Nu mai puţin de 4 tineri pugilişti călărăşeni, componenţi ai CSM s-au calificat în finalele Cupei României, la juniori, competiţie desfăşurată în aceste zile la Horezu (jud. Vâlcea).
Directorul clubului, Dumitru Chirilă i-a nominalizat pe Florin Şchiopu (cat. 46kg), Sorin Bouroşu (cat.48 kg), Ionuţ Maxim (cat. 50 kg) şi Marin Ion (cat.80 kg), toţi pregătiţi de Valentin Anghel şi George Anghel. „E o generaţie foarte bună care s-a clasat anul trecut pe primul loc în România, la vârsta lor. Sigur vor confirma aşteptările noastre. Cei 4 s-au calificat în finale, programate sâmbătă şi după părerea mea, 3 dintre ei sunt aspiranţi la primul loc” a declarat pentru www.arenamedia.ro, directorul CSM Călăraşi, Dumitru Chirilă.
Competiţia de la Horezu reprezintă o etapă de selecţie a pugiliştilor juniori care vor reprezenta România, în acest an, la Campionatele Europene.