Directorul Clubului Sportiv Municipal Călăraşi, prof Dumitru Chirilă a anunţat vineri la Arena FM că festivitatea de premiere a celor mai buni sportivi şi antrenori ai clubului, pe anul 2015, va avea loc luni, 21 decembrie începând cu ora 16.30 de minute. „Anul 2015 a fost un an cu totul şi cu totul excepţional pentru CSM Călăraşi. Sportivii noştrii au câştigat nu mai puţin de 113 medalii în competiţiile interne şi internaţionale ceea ce înseamnă un bilanţ extraordinar. Şi în acest an, vom organiza o festivitate de premiere care va avea loc la sediul clubului nostru, luni, 21 decembrie începând cu ora 16.30 de minute. Va fi sărbătoarea sportului călărăşean de performanţă” a spus printre altele Dumitru Chirilă.
În 2015, podiumul celor mai buni 10 sportivi este dominat în totalitate de sportivii secţiei de canotaj. Pe primul loc se situează Alexandru Chioseaua, medaliat cu argint la CM de Juniori de la Rio de Janeiro. Locul 2 a fost ocupat de Lidia Roman, medaliată cu aur la CE de Juniori din Cehia. Pe 3 a urcat Mădălina Caşu, medaliată tot cu aur la CE de Juniori din Cehia.
La secţiunea antrenori, prima poziţie a fost ocupată de antrenor maestru, Daniel Bănăţeanu (canotaj), el fiind urmat de colegul său, Eugen Suciu (canotaj) şi Valentin Anghel (box).
În anul 2015, CSM Călăraşi a promovat un număr de 26 de sportivi la loturile naţionale ale României.