A fost aprobată ordonanța de urgență care prelungește măsura reducerii prețurilor la benzină și motorină

A fost aprobată ordonanța de urgență care prelungește măsura reducerii prețurilor la benzină și motorină

Guvernul a prelungit măsura acordării de reducere ale prețurilor la benzină și motorină până la data de 31 decembrie 2022.

A fost adoptată Ordonanța de Urgență pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 106/2022 pentru susținerea acordării de reduceri ale prețurilor la benzină și motorină și pentru modificarea art. 18 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2022 pentru instituirea Sistemului național privind monitorizarea transporturilor rutiere de bunuri cu risc fiscal ridicat RO e-Transport și de abrogare a art. XXVIII din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative.

”Operatorii economici care comercializează benzină și motorină către clienții finali – persoane fizice și juridice, precum și către operatorii economici autorizați care achiziționează carburanții din depozite și/sau stații de distribuție pentru consumul propriu sau pentru revânzare, și care acordă o reducere de preț de 0.5 lei/ litru, inclusiv TVA, la prețul de vânzare, beneficiază de la bugetul de stat de o compensare de 0.25 lei/litru, inclusiv TVA, aferentă reducerii acordate. Pentru fracțiuni dintr-un litru reducerea de preț și respectiv compensarea se vor acorda proporțional.

Pe perioada de aplicare operatorii economici care comercializează benzină și motorină prin intermediul stațiilor de distribuție carburanți vor afișa pe totem prețul care include această reducere de preț, iar în sistemul de gestiune și la pompă va fi înscris prețul de vânzare fără reducerea comercială”.

MApN recrutează candidați pentru ocuparea a 1695 de posturi de SOLDAT/GRADAT PROFESIONIST

MApN recrutează candidați pentru ocuparea a 1695 de posturi de SOLDAT/GRADAT PROFESIONIST

Ministerul Apărării Naţionale desfăşoară prin Biroul informare-recrutare din cadrul Centrului militar judeţean Călăraşi, activităţi de informare și înscriere a cetățenilor din județul Călărași – bărbați și femei, pentru posturile de soldat/gradat profesionist, seria suplimentară 2022.

* 1695 locuri pentru SOLDAT/GRADAT PROFESIONIST

Perioada de înscriere a candidaților: 19.09.2022 – 24.10.2022.

CRITERII GENERALE:

- să aibă cetățenie română și domiciliu în România de cel puțin 6 luni;

- să nu fi fost condamnat pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității;

- să nu facă parte din partide, formațiuni sau organizații politice;

- să nu facă parte din organizații interzise de legislația română;

- să nu aparțină unor culte sau asociații religioase;

- să nu fie asociat unic ori să participe direct la administrarea unei asociații, etc.

CRITERII SPECIFICE:

- să aibă vârsta între 18 ani împliniți și cel mult 45 de ani;

- să fie absolvent cel puțin ai primilor 2 ani de studiu din învățământul secundar superior

(10 clase), etc.

Pe toată durata pregătirii în unitățile militare se oferă gratuit instruire, cazare, echipament, hrană şi asistenţă medicală, acces la baze sportive, biblioteci, laboratoare şi multe alte facilităţi. Activităţile militare, dar şi cele extracuriculare, oferă candidaților reale condiţii de dezvoltare din toate punctele de vedere, într-un mediu adecvat, dar şi perspectiva unei cariere în cadrul Ministerului Apărării Naţionale.

ARMATA oferă ceea ce-şi doreşte orice tânăr aflat în momentul crucial, al alegerii drumului în viaţă, respectiv: educaţie gratuită, o bună pregătire profesională, un loc de muncă la finalizarea studiilor, posibilitatea de afirmare şi construirea unei cariere, un trai decent garantat de un venit sigur şi atractiv.

Pentru candidaţii domiciliaţi în judeţul Călăraşi, activitatea de înscriere se desfăşoară la sediul Biroului informare-recrutare din cadrul Centrului militar judeţean Călăraşi, situat în Loc. Călăraşi strada Muşeţelului, nr.10, bl. J 24 (lângă PENNY- zona 2 moldoveni) de luni până vineri între orele 08.00.- 16.00, iar informaţii suplimentare se pot obţine la telefoanele (BIR) 0242/331955 sau (OSU) 0242/331949.

Pentru înscriere candidații trebuie să prezinte cartea de identitate.

Pentru mai multe informaţii puteţi accesa şi pagina de FACEBOOK a Centrului militar judeţean Călăraşi.

Sesiunea de înscriere în cadrul Programul Rabla și Rabla Plus va începe pe 30 septembrie 2022

Sesiunea de înscriere în cadrul Programul Rabla și Rabla Plus va începe pe 30 septembrie 2022

Ultima sesiune de înscriere din acest an, în cadrul Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto național (Rabla Clasic) și Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante din punct de vedere energetic (Rabla Plus), se va defășura în perioada 30 septembrie - 25 noiembrie 2022, timp în care persoanele fizice se vor putea înscrie în cele două programe prin intermediul dealerilor autorizați, iar persoanele juridice vor putea depune dosarele de finanțare prin accesarea aplicației informatice puse la dispoziție de AFM.

Astfel, bugetele totale, care vor fi puse la dispoziție pentru perioada 30 septembrie - 25 noiembrie 2022, sunt:

  • Programul Rabla Clasic, beneficiari persoane fizice – 139.898.500 lei
  • Programul Rabla Clasic, beneficiari persoane juridice – 173.300.500 lei
  • Programul Rabla Clasic, beneficiari instituții publice – 15.000.000 lei
  • Programul Rabla Plus, beneficiari persoane fizice – 115.500.000 lei
  • Programul Rabla Plus, beneficiari persoane juridice – 202.303.000 lei
  • Programul Rabla Plus, beneficiari instituții publice – 15.000.000 lei

Calendarul de desfășurare a sesiunilor de înscriere în cadrul celor două programe și sumele alocate pentru fiecare categorie de solicitanți sunt disponibile pe site-ul AFM.

Listele cu producătorii/dealerii auto care au semnat contracte de participare cu AFM sunt publicate pe site-ul instituției, www.afm.ro, la secțiunile programelor.

Anunţ public privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu

Anunţ public privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu

BIOFOOD INNOVATION - BFI S.R.L anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „CONSTRUIRE FERMĂ ȘI PUNCT DE SACRIFICARE”, propus a fi amplasat în jud. Călărași, comuna Dichiseni, sat Coslogeni, T 61/1, P CC 1/1.

Informațiile privind proiectul propus pot fi consultate la sediul autorității competente pentru protecția mediului A.P.M. Călărași, șos. Chiciului, nr.2, judetul Călărași și la sediul BIOFOOD INNOVATION - BFI S.R.L., cu sediul în jud. Călărași, sat Ceacu, comuna Cuza Voda, tarlaua 15, parcela 557, camera 2, în zilele de luni-vineri, între orele 10.00-14.00.

Observațiile publicului se primesc zilnic la sediul autorității competente pentru protecția mediului A.P.M. Călărași.           

Amenzi de până la 500 de lei pentru minorii care fumează în locuri publice

Amenzi de până la 500 de lei pentru minorii care fumează în locuri publice

Mai mulţi parlamentari PSD, PNL şi de la minorităţi au depus la Parlament o iniţiativă legislativă care prevede interzicerea consumului de tutun de către minori în locuri publice, printre care drumuri, parcuri, stadioane, unităţi de învăţământ, gări şi aeroporturi, mijloace de transport, în caz contrar aceştia fiind sancţionaţi cu amendă de până la 500 lei.

Proiectul modifică legea nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun şi a fost semnat de 29 de deputaţi şi senatori.

"Se interzice consumul de tutun persoanelor care nu au împlinit vârsta de 18 ani în următoarele locuri publice: drumuri publice, parcuri, stadioane şi terenuri sportive, instituţii culturale, săli de spectacole, instituţii sau unităţi economice, mijloace de transport, autogări, gări şi aeroporturi de stat şi private şi în unităţile de învăţământ public sau privat, precum şi pe o rază de 200 m în jurul acestora", prevede proiectul.

De asemenea, nerespectarea acestor prevederi de către persoanele fizice se va sancţiona cu amendă contravenţională de la 100 lei la 500 lei, mai prevede actul normativ.

Iniţiatorii precizează, în expunerea de motive, că dintr-un studiu efectuat de Agenţia Naţională Antidrog rezultă că există motive de îngrijorare cu privire la consumul de tutun, alcool şi droguri în rândul tinerilor.

"De asemenea, văzând legislaţia naţională în domeniul ordini publice, constatăm că legea 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice sancţionează contravenţionale consumul de alcool de către minori, însă această lege şi nici alta nu sancţionează în niciun fel consumul de tutun (fumatul în rândul minorilor). Ca urmare a acestor evidenţe, constatăm că legislaţia din România nu conţine prevederi prin care să fie sancţionat consumul produselor din tutun de către minori şi drept urmare, eforturile autorităţilor, cadrelor didactice şi persoanelor implicate în prevenirea şi combaterea consumului produselor din tutun (fumatului) de către această categorie, sunt lipsite de rezultate", menţionează iniţiatorii.

Proiectul va intra mai întâi în dezbaterea Senatului şi apoi a Camerei Deputaţilor, care este for decizional.

Sursa www.agerpres.ro

sursa foto www.infoactual.ro

 

Peste 21 de mii de doze de vaccin antigripal repartizate judeţului Călăraşi

Peste 21 de mii de doze de vaccin antigripal repartizate judeţului Călăraşi

Gripa este o boala infecțioasa acută cu un potențial epidemic crescut.

Controlul bolii poate fi realizat cel mai bine de imunoprofilaxia cu vaccinuri gripale (redefinite în fiecare an pentru a reflecta modificările de antigenitate ale tulpinilor circulante de virus).

Direcției de Sănătate Publică a județului Călărași i s-a repartizat o primă tranșă de vaccin antigripal, respectiv 21.450 de doze vaccin antigripal Influvac Tetra și la acest moment are loc distribuția vaccinului către medicii de familie.

Vaccinarea se realizează prin cabinetele medicilor de familie și se adresează întregii populații, recomandându-se cu precădere următoarelor categorii de persoane:

  1. Persoane cu vârsta cuprinsă între 6 luni - 64 ani în evidență cu afecțiuni medicale cronice pulmonare, cardiovasculare, metabolice, renale, hepatice, neurologice, diabet zaharat, obezitate, astm sau cu virusul imunodeficienței umane;
  2. Copii cu vârsta cuprinsă între 6 luni - 59 luni;
  3. Gravide;
  4. Medici, cadre sanitare medii și personal auxiliar, atât din spitale, cât și din unitățile sanitare ambulatorii, inclusiv salariați ai instituțiilor de ocrotire (pentru copii sau bătrâni) și ai unităților de bolnavi cronici, care prin natura activității vin în contact respirator cu pacienții sau asistații;
  5. Persoane, adulți și copii, rezidente în instituții de ocrotire socială, precum și persoane care acordă asistență medicală, socială și îngrijiri la domiciliul persoanelor la risc înalt;
  6. Persoanele cu vârsta > 65 de ani.
Free Joomla templates by Ltheme