Programul de lucru pentru 𝐏𝐄𝐑𝐒𝐎𝐀𝐍𝐄 𝐉𝐔𝐑𝐈𝐃𝐈𝐂𝐄  al Serviciului Public Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor

Programul de lucru pentru 𝐏𝐄𝐑𝐒𝐎𝐀𝐍𝐄 𝐉𝐔𝐑𝐈𝐃𝐈𝐂𝐄 al Serviciului Public Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor

Instituția Prefectului – județul Călărași informează că pentru eficientizarea activității Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor al județului Călăraşi, la ghişeele Compartimentului Înmatriculare și Evidența Vehiculelor Rutiere, pentru 𝐏𝐄𝐑𝐒𝐎𝐀𝐍𝐄𝐋𝐄 𝐉𝐔𝐑𝐈𝐃𝐈𝐂𝐄, începând cu data de 26.01.2022, în zilele de luni, marți, miercuri şi joi în intervalul orar 12.30 - 14.30, activitatea de depunere a dosarelor de înmatriculare/transcriere a unui vehicul se efectuează şi fără o programare on-line prealabilă, cu respectarea timpilor de efectuare a acestor operațiuni și în limita de timp prevăzută programului de lucru cu publicul.

Eliberarea documentelor, respectiv a plăcilor cu numere de înmatriculare, a cărții de identitate a vehiculului și a dovezii înlocuitoare a certificatului de înmatriculare se realizează în conformitate cu prevederile art. 12 din ordinul M.A.I. nr. 1501/2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii și eliberarea autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a vehiculului, republicat, într-un termen de maxim 20 de zile.

sursa text si foto Facebook Institutia Prefectului Judetul Calarasi

IPJ Călărași | Ziua siguranţei pe internet

IPJ Călărași | Ziua siguranţei pe internet

Miercuri, 9 februarie, în contextul Zilei Siguranţei pe Internet, poliţişti din cadrul Biroului de Siguranţă Şcolară şi Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii au desfăşurat activităţi de informare şi conştientizare a elevilor cu privire la pericolele de pe internet.

Activităţile de prevenire s-au desfăşurat la Şcoala Gimnazială "Tudor Vladimirescu" Călăraşi.

În cadrul acestor întâlniri au fost prezentate măsuri ce trebuiesc cunoscute şi aplicate pentru siguranţa pe internet.

Discuţiile purtate au avut caracter interactiv, elevii fiind încurajaţi să prezinte situaţii cu care s-au confruntat în lumea virtuală şi soluţiile pe care le-au identificat pentru depăşirea problemelor.

Pentru prevenirea victimizării în mediul online, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Călăraşi recomandă copiilor:

Setarea unor parole cât mai complexe, care să fie schimbate periodic;

Parolele să nu fie divulgate altor persoane;

Acceptarea cererilor de prietenie doar de la persoanele cunoscute;

Prudenţă în a oferi sau posta pe internet informaţii personale, fotografii sau locaţiile frecventate;

Activarea setărilor de confidenţialitate.

Pentru a preîntâmpina implicarea copiilor/tinerilor în situaţii potenţial infracţionale, părinţii trebuie să ţină cont de următoarele recomandări:

Folosiţi Internetul împreună cu copiii, căutaţi cu ei informaţii care să-i intereseze!;

Fiţi atenţi la "prieteniile" online pe care aceştia le întreţin! Încercaţi să cunoaşteţi programele şi aplicaţiile folosite de copii pe dispozitivele de accesare a Internetului!;

Instalaţi aplicaţii antivirus actualizate şi programe de filtrare care pot bloca automat accesul către anumite categorii de site-uri!;

Folosiţi anumite mecanisme de control parental şi instalaţi instrumente de filtrare a Internetului, ca măsuri suplimentare de supraveghere!;

Arătaţi copilului cum să folosească setările de siguranţă!;

Învăţaţi copiii să nu ofere niciodată date personale sau poze celor cu care corespondează pe Internet!;

Explicaţi-le copiilor că nu este bine să stabilească, fără acceptul dvs., întâlniri cu persoane pe care le cunosc doar de pe Internet!;

Încurajaţi-vă copilul să aibă o atitudine responsabilă pe Internet, să nu transmită vulgarităţi, ameninţări sau injurii!;

Internetul poate crea dependenţă! Nu lăsaţi copiii să petreacă ore în şir în faţa ecranului, stabiliţi de comun acord un program de utilizare a calculatorului şi oferiţi-le alternative de petrecere a timpului liber!

IPJ Călărași | Percheziţii la persoane bănuite de furt calificat

IPJ Călărași | Percheziţii la persoane bănuite de furt calificat

Miercuri, 9 februarie a.c., în urma unui complex de activităţi informativ-operative şi de cercetare penală, poliţiştii Serviciului Judeţean de Poliţie Trasporturi Călăraşi au pus în executare 2 mandate de percheziţie domiciliare, la locuinţele unor persoane bănuite de furt calificat.

În fapt, în perioada 28.01-02.02.2022, persoanele în cauză ar fi sustras 29 de cuple de tracţiune, de la 16 vagoane ale trenului de marfă aflat în staţia Dragoş Vodă.

Cu ocazia efectuării percheziţiilor domiciliare au fost descoperite mai multe piese componente ale cuplelor de tracţiune sustrase.

În urma probatoriului administrat, doi bărbaţi, în vârstă de 31 şi 48 de ani, din comuna Dragoş Vodă, judeţul Călăraşi, au fost reţinuţi pentru 24 de ore, fiind introduşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Călăraşi, urmând a fi prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă.

Cercetările sunt continuate pentru documentarea întregii activităţi infracţionale, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lehliu Gară.

La acţiune au participat luptătorii Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi şi jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Călăraşi.

Guvern | Peste 66 milioane lei alocați pentru Programul “Masa caldă” din 150 de unităţi de învăţământ

Guvern | Peste 66 milioane lei alocați pentru Programul “Masa caldă” din 150 de unităţi de învăţământ

Guvernul a aprobat, astăzi, alocarea a 66.812.000 lei din Fondul de rezervă pentru finanţarea Programului-pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preşcolarii şi elevii din 150 de unităţi de învăţământ preuniversitar de stat, în semestrul al II-lea al anului şcolar 2021-2022, precum şi costul standard per antepreşcolar/ preşcolar/ elev pentru 2022.

"Peste 66 de milioane lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, din bugetul de stat pentru acest an, au fost alocaţi pentru a derula, şi în semestrul II al anului şcolar în curs, Programul 'Masă caldă' pentru preşcolari şi elevi din 150 de unităţi de învăţământ preuniversitar de stat. Sunt peste 68.000 de preşcolari şi elevi care vor beneficia de acest program", a precizat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru care a mai adăugat că principalul obiectiv al acestui program este "acela de a contribui la prevenirea excluziunii sociale, abandonului şcolar şi de a îmbunătăţi performanţele şcolare".

43,23% - Gradul de ocupare al paturilor destinate pacienților confirmați Covid -19, în județul Călărași

43,23% - Gradul de ocupare al paturilor destinate pacienților confirmați Covid -19, în județul Călărași

Instituția Prefectului – județul Călărași informează că astăzi, 11 februarie 2022, gradul de ocupare al paturilor destinate pacienților confirmați cu Covid-19, în județul Călărași, este de 43.23%.

Vă reamintim, ziua de joi a fiecărei săptămâni este ziua de referință pentru noul indicator care este luat în calcul pentru funcționarea școlilor cu prezența fizică a elevilor/mutarea cursurilor în on-line.

"În situația în care această rată de ocupare la nivel județean este mai mare de 75%, în unitățile de învățământ preuniversitar/conexe cursurile se vor desfășura în sistem online. Reluarea cursurilor cu prezență fizică se face numai după ce rata de ocupare la nivel județean scade sub 70%", se arată în ordinul comun al Ministerului Educației și Ministerului Sănătății.

Sursa Facebook Institutia Prefectului Judetul Calarasi

Rata de infectare cu Covid-19, în municipiul Călăraşi, a ajuns la 16,28

Rata de infectare cu Covid-19, în municipiul Călăraşi, a ajuns la 16,28

Instituția Prefectului – județul Călărași informează ca astăzi, 10 februarie 2022, incidența cumulată a cazurilor de COVID-19, la nivelul județului Călărași, în ultimele 14 zile, este de 10.15 la mia de locuitori, în această perioadă înregistrându-se 3062 de cazuri. În ultimele 24 de ore s-au înregistrat 258 de cazuri noi de infectare.

În municipiul Călăraşi, rata de infectare cu Covid-19 a scăzut la 16,28 faţă de ziua de ieri, 16,40, înregistrându-se 1199 de cazuri confirmate în ultimele 14 zile. (în scădere faţă de ziua precedentă când se înregistrau 1208 cazuri)

Localitățile cu incidență mai mare sau egală cu 13 la 1000 de locuitori sunt următoarele:

LEHLIU - 18.79

MUNICIPIUL CĂLĂRAȘI- 16.28

GRĂDIȘTEA- 14.03

MUNICIPIUL OLTENIȚA - 13.91

ORAȘ LEHLIU GARĂ - 13.89

VÂLCELELE - 13.74

incidenta10februarie

Free Joomla templates by Ltheme