Selecţionata de fotbal a Spaniei s-a calificat dramatic în sferturile de finală ale EURO 2020, după ce a învins echipa Croaţiei cu scorul de 5-3 (1-1, 3-3), într-un meci care a avut nevoie de prelungiri, luni, la Copenhaga, în optimile de finală ale competiţiei.
Naţionala antrenată de Luis Enrique s-a impus meritat în cea mai spectaculoasă partidă de până acum de la EURO 2020 şi una dintre cele mai frumoase din istoria competiţiei.
Croaţia a deschis scorul în minutul 20 după autogolul lui Pedri, la gafa uluitoare a portarului Unai Simon, care nu a fost atent la pasa înapoi trimisă de coechipierul său. Spania a egalat în minutul 38 prin Pablo Sarabia, care a trimis în poartă mingea respinsă de portarul Dominik Livakovic la şutul lui Jose Gaya. La Roja s-a deprins la 3-1 după golurile lui Cesar Azpilicueta (57) şi Ferran Torres (77), însă Croaţia a revenit cu golurile lui Mislav Orsic (85) şi Mario Pasalic (90+2). Ibericii au lovit decisiv prin Alvaro Morata (100) şi Mikel Oyarzabal (103).
Spania va juca în sferturi cu câştigătoarea meciului Franţa - Elveţia, programat luni pe Arena Naţională din Bucureşti.
Croaţia - Spania 3-5 (1-1, 3-3, 3-5), după prelungiri
Au marcat: Pedri (autogol, 20), Mislav Orsic (85), Mario Pasalic (90+2), respectiv Pablo Sarabia (38), Cesar Azpilicueta (57), Ferran Torres (77), Alvaro Morata (100), Mikel Oyarzabal (103)
Au evoluat echipele:
Croaţia: 1. Dominik Livakovic - 22. Josip Juranovic, 21. Domagoj Vida, 5. Duje Caleta-Car, 25. Josko Gvardiol - 10. Luka Modric (căpitan; 26. Luka Ivanusec, 113), 11. Marcelo Brozovic, 8. Mateo Kovacic (14. Ante Budimir, 79) - 13. Nikola Vlasic (15. Mario Pasalic, 79), 20. Bruno Petkovic (9. Andrej Kramaric, 46), 17. Ante Rebic (18. Mislav Orsic, 67). Selecţioner: Zlatko Dalic.
Rezerve neutilizate: 12. Lovre Kalinic, 23. Simon Sluga - 2. Sime Vrsaljko, 7. Josip Brekalo, 16. Mile Skoric, 19. Milan Badelj, 24. Domagoj Bradaric.
Spania: 23. Unai Simon - 2. Cesar Azpilicueta, 12. Eric Garcia (4. Pau Torres, 72), 24. Aymeric Laporte, 14. Jose Gaya (18. Jordi Alba, 78) - 8. Koke (17. Fabian Ruiz, 78), 5. Sergio Busquets (căpitan; 16. Rodri, 101), 26. Pedri - 11. Ferran Torres (21. Mikel Oyarzabal, 88), 7. Alvaro Morata, 22. Pablo Sarabia (19. Dani Olmo, 71). Selecţioner: Luis Enrique.
Rezerve neutilizate: 1. David de Gea, 13. Robert Sanchez - 3. Diego Llorente, 6. Marcos Llorente, 9. Gerard Moreno, 10. Thiago Alcantara.
Arbitru: Cuneyt Cakir; arbitri asistenţi: Bahattin Duran, Tarik Ongun (toţi din Turcia); al patrulea oficial: Andreas Ekberg; arbitru de rezervă: Mehmet Culum (ambii din Suedia).
Sursa www.agerpres.ro