IPJ Călăraşi / Modelul declarației care trebuie completată la intrarea în România!

IPJ Călăraşi / Modelul declarației care trebuie completată la intrarea în România!

Completarea acesteia cu date eronate intră sub incidența legii, conform articolelor 326 și 352 din Codul Penal, astfel:

Articolul 326 din Codul Penal - Falsul în declarații: Declararea necorespunzătoare a adevărului, făcută unei persoane dintre cele prevăzute în art. 175 sau unei unități în care aceasta își desfășoară activitatea în vederea producerii unei consecințe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declarația făcută servește la producerea acelei consecințe, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

Articolul 352 din Codul Penal - Zădărnicirea combaterii bolilor:

(1) Nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase, dacă a avut ca urmare răspândirea unei asemenea boli, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.

(2) Dacă fapta prevăzută în alin. (1) este săvârșită din culpă, pedeapsa este închisoarea de la o lună la 6 luni sau amendă.

Accident rutier pe DJ 201 B

Accident rutier pe DJ 201 B

Accident rutier pe DJ 201 B, pe raza localităţii Lehliu Gară, microbuz răsturnat, opt persoane din cele nouă aflate în vehicul au primit asistenţă medicală, iar şase au ajuns la spitalul din oraşul Lehliu Gară

Pompierii militari din cadrul Secţiei Lehliu Gară au intervenit rapid la locul accidentului cu o autospeciala de descarcerare şi o autospecială de prim ajutor SMURD

La locul faţa locului s-au deplasat şi patru autospeciale ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă care au preluat cinci victime ale accidentului şi le-au transpotat la Lehliu

În data de 06.03.2020, ora 06.22, un echipaj de descarcerare şi un echipaj de prim ajutor SMURD din cadrul Secţiei de pompieri Lehliu Gară au fost solicitate prin intermediul 112 – număr unic pentru apeluri de urgenţă, să intervină pe DJ 201 B, pe raza oraşului Lehliu Gară, pentru acordatrea primului ajutor în cazul mai multor persoane, care au suferit diverse traumatisme, după ce microbuzul în care se aflau s-a răsturnat în afara părţii carosabile.

Dat fiind numărul mare de persoane care necesitau acordarea primului ajutor, a fost solicitat în sprijin şi ATPMV (autospecială transport personal şi victime multiple) de la Detaşamentul de pompieri Călăraşi.

În urma accidentului rutier opt dintre cele nouă persoane aflate în autovehiculul de transport au avut nevoie de îngrijiri. Toţi erau conştienţi şi prezentau diferite traumatisme, fară a fi pusă în pericol viaţa vreunuia dintre cei implicaţi

Una dintre victime a fost preluată de echipajul de prim ajutor SMURD şi a fost transportată la spitalul Lehliu Gară, iar alte cinci victime au fost preluate şi transportate la acelaşi spital de către echipaje ale S.A.J.

Alte două persoane au fost preluate de ATPMV, iar după ce li s-au acordat îngrijiri, acestea au refuzat transportul la spital pentru verificări mai amănunţite.

Cea de-a noua persoană din microbuz, conducătorul vehiculului, care nu prezenta mărci traumatice, a fost preluat de organele de poliţie.

Accident rutier pe raza localităţii Mânăstirea, la marginea pădurii Ciornuleasa

Accident rutier pe raza localităţii Mânăstirea, la marginea pădurii Ciornuleasa

Conducătorul unei autoutilitare de transport marfă a intrat într-un copac, după ce a evitat lovirea unei căprioare, din accident rezultând vătămarea a două persoane, care au primit asistenţă medicală şi au fost transportate la spital

Pompierii militari din cadrul Gărzii de intervenţie Chiselet au intervenit rapid la locul accidentului cu o autospeciala de descarcerare şi o autospecială de prim ajutor SMURD

La locul faţa locului s-a deplasat de asemneea şi o autospecială a Serviciului Judeţean de Ambulanţă care a preluat una dintre victimele accidentului şi au transpotat-o la spital

În data de 09.03.2020, ora 06.30, un echipaj de descarcerare şi un echipaj de prim ajutor SMURD din cadrul Gărzii de Intervenţie Chiselet au fost solicitate prin intermediul 112 – număr unic pentru apeluri de urgenţă, să intervină, pe raza comunei Mânăstirea, în marginea pădurii Ciornuleasa, pentru acordatrea primului ajutor în cazul a două persoane, care au suferit diverse traumatisme, după ce autoutilitara de transport marfă în care se aflau a intrat în coliziune cu un copac de pe marginea drumului, după ce conducătorul vehiculului a evitat să lovească o căprioară ce îi ieşise în faţă.

În urma accidentului rutier, două persoane aflate în autovehiculul de transport marfă au avut nevoie de îngrijiri. Cei doi erau conştienţi şi prezentau diverse traumatisme, fară a fi pusă în pericol viaţa vreunuia dintre ei.

Una dintre victime a fost preluată de echipajul de prim ajutor SMURD Chiselet şi a fost transportată la spital, iar cealaltă persoană a fost preluată şi transportată la spital de către echipajul S.A.J.

Purtător de cuvânt al I.S.U. „Barbu Ştirbei” Călăraşi Tătăranu Ştefan-Ovidiu

Accident rutier pe DN 21, pe raza localităţii Radu Negru

Accident rutier pe DN 21, pe raza localităţii Radu Negru

Accident rutier pe DN 21, pe raza localităţii Radu Negru, autoturism răsturnat în afara carosabilului, trei persoane în autovehicul, un adult şi doi copii, fără mărci traumatice

Pompierii militari din cadrul Detaşamentului Călăraşi au intervenit rapid la locul accidentului cu o autospecială de descarcerare şi o autospecială de prim ajutor SMURD

În data de 10.03.2020, ora 15.55, un echipaj de descarcerare şi un echipaj de prim ajutor SMURD din cadrul Detaşamentului de pompieri Călăraşi au fost solicitate prin intermediul 112 – număr unic pentru apeluri de urgenţă, să intervină pe DN 21, pe raza satului Radu Negru, pentru acordarea primului ajutor în cazul a trei persoane, care se aflau intr-un autoturism răsturnat în afara părţii carosabile.

În urma accidentului rutier nu s-au întregistrat victime, cele trei persoane aflate în autovehicul au fost monitorizate de paramedicii SMURD şi s-a observat că aceştia nu prezintă mărci traumatice.

Conducătorul vehiculului, un bărbat în vârstă de 61 de ani, prezenta hipertensiune arterială şi atac de panică.

Din fericire, în urma accidentului rutier nu s-au întregistrat victime, cele trei persoane aflate în autovehicul au fost evaluate medical la fața locului, fără a necesita îngrijiri suplimentare.

APM Călăraşi anunţă suspendarea activităţii cu publicul până pe 31 martie

APM Călăraşi anunţă suspendarea activităţii cu publicul până pe 31 martie

Având în vedere atenționarea Departamentului pentru Situații de Urgență, precum și Hotărârea Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență, cu privire la adoptarea de măsuri pentru a preveni răspândirea infecției cu Coronavirus SARS-CoV-2, vă comunicăm următoarele:

Începând cu data de 13.03.2020, se suspendă activitatea cu publicul până la data de 31.03.2020, cu posibilitate de prelungire, în funcție de evoluția situației la nivel național.Depunerea fizică a documentelor, respectiv ridicarea documentelor de către persoanele fizice și juridice se va face numai prin poșta, e-mail sau fax. Pentru informații suplimentare, vă recomandăm să contactați direcțiile de specialitate prin telefon sau email.

Plata tarifelor de mediu se va face prin virament bancar sau mandat poştal în contul IBAN: RO81TREZ2015032XXX000261, cod fiscal : 4544790 - Trezoreria Călăraşi

Persoanele fizice și juridice se pot adresa instituției, prin telefon/fax, si  e-mail :

AGENŢIA PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI CĂLĂRAŞI

Sos. Chiciului, nr.2, Călăraşi, Cod 910005 E-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.;

Tel/ Fax: 0242311926; 0242315035; Tel.mobil:0746248675

Călăraşi / Tineri depistați de jandarmi cu substanțe interzise           

Călăraşi / Tineri depistați de jandarmi cu substanțe interzise           

Doi tineri din municipiul Călărași au fost depistați de jandarmii călărășeni în perioada 01-03 martie a.c., având asupra lor o țigaretă și un grinder metalic ce conțineau fragmente vegetale uscate, susceptibile a avea efect psihoactiv.

Astfel, în dimineața zilei de 03 martie, a.c., în jurul orei 00.15, atenția unui echipaj de jandarmerie, aflat în misiune de patrulare pe  Bulevardul Nicolae Titulescu, din municipiul Călărași, a fost atrasă de comportamentul suspect al unui tânăr, care la vederea jandarmilor a mărit ritmul de mers.

După efectuarea legitimării și a controlului corporal preventiv, asupra bărbatului, în vârstă de 23 ani, jandarmii au identificat un recipient metalic de mărunțit, de tip grinder în interiorul căruia se aflau fragmente vegetale de culoare galben - verzuie, susceptibile a avea efecte psihoactive.

În data de 01 martie, a.c., în jurul orei 21.00, jandarmii călărășeni au surprins, într-o zonă mai retrasă de pe Bulevardul Republicii, din municipiul Călărași, un bărbat, în vârstă de 24 ani, ce avea asupra sa o țigaretă confecționată artizanal cu fragmente vegetale pasibile a avea efecte psihoactive.

Conform declarațiilor celor doi tineri, produsele erau pentru consum propriu.

Jandarmii le-au întocmit celor în cauză documentele de sesizare conform prevederilor procedurale, care au fost înaintate, împreună cu probele găsite asupra lor, autorităților competente pentru continuarea cercetărilor.

COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAŢII PUBLICE ŞI CU PUBLICUL

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.