Primăria Călăraşi / În atenţia comercianţilor!

Ziua Copilului va fi organizată, anul acesta, prin parteneriatul Primăria Municipiului Călărași – Consiliul Județean Călărași și Centrul Județean de Cultură și Creație.

În acest sens, Primăria Municipiului Călărași anunță faptul că, pentru manifestările legate de Ziua Copilului – 1 iunie 2018, pune la dispoziția comercianților posibilitatea de a desfășura activități, în centrul orașului, în anumite locații ce vor fi repartizate după primirea cererilor și analizarea lor.

Se vor accepta NUMAI activități de comercializare de:

- apă și băuturi răcoritoare

- înghețată

- vată de zahăr, gogoși și alte produse de patiserie

- porumb fiert/copt

NU se vor aviza favorabil cererile privind activități legate de terase, grătare, comercializare băuturi alcoolice, parc de distracții, trambuline, tobogane gonflabile, comerț ambulant de orice fel.

În curând veți afla și ce surprize au pregătit anul acesta, pentru copiii din Călărași, Primăria Municipiului Călărași și Consiliul Județean Călărași prin Centrul Județean de Cultură și Creație, cu ocazia Zilei de 1 Iunie.

R. Paţurcă: Vacanțe mai accesibile românilor prin voucherele de vacanță

Paturca IJJ

Tot personalul din sectorul public, dar şi din companiile în care statul este acţionar unic sau majoritar, va beneficia de vouchere de vacanţă acordate în conformitate cu OUG 46 / 30 iunie 2017, în cuantum de 1.450 lei pentru un salariat, precizează Ministerul Turismului.

Voucherele de vacanță pot fi utilizate inclusiv la agențiile de turism afiliate; asta înseamnă practic, acces la orice unitate turistică națională pe care o vinde respectiva agenție. „Voucherele de vacanță reprezintă o măsură care conturează poziția PSD de partid al salariaților: nu doar majorări de salarii, ci îmbunătățirea în general a vieții celor care muncesc și contribuie la dezvoltarea țării. “ susţine senatorul PSD, Roxana Paţurcă, membru al Comisiei de buget – finanţe care mai adaugă “O familie formată din doi angajați la stat beneficiază, prin voucherele de vacanță de un sprijin de 2.900 de lei (1450 lei este valoarea unui voucher). Este o sumă importantă, de real ajutor pentru efectuarea unei sejur turistic în România.”

De voucherele de vacanță a cărora valoare în acest an este de circa 400 de milioane de euro, vor beneficia peste 1,2 milioane de angajați de la stat.

Voucherele nu pot fi tranzacționate şi nici pot fi vândute. Sunt nominale, pentru că reprezintă un beneficiu pentru fiecare angajat. “Voucherele de vacanță au același regim ca și tichetele de masă: se impozitează doar cu 10% - așa cum se impozitează orice tip de venit;  reprezintă un beneficiu în plus și e normal să fie impozabil. Acordarea și utilizarea voucherelor de vacanță înseamnă un sprijin extraordinar pentru turismul românesc dar și un beneficiu pentru milioane de angajați.” a mai susţinut parlamentarul călărăşean.

 

În cifre, programul "vouchere de vacanţă" înseamnă:

- Beneficiari direcţi - 1.200.000 de angajaţi de stat.

- Valoare totală vouchere de vacanţă acordate în 2018 - aprox 400 de milioane de euro.

- Beneficiari afiliaţi - peste 10 000 de locaţii/unităţi turistice din toată ţara - hoteluri, restaurante, unităţi de tratament balnear, pensiuni, chiar şi persoane fizice autorizate care s-au înregistrat ca prestatori de servicii turistice şi s-au afiliat.

- Valoare brută voucher - 1450 lei/brut cu valabilitate 1 an.

- Voucherele de vacanţă pot fi în format print sau electronic, pe un CARD dedicat.

Plata pensiilor se va face până la data de 15 ale fiecărei luni

Reunită la începutul săptămânii trecute în cadrul Biroului Permanent Naţional, conducerea PSD a decis să schimbe data la care se face plata pensiilor. Dacă până în prezent pensiile sunt virate în perioada 9-28 a fiecărei luni, s-a hotărât ca acestea să fie livrate până la data de 15 a fiecărei luni, începând din iulie. “Guvernul pune capăt astfel debandadei din plata pensiilor. De acum încolo nu vor mai fi întârzieri la plata pensiilor, iar toți pensionarii vor ști când își primesc banii. S-a stabilit în şedinţa de Guvern ce a avut loc la mijlocul săptămânii trecute ca toate pensiile din România să fie plătite până cel târziu în ziua de 15 a fiecărei luni.” a spus liderul PSD Călăraşi, Ciprian Pandea care este şi secretar de stat în cadrul Secretariatului General al Guvernului.

Astfel, nu vor mai exista întârzieri, așa cum s-a întâmplat săptămânile trecute, din cauza Poștei Române, unde premierul a trimis corpul de control la Sibiu și în celelalte judeţe în care au fost semnalate întârzieri la plata pensiilor. “Vinovaţii trebuie să răspundă penal. Deși guvernul a transferat la timp, ca un ceasornic, banii din Trezorerie, pensiile au ajuns cu întârziere la pensionari. Este inacceptabil să apară astfel de întârzieri în teritoriu, pentru că pensionarii își drămuiesc leu cu leu fiecare zi a lunii, iar întârzierile pot cauza situaţii dramatice.” a mai susţinut Pandea.

Reglementarea va intra în vigoare de la 1 iulie, odată cu majorarea punctului de pensie care va ajunge la 1.100 de lei, față de 1.000 de lei, cât este valoarea lui actuală.

Potrivit Legii pensiilor nr. 263/2010, pensile trebuie să crească anual, valoarea punctului de pensie fiind majorată, în fiecare an, cu 100% din rata medie anuală a inflaţiei, la care se adaugă 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat.

CNAS / Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate este funcţională

În dimineaţa zilei de 16 mai, ca urmare a măsurilor întreprinse de CNAS şi de specialiştii IT, în conformitate cu cele anunţate în comunicatul pe aceeaşi temă din data de 14 mai a.c., Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate (PIAS) este funcţională. Acest fapt este confirmat inclusiv de cele 231.816 reţete electronice prescrise, respectiv 228.294 reţete electronice eliberate în ziua anterioară, ceea ce se încadrează într-un flux normal de funcţionare a sistemului informatic.

În seara zilelor de 14 si 15 mai a. c. platforma informatică a fost oprită programat între orele 19:00 şi 24:00 pentru lucrări tehnice de consolidare şi optimizare a funcţionalităţilor, după ce s-au efectuat măsuri de eliminare a fluctuaţiilor sistemului informatic precum şi de operaţionalizare a acestuia.

În continuare se efectuează activităţi de analiză, monitorizare, verificare şi consolidare a platformei informatice, iar după parcurgerea acestora urmează a se trece la ridicarea indisponibilităţii, prin anunţarea pe site-ul CNAS.

Precizăm că echipa de lucru IT a stabilit faptul că nu au fost pierdute/deteriorate informaţii din baza de date a PIAS.

Reamintim că serviciile medicale, medicamentele şi dispozitivele medicale acordate/eliberate off-line din data de 7 mai 2018 şi până la soluţionarea problemelor platformei informatice vor fi transmise în PIAS până la termenul de raportare a activităţii lunii mai 2018.

Pentru validarea serviciilor medicale, medicamentelor şi dispozitivelor medicale acordate/eliberate off-line, CNAS dezactivează următoarele reguli de validare:

a) "serviciul medical nu a fost raportat on-line în 3 zile lucrătoare" - din data de 7 mai 2018 şi până la remedierea PIAS;

b) "serviciul nu a fost semnat cu cardul" - din data de 10 mai 2018 şi până la remedierea PIAS.

În acest sens, până la termenul de raportare a activităţii lunare pentru perioada în care au fost constatate întreruperi în funcţionarea PIAS, preşedintele CNAS va emite ordin, conform art. 207-210 din H.G. 140/2018 şi ale art. 40 - 42 din H.G. 155/2017.

Biroul de presă

ADI Ecoaqua / La forajele executate au fost identificate deficienţe în ceea ce priveşte chimismul apei

Având în vedere discuția publică potrivit căreia apa din puțurile forate din Călărași „este potabilă” și cu toate acestea este folosită apa captată din Dunăre, vă aducem la cunoștință următoarele detalii provenite din Studiul de fezabilitate parte a programului „Asistență Tehnică pentru pregătirea aplicației de finanțare” aferent proiectului de dezvoltare din fonduri POIM, studiu aflat în derulare, realizat din fonduri europene şi cofinanțat de ADI ECOAQUA .

„La forajele executate pe raza Municipiului Călăraşi, conform rapoartelor tehnice de expertiză, au fost identificate următoarele deficienţe în ceea ce priveşte chimismul apei:

-  Forajul F1: depăşiri ale amoniului (0,819/0,586 mg/l faţă de limita admisă de 0,50 mg/l) şi a gradului de oxidabilitate (6,02 mgO2/l faţă de limita admisă de 0,50 mgO2/l)

-  Forajul F2 bis: depăşiri ale sulfurilor şi hidrogenului sulfurat (7,512 mg/l faţă de limita admisă de 0,1 mg/l) precum şi a amoniului (0,997 mg/l faţă de limita admisă de 0,50 mg/l)

-  Forajul F3: depăşiri ale amoniului (0,697 mg/l faţă de limita admisă de 0,50 mg/l)

-  Forajul F4: depăşiri ale sulfurilor şi hidrogenului sulfurat (7,512 mg/l faţă de limita admisă de 0,1 mg/l)

-  Forajul F5: depăşiri ale amoniului (0,823 mg/l faţă de limita admisă de 0,50 mg/l), mangan (5,560 mg/l faţă de limita admisă de 0,50 mg/l), enterococi (6 nr/100 ml faţă de limita admisă de 0 nr/100 ml) precum şi a bacteriilor coliforme (22 nr/100 ml faţă de limita admisă de 0 nr/100 ml)”.

Precizăm că actualul sistemul de captare (din Dunăre), pretratare și tratare a apei a fost modernizat în urma finanțărilor europene din fondurile POS Mediu, apa din municipiul Călărași fiind potabilă. Buletinele de analiză a apei, verificate de Direcția de Sănătate Publică pot fi vizulizate pe www.ecoaqua.ro.

Momentan investiția privind puțurile forate nu este preluată de la Compania Națională de Investiții și se află la stadiul de probe, Primăria Municipiului Călărași realizând aducțiunea de la puțurile forate la stația de tratare. După preluarea puțurilor forate acestea vor fi folosite ca sursă alternativă.

675 de sancţiuni contravenţionale aplicate de DPL Călăraşi

Direcția Poliția Locală Călărași a aplicat, în primele patru luni ale anului, 675 de sancțiuni contravenționale (avertismente scrise și amenzi), valoarea totală a amenzilor fiind de aproximativ 98.000 de lei.

Cele mai multe și mai mari amenzi au fost aplicate după cum urmează:

-pentru colectarea de deșeuri menajere din containerele special amenajate (32 amenzi-3.450 lei)

-pentru aruncat gunoaie pe domeniul public (25 amenzi-1.750 lei)

-pentru consum băuturi alcoolice pe domeniul public (28 amenzi-3.700 lei)

-pentru nesolicitarea unui document de identitate la împlinirea vârstei de 14 ani (49 amenzi-1.985 lei)

-pentru nerespectarea reglementărilor privind Oprirea (124 amenzi-36.250 lei)

-pentru nerespectarea regulilor privind "Accesul interzis" (15 amenzi-4.495 lei)

-pentru nerespectarea HCL 40/2013-privund regulamentul de circulație a autovehiculelor cu tonaj mai mare de 3,5 tone pe raza municipiului (12 amenzi-12.500 lei)

-pentrj nerespectarea reglementărilor privind fumatul în localuri publice (3 amenzi-15.000 lei).

 

Sursa Facebook Primăria Municipiului Călăraşi

Free Joomla templates by Ltheme