Deşi au ajuns cu greu la Europenele de juniori, pugiliştii călărăşeni, selecţionaţi în lotul naţional, vor intra săptămâna viitoare în ring, în faza sferturilor de finală.
Miercuri, 13 noiembrie, George Ceparu (46 kg) va boxa cu învingătorul dintre Magomed Magomedbekov (Rusia) şi Arturas Zinkovsku (Lituania) disputa dintre ultimii doi fiind programată luni, 11 noiembrie. În cazul unui succes, Ceparu va lupta în semifinale cu câştigătorul dintre Carmelo Melfi (Italia) şiVlad Gavriliuc (Moldova).
Ion Marian (cat. 80 kg) se va întâlni pe 14 noiembrie cu belarusul Illia Kulinenka iar în cazul în care va câştiga îl va întâlni în semifinale (programate pe 15 noiembrie) pe învingătorul dintre Dmitriy Marutkin (Rusia) şi Roland Erdelyi (Ungaria).
Emoţii uriaşe, aşadar, pentru călărăşenii care iubesc boxul şi care ţin la aceşti copii minunaţi pregătiţi de Valentin şi Georgian Anghel. Să avem încredere în ei şi să fim mândri de reuşitele lor de până acum.
Campionatul European de box pentru juniori a debutat vineri, 8 noiembrie la Anapa (Rusia) şi se va încheia pe 17 noiembrie. La această competiţie participă 187 de pugilişti, născuţi în perioada 1 ianuarie 1997 – 31 decembrie 1998 (15 – 16 ani) din 27 de ţări.