Din 19 iunie, persoanele fizice se pot înscrie la Rabla Auto 2025

Din 19 iunie, persoanele fizice se pot înscrie la Rabla Auto 2025

Începând cu data de 19 iunie 2025, ora 10:00, Administrația Fondului pentru Mediu va demara sesiunea de înscriere a persoanelor fizice în cadrul Programului Rabla Auto 2025 pe site-ul www.afm.ro.

“Am pus la dispoziția cetățenilor acum trei săptămâni un model demonstrativ al cererii de finanțare, iar astăzi completăm cu un clip video informativ cu pașii de urmat în vederea înscrierii persoanelor fizice în aplicația programului. Este pentru prima dată când persoanele fizice se înscriu direct pe site-ul instituției prin intermediul unei aplicații informatice, iar un astfel de material video devine cu atât mai util. Prin această inițiativă, ne-am propus să asigurăm tuturor solicitanților un acces transparent și simplificat la programele de finanțare, în beneficiul întregii comunități. Transparența sporită susține cetățenii în parcurgerea corectă și eficientă a procedurilor, promovând astfel o participare activă și responsabilă în cadrul programelor de finanțare ale AFM”, a declarat Florin Bănică, președintele Administrației Fondului pentru Mediu.

Materialul informativ necesar înscrierii în aplicația informatică destinat persoanelor fizice este disponibil la următorul link: https://www.afm.ro/rabla_autovehicule_persoane_fizice.php.

Suma alocată sesiunii de înscriere care se va desfășura în perioada 19 iunie - 27 noiembrie 2025, sau până la epuizarea bugetului alocat, este de 210.000.000 de lei pentru achiziționarea autovehiculelor noi cu sisteme de propulsie termică (cu ardere internă, inclusiv motorizare GPL/GNC) sau a motocicletelor și autovehiculelor cu sistem de propulsie hibrid, iar 400.000.000 de lei pentru achiziţionarea autovehiculelor noi plug-in hibrid sau a motocicletelor electrice și autovehiculelor pur electric sau cu pilă de combustie cu hidrogen.

Înscrierea persoanelor fizice se realizează prin încărcarea în aplicaţie a următoarelor documente:

- cererea de finanţare, descărcată din aplicaţie, completată prin tehnoredactare şi, ulterior, încărcată fără a fi semnată;

- actul de identitate, în termen de valabilitate la momentul înscrierii;

- certificatul de atestare fiscală privind obligaţiile de plată către bugetul de stat, nu mai vechi de 90 de zile la momentul înscrierii în program;

- certificatul de atestare fiscală privind impozitele şi taxele locale şi alte venituri ale bugetului local, nu mai vechi de 30 de zile la momentul înscrierii în program.

Pentru detalii privind înscrierea în program și documentele necesare, vă rugăm să consultați site-ul oficial al Administrației Fondului pentru Mediu: https://www.afm.ro/rabla_autovehicule_ghid_finantare.php.

Investiție în educația timpurie în județul Călărași: Peste 860 de copii, 138 de părinți și 103 de educatori beneficiază de sprijin integrat prin programul „Start în educație”

Investiție în educația timpurie în județul Călărași: Peste 860 de copii, 138 de părinți și 103 de educatori beneficiază de sprijin integrat prin programul „Start în educație”

În perioada octombrie 2024 – septembrie 2025, peste 860 de copii cu vârste între 3 și 6 ani, împreună cu 138 părinți si 103de cadre didactice din 13 comunități vulnerabile din județul Călărași, beneficiază de sprijin integrat prin „Start în educație” – cel mai amplu program național dedicat educației timpurii, derulat de Fundația World Vision România și Fundația OMV Petrom.

Educație timpurie cu resurse moderne și sprijin constant

Fiecare copil a primit un „Ghiozdănel cu viitor”, un pachet educațional complet ce include rechizite, carte și caiet de lucru, jocuri pentru dezvoltarea motricității și produse de igienă personală. Dincolo de obiecte, acest ghiozdănel reprezintă un prim pas spre descoperire, joacă și învățare cu bucurie.

Părinți sprijiniți să devină parteneri activi în educație

Prin participarea la „Școala părinților”, ateliere de educație parentală desfășurate local, părinții învață cum pot susține dezvoltarea cognitivă și emoțională a copiilor acasă. În plus, aceștia au acces la o bibliotecă video cu tutoriale disponibile online pe canalul Youtube Start în educație, resursă disponibilă tuturor părinților interesați să susțină dezvoltarea copiilor între 0 și 6 ani.

“Pentru că încerc să fiu un părinte implicat și informat, dar și pentru că cel mai mult mă interesează emoțiile copiilor și dezvoltarea lor sănătoasă, pot afirma că informațiile primite în cadrul acestor ateliere mi-au reconsolidat ceea ce știam și că sunt folositoare. Tare m-aș bucura ca părinții participanți să țină cont de aceste lucruri discutate și să facă schimbări reale în educația copiilor lor”, a declarat unul dintre părinții sprijiniți prin proiect.

Educatori formați să devină lideri de schimbare în comunitate

103 cadre didactice s-au înscris în programul acreditat de formare în educație parentală, care le oferă instrumente pentru a colabora și comunica eficient cu părinții. Educatorii devin astfel mentori și facilitatori ai unui climat educațional incluziv și empatic, contribuind activ la coeziunea comunității.

„Am intrat în acest curs cu așteptarea de a descoperi metode practice și eficiente pentru sprijinirea părinților în procesul educațional al copiilor lor. Aceste așteptări nu doar că s-au îndeplinit, ci au fost chiar depășite prin exemplele concrete, studiile de caz și discuțiile interactive care ne-au ajutat să înțelegem mai bine provocările și soluțiile educației parentale pozitive.

Informațiile acumulate îmi sunt extrem de utile în activitatea mea, deoarece îmi oferă instrumente practice pentru a sprijini părinții să adopte un stil educațional bazat pe respect, comunicare și cooperare. Intenționez să aplic aceste principii în sesiunile de consiliere parentală și în activitățile desfășurate în grădiniță, pentru a crea un mediu educațional mai armonios și incluziv.

Acum, după finalizarea cursului, mă simt mai pregătită și motivată să contribui la educația parentală și să sprijin familiile în procesul de creștere și dezvoltare a copiilor.

Grădinițe echipate cu resurse pentru dezvoltarea abilităților de bază

19 grădinițe au fost dotate cu kit-ul „ABC Grădi”, care include materiale esențiale pentru stimularea dezvoltării motrice, cognitive și sociale a copiilor: de la jocuri care dezvoltă orientarea în spațiu și echilibrul, până la instrumente care dezvoltă limbajul, atenția și interacțiunea în grup.

Program cu impact național

”Start în educație” vine în sprijinul a 180.000 copii cu vârste între 3-6 ani, 34.000 de părinți, 7.000 de educatori și 3.000 de grădinițe din peste 3500 de comunități defavorizate din toată țara. Prin acțiunile implementate, ”Start în educație” are ca principal obiectiv să dezvolte la nivel național un parteneriat solid între profesori, specialiști, părinți, autorități cu scopul de a susține importanța strategică a educației timpurii privind dezvoltarea sănătoasă și armonioasă a copiilor.

_______________________________________________

Despre World Vision România

World Vision România este o organizație care desfășoară programe de educaţie, intervenție umanitară de urgență, dezvoltare și advocacy, punând în centrul activității sale bunăstarea copilului. Organizația se concentrează asupra muncii cu copiii, familiile și comunitățile, în scopul depășirii sărăciei și nedreptății. Fundația lucrează cu persoanele cele mai vulnerabile din lume, indiferent de religie, rasă, etnie sau gen.World Vision România face parte din parteneriatul World Vision International, prezent în aproape 100 de țări din întreaga lume. În 35 de ani de prezență în România, am ajutat peste 500.000 de copii și adulți din 41 județe.

 

Despre Fundaţia OMV Petrom

Lansată în anul 2022, Fundația OMV Petrom construiește programe și susține investiții pe termen lung în România pentru comunități dezavantajate, în trei domenii cheie: educație, mediu și sănătate. Mai multe detalii despre activitatea Fundaţiei OMV Petrom puteți găsi pe www.fundatiaomvpetrom.ro.

 

Lista comunitătilor din Călărași participante la program

  1. Alexandru Odobescu
  2. Belciugatele
  3. Curcani
  4. Dragalina
  5. Fundeni
  6. Gurbănești
  7. Ileana
  8. Nicolae Odobescu
  9. Radu Vodă
  10. Roseți
  11. Vasilați
  12. Lehliu
  13. Tămădău Mic

 

Elevii de clasa a VIII-a încheie vineri anul școlar

Elevii de clasa a VIII-a încheie vineri anul școlar

Elevii de clasa a VIII-a vor termina anul școlar 2024 - 2025 vineri, urmând să susțină Evaluarea Națională în perioada 23 - 27 iunie, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării.

Pe 23 iunie este programată proba la Limba și literatura română, iar pe 25 iunie cea la Matematică.

Elevii din partea minorităților naționale vor susține proba la Limba și literatura maternă pe 27 iunie.

Rezultatele vor fi afișate pe 3 iulie, până la ora 12:00, și tot în aceeași zi se vor putea vizualiza lucrările scrise și depune contestațiile în intervalul orar 14:00 - 18:00, precum și în zilele de 4 și 5 iulie.

Rezultatele finale vor fi afișate pe 10 iulie, după soluționarea contestațiilor.

Aproape două treimi (64,01%) dintre elevii care au participat la simularea Evaluării Naționale au luat note mai mari sau egale cu cinci la Limba și literatura română, 71,97% la Matematică și 89,16% la Limba și literatura maternă.

Sursa www.agerpres.ro

Primăria Călărași | Anunț

Primăria Călărași | Anunț

Anunț începere execuție lucrări „Alimentare cu energie electrică Creșă Medie în Cartierul de Tineri Loc. Călărași, Str. Prel. Sloboziei, nr. 70B, Jud. Călărași", conform Autorizației de Construire nr. 23/23.04.2025.

Pensia medie lunară a înregistrat o creștere de 0,6% în trimestrul I 2025 față de trimestrul IV 2024

Pensia medie lunară a înregistrat o creștere de 0,6% în trimestrul I 2025 față de trimestrul IV 2024

În trimestrul I 2025:

▪ numărul mediu de pensionari a fost de 4900 mii persoane, în scădere cu 24 mii persoane față de trimestrul IV 2024; numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat a fost de 4543 mii persoane, în scădere cu 18 mii persoane față de trimestrul precedent;

▪ pensia medie lunară (determinată luând în calcul sumele brute plătite pentru pensiile tuturor categoriilor de pensionari:

- de asigurări sociale, invaliditate, urmaș etc.

- plătite de casele de pensii a fost de 2916 lei2, în creṣtere cu 0,6% faṭă de trimestrul precedent;

▪ pensia medie de asigurări sociale de stat a fost de 2809 lei, iar pensia medie nominală netă de asigurări sociale de stat pentru limită de vârstă cu stagiu complet de cotizare (fără impozit) a reprezentat 59,0% din câștigul salarial mediu net (59,1% în trimestrul precedent);

▪ indicele pensiei medii reale faţă de trimestrul precedent, calculat ca raport între indicele pensiei nominale nete pentru calculul pensiei reale şi indicele preţurilor de consum a fost de 98,8%.

Trimestrul I 2025 comparativ cu trimestrul I 2024

• Comparativ cu trimestrul I al anului precedent numărul mediu de pensionari a scăzut cu 77 mii persoane, iar cel al categoriei aparținând asigurărilor sociale de stat a scăzut cu 59 mii persoane;

• Pensia medie lunară și pensia medie de asigurări sociale de stat au crescut comparativ cu același trimestru al anului precedent, cu 20,6%, respectiv cu 22,7%.

Trimestrul I 2025 comparativ cu trimestrul IV 2024

• Numărul mediu de pensionari a fost în scădere cu 24 mii persoane faţă de trimestrul precedent, de asemenea numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat a fost în scădere cu 18 mii persoane;

• Pensia medie lunară ṣi pensia medie de asigurări sociale de stat au crescut faṭă de trimestrul precedent, cu 0,6% ṣi respectiv cu 0,4%.

Trimestrul I 2025

Pensionarii de asigurări sociale deţin ponderea majoritară (99,99%) în numărul total de pensionari. Pensionarii de asigurări sociale de stat reprezintă 92,7% în totalul celor de asigurări sociale.

Pe categorii de pensii, dintre pensionarii de asigurări sociale, numărul pensionarilor pentru limită de vârstă a fost preponderent, reprezentând 80,2%, urmaţi de pensionari cu pensiile de urmaş cu o pondere de 9,5% şi de pensionari cu pensii de invaliditate, care au reprezentat 8,1%.

În categoaria pensionarilor de asigurări sociale, cele mai mici ponderi le-au avut pensionarii cu pensii anticipate parţial, cu o pondere de 2,1% şi pensionarii cu pensii anticipate, a căror pondere a fost de numai 0,1%.

Raportul dintre numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat şi cel al salariaţilor a fost de 8 la 10; acest raport prezintă variaţii semnificative în profil teritorial, de la 4 pensionari la 10 salariați în Municipiul București şi judeṭul Ilfov, la 15 pensionari la 10 salariați în judeţul Teleorman, respectiv la 13 pensionari la 10 salariaţi în judeṭul Vaslui.

Pensia medie de asigurări sociale de stat a variat cu discrepanţe semnificative în profil teritorial, ecartul dintre valoarea minimă şi cea maximă fiind de 1313 de lei (2225 lei în judeţul Botoșani,           2262 lei în judeṭul Vrancea, 2280 lei în judeṭul Giurgiu faţă de 3538 lei în Municipiul Bucureşti, 3509 lei în judeṭul Hunedoara ṣi 3321 lei în judeṭul Brașov).

Din punct de vedere al numărului de pensionari, cei mai mulți se regăsesc în categoria pensii pentru limită de vârstă (1756 mii persoane bărbați și 2175 mii persoane femei), majoritatea fiind pensionari cu stagiu complet de cotizare, 1516 mii persoane bărbați (86,4% din totalul bărbaților pensionari pentru limită de vârstă) respectiv 1688 mii persoane femei (77,6% din totalul femeilor pensionari pentru limită de vârstă).

Deși numărul mediu al femeilor îl depășește pe cel al bărbaților în majoritatea categoriilor de pensii, pensia medie lunară de asigurări sociale pentru femei este mai mică decât cea a bărbaților în cazul principalelor categorii de pensii.

Astfel, în cazul pensiei pentru limită de vârstă, pensia aferentă femeilor a reprezentat 61,1% din cea a bărbaților, în cadrul acestei categorii înregistrându-se și cea mai mare disparitate în cazul pensiei medii pentru stagiu incomplet de cotizare (pensia medie a femeilor reprezentând doar 48,5% din cea a bărbaților).

Cele mai apropiate valori între pensiile femeilor şi bărbaţilor se regăsesc la categoria pensiei anticipate (3760 lei pentru femei, faţă de 4047 lei pentru bărbaţi).

Numărul total al beneficiarilor prevederilor OUG nr.6/2009 privind instituirea indemnizației sociale, în trimestrul I 2025, a fost de 916,9 mii persoane, din care:

- 824,9 mii persoane din sistemul asigurărilor sociale de stat, reprezentând 18,2% din totalul pensionarilor din această categorie;

- 88,1 mii persoane din rândul pensionarilor proveniţi din fostul sistem pentru agricultori, reprezentând 66,5% din totalul acestora;

- 3,9 mii persoane din sistemul militar, reprezentând 1,8% din totalul acestei categorii.

Sursa www.insse.ro

ANUNŢ PUBLIC

ANUNŢ PUBLIC

MUNICIPIUL CĂLĂRAȘI, cu sediul în Municipiul Călăraşi, str. București, nr. 140A, jud. Călăraşi, cod fiscal 4445370, anunţă publicul intresat asupra depunerii solicitării de obţinere a Avizului de Gospodărire a Apelor din partea Apele Române pentru amplasamentul din Municipiul Călărași, Sos. Chiciului, nr. 1E, nr. cad. / c.f. 34383, Judeţul Călăraşi.

Această investiție „Îmbunătățirea accesului la servicii favorabile incluziunii si de calitate in educație prin construirea si dotarea unui complex sportiv multidisciplinar in Municipiul Călărași”, presupune realizarea alimentării cu apă şi evacuării apelor uzate pe terenul situat la adresa mai sus menţionată.

Această solicitare de aviz este conformă cu prevederile Legii apelor nr. 107/1996, cu modificările și completările ulterioare. Persoanele care doresc să obţină informaţii suplimentare cu privire la solicitarea Avizului de Gospodărire a Apelor pot contacta solicitantul de aviz la adresa menţionată începând cu data de 12.06.2025.

Free Joomla templates by Ltheme