Box / Marco Antonio Manea, pregătit pentru a obţine o medalie la CE pentru cadeţi

sigla CE box cadetiLa Rm. Vâlcea se va desfăşura, în perioada 17-26 iulie 2017, Campionatul European de box pentru cadeţi (13-14 ani), competiţia fiind organizată de Federaţia Europeană de Box (EUBC – European Boxing Confederation) şi Federaţia Română de Box (preşedinte: Vasile Cîtea), cu sprijinul autorităţilor locale din Vâlcea. Turneul va fi găzduit de Sala Sporturilor “Traian” din Râmnicu Vâlcea, acolo unde vor urca în ring aproximativ 300 de sportivi din 30 de ţări.

În lotul national al României se află şi pugilistul călărăşean, Marco Antonio Manea (cat. 44,5 kg) despre care antrenorul său de la club dar şi de la lot, Georgian Anghel spunea recent că este “cel mai bun sportiv din lotul de 18 al României”

La aceste “europene” de box pentru cadeţi vor fi prezenţi sportivi din Rusia, Ucraina, Belarus, Rep. Moldova, Georgia, Armenia, Lituania, Letonia, Estonia, Anglia, Irlanda, Scoaţia, Macedonia, Italia, Portugalia, Slovacia, Cehia, Turcia, Danemarca, Cipru, Muntenegru, Ungaria, Slovenia, Germania, Serbia, Israel, Croaţia, Spania, Bulgaria şi desigur, România.

Box / Georgian Anghel: Cel mai mult apreciez seriozitatea!

georgian anghelGeorgian Anghel este unul dintre cei mai buni antrenori din box dar şi din ţară la nivel de copii şi juniori. Alături de fratele său, Valentin, au pus bazele, în cadrul CSM Călăraşi, club condus de prof. Dumitru Chirilă, a unei secţii de box masculin care de vreo 6-7 ani domină România în competiţiile interne.

Ziua de muncă a lui George începe la ora 8.00 şi în proporţie de 70% este dedicată boxului. Regretă că “l-a pierdut” pe Florin Şchiopu, pe care-l consideră cel mai bun "produs" al său.

Acum speranţele se leagă de cadetul Marco Antonio Manea, vârful de lance al generaţiei sale la ediţia din acest an a CE.

Pentru George, cea mai importantă calitate a unui copil care doreşte să intre în lumea boxului este seriozitatea.

George, de când a început această pasiune pentru box?

De mic copil. Tata a făcut şi el box o scurtă perioadă însă e foarte pasionat de acest sport. Fratele meu la fel, el fiind puţin mai mare decât mine. Logic, am mers şi eu după el, ne-am tras unul pe altul, să zic aşa. Am făcut o carieră de 12 ani ca sportiv. Înainte, nefiind bani, nu aveam condiţiile de acum. Nu prea aveai viitor în acest sport. Câştigai o medalie, o diplomă şi cam atât. M-am retras din activitatea de sportive şi am urmat şcoala de antrenori. Între timp, fratele meu a venit antrenor la CSM Călăraşi, s-a ivit un post şi mi-a propus să lucrăm amândoi. N-am stat pe gânduri şi am acceptat oferta! Iată că lucrăm împreună şi sper să o facem cât mai bine şi în continuare.

E grea meseria asta de antrenor?

Da, este super grea! Dar în acelaşi timp şi super frumoasă. Trăieşti momente pe care nu cred că le poţi simţi într-o altă meserie. E o meserie, repet, foarte-foarte grea. Ajungi să pierzi un sportiv cu care lucrezi 7-8-10 ani , de care te ataşezi ca de propriul tău copil, te chinui cu el…Te trezeşti într-o zi că-ţi pleacă! Îţi pui întrebări: De ce, unde am greşit? Şi nu prea găseşti răspuns!

Care crezi că ar fi calităţile pe care ar trebui să le aibă un copil dacă ar vrea să se apuce de box?

Cel mai mult apreciez la un copil seriozitatea. Degeaba eşti talentat, dacă nu eşti serios. Seriozitatea în primul rând. Apoi respectul faţă de antrenor şi faţă de tine însuţi.

Împreună cu fratele tău, şi sprijiniţi de profesorul Chirilă, aţi făcut din secţia de box masculin, o secţie etalon nu doar pentru CSM ci şi la nivel naţional. Mi-amintesc că aţi obţinut cele mai multe medalii la copii şi juniori, clasându-ne pe primul loc într-un top al cluburilor pe ţară.

Am fost 6 ani la rând pe primul loc. A fost o generaţie formată din copii de 10-11 ani cu care am obţinut locul I în România, în fiecare an. Oriunde, am învins surprinzându-i pe toţi! Datorită acestor rezultate am devenit şi antrenor la lotul naţional de juniori. Anul trecut am demonstrat că se poate, luând două medalii la CE şi două locuri 5. În septembrie avem un nou CE şi sperăm să facem o figură frumoasă cu lotul de juniori. Am plecat dintr-o sală în care ploua în ea însă ne-am creat condiţii singuri, cu ajutorul dlui director. Am vrut şi când vrei ceva, reuşeşti!

Te tentează să treci la boxul profesionist?

Nu m-am gândit. Mai avem multe lucruri frumoase de făcut în boxul amator. Ador să lucrez cu copiii pentru că-mi place să-i cresc, să-i formez ca oameni, ca sportivi. Poate în viitor.

Ai primit oferte să pleci în ţară?

În ţară, la alte cluburi, nu! Am avut însă o ofertă împreună cu fratele meu din Coreea de Sud. N-am stat pe gânduri pentru că avem aici un proiect pe care nu-l putem abandona.

Vă antrenaţi permanent. Şi pe căldura asta…

Boxul nu ţine cont de starea vremii. Copii se mai plâng. Vor şi ei la piscină însă nu se poate. Fără continuitate, nu poţi face performanţă. Le e greu. De la sală trecem în parc pentru fizic. Văd oameni la piscină, la o cafea, şi se uită cu jind la ei. Dar din păcate trebuie să muncim ca să ajungem unde ne-am propus.

Câte ore aloci boxului?

70% din zi. La 8 ne trezim, venim la sală, ne pregătim de antrenament. La 9 suntem în parc unde stăm două ore. La 11.00 mergem în sală, avem şedinţă. În jur de ora 12.00 terminăm şi la 15.00 vine rândul celor mici, la 16.30 începem cu cei mari. Tot timpul suntem în sală.

Care ar fi cel mai bun "produs" al vostru?

Din păcate a fost, pentru că s-a lăsat. N-am înţeles de ce a abandonat. Adolescenţa, din păcate, îşi cam spune cuvântul. E vorba de Florin Şchiopu. Un boxer, înzestrat cu o calitate mare de la Dumnezeu, talentul. N-a fost serios dar a fost un talent pe care nu ştiu dacă-l vom mai întâlni. De 7 ori campion al României, neînvins în ţară o lungă perioadă de timp. Când a luat-o pe drumul “celălalt”, atunci n-a mai putut să facă faţă şi a cedat.

Ispitele au fost prea mari pentru el…

Aşa e. Poate şi noi am greşit. Făcând parte din prima generaţie, i-am oferit poate prea multe pe tavă. De acolo s-a rupt şi respectul dintre el şi noi.

Visul suprem ar fi să ai un sportiv la Olimpiadă…

Da. Călăraşiul n-a avut niciodată vreun pugilist la o competiţie de asemenea anvergură, Jocurile Olimpice. Sperăm. Pentru asta muncim. Cu siguranţă vom reuşi. Credem mult în noi şi în ceea ce facem.

Aveţi o colaborare foarte bună cu directorul CSM, Dumitru Chirilă. Aţi obţinut şi rezultate, pe măsură. Cum s-a creat această relaţie şi care sunt aşteptările?

Avem o relaţie normală, de respect, în care fiecare ştie ce-şi doreşte. Domnul director ştie de ce avem noi nevoie şi ne susţine în acest sens. Nu cerem lucruri absurde. Vorbeam de turnee. Cerem să participăm la turnee internaţionale pentru că altfel nu poţi reuşi. Fără bani, fără susţinere, nu ai nici o şansă! Muncim mult în sală, dar dacă nu le acorzi băieţilor meciuri, vitamine şi un regim alimentar, nu poţi face faţă la Europene şi Mondiale.

Câţi sportivi aveţi în pregătire?

În jur de 35 de sportivi. 12, de performanţă care obţin medalii la CN şi restul mici de 6-8 ani care vin din spate. Acum 10-15 ani, boxul era privit ca un sport accesibil doar romilor, copiilor amărâţi. Am reuşit să schimbăm puţin imaginea. Mă bucur că-n sală au început să apară părinţi. Au început să vină şi copii deştepţi, cu posibilităţi financiare acasă. Avem 2-3 copii ai handbaliştilor ucraineni. Vin la box. Oare de ce? Pentru că am schimbat imaginea boxului.

Îţi place foarte mult ceea ce faci...

Da. Altfel nu cred că aş fi făcut faţă. Apar momente când îţi vine să renunţi. Însă n-ai cum să pleci. N-aş renunţa!

Mesajul tău pentru autorităţile locale?

Mesajul meu ar fi să-şi arunce mai mult ochii asupra noastră. Să ne susţină puţin mai mult. Fără bani, nu putem face nimic. Le mulţumim autorităţilor pentru sala pe care am reuşit să o facem. E una din cele mai frumoase săli de box din România. Condiţiile sunt foarte bune. Avem dormitoare, sală de forţă, bucătărie.... Nu există în România.

Estimezi că 2017 va fi mai bun decât 2016?

Da. Sperăm la o medalie la CE sau CM. Avem CE de cadeţi juniori şi de tineret. La fiecare sper că vom participa cu câte 1-2 sportivi. La cadeţi, 100%, va fi prezent Marco Manea. Pe 7 iulie plecăm în cantonament la Brezoi cu lotul de cadeţi. CE se va desfăşura la Rm. Vâlcea în perioada 17-26 iulie.

În septembrie vom pleca la Albena la CE de juniori unde sperăm să mergem cu Tavi Dobre. El s-a aflat, la Horezu, la Cupa României, criteriu de selecţie. În octombrie, se va desfăşura CE de tineret unde ne vom prezenta cu 3 sportivi. Cel puţin 2 pot participa la aceste CE.

Copiii Călăraşiului pot veni la voi să deprindă primele taine ale boxului?

Cum spuneam, suntem tot timpul în sala de box din spatele Liceului Mihai Eminescu. Îi aşteptăm cu braţele deschise! Nu neapărat pentru a face performanţă ci pentru a creşte frumos şi sănătos.

Un mesaj pentru cei care vă cunosc, vă susţin, vă aplaudă?

Mulţumim tuturor pentru aprecieri, au un rol important pentru ca noi să continuăm într-o direcţie bună cariera noastră.

Mulţumesc şi mult succes şi vouă! Urmează examene importante pe care nădăjduiesc să le treceţi cu bine.

g anghel si copiicopii fara anghel

Box / Două medalii de aur obţinute de pugiliştii călărăşeni la Cupa României pentru juniori

Box V. Anghel DobreSala Liceului Constantin Brâncoveanu din Horezu a găzduit în perioada 26 - 30 iunie Cupa României la box pentru juniori. S-au aliniat la start nu mai puţin de 124 de sportivi care au concurat la 13 categorii de greutate, 3 dintre ei fiind legitimaţi la CSM Călăraşi.

 

Antrenat de Valentin Anghel, Tavi Dobre a terminat pe primul loc în finala de la 46 kg învingându-l pe Costel Ruţă (CSM Reşiţa). Un alt pugilist călărăşean, Valentin Dumbravă a terminat primul la cat. 66 kg învingându-l în finală pe Alexandru Badea (CSA Steaua Bucureşti), vicecampion european la cadeţi. Dumbravă este antrenat de prof. Constantin Bebeşelea. Cel de-al 3-lea sportiv din cadrul CSM, prezent la această competiţie, Mădălin Popescu (cat. 50 kg) a fost eliminat încă din faza preliminariilor.

Cupa României pentru juniori, ediţia 2017 a fost organizată de FR de Box în colaborare cu Primăria şi Consiliul Local Horezu şi ACS Flacăra Horezu.

 

Boxul juvenil românesc nu intră în vacanţă. În perioada 7-13 august va avea loc la Rm. Sărat C.N. rezervat juniorilor. În septembrie, mai exact în perioada 17-26 septembrie se va desfăşura în Bulgaria, la Albena, Campionatul European. Din lotul naţional pregătit de Valentin Anghel şi Georgian Anghel, ambii antrenori în cadrul CSM Călăraşi, va face parte, foarte probabil şi pugilistul călărăşean, Tavi Dobre.

Baseball Festival în Romania, în perioada 1-5 iulie 2017, pe 1 iulie, la Călăraşi

bsb 1 iulieFederatia Romana de Baseball si Softball, impreuna cu Ambasada SUA in Romania, organizeaza Baseball Festival, o serie de actiuni de promovare a sportului in Romania.

Incepand din acest weekend si pana pe 5 iulie, se vor organiza mai multe activitati de promovare a baseballului in Romania, sub egida proiectului Jackie Robinson, un parteneriat intre Ambasada SUA in Romania si Federatia Romana de Baseball si Softball.
In acest sens, vor avea loc actiuni de pregatire pentru copii si tineri, in acest weekend, in Calarasi si Alexandria, la care vor participa si sportivi americani, proveniti din Liga profesionista de baseball din SUA, MLB. Trei fosti jucatori vor insoti antrenorii romani in doua actiuni care au loc astfel – pe 1 iulie, la Calarasi (incepand cu ora 11) si pe 2 iulie, la Alexandria (incepand cu ora 11), in care vor fi initiati in tainele acestui sport cateva zeci de copii din localitatile din zona. Calarasi si Alexandria au cluburi de baseball si softball si o prezenta importanta in campionatele nationale.

Ambasada SUA in Romania, impreuna cu Federatia Romana de Baseball si Softball, precum si SNSPA si Ministerul Tineretului si Sportului organizeaza, pe 5 iulie, primul festival de baseball din Romania. Evenimentul este parte din Proiectul Jackie Robinson, o initiativa romano-americana de promovare a valorilor sportului in Romania.

Va fi prezent Ambasadorul SUA Hans Klemm, trei fosti jucatori din Major League Baseball, precum si doamna Sharon Robinson, fiica celebrului jucator de baseball Jackie Robinson.

Unul dintre evenimentele de interes - meciul revansa dintre selectionata soldatilor americani din baza de la Mihail Kogalniceanu si echipa nationala a Romaniei! In aprilie, la Constanta, Romania a invins SUA cu 7-2! Miercuri are loc revansa.

In plus – veti vedea o demonstratie de baseball a unor echipe talentate din tara, precum si concursuri de aruncari si de lovituri de baseball la care este incurajata participarea tuturor celor prezenti: Home Run Derby si the Fastest Pitch.

Va fi o dupa-amiaza relaxata, in stil american, cu sport, concursuri, mancare buna - vor fi prezenti cativa dintre cei mai cunoscuti producatori de street-food din Bucuresti! - dar si multe alte surprize.
Intrarea este libera!
Actiunea are loc in Complexul Studentesc Tei, aflat la doi pasi de strada Barbu Vacarescu.

Mai multe detalii, pe Facebook, pe pagina FRBS, sau pe www.baseball-softball.ro
Echipa Federatiei Romane de Baseball si Softball

bsb 5 iulie

Box / Georgian Anghel: Marco Manea este cel mai bun din lotul de cadeţi al României!

georgian anghelÎn perioada 16-18 iunie s-a desfăşurat în Slovacia la Kilin Turneul Internaţional „Boxing Cup Triebel”, rezervat tinerilor pugilişti, la startul căruia s-au aliniat şi doi sportivi din cadrul CSM Călăraşi, Tavi Dobre (cat. 46 kg) şi Marco Manea Antonio (cat. 44,5 kg). Antrenorul Georgian Anghel a vorbit mai jos despre rezultatele excelente obţinute de tinerii săi elevii, ambii ocupând primul loc la categoriile lor de greutate. Pe Marco Antonio Manea îl consideră cel mai bun pugilist din lotul de cadeţi al României care va participa în curând la CE, competiţie ce va avea loc în România, la Rm. Vâlcea.

Recent, s-a desfăşurat în Slovacia, un interesant turneu internaţional de box la care au participat şi doi pugilişti călărăşeni, Tavi Dobre şi Marco Antonio Manea, ambii obţinând finalmente primul loc la categoriile lor de greutate. Te felicităm, George, şi pe această cale pentru rezultatele obţinute. Cum a fost?

Mulţumim pentru felicitări! A fost un turneu de bun augur pentru noi, un turneu de care aveam mare nevoie. Le tot căutăm în ultima vreme. Sunt benefice şi e foarte bine să fim prezenţi la startul lor. Mergem la C.M. şi C.E. şi te loveşti de sportivi care au câte 15-20 de astfel de turnee, la activ. Noi am participat cu doi sportive: Tavi Dobre (juniori – cat. 46 kg) şi Marco Antonio Manea (cadeţi – cat. 44,5 kg). Amândoi au făcut un turneu extraordinar de bun. La Tavi, mă aşteptam să câştige datorită faptului că a fost mult mai bine pregătit. El este prezent şi zilele acestea la Horezu, la Cupa României. În Slovacia, a câştigat două jocuri. S-a luptat cu un sportiv din ţara gazdă, un copil foarte bun iar în finală a întâlnit un rus. Ştiţi prea bine că Rusia e o forţă în boxul european şi mondial! L-am urmărit pe sportivul rus, un copil înalt, în meciul precedent şi mi-a lăsat o impresie foarte bună. Ştiam că va fi un meci dificil dar Tavi a demonstrat că-i un copil bun, de viitor, pe care ne bazăm, câştigând turneul!

În ceea ce-l priveşte pe Marco Manea, campionul nostru naţional la cadeţi, se pregăteşte pentru C.E. care va avea loc în România, la Rm. Vâlcea. I-am dat acum o perioadă de pauză ca să-şi rezolve problemele cu şcoala. Înainte de turneul din Slovacia, am avut două săptămâni şi ceva de pregătire. El oricum era pregătit datorită prezenţei sale la CN de Cadeţi însă nu se afla, totuşi, într-un moment optim. M-a surprins plăcut câştigând 3 meciuri. A trecut pe rând de un polonez, un maghiar iar în finală de un neamţ foarte – foarte bun.

Crezi că aceşti doi sportivi vor avea o carieră frumoasă în box? Mizezi pe talentul lor?

Sunt doi copii de foarte mare viitor, doi copii pe care punem accent şi tocmai de aceea i-am luat la acest turneu. De altfel, vrem să participăm cu ei la cât mai multe turnee internaţionale. Pot face faţă rigorilor la CE şi CM şi de ce nu?, să ajungă chiar la JO din 2024.

Care ar fi următoarea provocare?

În mod cert, Campionatele Europene de cadeţi unde ne-am propus să obţinem o medalie cât mai strălucitoare. De la medalia lui Şchiopu din 2014, cred că a venit momentul să obţinem o medalie la această ediţie a CE. Să nu uităm că această competiţie de nivel continental va avea loc în România şi sperăm ca arbitrii să fie mai corecţi cu noi. Nu vrem să fim avantajaţi, ci să fim arbitraţi cât mai corect! Pentru că mai de fiecare dată, ne-am lovit de problema asta, cu arbitrii. Marco Manea este cel mai bun sportiv din lotul de 18 al României. Este liderul sau dacă vreţi, căpitanul acestui lot care ne va prezenta la CE.

Mulţumesc şi mult succes în continuare.

Marco Antonio Dobre box

Free Joomla templates by Ltheme