O nouă tranşă de vaccin Pfizer BioNTech soseşte mâine în ţară

O nouă tranşă de vaccin Pfizer BioNTech soseşte mâine în ţară

Luni, 1 martie, soseşte în România o nouă tranşă de vaccin de la Pfizer BioNTech care constă în 214.110 doze. Vaccinurile vor fi livrate pe cale aeriană, pe aeroporturile din Otopeni, Cluj-Napoca şi Timişoara.

Transportul către centrele de stocare este asigurat de firma producătoare, inclusiv pe cale terestră. Vaccinurile sunt transportate în condiţii optime de siguranţă, în containere speciale, cu gheaţă carbonică şi folie etanşă.

Astfel, procesul de vaccinare continuă atât în centrele din Bucureşti, cât şi din ţară, dozele fiind distribuite, după cum urmează:

- Centrul Naţional de Stocare Bucureşti: 60.840 doze;

- Centrul Regional de Depozitare Braşov: 24.570 doze;

- Centrul Regional de Depozitare Cluj: 28.080 doze;

- Centrul Regional de Depozitare Constanţa: 24.570 doze;

- Centrul Regional de Depozitare Craiova: 23.400 doze;

- Centrul Regional de Depozitare Iaşi: 28.080 doze;

- Centrul Regional de Depozitare Timişoara: 24.570 doze.

În centrele de vaccinare se vor utiliza atât doze recepţionate de România în tranşa curentă, cât şi în tranşele anterioare, pe baza solicitărilor transmise la Centrul Naţional şi centrele regionale de depozitare, prin direcţiile de sănătate publică judeţene şi cea a municipiului Bucureşti.

Reamintim că începând cu data de 27 februarie, se pot programa la vaccinare cu serul Pfizer BioNTech, conform Strategiei naţionale de vaccinare împotriva COVID-19, persoanele cu boli cronice, cu vârste peste 65 de ani şi persoanele cu dizabilităţi.

Modalităţile de programare la vaccinare sunt cele deja cunoscute, respectiv individual, prin aparţinători sau prin direcţiile de asistenţă socială de la nivelul primăriilor, prin intermediul platformei electronice, a medicului de familie/curant, cât şi prin call-center, la numărul unic 021.414.44.25 sau la numerele de suport destinate fiecărui judeţ în parte, disponibile pe platforma de informare: https://vaccinare-covid.gov.ro.

Conform calendarului de livrare, următoarea tranşă de vaccin ar urma sa fie adusă în România luni, 08 martie, iar la acest moment se aşteaptă confirmarea oficială în acest sens din partea firmei producătoare.

În România, alocarea dozelor de vaccin se realizează conform calendarului de livrare pus la dispoziţie de firma producătoare, sens în care, săptămânal, ţara noastră primeşte tranşele de vaccin necesare imunizării populaţiei. Pe măsură ce noile tranşe ajung în România, aplicaţia de programare se actualizează şi permite continuarea procesului de programare pentru categoriile populaţionale aflate în etapa curentă.

Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 este un organism interministerial, fără personalitate juridică, în subordinea directă a Secretariatului General al Guvernului şi coordonarea prim-ministrului.

Grupul de comunicare al CNCAV

CJSU | Rata incidenței cumulative COVID-19 la 1000 de locuitori în județul Călărași este de 0,65

CJSU | Rata incidenței cumulative COVID-19 la 1000 de locuitori în județul Călărași este de 0,65

În contextul informării privind situația generată de răspândirea virusului COVID-19, la nivelul județului Călărași, la data de 26 februarie, datele sunt următoarele:

- 772 persoane în carantină la domiciliu;

- 131 persoane în izolare la domiciliu;

- 38 persoane în izolare instituționalizată (internate);

- 7579 persoane confirmate de la începutul epidemiei (18 cazuri înregistrate în ultimele 24 de ore);

- 199 cazuri active;

- 947 persoane au fost declarate vindecate (externate);

- În ultimele 24 de ore nu au fost înregistrate decese.

Precizăm că rata incidenței cumulative COVID-19 la 1000 de locuitori în județul Călărași, este de 0,65. Situația localităților cu rata incidenței cumulative peste 1,5 la 1000 de locuitori este următoarea:

  1. Mun. Oltenița (1,98)
  2. Oraș Fundulea (1,63)
  3. Crivăț (1,53)

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a decis că, atunci când incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare sau egală de 1,5/1.000 de locuitori, comitetele județene pot decide restricționarea activității restaurantelor și cafenelelor. Această măsură vizează și restaurantele și cafenelele din interiorul hotelurilor și pensiunilor, precum și activitatea sălilor de jocuri de noroc.

Forțele de ordine constituite din polițiști, jandarmi și polițiști locali au efectuat în continuare acțiuni privind ordinea și siguranța publică în contextul prevenirii și combaterii răspândirii noului coronavirus, cât și pentru descurajarea faptelor de natură contravențională.

Echipajele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Barbu Ştirbei al judeţului Călăraşi efectuează zilnic acţiuni de informare preventivă în localităţile judeţului, iar cadrele Inspecţiei de Prevenire desfăşoară activităţi de îndrumare şi control la operatori economici şi instituţii publice în vederea respectării măsurilor prevăzute de lege.

Vă rugăm să respectați măsurile stabilite de autorități și de specialiști în perioada stării de alertă, distanțarea fizică, evitarea aglomerațiilor, igienizarea/dezinfectarea frecventă a mâinilor și purtarea mijloacelor de protecție individuală, măsuri necesare pentru a proteja sănătatea tuturor.

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE - 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor și este valabilă pentru apelurile naționale, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 – 20.00. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

CJSU | Rata incidenței cumulative COVID-19 la 1000 de locuitori în județul Călărași este de 0,63

CJSU | Rata incidenței cumulative COVID-19 la 1000 de locuitori în județul Călărași este de 0,63

Astăzi, 27 februarie 2021, în județul Călărași, situația epidemiologică privind infecția cu Coronavirus COVID-19, este următoarea:

- 7598 cazuri confirmate pozitiv cu COVID-19 de la începutul epidemiei (19 cazuri înregistrate în ultimele 24 de ore);

- 194 cazuri active;

- 953 cazuri declarate vindecate (externate);

- 772 de persoane în carantină la domiciliu;

- 131 persoane sunt în izolare la domiciliu;

- 38 persoane în izolare instituționalizată (internate);

-în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 2 decese.

Deces 1: Bărbat, 76 de ani, comorbidități (boală cardiacă ischemică, hipertensiune arterială, Boala Alzheimer), decedat la Spitalul Municipal Oltenița

Deces 2: Femeie, 88 de ani, comorbidități (insuficiență cardiacă congestivă, boală cardiacă ischemică, fibrilație atrială), decedată la Spitalul Municipal Oltenița.

Precizăm că rata incidenței cumulative COVID-19 la 1000 de locuitori în județul Călărași, este de 0,63. Situația localităților cu rata incidenței cumulative peste 1,5 la 1000 de locuitori este următoarea:

  1. Mun. Oltenița (1,79)
  2. Ștefan cel Mare (1,55)

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a decis că, atunci când incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare sau egală de 1,5/1.000 de locuitori, comitetele județene pot decide restricționarea activității restaurantelor și cafenelelor. Această măsură vizează și restaurantele și cafenelele din interiorul hotelurilor și pensiunilor, precum și activitatea sălilor de jocuri de noroc.

Forțele de ordine constituite din polițiști, jandarmi și polițiști locali au efectuat în continuare acțiuni privind ordinea și siguranța publică în contextul prevenirii și combaterii răspândirii noului coronavirus, cât și pentru descurajarea faptelor de natură contravențională.

Echipajele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Barbu Ştirbei al judeţului Călăraşi efectuează zilnic acţiuni de informare preventivă în localităţile judeţului, iar cadrele Inspecţiei de Prevenire desfăşoară activităţi de îndrumare şi control la operatori economici şi instituţii publice în vederea respectării măsurilor prevăzute de lege.

Vă rugăm să respectați măsurile stabilite de autorități și de specialiști în perioada stării de alertă, distanțarea fizică, evitarea aglomerațiilor, igienizarea/dezinfectarea frecventă a mâinilor și purtarea mijloacelor de protecție individuală, măsuri necesare pentru a proteja sănătatea tuturor.

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE - 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor și este valabilă pentru apelurile naționale, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 – 20.00. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

Ministerul Educației nu a transmis și nu va transmite către unitățile și instituțiile de învățământ nicio interdicție expresă cu privire la oferirea de flori și mărțișoare

Ministerul Educației nu a transmis și nu va transmite către unitățile și instituțiile de învățământ nicio interdicție expresă cu privire la oferirea de flori și mărțișoare

În ordinul comun nr. 3.235/2021 al Ministerului Educației și Ministerului Sănătății se prevede interzicerea schimbului de obiecte personale (Anexă: Măsurile sanitare şi de protecţie în unităţile de învăţământ preuniversitar/unităţile conexe în perioada pandemiei de COVID-19 - II. Măsuri de organizare a spaţiilor, a accesului în unităţile de învăţământ preuniversitar/unităţile conexe şi a programului şcolar, în contextul epidemiologic al infecţiei cu SARS-CoV-2, b) organizarea sălilor de clasă).

Mărţişorul, element de patrimoniu cultural imaterial, a fost înscris de UNESCO, în anul 2017, în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității.

În acest context, Ministerul Educației nici nu poate schimba și nici nu dorește să se implice în schimbarea/includerea unor valori de simbol precum „flori și mărțișoare” în categoria „obiecte personale”.

Ministerul Educației nu a transmis și nu va transmite către unitățile și instituțiile de învățământ nicio interdicție în acest sens, dar îndeamnă la prudență din perspectiva oricărui tip de interacțiuni care pot facilita transmiterea virusului SarsCOV 2.

MS | 1,15 milioane de teste rapide antigen, distribuite în școli

MS | 1,15 milioane de teste rapide antigen, distribuite în școli

Ministerul Sănătății informează că, până la data de 26 februarie a.c., au fost distribuite către direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București un total de peste 1,15 milioane de teste rapide antigen SARS-CoV-2. Dintre acestea, peste 66% au fost distribuite în cabinetele medicale școlare din cadrul unităților de învățământ. Testarea antigen SARS-CoV-2 vizează 17.677 de unități de învățământ și 3.226.554 de persoane, dintre care 2.918.275 de elevi. Până în prezent, au fost folosite 4.375 de teste, 92% dintre acestea au avut rezultat negativ.

Testarea antigen SARS-CoV-2 se face în conformitate cu Ordinul 3235/93 din 4 februarie 2021 al ministrului Educației și al ministrului Sănătății pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2 și vizează prevenirea și limitarea răspândirii infecției cu SARS-CoV-2. Guvernul României a decis introducerea testării rapide în unitățile de învățământ la reluarea cursurilor, începând cu data de 8 februarie a.c., pentru prevenirea și limitarea răspândirii infecției cu SARS-CoV-2.

Ministerul Sănătății monitorizează în regim de permanență procesul de distribuire a testelor antigen în unitățile de învățământ și procesul de testare.

„Ministerul Sănătății s-a asigurat că toate cabinetele medicale școlare din cadrul unităților de învățământ din țară au la dispoziție testele antigen necesare pentru a lua măsurile de prevenție și limitare a răspândirii virusului SARS-CoV-2. În contextul actual, în paralel cu derularea procesului de vaccinare, creșterea accesibilității la testare contribuie la un control mai bun al procesului epidemiologic”, a declarat ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu.

Tariful tarabelor închiriate în Piața Agroalimentară Big, majorat cu 17%!

Tariful tarabelor închiriate în Piața Agroalimentară Big, majorat cu 17%!

Tariful tarabelor închiriate în cadrul Pieței Agroalimentare Big se majorează cu 17% de la 300 la 350 lei / lună, au decis consilierii locali care au aprobat, joi, în cadrul ședinței ordinare de plen Proiectul de hotărâre pentru modificarea Anexei nr. 6 a Hotărârii Consiliului Local nr. 62/26.03.2020 privind reorganizarea și funcționarea Serviciului Public Piețe Oboare Călărași.

“Considerăm că majorarea în cauză se impune, fiind justificată după cum urmează:

- Amortizarea investiției: 1.300.000 lei : 240 luni = 5.416 lei / lună;

- Deșeuri: 7.000 lei / lună;

- Energie electrică: 1.000 lei / lună;

- Gaze naturale: 1.000 lei / lună;

- Apa: 500 lei /lună;

- Costuri personal: 2 femei de serviciu, 2x3.072 lei = 6.144 lei;

- Casier, 1 x 3.696 = 3696 lei;

- Contabilitate 1 x 6240 = 6240 lei

- Total: 30.996 lei : 90 tarabe = 345 lei / lună.

Având în vedere numărul de tarabe ocupate (aprox 90), reiese în mod indubitabil justețea majorării propuse spre aprobare.”, se arată în Raportul privind modificarea HCL 62/2020 în sensul majorării tarifelor tarabelor închiriate la obiectivul „Piața Agroalimentară Big (hala)”.

Aleșii locali PNL și PRO România au votat împotriva Proiectului de hotărâre considerând că majorarea nu se justifică din cauza dificultăților financiare pe care le traversează producătorii agricoli din cauza pandemiei de coronavirus. N-au oferit în schimb nicio soluție de natură financiară care să compenseze măcar creșterea cheltuielilor legate de utilități ori salarizarea personalului SPPO.

 

Free Joomla templates by Ltheme