Baseball / O victorie şi două înfrângeri pentru CSS Călăraşi Juniori II la CM intercluburi

Baseball / O victorie şi două înfrângeri pentru CSS Călăraşi Juniori II la CM intercluburi

În perioada 25 iunie – 2 iulie, a.c., echipa de baseball juniori II (12 – 14 ani) a CSS Călăraşi a participat în localitatea Kutno (Polonia) la Campionatul Mondial intercluburi “Little League“.

La acest turneu au participat campioanele naţionale din 11 ţări: România, Marea Britanie, Polonia, Belgia, Olanda, Italia, Ungaria, Lituania, Germania, SUA, Cehia şi Croaţia.

Echipa noastră a disputat primul joc pe 29 iunie împotriva campioanei Italiei, joc pe care l-a pierdut cu scorul de 0-19. «Menţionez că echipa Italiei este campioana europeană de 5 ani la această categorie.» a declarat antrenorul Ion Bălan.

Pe 30 iunie, echipa noastră a câştigat jocul cu echipa campioană a Belgiei, scor 18-8.

Duminică, 1 iulie, campioana Croaţiei ne-a administrat un usturător 17-2, eliminându-ne din competiţie.

«Nu vreau să avem o scuză, dar am fi putut câştiga cu Croaţia dacă nu rămâneam fără lansatori. Este greu să nu ai un teren de pregătire şi să vrei să câştigi la un nivel aşa mare. Este greu să atragi copii atunci cand nu ai o casă a ta.» a mai spus prof. Bălan care a conchis « Această deplasare a fost făcută în proporţie de 80 % din banii părinţilor, CSS Călăraşi, din puţinul ei, a contribuit cu plata alimentelor pe durata deplasării.»

Din echipa noastră au făcut parte următorii sportivi: Ivan Răzvan, Deacă Cristian, Constantin Valentin, Oprişan Vladimir, Ionescu Gabriel, Stancu Ionuţ, Iancu Rareş, Ion Robert, Romaneţ Alexandru, Druncea Andrei, Melente Cătălin, Caracaş Cosmin, Neculai Gabriel, Franţ Cătălin.

Şapte canotori de la CSM Călăraşi, incluşi în lotul României pentru CE de Juniori I

Sâmbătă, 26 și duminică, 27 mai vor avea loc la Gravelines, în Franța, Campionatele Europene de canotaj pentru juniori I, competiție de mare importanță, la care România a înscris nu mai puțin de 42 de sportivi, 21 de băieți și 21 de fete, în 10 probe (5 la masculin și 5 la feminin).

 

Din acest lot 7 sportivi sunt componenţi ai CSM Călăraşi care vor concura în următoarele echipaje:

• dublu vâsle – Delia Clapon

• patru vâsle  – Gabriela Paraschiv

• 8+1 rame – Iuliana Timoc

• patru rame – Cristina Drugă

• 8+1 masculin- Robert Boboc; Valentin Munteanu; Cristian Ştefan Sandu

 

Antrenori: Daniel Bănăţeanu, Eugen Suciu, Mădălina Buzdugan.

Pugilistul călărăşean, Vasile Mario Mihai (CSM), la startul CE Şcolare de la Albena

În perioada 21-30 mai se vor desfăşura în Bulgaria la Albena Sport Halls Campionatele Europene Şcolare de Box (cadeţi, 13-14 ani) pentru băieţi şi în premieră pentru fete. Din lotul României face parte şi pugilistul călărăşean, Vasile Mario Mihai (cat. 59 kg), de la CSM, el fiind antrenat de fraţii Valentin şi George Anghel.

“Sportivul secţiei de BOX, Vasile Mario Mihai, a ajuns la Campionatul European Şcolar de BOX din Bulgaria şi e pregătit să ia startul la prima competiţie majoră din cariera lui. Suntem siguri că va lupta cu ambiţie şi dăruire pentru a cuceri prima lui medalie la un Campionat European!” este mesajul transmis de antrenorii pugilistului noastru pe o reţea de socializare.

Box CE Scolare Vasile Mario Mihai

În urmă cu o lună, Vasile Mihai s-a clasat pe primul loc la Cupa României – cadeţi, competiţie desfăşurat la Brezoi.

Lotul României este condus de Ilie Captari, team manager, Robert Băetatu (antrenor principal) şi Gheorghe Napoleon (antrenor secund).

Meciurile se vor desfăşura pe parcursul a 3 reprize a câte un minut şi jumătate fiecare, cu pause de 1 minut între ele.

Categoriie de greutate la care vor boxa băieţii sunt: 38.5 kg, 40 kg, 41,5 kg, 43 kg, 44,5 kg 46 kg, 48 kg, 50 kg, 52 kg, 54 kg, 56 kg, 59 kg, 62 kg, 65 kg, 68 kg, 72 kg, 76 kg, 80 kg, 90 kg, 90 – 105 kg;

La fete: 33-36 kg, 39 kg, 42 kg, 45 kg, 48 kg, 51 kg, 54 kg, 57 kg, 60 kg, 63 kg, 67 kg , 70 kg.

Prima ediţie a Campionatelor Europene Şcolare s-a desfăşurat în 2008 în Italia, la Roma.

Începe noul sezon competițional de baseball!

În luna mai Federaţia Romană de Baseball şi Softball a programat debutul în Campionatele Naţionale la toate categoriile de vârstă. Dacă săptămâna trecută (4-5 mai) seniorii au deschis sezonul, urmează trei săptămâni în care vor fi angrenaţi şi juniorii, la toate cagoriile de vârstă. Astfel, în 11-13 mai, va avea loc la Constantă Turneul I al Campionatului Naţional U12, pentru că în 18-20 mai să se desfăşoare la Botoşani Turneul I al Campionatului Naţional U18, iar între 25-27 mai să debuteze şi juniorii ÎI (13-15 ani) la Tg. Neamţ.

Baseball

Sportivii călărășeni au de apărat în acest an un palmares deosebit obținut în anul precedent: titluri de campioni naționali la toate categoriile de juniori. Deşi este dificil de îndeplinit acest obiectiv, pentru că sportivii noştri nu au mai avut unde se pregăti în acest an, din lipsa unui teren de antrenament. Modificările din incinta Complexului Sportiv Municipal au lăsat pe aceşti minunaţi copii fără un teren de pregătire. Speram că demersurile făcute de noi şi părinţii copiilor, către autorităţile locale, de mai mulţi ani încoace, să se concretizeze în acest an cu construirea unei baze sportive dedicate baseball-ului, sport care a adus renume Călărașiului, pe plan naţional şi internaţional.

Concomitent cu turneul de la Constanța, pe 12 mai va avea loc un eveniment important în lumea baseball-ului românesc. Stadionul Portul din Constanţa va găzdui, de la ora 11.00, ediţia a doua a Trofeului Jackie Robinson la baseball, în care se vor întâlni, ca şi anul trecut, echipa României și formaţia Statelor Unite ale Americii, reprezentată de militarii americani din baza Mihail Kogălniceanu. Evenimentul este organizat de Ambasada SUA în România, Federaţia Română de Baseball şi Softball, Primăria Constanţa şi SNSPA. 

Legenda fotbalului românesc, Gheorghe Hagi va onora cu prezența acest eveniment și va arunca prima minge, în meciul dintre soldații americani și naționala României de baseball!

La acest meci la care va lua parte inclusiv ambasadorul SUA, Hans Klemm au fost invitați de către federație şi reprezentanții autorităților locale călărășene, Daniel Drăgulin, primar și Viorel Ivanciu, viceprimar.

Sursa www.csscalarasi.ro

Box / CSM Călăraşi, două medalii de aur la Cupa României

Box CSM Cupa Romaniei juniori 23 28 aprilie

Oraşul Câmpulung Muscel a găzduit în perioada 23-28 aprilie Cupa României la box, competiţie rezervată juniorilor, la startul căreia s-au aliniat peste 150 de pugilişti din ţară. CSM Călăraşi a obţinut două medalii de aur prin Marco Manea (cat. 48 kg) şi Tavi Dobre (cat. 50 kg), dublu campion national la cadeţi şi juniori, medaliat cu bronz anul trecut la CE. “Manea Marco (48kg) şi Dobre Tavi (50kg) câştigă şi în acest an Cupa României la BOX şi confirmă (din nou) faptul că sunt cei mai buni boxeri români la categoria lor de vârstă şi greutate. Sportivii CSM Călăraşi au arătat în meciurile din finala competiţiei că sunt doi sportivi de mare viitor, cu siguranţă printre cei mai valoroşi sportivi pe care îi are boxul românesc la juniori, sportivi care vor face înaltă performanţă pentru oraşul nostru şi pentru România!” este mesajul transmis pe o reţea de socializare.

Ediţia din acest an a Cupei României pentru juniori a fost organizată de Clubul Sportiv Muscel Câmpulung, sub egida Federaţiei Române de Box. Meciurile au avut loc în sala de sport a Şcolii Gimnaziale Nanu Muscel.

Free Joomla templates by Ltheme