Călăraşi / Infracţionalitatea, după primele 8 luni ale anului, a înregistrat o scădere

IPJ CalarasiRecent, la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași, a avut loc o conferință de presă la care au participat: Șeful Inspectoratului, comisar-șef de poliție, Marian Iorga, Șeful Poliției Municipiului Călărași, comisar-șef de poliție Nițu Lucian și Șeful Poliției Orașului Budești, subcomisar de poliție Miu Adrian.

 

Poliția Municipiului Călărași

Infracționalitatea sesizată în zona de competență, în primele 8 luni ale anului 2017 a înregistrat o scădere cu 11 infracțiuni față de aceeași perioadă a anului trecut.

S-au înregistrat scăderi la infracțiunile de furt și în special la furturile din locuințe (-22 infracțiuni), furturile din curți și anexe gospodărești (-9 infracțiuni) și înșelăciune (-20) fapte.

Scăderea numărului de infracțiuni este determinată de prezența activă în teren a polițiștilor care au acționat permanent pentru prevenirea unor astfel de fapte.

Totodată, în anul 2017, la nivelul Poliției Municipiului Călărași a crescut cu 18, față de perioada similară a anului trecut, numărul persoanelor față de care au fost luate măsuri preventive.

În ceea ce privește riscul rutier, în municipiului Călărași, față de aceeași perioadă a anului trecut s- a înregistrat o scădere a numărului de accidente grave și nicio persoană nu și-a pierdut viața în evenimente rutiere produse în Călărași.

De asemenea, polițiștii au desfășurat activități susținute pentru prevenirea și combaterea abaterilor la regimul circulație, fiind aplicate cu 1.460 mai multe

sancțiuni contravenționale, față de perioada similară a anului trecut ( de la 4.029 la 5.489 sacțiuni).

           

 

Poliția Orașului Budești

Prioritatea strategică a Poliției Orașului Budești este creșterea gradului de siguranță și protecție pentru cetățeni, prin protejarea persoanei, protejarea patrimoniului, asigurarea siguranței stradale și siguranța rutieră.

În primele 8 luni ale anului 2017, datorită activităților preventiv-reactive desfășurate de către polițiștii, s-a reușit asigurarea unui climat de siguranță și ordine publică, în perioada de referință, la nivelul zonelor rurale și urbane înregistrându-se o scădere de aprox. 22% a infracțiunilor sesizate față de aceeași perioada a anului 2016.

De asemenea, la nivelul Poliției Orașului Budești și comunelor arondate, ponderea infracțiunilor sesizate o reprezintă infracțiunile de loviri și alte violențe, înregistrându-se o scădere semnificativă cu 50% a acestor fapte.

Polițiștii au dispus, în cursul anului 2016, măsura reținerii față de 36 de persoane, urmată de măsura preventivă a controlului judiciar ori a arestului la domiciliu.

În ceea ce privește infracțiunile contra patrimoniului, au fost înregistrate cu 14% mai puține furturi față de perioada similară a anului precedent, cele mai multe fiind din anexe sau dependințe neasigurate de către proprietari, constând în general în sustragerea de diverse unelte folosite în construcții.  

Recomandăm cetățenilor să acorde atenție în asigurarea cu sisteme de închidere a porților de acces în curțile locuințelor, anexelor gospodărești, să nu furnizeze altor persoane informații cu privire la bunurile deținute și totodată recomandăm mare atenție în folosirea rețelelor de socializare, de unde infractorii pot obține informații prețioase cu privire la bunurile și valorile deținute, programul persoanelor vătămate, momentele în care aceștia nu se află la domiciliu.

La Călăraşi s-a desfăşurat dezbaterea regională SMART CITY 2017-2020. Nevoi - Soluții – Metode

Smart City miercuri 20 septPrimăria Municipiului Călărași și primarul Daniel Ștefan Drăgulin au reușit să reunească în reședința de județ, într-o dezbatere în premieră pentru orașul nostru, furnizori de soluții și echipamente IT și primari din regiunea de sud a țării.

 

Scopul dezbaterii ce a avut loc la restaurantul Hestia Park, miercuri, 20 septembrie, și care s-a bucurat de prezența ministrului Comunicațiilor și Societății Informaționale, Lucian Șova, a fost acela de discuta aplicat asupra a ceea ce se poate dezvolta în orașele noastre pentru că, deși există multe soluții smart dedicate și resurse care pot fi alocate pentru acestea, viteza de adoptare și implementare este redusă. Subiectele abordate în cadrul evenimentului s-au referit și la modalitatea în care pot fi eliminate unele bariere și accelerată viteza de decizie a autorităților publice pentru adoptarea soluțiilor smart în beneficiul cetățenilor, mediului de afaceri, turiștilor și administrației.

„SMART CITY 2017-2020. NEVOI - SOLUȚII – METODE” a fost prima dezbatere regională, după cea națională, inițiată de fostul ministru al Comunicațiilor, Marius Bostan. Demersul Primăriei Municipiului Călărași a fost sprijinit și de filiala Călărași a Consiliului Local al Întreprinderilor Mici și Mijlocii.

Pentru că în România conceptul de Smart City a fost deja îmbrățișat, cu succes, de administrații locale, tocmai de la Alba Iulia, Valentin Voinica, managerul de proiect, a venit la Călărași să prezinte proiectele de smart city implementate sau care urmează să fie implementate acolo. Municipiul Călărași urmează să intre și el pe acest trend, în cadrul reuniunii, fiind prezentate proiectele de Mobilitate Urbană care au componente de smart city și care vor fi implementate, cu ajutorul finanțării pe Axa 4 a Programului Operațional Regional 2014-2020 în următoarea perioadă.

Partea a doua a întâlnirii a fost dedicată furnizorilor de soluții și echipamente IT, care și-au prezentat unele proiecte deja implementate pentru administrații publice locale în România, dar și alte idei menite să facă viața mai ușoară cetățenilor unui oraș. Au participat: Urbanscope, Cluster-ul Different Angle din București, Telekom România, Orange România, ZTE, IDC România, Synergetics partener ESRI, Dell EMC, Frontier Connect Timișoara, Philips Lighting România, Cluster-ul IT Cluj Napoca, Direct One, VMB Partners, Avitech.

Dezbaterea s-a bucurat, pe lângă prezența ministrului Lucian Șova, și de cea a prefectului George Iacob, secretarului de stat Ciprian Pandea, primarilor din Focșani, Urziceni, Buzău, Giurgiu, Slobozia, Amara, Fetești și reprezentanți ai altor primării invitate, directorului ADR Sud Muntenia, Liviu Mușat, și reprezentanți ai unor instituții publice din Călărași.

BIROUL DE PRESĂ

Primăria Călăraşi – Direcţia de Urbanism / În atenţia călărăşenilor

Direcția de Urbanism din cadrul Primăriei Municipiului Călărași aduce la cunoștință faptul că, în conformitate cu prevederile Legii 50/1991 republicată, pentru realizarea lucrărilor de reabilitare termică a clădirilor având mai mult de trei niveluri este necesară obținerea unei autorizații de construire.

De asemenea, tot în conformitate cu prevederea legală sus menționată, este necesară obținerea unei autorizații de construire pentru realizarea de acoperișuri tip șarpantă peste terasa existentă.

Ca urmare, Direcția de Urbanism aduce la cunoștință tuturor proprietarilor de locuințe care au efectuat lucrări de reabilitare termică sau construire de acoperișuri tip șarpantă, să se prezinte la sediul instituției noastre în vederea intrării în legalitate, conform reglementărilor legislative în vigoare.

Trebuie menționat că, în condițiile realizării acestor lucrări fără obținerea autorizației de construire, persoanele în cauză sunt direct răspunzătoare de producerea unor incidente ce pot avea consecințe determinate de execuția defectuoasă a acestora.

Acest prim demers face parte dintr-o acțiune mai vastă care are ca scop final reglementarea din punct de vedere urbanistic a ansamblurilor de locuințe colective din municipiul Călărași.

Ca urmare, călărășenii sunt rugați să sprijine buna desfășurare a acestei acțiuni, fără a fi necesară aplicarea de măsuri punitive.

BIROUL DE PRESĂ

DSP / Institutul Cantacuzino a confirmat infecția cu virus West Nile la o persoană domiciliată în județul Călărași

În data de 21.09.2017, Institutul Cantacuzino a confirmat infecția cu virus West Nile la o persoană domiciliată în județul Călărași, persoană de sex masculin, 65 ani, domiciliată în mediul rural cu afecțiuni cronice preexitente. Starea generală în prezent este ameliorată, dar se adlă încă spitalizat într-o unitate sanitară de profil din București.

Infecția neuroinvazivă cu West Nile a determinat până la data prezentă la nivel național, înregistrarea a 45 cazuri dintre care 8 au evoluat spre deces.

Singurele măsuri de prevenire sunt măsurile nespecifice de combatere a populațiilor de țânțari (măsuri de salubrizare și dezinsecție în localități) și de prevenire a expunerii populației la înțepături de țânțari .

Recomandările pentru populație sunt următoarele:

- să evite expunerea la țânțari, purtând îmbrăcăminte cu mâneci lungi și pantaloni lungi,

- să utilizeze substanțe chimice repelente împotriva țânțarilor,

- să împiedice pătrunderea țânțarilor în casă (plase protecție la ferestre),

- să utilizeze substanțe insecticide în locuință/in jurul locuinței,

- să asigure desecarea bălților de apă din jurul gospodăriei,

- să îndepărteze recipientele de apă stagnantă și gunoiul menajer.

În atenţia locatarilor din apartamentele municipiului Călăraşi şi oraşului Lehliu Gară

apometruSC ECOAQUA SA Sucursala Călăraşi anunţă locatarii din apartamentele la care se emite factura cu coeficient de repartiţie a consumului de apă înregistrat de apometrul de branşament că planificarea citirilor în aceeaşi zi pentru apometrul de branşament şi apometrele din apartamente aferente perioadei 25-30 septembrie este următoarea:

 

Municipiul Călăraşi

Data citirii Zona blocurilor B, C, D, E, F

25.09.2017 B20, C16, E19, F9

26.09.2017 E16, F10, F11

27.09.2017 D5, D14, E15

28.09.2017 D15, D16, D17 8, 9, 10

29.09.2017 D18

Data citirii Zona blocurilor G, H, K, L, I

25.09.2017 G9, K15, L26, L30 (A), L31, L49, L50, I29, I30, I31, I32

26.09.2017 G10, K11, K15, K22 (A, B, C), L27, L45

27.09.2017 G11, G12, K12, K22 (D, E, F), L13, L14, L15, L16, L28

28.09.2017 K21, L4, L5, L10, L11, L12, L29

29.09.2017 G13, L8, L9, L51, I33, I34, I35, I38

Data citirii Zona blocurilor M, N, J

25.09.2017 N13, N20, J17 (E, F)

26.09.2017 N5, N8, N22, N23, J11, J20, J29

27.09.2017 N4, N7, N16, N24, N26, N28, N30

28.09.2017 N1, N10, N25, N27, N31 (B), J1, J-16, J35, J37, J38, J42

29.09.2017 M19 (TR4), N2, N21, N29, N31 (A), N43, J2, J33, J34, J36, J48

Oraşul Lehliu Gară

28.09.2017 Bloc 9, Bloc 10, Bloc 12 MI, Bloc 12AS, Bloc 16, Bloc 20, Bloc 32 A, Bloc 32 B, Bloc 75G

29.09.2017 Bloc 1, Bloc 2, Bloc 3, Bloc 4, Bloc 5, Bloc 6, Bloc7, Bloc 8, Bloc 11, Bloc 12*, Bloc 40 A, Bloc 40 B

Notă: Rugăm insistent ca locatarii să fie prezenţi la domiciliu începând cu ora 16:30 să permită accesul în vederea efectuării citirii repartitoarelor (apometrelor) din apartamente şi să-şi delege un reprezentant pentru fiecare scara de bloc, pentru a participa la citirea apometrului de scară.

Pompierii militari sunt pregătiţi să intervină în sprijinul populației care poate fi afectată de manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase

Începând din această dimineață, cea mai mare a țării se află sub atenționare de Cod Galben care vizează perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, manifestată prin intensificări ale vântului cu aspect de vijelie, descărcări electrice, căderi de grindină și cantități de apă însemnate.

De asemenea, meteorologii informează că până joi seara, în intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 25 - 30 l/mp și cu precădere în nord-vestul țării și în zona Carpaților Occidentali pe arii restrânse 50 - 60 l/mp.

Totodată, începând de astăzi, de la ora 16.00, până mâine la ora 10.00, județele Prahova, Dâmbovița, Buzău, Vrancea și Bacău se vor afla sub incidența avertizării de Cod Portocaliu, caracterizat de instabilitate atmosferică deosebit de accentuată și înregistrarea de cantități importante de apă pe arii extinse, cuprinse, în general, între 50 și 70 l/mp.

Pentru asigurarea acțiunilor preventive la nivelul comunităților, au fost înștiințate asupra atenționării toate comitetele locale pentru situații de urgență ale localităților aflate sub incidența codurilor de vreme rea.

Totodată, la nivelul unităților subordonate IGSU din județele vizate, peste 4.000 de pompieri cu 1.000 de mijloace tehnice sunt pregătiţi să intervină în sprijinul populației și autorităților publice locale.

RECOMANDĂRI
Pentru evitarea producerii unor situații de urgență care pot afecta viața și bunurile, recomandăm cetățenilor ca pe timpul căderilor de grindină sau a descărcărilor electrice, să se adăpostească în locuințe sau alte spații care le asigură protecția și să deconecteze aparatura casnică.

De asemenea, pentru limitarea posibilelor pagube generate de vântul puternic, parcarea autoturismelor se va realiza în zone ferite, la distanță față de copaci sau stâlpi de electricitate.

Având în vedere posibilitatea averselor cu căderi semnificative de apă, recomandăm populaţiei din zonele vizate de avertizări să ia măsuri pentru curățarea șanțurilor și rigolelor de scurgere pentru facilitarea evacuării normale a apelor pluviale.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și App Store.n

Free Joomla templates by Ltheme