CS Fortus | Cătălin Ioniţă, campion balcanic de juniori la culturism
Featured

CS Fortus | Cătălin Ioniţă, campion balcanic de juniori la culturism

Municipiul Drobeta Turnu Severin a găzduit în perioada 11-12 iunie Campionatul Balcanic de culturism și fitness, competiţie la care s-au înscris peste 150 de sportivi din șapte țări balcanice. Președintele Federației Internaționale de Culturism și Fitness, Dr. Rafael Santonja a fost prezent la această competiție la invitația președintelui Federației Române de Culturism și Fitness (FRCF), Gabriel Toncean.

culturism2

România s-a aliniat la start cu un lot lărgit, format din 70 de sportivi, devenind şi în acest an campioană balcanică pe naţiuni. Palmaresul echipei noastre este unul extraordinar: 28 medalii de Aur, 16 de Agint şi 19 de Bronz.

Din lotul României au făcut parte şi doi sportivi de la clubul Fortus Călăraşi. E vorba de Bogdan Marian Duţă şi Marian Cătălin Ioniţă. Ultimul a concurat la două categorii, culturism juniori 21-23 ani categoria +75kg şi culturism seniori 90kg. Fiind junior, conform regulamentului federaţiei internaţionale de culturism şi fitness, are voie să concureze şi la seniori.

culturism3

La juniori, Cătălin a obţinut medalia de aur şi titlul de campion balcanic iar în competiţia rezervată seniorilor a ocupat locul III şi medalia de bronz.

Bogdan Marian Duţă a evoluat la categoria 80 kg culturism seniori unde a câştigat locul III şi medalia de bronz.

La seniori, sportivii noştri au concurat alături de nume consacrate ale culturismului european care au în palmares multe medalii şi concursuri câştigate.

culturism4

Arbitrajul de scenă a fost asigurat de Monica Mureşan, vicepreşedinte FRCF, fostă campioană mondială, europeană, naţională şi Nelu Başfalion, membru în biroul federal al FRCF şi preşedinte al clubului Fortus Călăraşi.

culturism5

„A fost o onoare şi în acelaşi timp am trăit o senzaţie unică la intonarea imnului naţional pentru sportivul nostru, Cătălin-Marian Ioniţă. Le mulţumesc din suflet sportivilor mei pentru rezultatele foarte bune, munca depusă până la epuizare şi perseverenţa de care au dat dovadă. Vreau să-i mulţumesc şi dlui Lorenzo Abbiuso care s-a ocupat de programul de antrenament şi nutriţie al sportivilor.”, a declarat preşedintele CS Fortus Călăraşi, Nelu Başfalion care a conchis „Şi nu în ultimul rând, vreau să mulţumesc mass-media locală care a fost întodeauna alături de mine şi m-a sprijinit în mediatizarea acestui sport frumos.”

culturism6

Culturism | Două medalii de aur şi una de bronz la Cupa României pentru sportivii CS Fortus Călăraşi
Featured

Culturism | Două medalii de aur şi una de bronz la Cupa României pentru sportivii CS Fortus Călăraşi

Municipiul Cluj Napoca a găzduit sâmbătă, 22 mai, în incinta Casei de Cultură a Studenţilor Cupa României, respectiv Cupa Universitară, competiții de culturism și fitness, ultima adresată exclusiv studenților.

La această ediţie a Cupei României s-au înscris peste 200 de sportivi, record ca număr de participanţi. Au fost categorii cu peste 20 de competitori unde a fost nevoie de runde preliminare pentru stabilirea celor 6 finalişti.

CS Fortus Călăraşi s-a prezentat la această competiţie cu 3 sportivi, Bogdan-Marian Duţă, Cătălin-Marian Ioniţă, Adrian-Florin Filip, însoţiţi de preşedintele clubului Nelu Başfalion şi Rareş-Ionuţ Başfalion.

Bogdan-Marian Duţă a concurat la categoria „culturism 80 kg” seniori, o categorie care a adunat la start 15 sporivi foarte bine pregătiţi. După o prestaţie excelentă, sportivul călărăşean a reuşit să câştige locul I şi medalia de aur.

Cătălin-Marian Ioniţă a concurat la 2 categorii, „culturism juniori mari +75 kg” şi „culturism seniori 90 kg”. Fiind junior, conform regulamentului federaţiei are voie sa concureze şi la seniori.

La categoria lui de vârstă, adică „culturism +75 kg juniori mari” a fost imbatabil câştigând detaşat locul I şi medalia de aur. În întrecerea seniorilor la categoria „culturism 90 kg” din 10 competitori, Cătălin Marian Ioniţă a avut o prestaţie remarcabilă, ocupând locul III care i-a adus medalia de bronz.

Arbitrajul de scenă la această competiţie a fost asigurat de Monica Mureşan vicepreşedinte FRCF, fostă campioana mondială, europeană, naţională şi Nelu Başfalion membru în biroul federal al FRCF şi preşedintele clubului Fortus Călăraşi.

Bogdan-Marian Duţă şi Cătălin-Marian Ioniţă fac parte din lotul ce va reprezenta România la campionatele balcanice de culturism şi fitness ce se vor desfăşura la Turnu-Severin în perioada 11-12 iunie. Ei vor fi însoţiţi de Nelu Başfalion şi Rareş-Ionuţ Başfalion care fac parte din echipa de organizare a competiţiei.

Le dorim mult succes, iar eforturile lor să fie răsplătite cu cât mai multe medalii şi locuri fruntaşe.

culturism1

Cursuri de instructor de fitness si personal trainer, la Călăraşi
Featured

Cursuri de instructor de fitness si personal trainer, la Călăraşi

La Călăraşi s-au desfasurat, în premieră, cursuri de instructor de fitness si personal trainer, la complexul sportive, ”CORYGYM” din strada Rahova nr.113 care s-a acreditat pentru efectuarea acestor cursuri.

Federatia Română de Culturism si Fitness este institutia cu cea mai veche traditie în organizarea “Cursului Instructor de Fitness”, la noi in tara. De-a lungul anilor, sute de tineri si nu numai, au urmat cursurile organizate de FRCF, facand astfel primul pas catre o ocupatie noua, cu un potential deosebit. Multi dintre acestia se bucura din plin de avantajele absolvirii “Cursului Instructor de Fitness si personal trainer” organizat de Federatia Romana de Culturism si Fitness, acesta asigurand acreditare internationala din partea Ministerul Muncii si Justitiei Sociale, fiind recunoscut oriunde în tarile membre UE.

aldis

Diplome obtinute: Diploma de Instructor Fitness, eliberata de Ministerul Muncii, cu valabilitate in toate statele membre UE, Diploma de Personal Trainer, eliberata de Federatia Internationala de Culturism si Fitness, cu valabilitate world wide (in orice stat).

Primul modul a fost susținut de Daniel Oprea. Fost campion naţional şi balcanic, şef al comisiei juridice de disciplină şi relaţia cu ANAD, antrenor de fitness, Daniel Oprea predă noțiunile privitoare la anatomia şi fiziologia umană, conceperea antrenamentelor de fitness individualizate, comunicarea cu practicantul, în vederea motivării şi responsabilizarii acestuia.

A doua parte a cursului “ Instructor Fitness si personal trainer ” – modulul practic – a fost susţinut de Monica Mureşan, campioană mondială absolută, multiplă campioană europeană, balcanică şi naţională, antrenor de fitness, vicepreşedintele Federaţiei Române de Culturis şi Fitness.

Cursurile a fost absolvit cu succes de toti participantii. Urmatoarele se vor desfasura la Calarasi in luna Iunie 2020.

Florin Tămăşanu (CS Fortus), locul 5 la CM Fitness Juniori
Featured

Florin Tămăşanu (CS Fortus), locul 5 la CM Fitness Juniori

Juniorii români s-au întors cu “tolba” plină de medalii de la CM Fitness Juniori de la Budapesta. Lotul ţării noastre s-a clasat pe un onorant loc 5 în clasamentul pe națiuni!

Din delegatia României a facut parte si sportivul legitimat la CS Fortus Călăraşi, Florin Tămăşanu care s-a clasat pe un merituos loc 5 la categoria Junior Men’s Physique over 178 cm 21-23 ani (la aceasta categorie au fost prezenti un număr de 9 sportivi).

florintamasanu

“Aşteptăm cu mari speranţe viitoarele campionate mondiale de anul viitor ce se vor desfăşura la Tg. Mures unde clubul nostru speră să obţină cel puţin o medalie.” a declarat preşedintele CS Fortus, Nelu Başfalion.

aldis

Tenis de Masă / CS Fortus a rămas în Divizia B
Featured

Tenis de Masă / CS Fortus a rămas în Divizia B

În perioada 21-25 februarie a.c., s-a desfăşurat la Mediaş returul Diviziei  B la tenis de masă, seniori, masculin. CS Fortus Călăraşi a disputat 7 jocuri obţinând 2 victorii şi 5 eşecuri.

“În urma acestor rezultate, Fortus continuă în Divizia B, noul sezon urmând a debuta în luna septembrie.” a declarat preşedintele clubului, Nelu Başfalion care a continuat “Mulţumim sponsorului SC Coslozinca precum şi tuturor celor care au fost alături de noi în această competiţie”.

Lotul echipei a fost format din: Alin Stanciu, Silviu Stanciu, Claudiu Costache, Gabriel Crăciunică şi Stelian Stanciu.

 

Rezultate obţinute de CS Fortus Călăraşi

CS Fortus – PRO AKTIV Focşani 5-4

CS Fortus – CS DSA Cluj 5-0

CS Fortus – Sepsi Sf. Gheorghe 0-5

CS Fortus – CSM Bistriţa II 0-5

CS Fortus – CS TTT Bucureşti 2-5

CS Fortus – CSS Odorheiu Secuiesc III 3-5

CS Fortus – CS ACTT Bucureşti 0-5

 

Clasament Seria a II-a

1. CS Sepsi Sf. Gheorghe

2. CSM Bistriţa II

3. CS TTT Bucureşti

4. CSS Odorheiu Secuiesc III

5. CS ACTT Bucureşti

6. CS Fortus Călăraşi

7. PRO AKTIV Focşani

 

Sursa foto www.orademedias.ro

Free Joomla templates by Ltheme