Doar 3 etape au mai rămas de disputat din actualul sezon al campionatului judeţean de fotbal. Pe primul continuă să se afle Agricola Borcea cu 73 de puncte, poziţia secundă fiind ocupată de campioana en – titre Venus Independenţa cu 69 de puncte.
Sâmbăta viitoare, cele două rivale se vor afla faţă în faţă în meci contend pentru runda a 28-a. Agricola pare să aibă un ascendant având în vedere că la mijlocul acestei săptămâni a învins-o pe Venus chiar la Independenţa în returul semifinalelor Cupei României – faza judeţeană, eliminând-o din competiţie!
În ultimele 3 etape, Agricola va mai juca două partide în deplasare şi un ape teren propriu. Programul echipei pregătite de Ilie Zeciu cupronde două jocuri acasă şi doar unul în deplasare (în ultima etapă, la Săruleşti)
Jocurile din cadrul barajului de promovare în liga a 3-a se vor desfăşura în sistem tur – retur. Primul joc e programat pe 17 iunie (ora 18.00) iar cel de-al doilea, pe 24 iunie (ora 17.30)
Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea jocurilor de baraj pentru promovarea în liga a 3-a, campionatul ediţiei 2017 – 2018
1. Conform Hotărârii Comitetului Executiv din 29 mai 2014, promovează din Liga a 4-a în Liga a 3-a, campionatul ediţiei 2017/2018, cele 21 de echipe câştigătoare ale jocurilor de baraj dintre cele 42 de campioane judeţene declarate de AJF/AMFB. Conform Hotărârii Comitetului Executiv din 23 aprilie 2015, jocurile se desfăşoară în sistem eliminatoriu, tur -retur, pe terenul fiecărei echipe.
Pentru promovarea în Liga a 3-a, campionatul ediţiei 2017/2018, datele de disputare sunt 17 iunie 2017, ora 18.00, turul și 24 iunie 2017, ora 17.30, returul. Împerecherea echipelor, campioane de judeţ, pentru jocurile de baraj, va fi facută de către Departamentul Competiţii al FRF. Stabilirea echipei gazdă în prima manşă va fi făcută prin tragere la sorţi.
2. Au dreptul să participe la jocurile de baraj numai echipele aparţinând structurilor sportive cu personalitate juridică.
3. Asociaţiile judeţene de fotbal, respectiv, AMFB, sunt obligate să comunice FRF Departamentul Competiţii, în scris, până la data de 12 iunie 2017, echipele calificate pentru a participa la jocurile de baraj şi să transmită copia Certificatului de Identitate Sportivă al clubului respectiv sau a bonului de înregistrare a solicitării de eliberare a acestuia depusă la Ministerul Tineretului şi Sportului.
Cluburile care prezintă bonul de înregistrare şi promovează în Liga a 3-a, în urma jocurilor de baraj, sunt obligate ca până la data înscrierii în competiţie, 15 iulie 2017, să prezinte Certificatul de Identitate Sportivă. În caz contrar, acestea nu vor fi înscrise în ediţia de campionat 2017-2018, urmând a fi aplicate dispoziţiile regulamentare.
4. În situaţia în care, după disputarea celor două jocuri, egalitatea se menține (la puncte și golaveraj), golurile marcate în deplasare contează dublu şi se declară câștigătoare echipa cu cel mai bun golaveraj. Dacă și în aceste condiții egalitatea persistă, jocul se va prelungi cu două reprize a câte 15 minute, fără pauze între ele, dar cu o pauză de 5 minute acordată la terminarea celor 90 de minute de joc.
În cazul în care egalitatea se menţine şi după reprizele de prelungire, echipa câştigătoare va fi desemnată în urma executării loviturilor de departajare din punctul de pedeapsă, în conformitate cu Legile Jocului.
5. Sancţiunile care decurg din cumulul de cartonaşe galbene primite de jucători în campionatul Ligii a 4-a nu acţionează în meciurile de baraj, menţinându-se numai suspendările aplicate pentru alte abateri disciplinare.
6. Cluburile ale căror echipe s-au calificat la jocurile de baraj au obligaţia să depună la FRF, în vederea înregistrării, până la data de 14 iunie 2017, tabele nominale cuprinzând maxim 22 jucători care participă la jocul de baraj, tabele care vor cuprinde următoarele date:
a) numele şi prenumele jucătorilor, CNP-ul, data şi locul naşterii;
b) numărul carnetului de legitimare / licenței;
Tabelul va fi semnat şi ştampilat atât de reprezentantul legal al clubului, cât şi de AJF-ul competent teritorial, care va confirma că jucătorii din tabel au drept de joc pentru echipa respectivă, au viză anuală pe 2017 şi au viză medicală valabilă.
6.1 La jocurile de baraj, echipele participante sunt obligate să anexeze la raportul arbitrului, odată cu înscrierea jucătorilor și oficialilor, lista cu cei 22 de jucători care participă la aceste partide.
6.2 În situaţia în care, în raportul arbitrului, vor fi trecuţi jucători care nu se regăsesc pe lista cu cei 22 de jucatori depusă de cluburi la FRF, aceştia nu vor avea drept de joc, iar în cazul folosirii lor comisiile competente ale FRF vor aplica măsurile regulamentare care se impun.
În cazul în care după transmiterea tabelului la FRF apar indisponibilităţi, înlocuirile necesare de jucători pot fi comunicate prin fax la FRF în ziua premergătoare jocului, până la ora 12.00, împreună cu dovezile medicale aferente.
În situaţia eliminării portarului în primul joc de baraj, cluburile care au trecut pe lista de 22 de jucători doar doi portari, pot înlocui pe listă portarul eliminat cu un altul cu drept de joc pentru echipa respectivă.
6.3 Au drept de joc la jocurile de baraj, jucătorii legitimați sau transferați cu excepția ultimelor 6 etape înainte de terminarea campionatului Ligii a 4-a, în conformitate cu prevederile art. 19 alin 7 teza finală din RSTJF.
7. În jocurile de baraj sunt aplicate următoarele reguli:
a) pot fi efectuate maxim 4 înlocuiri de jucători;
b) nu este obligatorie folosirea jucătorilor juniori, a jucătorilor U19 sau a jucătorilor U21;
c) identificarea jucătorilor (seniori/juniori) se face numai cu carnetul de legitimare sau licența;
d) ambele echipe sunt obligate să se prezinte la teren cu două seturi de echipament de culori diferite;
e) echipa organizatoare a meciului tur se stabileşte prin tragere la sorţi, returul urmând să se desfășoare pe terenul celeilalte echipe care va avea calitatea de organizatoare.
8. Cheltuielile necesare pentru organizarea jocurilor de baraj vor fi suportate de echipa gazdă a fiecărui joc:
a) cheltuieli cu arbitrii şi observatorii (baremuri de arbitraj / observare) în valoare de 3.000 lei; baremurile fiind corespunzătoare Ligii a 3-a;
b) cheltuielile de organizare a jocului: chirie stadion, asigurarea ordinii şi siguranţei, a asistenţei medicale si a tot ce implică desfăşurarea jocurilor
9. Cluburile cu echipe participante la jocurile de baraj sunt obligate:
a) să achite AJF la care sunt afiliate, până la data de 12 iunie 2017, suma de 3.000 lei, reprezentând cheltuielile cu arbitrii şi observatorii. Nerespectarea acestei obligaţii conduce la neprogramarea echipei clubului în cauză la jocul de baraj şi la pierderea jocului prin forfait;
b) să asigure toate condiţiile prevăzute de ROAF pentru organizarea unui joc oficial;
c) stadionul pe care se va desfășura jocul de baraj trebuie să fie omologat cel puțin pentru nivelul Ligii a 4-a.
Prezentul regulament se completează în mod corespunzător cu dispozițiile Regulamentului de Organizare a Activității Fotbalistice, Regulamentului Disciplinar, Regulamentului privind Statutul și Transferul Jucătorilor, Legilor Jocului pentru fotbal în 11 și a altor norme specifice activității competiționale, după caz.
Dacă există omisiuni în acest regulament, organismele de luare a deciziei vor lua hotărârea în concordanță cu prevederile regulamentelor FRF în vigoare.
Liga a 4-a
Linii de clasament
1. Agricola Borcea 27 24 1 2 122-31 73
2. Venus Independenţa 27 22 3 2 132-24 69
Cu cine va mai juca Agricola Borcea
Et. 28 Venus – Agricola
Et. 29 Agricola – Victoria Chirnogi
Et. 30 Spicul Roseţi – Agricola
Cu cine va mai juca Venus Independenţa
Et. 28 Venus – Agricola
Et. 29 Venus – Spicul Roseţi
Et. 30 Dinamo Săruleşti - Venus