CLSU Călăraşi a adoptat o nouă Hotărâre privind stabilirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în municipiul Călărași

CLSU Călăraşi a adoptat o nouă Hotărâre privind stabilirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în municipiul Călărași

Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă al municipiului Călăraşi s-a întrunit luni, 17 ianuarie 2022, în şedinţa extraordinară adoptând o nouă Hotărâre privind stabilirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în municipiul Călărași după ce rata de incidenţă COVID-19 la nivelul municipiului a ajuns la 1,57 (116 cazuri confirmate în ultimele 14 zile).

 

Iată mai jos conţinutul acestei hotărâri

Art. 1 Începînd cu data de 17.01.2022 în municipiul Călărași, se stabilesc următoarele măsuri, în vederea prevenirii răspîndiri virusului SARS-CoV-2, respectiv:

1. Măsuri care reglementează circulaţia persoanelor:

Nu sunt restricții.

2. Măsuri care reglementează obligativitatea purtării măștii de protecție:

a. Se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie, doar de tip medical cu 3 pliuri sau FFP2(N95), astfel încât să acopere nasul și gura, în toate spaţiile publice închise și deschise;

b. În ințelesul prezentei sunt considerate neconforme măștile care sunt confecționate din material textil și/sau plastic;

c. Se exceptează de la măsura privind obligativitatea purtării măştii de protecţie, următoarele categorii de persoane:

1. copii cu vîrsta mai mică de 5 ani;

2. persoanele care sunt singure în birou;

3. prezentatorii TV și invitații acestora, cu condiția respectării distanței de 3 metri între persoane;

4. reprezentanții cultelor religioase, în timpul slujbelor, cu condiția respectării distanței de 3 metri între persoane;

5. vorbitorii aflați în spații închise sau deschise cu condiția respectării distanței de 3 metri între aceștia și oricare din celelate persoane din public;

6. persoanele care desfășoară activități fizice intense și/sau în condiți de muncă solicitante (temperaturi ridicate, umiditate crescută etc.) sau activități sportive;

7. persoanele cu dizabilități cognitiv

3. Măsuri care reglementează accesul în instituțiile publice și private:

a. Accesul persoanelor, cu excepția angajaților, în incintele instituțiilor publice locale, regiilor autonome și operatorilor economici cu capital public este permis doar celor care fac dovada vaccinării împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;

b. Prin excepție de la prevederile pct. a, este permis accesul avocaților pentru exercitarea activităților prevăzute la art.3 din Legea nr.51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată cu modificările și completările ulterioare;

c. În cazul persoanelor fizice provenite din state ale căror autorităţi nu emit certificate digitale ale Uniuniii Europene privind COVID – 19 sau documente compatibile cu aceste certificate, dovada îndeplinirii acestei condiţii se face prin documente, pe suport hârtie sau în format electronic, care să ateste vaccinarea sau vindecarea de infecţia cu virusul SARS – CoV-2;

d. Prin excepție de la prevederile pct.a, instituțiile publice și operatorii economici vor întreprinde măsurile necesare pentru asigurarea accesului cetățenilor la serviciile publice oferite, în situații urgente (de exemplu; eliberare certificate de deces, certificate de naștere și altele asemenea) și persoanelor care nu fac dovada vaccinării, testării sau vindecării de infecția cu virusul SARS-CoV-2, prin organizarea activității în mediul on-line, spații deschise, la ghișee dispuse direct în exteriorul clădirilor sau în orice alte condiții care să asigure respectarea mpăsurilor de prevenire a răspîndirii SARS-CoV-2;

4. Măsuri care reglementează organizarea activității la locul de muncă:

a. În condițiile art.5 alin. (2) lit. d) și alin. f) și art.17 din legea nr.55/2020, cu modificările și completările ulterioare, pe durata stării de alertă, angajatorii dispun organizarea muncii la domiciliu sau în regim de telemuncă, pentru cel puțin 50% din angajați, acolo unde specificul activității permite, în condițiile art.108 – 110 din Legea nr.53/2003 – Codul muncii, republicată cu modificările și completările ulterioare și cu respectarea prevederilor Legii nr.81/2018 privind reglementarea activității de telemuncă, cu modificările și completările ulterioare;

b. În situația în care nu se poate desfășura activitatea de către salariat în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu în vederea evitării aglomerării transportului public, angajatorii din sistemul privat, autoritățile și instituțiile publice centrale și locale, indifferent de modul de finanțare și subordonare, precum și regiile autonome, societățile naționale, companiile naționale și societățile cu capital social deținut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrative teritorială, avănd un număr mai mare de 50 de salariați, au obligația organizării programului de lucru astfel încît personalul să fie împărțit în grupe/schimburi/ture care să înceapă, respectiv să termine activitatea la o diferență de cel puțin o oră, cu respectarea strictă a măsurilor de protecție sanitară;

c. Organizarea activității la locul de muncă se va realiza cu respectarea prevederilor legale emise de autoritățile competente în ceeea ce privește prevenirea conraminării cu virusul SARS – CoV-2 și pentru asigurarea securității și sănătății în muncă a lucrătorilor, tănînd cont și de gradul de vaccinare a angajaților de la acel loc de muncă, atestat prin certificatede vaccinare împotriva virusului SARS-CoV-2 prezentat de salariații pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, precum și de numărul de angajați care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2 și care dețin și prezintă angajatorului adeverința eliberată de medical de familie;

5. Măsuri care reglementează activitatea restaurantelor şi cafenelelor:

a. Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum și la terase este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 05.00 – 22.00. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;

b. Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare, precum și la terasele acestora este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 05.00 – 22.00.   Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;

6. Măsuri care reglementează activitatea barurilor, cluburilor, discotecilor:

a. Activitatea în baruri, cluburi și discoteci este interzisă.

7. Măsuri care reglementează activitatea operatorilor economici cu activităţi de comerţ, prestări servicii:

a. În condiţiile art. 5 alin. (3) lit. f) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare, se instituie obligaţia pentru operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, inclusiv în interiorul centrelor și parcurilor comerciale, să îşi organizeze şi să îşi desfăşoare activitatea în intervalul orar 05.00 – 22.00.

b. Prin excepţie de la prevederile pct. a, în intervalul orar 22.00 – 05.00, operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private pot activa doar în relația cu operatorii economicii cu activitate de livrare la domiciliu.

c. Prin excepţia de la prevederile pct. a unităţile farmaceutice, benzinăriile, operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu, precum şi operatorii economici din domeniul transportului rutier de persoane şi de mărfuri îşi pot desfăşura activitatea în regim normal de muncă, cu respectarea normelor de protecţie sanitară;

8. Măsuri care reglementează activitatea târgurilor, bâlciurilor și talciocurilor:

a. În condiţiile art. 5 alin. (3) lit. f) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare, activitatea târgurilor, a bâlciurilor și a talciocurilor, definite potrivit art.7 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 348/2004, cu modificările și completările ulterioare, este permisă până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului, în condițiile stabilite prin ordin comun al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, al ministrului sănătății și al ministrului muncii și solidarității sociale. Participarea este permis doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;

9. Măsuri care reglementează activitatea în săli de sport, fitness:

a. Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activitatea în spații închise în domeniul sălilor de sport/fitness, este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului cu asigurarea unei distanțe de 2 metri între persoane și a unei suprafețe de minimum 4 mp pentru fiecare persoană. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;

10. Măsuri care reglementează activitatea în domeniul jocurilor de noroc:

a. Activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este permisă până la 30% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 5.00-22.00. Participarea este permiă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;

11. Măsuri care regelementează activitatea în domeniul sălilor de jocuri:

a. Activitatea operatorilor economici care administrează săli de jocuri este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 5.00-22.00. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;

12. Măsuri care reglementează administrarea locurilor de joacă pentru copii:

a. Activitatea operatorilor economici care administrează locuri de joacă pentru copii în spații închise este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 5,00-22,00. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;

13. Măsuri care reglementează funcţionarea piscinelor interioare:

a. Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de administrare a piscinelor interioare este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 5,00-22,00. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;

14. Măsuri care reglementează organizarea competiţiilor sportive:

a. În spaţiile închise sau deschise, competiţiile sportive se pot desfăşura pe teritoriul României cu participarea spectatorilor până la 30% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 5,00-22,00, cu asigurarea unei distanțe de minimum 2 metri între persoane și purtarea măștii de protecție. Repartizarea spectatorilor se face pe întreaga suprafață a spațiului. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2, în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului şi sportului şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 43 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;

15. Măsuri care reglementează organizarea evenimentelor culturale în aer liber:

a. Organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale, sunt permise cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului, dar nu mai mult de 500 de persoane, în intervalul orar 5,00-22,00, cu asigurarea unei distanțe de 2 metri între persoane și a unei suprafețe de minimum 4 mp pentru fiecare persoană, precum şi cu purtarea măştii de protective. Participarea este permis doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2, în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 44 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;

16. Măsuri care reglementează organizarea evenimentelor culturale în spații închise;

a. Organizarea şi desfăşurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte în spații închise sau sau deschise, sunt permise cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului, în intervalul orar 5,00-22,00, cu asigurarea unei distanțe de 2 metri între persoane și a unei suprafețe de minimum 4 mp pentru fiecare persoană, precum şi cu purtarea măştii de protective. Participarea este permis doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2, în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 44 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;

17. Măsuri care reglementează desfăşurarea activităţilor recreative:

a. Activităţile recreative şi sportive desfăşurate în aer liber, sunt premise cu participarea a cel mult 10 persoane care nu locuiesc împreună. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalozarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negative al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2, în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătăţii,ministrului tineretului și sportului, ministrului mediului, apelor și pădurilor și al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, după caz;

18. Măsuri care reglementează desfăşurarea activitatea cultelor religioase:

a. Activitatea cultelor religioase, inclusive slujbele și rugăciunile colective, se desfășoară în interiorul și/sau în afara lăcașurilor de cult, cu respectarea regulilor de protecție sanitară, stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătăţii, și al ministerului afacerilor interne, emis în temeiul art. 45 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare.

b. Pentru prevenirea răspîndirii infecțiilor cu virusul SARS-CoV-2, organizarea de procesiuni și/sau pelerinaje este permisă numai cu respectarea regulilor de protecție sanitară, stabilite prin ordinul comun al minstrului sănătății și al Secretariatului de Stat pentru Culte.

c. Accesul persoanelor care nu fac dovada vaccinării, testării sau vindecării de infecția virusului SARS-CoV-2, este permis în locașurile de cult, unde se desfățoară activitatea cultelor religioase, inclusive slujbele și rugăciunile colective, cu purtara măștii de protecție și respectarea măsurilor de protecție sanitară.

19. Măsuri care reglementează organizarea evenimentelor private (nunţi, botezuri):

a. Pentru prevenirea răspîndirii infecțiilor cu virusul SARS-CoV-2, sunt interzise organizarea și desfășurarea de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive și altele asemenea), în spații deschise sau închise;

20. Măsuri care reglementează organizarea cursurilor de instruire, workshopuri, conferințe:

a. Se permite organizarea de cursuri de instruire, inclusiv cele de formare profesională care necesită activități practice, workshopuri, conferințe, precum și cele organizate pentru implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene, cu participarea persoanelor până la 30 % din capacitatea maxima a spațiului, în interior sau exterior, dar nu mai mult de 100 de personae, în intervalul orar 5,00-22,00, cu asigurarea unei distanțe de 2 metri între persoane și a unei suprafețe de minimum 4 mp pentru fiecare persoană, cu purtarea măştii de protectie și cu respectarea normelor de protective sanitară. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;

21. Măsuri care reglementează organizarea adunărilor publice, mitingurilor, demonstraţiilor:

a. Se permite, în condiţiile Legii nr. 60/1991, republicată, privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice, cu modificările ulterioare, organizarea de mitinguri şi demonstraţii cu un număr de participanţi de maximum 100 de persoane şi cu purtarea măştii de protecţie. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;

22. Măsuri specifice pentru punerea în aplicare a prevederilor prezentei;

a. Atestarea vaccinării, testării sau vindecării de infecția cu virusul SARS-CoV-2 se realizează prin intermediul certificatelor digitale ale Uniunii Europene privind COVID-19, în conformitate cu prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.68/2021 privind adoptarea unor măsuri pentru punerea în aplicare a cadrului european pentru eliberarea, verificarea și acceptarea certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID-19 pentru a facilita libera circulație pe durata pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare.

b. Organizatorii/operatorii economici care desfășoară activități potrivit prezentei, au obligația de a scana codul QR de pe certificatul digital al Uniunii Europene privind COVID-19, folosind secțiunea ”Verificare reguli interne” din aplicația mobilă ”Check DCC” pentru verificarea autenticității, valabilității și integrității certificatului, fără a reține nici un fel de date sau informații din certificatul verificat.

c. În cazul persoanelor fizice provenite din state ale căror autorități nu emit certificate digitale ale Uniunii Europene privind COVID-19 sau documente compatibile cu aceste certificate organizatorii/operatorii economici care desfășoară activități potrivit prezentei, au obligația de a verifica existența documentelor, pe suport hârtie sau în format electronic, care să ateste vaccinarea, testarea sau vindecarea de infecția cu virusul SARS-CoV-2 a acestor persoane.

d. Măsurile prevăzute în prezenta anexă nu se aplică în cazul persoanelor care au vîrsta mai mica sau egală cu 12 ani și sunt însoțite de o persoană cu vîrsta mai mare de 18 ani și care face dovada vaccinării împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

Art.2 Măsurile au fost aprobate prin mijloace electronice de membrii C.L.S.U.

Art.3 Centrul Operativ cu Activitate Temporară al Comitetului Local pentru Situații de Urgență Călărași va asigura transmiterea prezentei horăririi către instituțiile interesate, și membrilor C.L.S.U Călărași.

Preşedinte C.L.S.U. Călăraşi,

Ing. Dulce Marius Grigore

 

Sursa www.primariacalarasi.ro

Salarii neplătite în subordonatele Ministerului Tineretului și Sportului

Salarii neplătite în subordonatele Ministerului Tineretului și Sportului

În Ministerul Tineretului și Sportului este haos generalizat şi incertitudine la toate nivelurile; nu au fost virate bugetele necesare către subordonate şi, drept urmare, nu s-au plătit salariile angajaţilor. Direcţiile Judeţene pentru Sport şi Tineret şi Direcţia pentru Sport şi Tineret a Municipiului Bucureşti, Casele de Cultură ale Studenţilor, Complexul Cultural Sportiv Studenţesc Tei şi alte unităţi din subordinea ministerului au fost în imposibilitatea de a achita salariile la termenul legal, în data de 14 ianuarie.

SNST a primit telefoane şi mesaje de la membrii din toată ţara, oamenii sunt revoltaţi pentru că s-au dus acasă în ziua de leafă fără niciun ban. Cei care muncesc în Sport şi Tineret au cele mai mici venituri din sistemul bugetar, trăiesc din aceste salarii împreună cu familiile lor şi aşteaptă ziua de salariu cu calcule făcute pentru fiecare factură. Tocmai ei sunt privaţi de acest drept pentru care muncesc lună de lună.

Sindicatul a solicitat răspunsuri de la factorii decidenţi şi a notificat conducerea ministerului pentru plata imediată a salariilor restante.

"Toţi cei care au salarii mari şi venituri din mai multe locuri nu vor putea înţelege de ce este atât de gravă neplata salariilor pentru noi, cei care muncim pentru cea mai mică remuneraţie lunară şi nu avem alte surse de câştig. Nici măcar nu ne-au anunţat că nu vom primi salariul şi cât timp va dura această întârziere."

SNST nu va accepta ca incompetenţa şi nepăsarea conducerii Ministerului Sportului să lase sute de angajaţi fără salarii tocmai acum, în aceste zile geroase, în care plata facturilor la curent şi gaze este subiectul principal. Ne simţim trădaţi şi abandonaţi de ministrul Novak, care ne-a lăsat fără salarii în mijlocul iernii, pre(a)ocupat cu vizitele în străinătate şi prea puţin aplecat asupra obligaţiilor pe care le are în calitate de ordonator principal.

Sindicatul Naţional Sport şi Tineret solicită sprijinul organizaţiilor sindicale la care este afiliat, Federaţia Publisind şi Blocul Naţional Sindical, pentru a face demersurile necesare deblocării situaţiei create şi plata imediată a salariilor restante din Sport şi Tineret.

Echipa SNST

*Devenim prioritate prin atitudine!

Sindicatul National Sport si Tineret

Afiliat Publisind

Membru Blocul National Sindical - BNS

Luni debutează al doilea semestru al anului școlar 2021-2022

Luni debutează al doilea semestru al anului școlar 2021-2022

Cel de-al doilea semestru al anului şcolar 2021 - 2022 începe luni şi va avea 20 de săptămâni.

Primul semestru s-a încheiat pe 14 ianuarie, iar cel de-al doilea începe pe 17 ianuarie. Elevii de gimnaziu şi liceu, precum şi cei din învăţământul profesional şi postliceal au început cursurile, după vacanţa de iarnă, pe 3 ianuarie. Preşcolarii şi elevii din învăţământul primar au revenit la şcoală o săptămână mai târziu, pe 10 ianuarie.

Semestrul al doilea se va încheia pe 10 iunie. Următoarea vacanţă - cea de primăvară (Paşte) - va fi de vineri, 15 aprilie - până duminică, 1 mai.

Sursa www.agerpres.ro

La 1 februarie debutează Recensământul Populației și Locuințelor

La 1 februarie debutează Recensământul Populației și Locuințelor

Anul acesta, în România, dar și în alte state din Uniunea Europeană, are loc Recensământul Populației și Locuințelor, o operație administrativă al cărei scop îl constituie stabilirea pe întreg teritoriul țării, la un moment dat, a numărului și a structurii populației după principalele sale caracteristici demografice, economice, religioase și social-culturale., anunţă Prefectura pe pagina de Facebook.

"La nivelul Direcției Regionale de Statistică din Călărași s-a constituit, începând cu data de 09.07.2020, Unitatea Județeană de Implementare a Recensământului, denumită UJIR, ca organism de specialitate, fără personalitate juridică, care își desfășoară activitatea în subordinea Unității de Coordonare și Implementare a Recensământului (UCIR) și care are responsabilitatea pregătirii, organizării și desfășurării Recensământului Populației și locuințelor, la nivelul județului Călărași. Conducerea UJIR este exercitată de către directorul executiv al Direcției Regionale de Statistică.

Există trei metode de recenzare: autorecenzarea, autorecenzare asistată și recenzare.

Autorecenzarea se referă la metoda CAWI (recenzare on-line),

Autorecenzarea asistată face referire la metoda CAPI şi este aplicată suplimentar activităţilor de autorecenzare, exclusiv în mediul rural, în spaţii special amenajate la nivelul UAT-urilor, unde persoanele care doresc să se autorecenzeze beneficiază de suport din partea unui recenzor.

Recenzarea face referire la metoda CAPI de culegere a datelor de recensământ, prin interviuri față în față, cu ajutorul tabletelor.

Pe baza populației rezidente țintă estimată pentru data de 1 decembrie 2021 și a numărului de locuințe, trimise de INS, DRS Călărași a estimat numărul de recenzori/sectoare pe total județ și pe fiecare U.A.T. De asemenea, Direcția Regională de Statistică din Călărași a realizat sectorizarea UAT-urilor din rural, s-a obținut un număr de 178 de sectoare cu o medie de 439 de locuințe pe sector.

Programul Recensământului Populației și Locuințelor este următorul:

1 februarie – 13 martie 2022: Preluare date din surse administrative şi populare bază de date RPL 2021

14 martie – 15 mai 2022: Autorecenzare (metoda CAWI)

16 mai – 17 iulie 2022: Colectarea datelor de către recenzori, prin interviuri faţă în faţă (cu ajutorul tabletelor)

Ultimul recensământ al populației și locuințelor din România a avut loc în anul 2011.", se mai arată în mesajul postat pe Facebook de conducerea Prefecturii.

DPL Călăraşi: 51 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 11.930 lei, au fost aplicate în perioada 10 – 16 ianuarie 2022

DPL Călăraşi: 51 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 11.930 lei, au fost aplicate în perioada 10 – 16 ianuarie 2022

În perioada 10 - 16 ianuarie 2022, politiştii locali şi-au desfăşurat activitatea, conform planificării lunare, având la bază atribuţiile prevăzute în Legea nr. 155/2010, H.G.nr. 1332/2010, Planul de Ordine şi Siguranţă Publică al municipiului pe anul 2021, respectiv Regulamentul de Organizare şi Funcţionare, Regulamentul de Ordine Interioară, precum şi în concordanţă cu evoluţia situaţiei operative din zonele şi locurile date în responsabilitate.

S-a avut în vedere, în principal, acoperirea cu elemente de dispozitiv, a tuturor zonelor şi itinerariilor de patrulare unde, conform statisticilor şi a informaţiilor primite de la celelalte structuri de ordine publică sau de la cetăţenii municipiului, acolo unde frecvent se tulbură ordinea şi liniştea publică, se săvârşesc acte sau fapte antisociale.

În perioada 10 – 16 Ianuarie 2022 Poliția Locală Călărași:

- a continuat desfășurarea de acțiuni în sistem integrat în colaborare cu reprezentanții I.P.J. Călărași, pentru asigurarea climatului de ordine și liniște publică pe raza municipiului, dar și pentru limitarea infectării cu noul Covid-19, a cetățenilor municipiului.

- a acționat permanent, cu o patrulă mobilă, pe raza orașului pentru menținerea curățeniei mai ales în zona platformelor de gunoi, depistarea persoanelor care aruncă gunoi în alte locuri și a celor care caută prin deșeurile menajere din aceste locații, colaborând cu angajații REBU pentru ridicarea deșeurilor reciclabile.

- a desfășurat acțiuni pe linia siguranței rutiere precum și acțiuni pentru sancționarea celor care încalcă regulile privind oprirea, staționarea și parcările neregulamentare;

- a efectuat controale în trafic pe linia respectării reglementărilor legale privind circulația autovehiculelor de tonaj mare pe raza municipiului;

- a desfășurat activități specifice în sistem integrat cu reprezentanții I.P.J. Călărași pentru aplicarea măsurilor dispuse ca urmare a declarării stării de alertă;

- a desfășurat acțiuni pentru verificarea respectării programului de lucru de către operatorii economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice;

- a asigurat supravegherea permanentă a centrelor de vaccinare Covid-19;

- a asigurat fluidizarea traficului rutier și pietonal precum și identificarea proprietarilor autovehiculelor aflate în zonele unde Primăria Călărași desfășoară activități de modernizare a carosabilului respectiv a trotuarelor sau a parcărilor de domiciliu precum și toaletarea arborilor ;

- a desfășurat acțiuni pe linia activității comerciale și a respectării legislației în vigoare pe linie de disciplină în construcții;

În perioada mai sus-amintită, polițiștii locali au legitimat un număr de 88 persoane, au intervenit la 16 sesizări primite prin Dispeceratul instituției și 3 sesizări primite prin sistemul 112, au aplanat 3 stări conflictuale, au constatat 60 fapte antisociale și au aplicat un număr de 51 sancțiuni contravenționale (în valoare de 11930 lei) și 9 avertismente verbale, după cum urmează:

  1. OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice: 45 fapte constatate fiind aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de 7.830 lei dar și cu avertisment scris plus 82 puncte penalizare;
  2. HCL 219/2008 privind Regulamentul de gospodărire comunală a municipiului Călărași: 2 fapte constatate fiind aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de 100 lei dar și cu avertisment scris;
  3. HCL 40/2013 privind Regulamentul pentru eliberarea și folosirea permiselor de liberă trecere pentru autovehiculele cu masa maximă mai mare de 3.5 tone: 4 fapte constatate fiind aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de 4000 lei.

Director Executiv Adjunct,

Gabriel Vrînceanu

Sursa www.primariacalarasi.ro

Salariaţii din învăţământ - membri de sindicat - vor intra în grevă de avertisment miercuri, 19 ianuarie 2022

Salariaţii din învăţământ - membri de sindicat - vor intra în grevă de avertisment miercuri, 19 ianuarie 2022

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ şi Federaţia Sindicatelor din Educaţie "SPIRU HARET" - organizaţii reprezentative la nivel de sector de activitate învăţământ preuniversitar - au hotărât, în baza rezultatelor referendumului desfăşurat în perioada 17 decembrie 2021 - 14 ianuarie 2022, declanşarea GREVEI DE AVERTISMENT miercuri, 19 ianuarie 2022, cu încetarea lucrului în unităţile şi inistituţiile de învăţământ unde există membri de sindicat ai F.S.E. "SPIRU HARET" şi F.S.L.I., în intervalul orar 11:00-13:00.

Protestul membrilor celor două organizaţii sindicale este cauzat de refuzul guvernanţilor de a purta negocieri cu reprezentanţii federaţiilor sindicale din educaţie şi de a adopta măsuri concrete pentru:

1. ACORDAREA, încă de la începutul anului 2022, a salariilor de bază prevăzute de anexele la Legea-cadru nr. 153/2017 pentru personalul din învăţământ (cadre didactice, personal didactic auxiliar şi nedidactic);

2. ALOCAREA procentului de 6% din P.I.B. pentru finanţarea educaţiei;

3. ADOPTAREA UNEI MĂSURI LEGISLATIVE DE NATURĂ REPARATORIE, prin care întregul personal didactic să beneficieze de calculul şi plata corecte ale drepturilor salariale cuvenite conform tranşelor de vechime în învăţământ (de la data de 01.09.2017), respectiv ale drepturilor reglementate ca majorări/creşteri salariale (începând cu 01.01.2019), potrivit Legii-cadru nr. 153/2017;

4. ACORDAREA SPORURILOR PENTRU CONDIŢII DE MUNCĂ prevăzute de Regulamentele emise în baza Legii-cadru nr. 153/2017;

5. PLATA ORELOR SUPLIMENTARE pentru munca prestată de personalul didactic auxiliar şi nedidactic peste timpul normal de muncă;

6. SUPLIMENTAREA NUMÄRULUI DE POSTURI DIDACTICE AUXILIARE ŞI NEDIDACTICE necesare pentru ca unităţile de învăţământ să îşi desfăşoare activitatea în condiţii cât mai bune.

Menţionăm că aproximativ 100 de membri ai celor două federaţii, precum şi ai FNS "ALMA MATER", au pichetat joi, 13.01.2022, sediile Guvernului, Partidului Social Democrat şi Partidului Naţional Liberal. Acesta a fost cel de-al 4-lea pichet organizat în faţa Guvernului. La acestea se adaugă peste 20 de proteste organizate de sindicatele teritoriale afiliate celor două federaţii.

PREŞEDINTE, PREŞEDINTE,

Simion HANCESCU Marius Ovidiu NISTOR

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.