Cercetați pentru trafic de persoane și tăinuire

Cercetați pentru trafic de persoane și tăinuire

La data de 20 iulie 2022, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Sălaj și ai serviciilor de investigaţii criminale din Călărași și Maramureș, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – S.C., au efectuat 8 percheziții domiciliare, în județele Călărași, Sălaj și Maramureș.

Activitățile au fost desfășurate în baza unui ordin european de anchetă și a 8 ordine de indisponibilizare emise de autoritățile judiciare din Germania, într-o cauză având ca obiect săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane și tăinuire.

Simultan, pe teritoriul Germaniei, au fost efectuate 10 de percheziții domiciliare privind activitatea aceleiași grupări infracționale.

Cercetările efectuate de către autorităţile judiciare din Germania vizează activitatea unui grup infracțional organizat, care, începând cu anul 2021, ar fi racolat, utilizând metoda „loverboy”, 11 persoane vătămate, pe care membrii grupului le-ar fi exploatat, prin obligarea la practicarea prostituției în hoteluri, pensiuni sau alte locuri de cazare aflate în sudul Germaniei. În această modalitate, ar fi fost obținute câștiguri de peste 350.000 de euro.

În plus, s-a reținut că, începând cu luna martie 2022, doi cetățeni români ar fi achiziționat din Spania autoturisme, despre care aveau cunoștință că provin din săvârșirea infracțiunilor de furt, pe care le-ar fi revândut pe teritoriul Germaniei.

În urma a 3 percheziții domiciliare efectuate în județul Sălaj, au fost indisponibilizate 13 telefoane mobile, o tabletă, un card bancar, 3 autoturisme, un ATV, 8.500 de euro, 2 case, 2 garaje și 4 terenuri.

În județul Călărași, la cele 2 percheziții efectuate, au fost descoperite și ridicate telefoane mobile, 10.165 de euro și 2 autoturisme.

În urma celor 3 percheziții domiciliare efectuate în județul Maramureș, au fost descoperite și ridicate telefoane mobile, 2.000 de euro, un autoturism, 2 arme scurte neletale supuse autorizării, carduri bancare și diferite înscrisuri posibil utile în cauză.

În cadrul acțiunii, au fost puse în aplicare, în județele Călărași, Sălaj și Maramureș, 7 mandate europene de arestare, persoanele solicitate fiind prezentate Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, în vederea sesizării instanței de judecată. În plus, o persoană a fost arestată în Germania.

Perchezițiile domiciliare au fost efectuate de către polițiști din cadrul cadrul I.P.J. Călărași – S.I.C., S.C.C.O. Sălaj și I.P.J. Maramureș – S.I.C.

Activitățile au fost efectuate cu sprijinul polițiștilor din cadrul inspectoratelor de poliție județene din Bacău, Galați, Iași, Neamț, Sălaj, Vrancea și Ialomița.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Sursa www.cl.politiaromana.ro

Anunţ public privind depunerea solicitării de emitere a Acordului de Mediu

Anunţ public privind depunerea solicitării de emitere a Acordului de Mediu

MUNICIPIUL CĂLĂRAŞI anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a Acordului de Mediu pentru proiectul „MODERNIZARE ARHITECTURALĂ ŞI PEISAGISTICĂ A SPAŢIILOR VERZI ŞI ZONELOR DE RECREERE DIN MUNICIPIUL CĂLĂRAŞI – PARC DUMBRAVA – PARC DENDROLOGIC”, propus a fi amplasat în strada Cornişei + Eroilor Revoluţiei 22 Decembrie 1989, municipiul Călăraşi, judeţul Călăraşi, N.C. 25023, 25024, titular MUNICIPIUL CĂLĂRAŞI.

Informaţiile privind proiectul propus/memoriul de prezentare pot fi consultate la sediul autorităţii competente pentru protecţia mediului – Agenţia pentru Protecţia Mediului Călăraşi cu sediul în şoseaua Chiciului, nr. 2, judeţul Călăraşi, 910005 şi la sediul MUNICIPIULUI CĂLĂRAŞI, având sediul în strada Bucureşti, nr. 140, municipiul Călăraşi, judeţul Călăraşi, în zilele de luni–vineri, între orele 1000–1400.

Observațiile publicului se primesc zilnic la sediul autorității competente pentru protecția mediului.

Două unități de învățământ din Călărași, reabilitate energetic prin PNRR

Două unități de învățământ din Călărași, reabilitate energetic prin PNRR

Noi contracte, în valoare de peste 111 milioane lei, finanţate prin PNRR, au fost semnate de Ministerul Dezvoltării.

Cseke Attila, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei, a semnat 11 noi contracte finanţate prin Componenta 5 - Valul renovării din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

Contractele încheiate între autorităţi publice locale şi Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei vizează renovarea integrată şi creşterea eficienţei energetice a unor clădiri publice, iar valoarea totală a acestora este de 111.347.880,92 lei.

Printre acestea figurează Școala 2 Colegiul Economic, valoarea contractului fiind de 7.098.037,20 lei, respectiv Școala Gimnazială Specială nr. 1, lucrările fiind estimate la 6.255.186,28 lei.

"Aceste contracte li se alătură celorlalte 17 finanţate din PNRR şi care au fost semnate de Ministerul Dezvoltării pentru eficientizarea energetică şi reabilitarea unor clădiri, respectiv celor 11 contracte pentru elaborarea unor planuri de amenajare a teritoriului", a subliniat ministrul dezvoltării.

Contractele de finanţare semnate vizează:

- Eficientizarea energetică a sediului administrativ al Consiliului Judeţean Giurgiu - 21.045.497,50 lei;

- Creşterea eficienţei energetice şi gestionarea inteligentă a energiei la Şcoala nr. 2 Colegiul Economic din Călăraşi - 7.098.037,20 lei;

- Documentaţie de avizare a lucrărilor de intervenţii (DALI), expertiză tehnică şi audit energetic pentru reabilitare energetică a Şcolii Gimnaziale Speciale nr. 1 Călăraşi - 6.255.186,28 lei;

- Renovarea integrată a clădirilor rezidenţiale multifamiliale (blocurile 1, 2, 3 şi 4) din oraşul Băile Olăneşti (jud. Vâlcea) - 27.814.021,46 lei;

- Creşterea eficienţei energetice a clădirii Şcolii Gimnaziale nr. 9 "Ion Creangă" din Suceava - 14.002.291,32 lei;

- Creşterea eficienţei energetice a clădirii Şcolii Gimnaziale nr. 3 Suceava - 11.641.746,39 lei;

- Creşterea eficienţei energetice a clădirii Şcolii Gimnaziale nr. 7 "Grigore Ghica Voievod" din Suceava - 6.139.197,62 lei;

- Creşterea eficienţei energetice a cantinei - internat din cadrul Colegiului Naţional "Petru Rareş" Suceava - 10.760.584,08 lei;

- Renovarea integrată a căminului cultural Gârliciu (jud. Constanţa) - 3.254.360,54 lei;

- Renovarea integrată a sediului administrativ al Stării Civile/Autorităţii Tutelare din comuna Lumina (jud. Constanţa) - 1.657.466,20 lei;

- Renovarea integrată a sediului administrativ al Asistenţei Sociale/Asistenţei Medicale Comunitare din comuna Lumina (jud. Constanţa) - 1.679.492,33 lei.

Proiecte de peste 150 milioane de Euro destinate reducerii riscului de infecţii asociate asistenţei medicale (IAAM) în unităţi medicale, cu fonduri din PNRR

Proiecte de peste 150 milioane de Euro destinate reducerii riscului de infecţii asociate asistenţei medicale (IAAM) în unităţi medicale, cu fonduri din PNRR

Ministerul Sănătăţii a lansat Ghidul solicitantului pentru investiţii în dotarea spitalelor publice cu echipamente şi materiale destinate reducerii riscului de infecţii asociate asistenţei medicale aferent Componentei 12 - Sănătate, Investiţia I2. Dezvoltarea infrastructurii spitaliceşti publice, Investiţia specifică: I2.4. Echipamente şi materiale destinate reducerii riscului de infecţii nosocomiale.

Această componentă din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă vizează acţiuni destinate combaterii infecţiilor asociate asistenţei medicale (IAAM) din unităţile sanitare de stat.

În urma selecţiei proiectelor depuse, minim 25 de unităţi medicale publice vor putea fi finanţate cu fonduri în valoare totală de 150.380.000 Euro. Valoarea maximă nerambursabilă a finanţării alocate per proiect este de 6.015.200 Euro.

Se vor finanţa lucrări de reabilitare/modernizare/extindere a infrastructurii existente pentru organizarea în unităţile medicale de spitalizare continuă a unor structuri funcţionale pentru izolarea/gruparea şi tratarea pacienţilor cu infecţii asociate asistenţei medicale (IAAM). De asemenea, se pot primi fonduri pentru dezvoltarea laboratoarelor de referinţă şi a celor cu capacitate de investigaţii şi analize de microbiologie specializate, precum şi pentru achiziţionarea de echipamente şi sisteme destinate reducerii infecţiilor nosocomiale.

Poate depune proiecte orice entitate publică în cadrul căreia funcţionează o unitate sanitară având laboratoare de microbiologie, bloc operator, secţii de terapie intensivă, secţii de chirurgie, obstetrică-ginecologie, gastroenterologie, secţii de arşi sau de boli infecţioase.

Data lansării apelului de proiecte este 30 septembrie 2022.

Mai multe informaţii se găsesc pe site-ul Ministerului Sănătăţii www.ms.ro, secţiunea Noutăţi.

Grav accident rutier pe DN 3, în comuna Grădiștea, soldat cu decesul unui bărbat în vârstă de 66 de ani

Grav accident rutier pe DN 3, în comuna Grădiștea, soldat cu decesul unui bărbat în vârstă de 66 de ani

Pompierii militari călărășeni au fost solicitați să intervină in această după-amiază, în jurul orei 15.00, la un grav accident rutier produs pe raza comunei Grădiștea.

S-au deplasat la locul accidentului o autospecială de descarcerare din cadrul Detaşamentului Călărași și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță. La sosirea echipajelor de intervenție conducătorul autoturismului, un bărbat în vârstă de 66 de ani se afla în afara părții carosabile, după ce s-ar fi răsturnat cu autovehiculul pe care îl conducea.

Bărbatul prezenta politraumatisme și a fost declarat decedat de către reprezentanţii Serviciului Județean de Ambulanţă Călăraşi.

Pompierii militari prezenți la fața locului au decupat bornele acumulatorui mașinii și au luat toate măsurile necesare pentru prevenirea altor situaţii de urgență. Organele abilitate urmează să stabilească cu exactitate împrejurările în care persoana în vârstă de 66 de ani și-a pierdut viața.

Purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Barbu Știrbei al județului Călărași

Plutonier adjutant șef Tătăranu Ștefan-Ovidiu

Atenție! Din nou, mesaje false în numele ANAF!

Atenție! Din nou, mesaje false în numele ANAF!

La sesizarea unor contribuabili, ANAF atenționează, la nici o lună de la precedentele emailuri ale unor infractori cibernetici, cu privire la mesaje false transmise în numele instituției, prin care contribuabilii sunt anunțați că au de plătit ”impozite către sistemul bugetar din România”.

Pentru siguranța dumneavoastră, vă sfătuim să nu deschideți aceste emailuri, iar, dacă au fost deschise, să nu accesați documentele anexate sau linkurile din conținut. Și, în niciun caz, să nu transmiteți bani către conturile menționate!

Reamintim tuturor contribuabililor că ANAF a dezvoltat și pus la dispoziția contribuabililor, gratuit, serviciul Spațiul Privat Virtual, pentru o comunicare securizată cu instituția.

Free Joomla templates by Ltheme