Box / Daniel Costea (CSM Călăraşi) va reprezenta România la CE U22

D. Costea box CE U22Brăila va găzdui în perioada 13-22 martie Campionatul European de Box U22 la care vor participa sportivi cu vârsta cuprinsă între 18 şi 22 de ani urmând a se boxa după regulile AIBA pentru seniori, fără cască de protecţie.

România va fi prezentă cu un lot format din 10 pugilişti la toate categoriile de greutate. Printre aceştia figurează şi călărăşeanul, Daniel Costea (cat. 64 kg), legitimat la CSM Călăraşi, el fiind antrenat de fraţii Valentin şi Georgian Anghel. La Brăila ar fi trebuit să fie prezent şi colegul său de club, Ion Marian (cat. 91 kg), însă el va absenta din pricina unor probleme medicale. Locul său a fost luat de Denis Belciu (CSM Lugoj). Lotul României este pregătit de antrenorii federali Valentin Vrânceanu, Dumitru Dorobanţu, George Perţea, Relu Auraş, Valentin Anghel şi Ablalim Ferodin (CS Năvodari).

La acest eveniment pugilistic european şi-au anunţat prezenţa circa 500 de sportivi, antrenori şi oficiali din toate ţările europene cu tradiţie în box.

Lotul României: Andrei Ciubotariu (cat. 49 kg), Sebastian Arbuz (cat. 52 kg), Robert Jitaru (cat. 56 kg), Ştefan Marcu (cat. 60 kg), Daniel Costea (cat. 64 kg), Marian Piţa (cat. 69 kg), Constantin Ionescu (cat. 75 kg), Andrei Arădoaie (cat. 81 kg), Denis Belciu (cat. 91 kg) şi Daniel Burciu (cat. +91)

CSM / Două medalii de aur pentru pugilistele călărăşene, obţinute la Cupa României

În perioada 26 februarie – 3 martie s-a desfăşurat la Rm. Sărat Cupa României la box feminin, la junioare, tineret şi senioare. CSM Călăraşi s-a aliniat la start cu 7 sportive, două dintre ele obţinând medalia de aur.

Este vorba despre Lidia Ion (senioare – cat. 48 kg) şi Mihaela Catană (junioare – 46 kg). Pe locul 2 au urcat Eugenia Anghel (senioare – cat. 48 kg), Diana Micu (junioare – cat. 50 kg) şi Cristina Cojocaru (junioare – cat. 57 kg). Medalii de bronz au obţinut Andra Budescu (senioare – cat. 81 kg) şi Cătălina Crăciun (junioare – cat. 46 kg). „Sunt rezultate foarte bune şi pe această cale le felicit pe fete pentru eforturile depuse şi în competiţie dar şi în şedinţele de antrenament. Lidia Ion (33 de ani) şi Mihaela Catană vor fi convocate la loturile naţionale de senioare şi respectiv junioare pentru a participa la viitoarele competiţii europene şi mondiale.” a declarat pentru www.arenamedia.ro antrenorul Constantin Bebeşelea care a continuat. „Sunt bucuros că la acest turneu au confirmat Diana Micu (15 ani) din Roseţi şi Cristina Cojocaru (16 ani) din Modelu. Două fete care au muncit enorm şi de care sunt foarte mulţumit”.

În cadrul secţiei de box feminin 8 fete sunt deja participante la diverse competiţii interne. „Mai e şi Loredana Marin care în 2016 nu a pierdut nici un meci de verificare. În curând va participa în competiţii pentru că are valoare şi sigur se va impune. În grupa 2004 – 2005 există 12 fete din Roseţi care se pregătesc în diverse meciuri de verificare” a mai spus Bebeşelea care se ocupă şi de pregătirea băieţilor. „Pentru acest an vizăm obţinerea titlurilor de campioni naţionali cu Mădălin Popescu (16 ani – cat. 50 kg) şi Valentin Dumbravă (16 ani – cat. 66 kg). Dacă vor munci, rezultatele dorite nu se vor lăsa aşteptate” a conchis antrenorul Constantin Bebeşelea.

V. Anghel: Un rezultat extraordinar pentru boxul călărăşean

box 18 fRecent, la Brăila s-a desfăşurat Campionatul Naţional U22 în cadrul căruia doi pugilişti călărăşeni au urcat pe primul loc urmând a reprezenta România la CE U22 ce va avea loc tot la Brăila în perioada 13-22 martie. Antrenorul Valentin Anghel susţine că rezultatele obţinute de Daniel Costea (64 kg – locul I), Marian Ion (91 kg – locul), George Ceparu (60 kg – locul III) şi Florin Şchiopu (64 kg – locul III) sunt extraordinare pentru boxul călărăşean. În plus, Valentin alături de fratele său George şi noile ajutoare, Adrian Alexandru şi Bogdan Dobrescu şi-au propus să identifice o nouă generaţie de campioni în municipiul şi judeţul Călăraşi.

Vali, nici nu a început bine anul 2017 că au şi apărut primele rezultate pozitive. La Brăila s-a desfăşurat Campionatul Naţional rezervat sportivilor sub 22 de ani, Under 22, competiţie la care CSM Călăraşi a obţinut două medalii de aur şi două de bronz. Nu doar că am obţinut cele două medalii de aur însă cei doi sportivi, Daniel Costea (64 kg) şi Marian Ion (91 kg) vor reprezenta România la Campionatul European programat luna viitoare. Felicitări! Ce aşteptări ai de la cei doi puglişti la Campionatulul European.

A fost prima competiţie din anul acesta. A fost o competiţie destul de importantă pentru că a reprezentat şi criteriul de calificare la Campionatul European Under 22, care se va desfăşura, în premieră, în România şi anume la Brăila, peste două săptămâni, în perioada 13-22 martie. A fost o competiţie la care toţi participanţii au fost foarte bine pregătiţi şi toţi şi-au dorit să se califice la acest campionat european. Şi au fost nişte bătălii destul de grele. Marian Ion şi Daniel Costea au reuşit să câştige aurul la categoriile lor de greutate, 91 de kg, respectiv 64 de kg.

Dacă la Marian Ion se aştepta mai toată lumea să câştige aurul, Daniel Costea a fost o surpriză pentru lumea boxului de la noi din ţară dar nu şi pentru noi! Ştiam că are valoare să câştige acest campionat, s-a dat o bătălie între ei, să zic aşa. Între el, colegul lui de sală Florin Şchiopu şi un alt sportiv bun de la Bacău, Nicuşor Ciobanu, un sportiv care a fost învins în finala din cadrul Campionatului naţional de seniori de anul trecut de către Florin Şchiopu şi care şi anul acesta s-a întâlnit cu Florin în semifinale.

Din păcate pentru noi, şi pentru Florin în mod special, a fost declarat câştigător sportivul de la Bacău pe bună dreptate, fără să fie absolut nimic iar toată lumea îl vedea drept câştigător al categoriei dacă a trecut de principalul favorit Florin Şchiopu.

Problema a fost că Daniel Costea s-a urcat cu o foarte mare ambiţie, cu o dorinţă enormă de revanşă pentru că el era la a 7-a finală, avea 6 finale în urmă, toate pierdute, numai locul 2. A urcat cu o dorinţă enormă de victorie, şi-a dorit extraordinar de mult să câştige şi a câştigat meciul fără drept de apel, cu decizie de 5-0 în condiţiile în care la masă am avut şi un arbitru din Bacău.

Cum apreciezi bilanţul acesta, două medalii de aur, două de bronz?

În rezultat extraordinar pentru boxul de la noi din oraş, un rezultat obţinut cu foarte mari sacrificii şi un rezultat destul de greu de obţinut. Nu e un rezultat care să fie la îndemâna oricui. Am început anul cu doi campioni naţionali. Dacă Marian Ion a ieşit şi la alte ediţii de Campionat naţional, la Daniel Costea e primul titlu de campion naţional. Iar lucrul acesta nu face decât să-i dea încredere, îl simt de la antrenament, îl simt de la acest campionat, îşi doreşte foarte multe lucruri de la acest Campionat european şi sunt sigur că va face o figură frumoasă.

Chiar urmăream presa din Brăila şi din ziua finalelor pe lângă Robert Jitaru şi Arădoaiei, principalii noştri favoriţi la câştigarea unor medalii la acest campionat european, Daniel Costea a fost iarăşi un sportiv remarcat pentru că prestaţia lui din finală a fost una absolut superbă.

Ce aşteptări ai de la acest Campionat European, de la cei doi în primul rând?

Din păcate pentru noi, Ion Marian are ceva probleme de sănătate cu dantura şi nu ştiu dacă va participa. Chiar astăzi (n.r. 27 feb.) o să mai merg la un control cu el, să văd ce zice medicul pentru că sănătatea sportivului e pe primul plan. Iar după ce vom văd ce se întâmplă la doctor voi lua o decizie, atât eu împreună cu domnul director dacă va participa sau nu va participa pentru că mai sunt şi alte campionate care vor urma şi nu are rost să ne hazardăm şi să participăm la un campionat european dacă nu suntem sănătoşi 100%.

În schimb de la Daniel Costea am aşteptări mari. A demonstrat că e un bărbat adevărat, a demonstrat că e pe o pantă ascendentă, a demonstrat că poate şi sunt ferm. Noi am avut anul trecut şi câteva meciuri internaţionale prin Moldova, am mai fost la bulgari odată, o deplasare în Ucraina în care a mers bine, lucru demonstrat şi de medalia de argint obţinută la Centura de aur din luna iulie 2016, de la Iaşi unde el şi cu celebrul Mihai Cristea au fost singurii reprezentanţi pe care i-a avut România în finală. Acolo a fost învins de un coreean dar a făcut un meci bun, un meci în care s-a dăruit iar acum cu o pregătire adecvată şi cu un pic de noroc pentru că în sport ai nevoie şi de puţin noroc sunt sigur că poate obţine un rezultat de excepţie la acest campionat european, chiar dacă nu va fi simplu.

La ce să ne mai aşteptăm din partea voastră în acest an, 2017?

Pe lângă aceşti seniori pe care vrem să-i ducem mai departe, în 2017 ne-am propus să începem o nouă selecţie. Să găsim în jur de 15 copii, ne propunem noi, de gabarit, copii cu care să putem să lucrăm în continuare şi copii care pe viitor să aducă noi mari rezultate pentru oraşul Călăraşi.

Puteţi să vă mai aşteptaţi la multe alte medalii la toate campionatele care vor urma: tineret, juniori şi cadeţi, Cupa României de asemenea, puteţi să vă aşteptaţi la participări la campionate europene anul acesta pentru că în mod sigur vom începe acum cu una sau două participări şi vor urma campionate europene de juniori în toamnă, vor urma campionate europene şcolare unde de asemenea avem sportivi valoroşi, sportivi care pot ajunge, vor urma campionate europene de tineret care în acest an vor fi şi criteriul de calificare pentru Olimpiada de tineret care va avea loc la anul. Iar la aceste Campionate Europene de Tineret avem 3-4 sportivi de excepţie şi mă refer la: Jan Cristea, Antonio Vişan, Marius Vişan, sunt doi fraţi, Vlad Haiduc, nişte copii de viitor, copii care sunt ferm convins că pot obţine un rezultat frumos la aceste campionate europene.

Crezi că 2017 va fi şi mai bun ca 2016, pentru voi?

Noi ne dorim ca 2017 să fie mai bun decât 2016, muncim din greu pentru a reuşi acest lucru. Nu poţi să ştii niciodată ce îţi rezervă viitorul pentru că vorbim de box iar la box în primul şi în primul rând trebuie să fii 100% din punct de vedere fizic sănătos, insă te poate prinde o răceală cu două săptămâni înainte de Campionatul Naţional sau de competiţia de selecţie şi să se termine totul. Nu gândim aşa, noi niciodată nu am pus răul înainte, ce putem noi să-i vă asigurăm pe toţi iubitorii sportului din Călăraşi este că vom munci şi mai mult decât anul trecut ca rezultatele să fie şi mai bune.

Pe lângă mine şi fratele meu, am adus şi doi noi colegi, e vorba de Adrian Alexandru- fost sportiv de performanţă care a fost chiar şi elevul meu. Primul meu titlu de campion naţional în cariera mea de antrenor a fost obţinut cu el, un fost sportiv care are ce să arate şi are ce să-i înveţe pe cei mai mici. Am mai adus un coleg de la Ploieşti, Bogdan Dobrescu, vicecampion european de seniori, un prieten de-al nostru şi un sportiv care nu face decât să crească secţia, eu sunt ferm convins. Ca să poţi reuşi să faci lucruri remarcabile ai nevoie de o echipă. La noi echipa era formată din domnul director Chirilă, eu, fratele meu- Georgian Anghel şi 2-3 oameni care ne ajutau. Când zic 2-3 oameni mă refer în primul rând la domnul Ioan Damian şi la tatăl nostru care tot timpul au fost alături de noi.

Acum cu aceşti doi antrenori, din acest motiv putem să şi mărim numărul de copii pe care-i avem în sală. Până acum reuşeam să facem faţă cu brio eu cu fratele meu la 30-40 de copii, acum ne dorim să avem 50-60 de copii, din ce în ce mai mulţi pentru că suntem în sală destui şi putem să ne ocupăm de ei. Vrem ca rezultatele noastre să fie mai bune decât cele din 2016. Vrem în primul rând să formăm nişte oameni, şi cum am spus şi anul trecut şi anul acesta trebuie să continuăm să punem accentul pe meciuri internaţionale, pe experienţa internaţională.

Deja urmărim nişte turnee, mi-am notat nişte turnee, rămâne ca domnul director şi autorităţile locale să găsească fonduri ca noi să putem să participăm la aceste turnee internaţionale, turnee fără de care nu poţi să rezişti afară. Noi am demonstrat an de an că afară putem scoate rezultate frumoase. Dar în schimb că în ţară aducem rezultate frumoase şi suntem, nu vreau să par lipsit de modestie, la fel de buni în fiecare an şi ne dorim foarte multe lucruri. Doar că afară vorbeşti de alt nivel, vorbeşti de alt sistem, vorbeşti de oameni mult mai bine pregătiţi. Din păcate la noi ştiţi destul de bine situaţia federaţiei cu e, nu sunt bani, nu ne poate asigura o finanţare corectă aşa cum ar avea nevoie nişte sportivi de mare performanţă. Noi trebuie să ne descurcăm pe plan local şi greul cade pe umerii domnului director să putem găsi resursele financiare necesare acestei experienţe internaţionale.

Care ar fi competiţia din acest an cea mai apropiată sufletului la care vrei să obţii o medalie cu băieţii? Care ar fi cea mai mare provocare din 2017?

O provocare în 2017 o reprezintă sportivul Dobre Tavi ca să spun aşa, sportiv care e în primul an de juniori şi are nişte adversari destul de buni în categorie dar eu sunt ferm convins că îi poate depăşi pe toţi şi merge la Campionatul European de Juniori, asta ar fi una. Ar mai fi o altă competiţie şi anume Campionatul Naţional de Tineret, etapa premergătoare senioratului unde avem câţiva copii buni şi mă refer în special la fraţii Vişan, de care aminteam mai devreme şi Jan Cristea, sportivi de valoare, sportivi care sunt ferm convins că pot ieşi campionii României, pot participa toţi 3 la Campionatul european iar acolo, dacă stau să mă gândesc ar fi cea mai importantă selecţie la tineret pentru că un rezultat bun acolo, şi anume o medalie, pe lângă faptul că ar fi o medalie internaţională, lucru deloc uşor de obţinut, i-ar asigura şi calificarea la Olimpiada de Tineret care va avea loc la anul.

Vreau să-i mulţumesc pe această cale domnului director pentru faptul că tot timpul a fost alături de noi, vreau să mulţumesc fratelui meu- antrenor cu mine aici care este tot timpul alături de mine şi celor doi colegi de care am amintit Bogdan Dobrescu şi Alexandru Adrian. Vreau să asigur iubitorii boxului de la noi din oraş că performanţele la secţia de box nu se vor încheia. Performanţele la secţia de box, vor fi din ce în ce mai mari, iar anul acesta mă angajez să facem cel puţin 3 gale în oraşul Călăraşi. Gale prin care sportivii noştri cei mai buni să boxeze în faţa oamenilor din Călăraşi. 3 competiţii: Cupa Dunării- ediţia a 7-a, vreau să începem un nou concurs şi anume „Memorialul Grigore Nicolae”- fiind unul dintre cei mai buni antrenori şi o altă competiţie, vreau să fac o bilaterală între sportivii Călăraşiului şi o echipă dintr-o ţară învecinată- deocamdată o să vorbim în Bulgaria, Ungaria, Moldova, undeva în genul acesta. Şi pe viitor, de ce nu, aceste două concursuri şi când zic „Cupa Dunării” şi „Memorialul Grigore Nicolae” să le mărim din ce în ce mai mult să ajungem să facem adevărate turnee internaţionale aici. Pentru asta avem nevoie de susţinere iar eu sunt sigur că vom găsi susţinere!

Mulţumesc!

Canotaj / Bănăţeanu: Sper ca şi în acest an să ne menţinem poziţia de lideri în sporturile din judeţ!

banateanu febDaniel Bănăţeanu este poate cel mai titrat antrenor al judeţului având în vedere că în 2015 şi 2016 canotajul a dominat toate disciplinele sportive prin prisma rezultatelor obţinute. Modest, consecvent, bun profesionist, Bănăşeanu împreună cu „ajutoarele” sale de la club, Eugen Suciu şi Mădălina Buzdugan şi-a propus, ca şi în 2017, să obţină cele mai bune rezultate atât în competiţiile interne cât şi internaţionale.    

Domnule Bănăţeanu, şi în 2016 canotajul a fost vârf de lance în cadrul CSM Călăraşi. Sportivii pe care îi antrenaţi s-au clasat pe primele locuri în topul intern, mai mult decât atât aţi fost desemnat cel mai bun antrenor al clubului, chiar cel şi mai bun antrenor al judeţului dacă ţinem cont de topul întocmit de DJTS. Care ar fi gândurile dumneavoastră?

Eu zic că rezultatele vorbesc de la sine însă locul I este al echipei de canotaj pregătită de Eugen Suciu, Mădălina Buzdugan şi de mine. Întotdeauna am ţinut să spun asta pentru că numai în echipă putem câştiga şi am dat dovadă an de an că este adevărat şi se poate aşa ceva.

Rezultatele sunt foarte bune dat fiind faptul că nici nu avem extraordinar de mulţi sportivi dar nici posibilităţi să-i ţinem. Aş face o mică paranteză, se apropie un moment delicat pentru că aceşti copii au crescut. Nu mai sunt copii, sunt aproape adulţi, au nevoie de siguranţa zilei de mâine şi mi-e greu, mi-e frică să mă uit în viitor pentru că au crescut foarte frumos, ne-au reprezentat şi ne reprezintă foarte bine. Sper să putem să-i reprezentăm şi noi la fel de bine cum ne-au reprezentat. Din păcate nu putem să facem, mă refer la club, prea multe lucruri pentru că asta e legislaţia şi să ne uităm un pic neputincioşi cum ne pleacă copiii.

De exemplu Georgiana Vasile ne-a părăsit, a mers la Dinamo Bucureşti. A semnat un contract, au angajat-o, i-au oferit un loc de muncă bine plătit, cu posibilitate de promovare... Eu sincer mă bucur pentru copil pentru că îşi aşterne şi ea viitorul, şi-l ţese frumos dar mă întristez pentru oraş că am pierdut un sportiv de valoare mare.

Georgiana ar putea să fie un exemplu şi pentru colegii ei de la Călăraşi, în sensul că dacă munceşti foarte mult devii un sportiv atractiv pentru marile cluburi, mai bogate financiar.

Eu aş vrea să nu devină un exemplu, adică să putem să facem ceva să-i ţinem pe copii pentru că vedeţi, deja ne batem cu marile cluburi mari, Dinamo, Steaua, doamna preşedinte fiind de la Dinamo, şi atunci nu este nici benefic pentru canotajul românesc. Câtă vreme nu există o concurenţă prea mare, există riscul plafonării. Ar fi fost bine dacă legea ne permitea să mai existăm 3-4 cluburi care puteau să susţină copiii cu înţelegere şi din partea lor că nu e o concurenţă prea loială.

Aş vrea să ne spuneţi cum vi s-au părut concursurile din 2016 şi la care dintre ale aţi avut cele mai mari emoţii.

Vă mulţumesc că mi-aţi pus această întrebare. Întotdeauna s-a speculat ideea că ar fi acest sport unul care aduce medalii foarte uşor, dat fiind faptul că la start sunt un număr mai redus de echipaje. Dar ăsta este specificul, este foarte costisitor sportul şi nu ar trebui să conteze atât de mult numărul echipajelor cât performanţa pentru că se poate observa pe plan internaţional şi doar ce a trecut olimpiada, aţi văzut ce sporturi au luat medalii şi cred că asta ne îndreptăţeşte să spunem, şi am mai spus-o, concursurile naţionale sunt de talie internaţională pentru că la start se aliniază campioni mondiali, campioni europeni, acum mai nou- locul 3, deci medaliaţi cu bronz la olimpiadă. Şi eu vă întreb da, barca de 8+1 a României a ieşit pe locul 3, gândiţi-vă că aceste fete sunt de la cluburi diferite şi se vor întâlni în probe diferite, simplu, dublu... ce se poate spune despre doar 3 echipe să zicem de dublu, 2-4-6 fete, sau 4 echipe dar zice 3 echipe în start, fetele din 8 trag 2 fără, cele de pe locul 4 sunt proaste?

E limpede că vorbim despre o concurenţă destul de puternică şi mai cu seamă vorbim de faptul că în competiţiile naţionale de regulă candidează toată crema acestui sport din România.

Da, din păcate nu se poate practica la nivel de masă acest sport, această disciplină, pentru că ambarcaţiunile costă extraordinar de mult presupune un reglaj individual amănunţit. Aşa doar să ne dăm pe apă...

Ce ţinte v-aţi stabilit împreună cu colegii pentru acest an?

Avem aşteptări mari de la sportiva Adriana Ailincăi. S-a ridicat foarte frumos şi Iuliana Timoc care nu are un stagiu foarte mare de pregătire dar ţine foarte bine, sperăm să ne aducă aurul european aceste fete. Chioseaua merge extraordinar de bine, este în primele 3 poziţii, în urma clasamentului naţional pe locul 2, a venit la testările naţionale. Să-i dea Dumnezeu sănătate şi la fel ne aşteptăm la un rezultat foarte bun. În urma discuţiilor cu sportivii care au fost la olimpiadă, cu băieţii, se pare că sunt ambiţionaţi, sunt motivaţi să facă o nouă barcă, un echipaj tânăr şi sper eu să se regăsească în acest echipaj. Este vorba de Alexandru Chioseaua, Florin Enache- un băiat care a dorit să vină, la noi, la Călăraşi dar nu l-a lăsat Dinamo, Constantin Adam- fostul elev al colegilor noştri de la CSS, actualmente la Steaua Bucureşti, şi Pârghie- iarăşi un băiat puternic, cei care domină clasamentul şi aş spune de acum că e început de ciclu olimpic, că olimpiada de peste 4 ani dacă vom putea să-l ţinem pe acest copil o să ne aducă o prezenţă la Jocurile Olimpice prin Chioseaua. Ceilalţi copii cresc foarte bine, intenţionăm o deplasare în afară, avem doi sportivi la categoria uşoară extraordinar de buni, au câştigat detaşat proba de 6 mii de m deşi este introdusă foarte de curând au fost foarte aproape la doar o sutime de secundă diferenţă intre cei doi. Deci sunt bine pregătiţi, la fel sper să-i motivăm bine şi poate o să reuşim o deplasare la o competiţie internaţională pentru ei doi. Ceilalţi sportivi dacă vă uitaţi pe testări veţi vedea că CSM Călăraşi domină podiumul, ceea ce ne aduce bucurie foarte multă, în momentul în care privim în josul clasamentului să vedem cluburi precum Steaua, Dinamo, Orşova care e centru olimpic, Fălticeni, Suceava, Iaşi, Botoşani, cluburi foarte puternice care sunt centre olimpice de pregătire juniori susţinute de Federaţia de Canotaj, implicit de Ministerul Sportului mult mai mult decât este clubul nostru.

Recent am observat că primarul Dan Drăgulin şi-a reînnoit promisiunea că pe care v-a făcut-o de a construi la Călăraşi un centru de pregătire. Poate se va amenaja şi o pistă de concurs. Povestiţi-ne puţin din această discuţie pe care aţi avut-o cu domnul primar.

Mai mult decât dumneavoastră nu ştiu, decât acea promisiune că nu ne-a uitat. Am scos bărcile din hangar, deja apa a înaintat foarte puternic, ne aşteaptă o primăvară zic eu deja săptămâna viitoare sau dacă nu zilele acestea temperaturile vor fi pozitive cu mult, se vor topi zăpezile şi mă aştept la inundaţie. Asta ce înseamnă? Canalul este îngheţat, atunci unde să ne pregătim? Ar fi minunat ca această promisiune a domnului primar să devină realitate şi nu numai pentru sportul de performanţă ci pentru toată lumea pentru că fiind o bază nautică absolut orice doritor de mişcare poate veni la baza nautică să o folosim nu de agrement dar pentru a atrage potenţialii sportivi ar fi minunată.

Dacă pot să spun în continuare o temere de-a unor colegi de-ai mei, că aşa e la noi în România, şi o reţinere în a se construi această locaţie provizorie sau de vară, nu ştiu cum să o numesc, frica să nu rămânem fără hangarul de aici. Eu zic că nu este justificată adică să nu fie un schimb pe schimb pentru că avem nevoie de această locaţie pentru că este foarte aproape. Este simplu de spus, ne-am făcut un centru pe Canalul Siderurgic dar ca să ajungem acolo trebuie să străbatem cam 3,5 km. N-ar fi o problemă asta dacă ar fi drumul bun, o pistă de bicicletă sau ceva să putem ajunge, trebuie să mergem prin toţi ciulinii, şi atunci nu este chiar OK, şi să faci 7 km pe zi, 14 că mergem de două ori, doar să ajungi la locul de pregătire nu este chiar în regulă şi atunci dăm în alte...

Pentru 2017 care ar fi cea mai importantă competiţie internă pe care o aveţi în calendar?

Urmează pe 10-11 martie Campionatul Naţional pe Ergometru- 2000 de m, apoi intrăm într-un foc continuu- urmează la Timişoara Campionatul Naţional de Fond, seniori şi juniori, urmează apoi Campionatul European de juniori unde sperăm să avem cel puţin 2 reprezentanţi, vine foarte bine şi Alin Crăciun, şi Ştefan Sandu, juniori care până acum nu prea am auzit de ei, Antonio Stoica, extraordinar de bine motivat, sper să prindă şi el lotul naţional. Urmează apoi competiţia de foc din vară, Campionatul Mondial, avem foarte multe competiţii. Nu ne concentrăm pe un singur concurs. Mi-aş dori enorm ca aceşti sportivi să fie sănătoşi pentru că pregătirea s-a desfăşurat şi se desfăşoară foarte bine. Mulţumim şi contăm pe sprijinul domnului director că merge şi duce mai departe pe umeri această secţie. Sper în continuare să ne menţinem poziţia de lideri în sporturile din judeţ.      

      

D. Chirilă: Fiţi cu CSM Călăraşi. Fiţi învingători, cu noi!

dumitru chirilaDirectorul CSM Călăraşi, Dumitru Chirilă a lansat pe facebook un apel pentru susţinerea sportivilor şi a activităţilor sportive din cadrul CSM Călăraşi, club care în 2016 a obţinut nu mai puţin de 127 de medalii la Concursurile şi Campionatele Naţionale şi Internaţionale.

În aceste zile, autorităţile locale, Primăria Municipiului Călăraşi şi respectiv Consiliul Judeţean, vor elabora Bugetele de Venituri şi Cheltuieli, aferente anului 2017 urmând a decide şi cuantumurile ce vor fi alocate principalelor entităţi sportive: AFC Dunărea 2005 Călăraşi, AHC Dunărea 2014 Călăraşi, CSM Călăraşi şi CSS Călăraşi.

“Rugam pe toti aceia , care apreciaza munca si rezultatele sportivilor de la CLUBUL SPORTIV MUNICIPAL Calarasi, sa dea LIKE, pentru aceste rezultate remarcabile!

Avem mare nevoie de sustinerea Dumneavoastra, pentru ca in aceste zile se va hotărî măsura in care autoritatile locale vor sustine financiar sportul in Calarasi, respectiv cum vor fi sustinute prin Hotarari de Consiliu Judetean si de Consiliu Local al mun. Calarasi cluburile sportive, respectiv CSM Calarasi, Asociatia Handbal Club Dunarea Calarasi, Fotbal Club Dunarea Calarasi si CSS Calarasi.

„Respectati-va valorile”, a scris o mare campioana pe pagina personala de Facebook! Si a mai scris: ” Noua, sportivilor si oamenilor de sport, ni se induce , abil si metodic, un sentiment de VINOVATIE, de indatorare ca, ne iubim tara, parintii si copiii, ca vrem sa fim foarte buni, cei mai buni, si nu putem arata acest lucru decat in anumite conditii de pregatire, intr-un anumit mediu motivant si solicitant, care trebuie si poate fi creat de conducatori...pentru a fi cuminti si supusi! Dar adevaratul sportiv de performanta nu trebuie si nu poate fi supus, pentru ca are sau ar trebui sa aiba COMPETITIA, disputa in sange".

Fara sport si performantele sportive, Calarasiul va ramane cvasi-necunoscut!

Iar noi, CSM Calarasi nu vrem sa capitulam ca ciobanasul mioritic, sa fugim in lume, pentru ca nu avem suficiente conditii de pregatire pentru a reprezenta Calarasiul si Romania la potentialul nostru.

Oare in Romania singurul viitor al unor sportivi de valoare este acela de cersetor?

Nu vrem sa dam verdicte, dar cifrele vorbesc de la sine. La raportul dintre numarul de medalii (CSM Calarasi a obtinut in anul 2016 un numar de 127 de medalii la Campionatele si Concursurile Nationale si Internationale), si sumele cheltuite pentru obtinerea unei medalii, stam cu foarte mult mai bine decat toate structurile sportive din jud. Calarasi, desi spun unii ca nu are niciun sens sa facem comparatie cu FC Dunarea sau AHC Dunarea din Calarasi, structuri sportive cu ambitii si obiective mediocre (fara suparare, nu vrem sa jignim pe nimeni, dar asta e REALITATEA). Si totusi, trebuie trase concluziile de rigoare, mai ales ca avem numerosi sportivi care vor putea sa reprezente Calarasiul si Romania la marile competitii europene si mondiale. In acest moment, exista la CSM Calarasi cel putin 4 sportivi care ne pot reprezenta la Jocurile Olimpice de la Tokio, marea sarbatoare, din 4 in 4 ani, a omenirii. Si, CSM Calarasi nu poate de unul singur, nu poate si fara sprijinul moral si financiar al autoritatilor locale, sprijin care poate fi oferit, substantial, in baza unor criterii si obiective de performanta. Avem nevoie de sprijin pentru ca sportivii si antrenorii nostri nu vor sa faca doar turism la marile competitii. SPORTUL este unul din putinele locuri unde am putea ....(daca..) sa fim mai buni decat rusii, americanii, chinezii...!

Nu aș fi intrat în dispute, pe tema sportului, dar nu avem alternativa! pentru că mesajul pe care simt nevoia să-l transmit este un apel la normalitate. Noi trăim într-o anormalitate permanentă și cred că “majoritatea populației României stă într-o atitudine dezamăgită, așteptând să se întâmple ceva ca să poată ieși din amorțeală”.

Iar SPORTUL are o putere fabuloasa de a transmite in lume mesaje despre valoarea unei comunitati. Este cel mai bun si mai ieftin AMBASADOR!

Oamenii care fac mișcare, care fac sport, sunt mai eficienți în tot ce fac, mai optimiști, mai performanti, iar lumea lor, si a celor din jurul lor, este mai vie, mai frumoasa!

Dar a participa și a câștiga la competitiile sportive nu înseamnă doar să fii talentat. Înseamnă educatie, multă pricepere si muncă si foarte multă dăruire. Si, mai înseamnă profesori competenți, programe coerente de pregătire și echipamente potrivite si.... sustinere financiara. Cu primele vin copiii de acasă, dar ptr. ultimele este nevoie de susținere, este nevoie de sustinerea Dumneavoastra, de sustinerea AUTORITATILOR LOCALE, care sunt alesii nostri, reprezentantii nostri.

Fiti cu CSM Calarasi, Fiti invingatori, cu noi!” a scris Chirilă pe o reţea de socializare

Free Joomla templates by Ltheme