Directorul CSM Călăraşi, Dumitru Chirilă consideră că şansele pugiliştilor români, din rândul cărora fac parte şi doi călărăşeni, la Campionatul European de Box pentru juniori care se desfăşoară în perioada 15-24 iunie în Ungaria la Keszthely, la obţinerea unor medalii sunt destul de scăzute. „Din păcate, nu suntem prea încrezători pentru că la Campionatele Europene vin cei mai buni sportivi juniori din Europa, sportivi cărora federaţiile naţionale le-au asigurat în prealabil participarea la cel puţin 4-5 concursuri internaţionale în cadrul cărora au disputat cel puţin 3-4 meciuri. În această categorie se înscriu şi ţări precum Moldova sau Albania, considerate mai sărace din punct de vedere economic” a declarat Chirilă care a continuat „Cum concursul reprezintă principala formă de pregătire în sportul de performanţă iar sportivii români n-au avut din păcate posibilitatea de a-şi testa forţele, de a-şi cunoaşte principalii adversari, e uşor de înţeles că nu putem fi încrezători în obţinerea unor rezultate notabile. Se mizează, totuşi, pe obţinerea a 1-2 medalii şi ar fi extraordinar ca una să fie câştigată de pugilistul nostru, Cosmin Dima (cat. 60 kg)”În lotul naţional condus de fraţii Valentin şi Georgian Anghel, figurează şi călărăşenii Jean Cristea (48 kg) şi Cosmin Dima (60 kg). Iniţial fusese selecţionat şi Valentin Dumbravă, antrenat de Constantin Bebeşelea, însă sportivul CSM s-a accidentat la genunchi nemaiputând face deplasarea la Keszthely.