al Ciucur (84)
Dunărea: S. Krell – I. Sîrbu, K. Wiktorski, B. Șandru, R. Sălceanu – A. Bedea (Ch. Acolatse, 12’), A, Lopez (G. Tudoran, 46’) – A. Cârstocea, S. Djuric, Al. Ciucur – Cr. Bud.
Antrenor: Cristian Pustai

22.02.2020 Petrolul – Dunărea 2-0
Au marcat: G. Deac (16), Șt. Blănaru (66)
Dunărea: S. Krell (N. Calancea, 36’) – I. Sîrbu, B. Șandru, A. Ozcan, B. Jica –A. Lopez (G. Tudoran, 59’) - R. Boboc, G. Honciu, A. Zaluschi – T. Bawab (Mediop Ndiaye, 75’), B. Rusu.
Antrenor: Cristian Pustai

18.08.2019 Dunărea – Petrolul 1-3
A marcat: C. Gliga (89) / S. Arnăutu (14, 30), A. Zaharia (56)
Dunărea: N. Calancea – Oktay (Sabangeanu, 36’), A. Mutu, A. Lopez, G. Mendy – R. Boboc, G. Honciu – S. Marrone (A. Zete, 46’), T. Bawab (C. Gliga, 77’), S. Ekollo – B. Rusu.
Antrenor: Cristian Pustai

Etapa 13
Sâmbătă, 6 noiembrie
Ora 11.00 FC Buzău – Unirea Dej
Ora 11.00 Unirea Constanța – Ripensia
Ora 11.00 Poli Iași – Unirea Slobozia
Ora 11.00 Metaloglobus – Dacia Brăila
Ora 11.00 FK Csikszereda – Viitorul Pandurii
Ora 12.30 Petrolul Ploiești – Dunărea Călărași
Ora 14.00 Poli Timișoara – CSC Șelimbăr
Ora 15.00 Hermannstadt – CSA Steaua
Luni, 8 noiembrie
Ora 17.30 Univ. Cluj – FC Brașov
Marți, 9 noiembrie
Ora 20.30 Concordia – Astra Giurgiu
