Comuna Roseți s-a alăturat Campaniei “Responsabilitate socială-colectare separată”

Comuna Roseți s-a alăturat Campaniei “Responsabilitate socială-colectare separată”

În baza Acordului de parteneriat, încheiat între Garda Naţională de Mediu și Asociația Comunelor din România (ACoR), în perioada 7 iunie – 31 august 2023 se desfășoară Campania de informare și conștientizare “Responsabilitate socială-colectare separată”, cu sloganul „Colectare separată pentru comuna ta curată”!

La acest proiect a aderat și comuna Roseți condusă de primarul Nicolae Rîjnoveanu.

Campania are drept scop informarea, conștientizarea și sensibilizarea cetățenilor cu privire la colectarea separată a deșeurilor, prevenirea generării de deșeuri și reducerea fenomenului de abandonare a acestora în spații neamenajate.

De asemenea, se au în vedere următoarele aspecte: modul în care unitățile administrativ teritoriale au implementat sistemul privind colectarea separată a deșeurilor, asigurând colectarea separată cel puțin pentru deșeurile de hârtie, metal, plastic și sticlă; informarea cetățenilor privind graficul de colectare a deșeurilor generate, pe tipuri și categorii; cooperarea și receptivitatea pentru desfășurarea campaniei, precum și asigurarea campaniilor de debarasare fără plată a de­șeurilor de hârtie și carton, sticlă, metal, materiale plastice, lemn, textile, ambalaje, DEEE, deșeuri de baterii și acumulatori, ulei vegetal uzat și deșeuri voluminoase, inclusiv saltele și mobilă.

postercampaniecomunatacurata

Reținut de polițiști pentru furt calificat

Reținut de polițiști pentru furt calificat

La data de 24 iulie a.c., ora 07:18, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Călărași au fost sesizați, prin S.N.U.A.U. 112, de către o tânără, de 25 de ani, cu privire la faptul că a fost sustras un telefonul mobil din incinta unui laborator de analize, din municipiul Călărași.

În fapt, în perioada 21-24 iulie a.c., persoane necunoscute au pătruns prin înlăturarea grilajului de protecție și prin forțarea geamului în incinta unui laborator de recoltare, iar de pe un birou au sustras un telefon mobil.

Polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale au continuat activitățile specifice documentării cauzei, iar la data de 01 august a.c., autorul a fost identificat, acesta fiind un tânăr, din comuna Cobadin, județul Constanța.

Față de acesta a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

CJ Călărași implementează proiectul „AL-IN – Acțiuni Localizate și INcluziune în comunități rome din județul Călărași”

CJ Călărași implementează proiectul „AL-IN – Acțiuni Localizate și INcluziune în comunități rome din județul Călărași”

Consiliul Judeţean Călărași implementează proiectul „AL-IN – Acțiuni Localizate și INcluziune în comunități rome din județul Călărași”, PN1063, în parteneriat cu Asociația Centrul pentru Educație și Drepturile Omului (ACEDO).

Obiectivul general al proiectului îl reprezintă creşterea incluziunii şi abilitarea a cca. 630 de persoane de etnie romă, pe o perioadă de 20 de luni, prin servicii de educaţie, sănătate şi ocupare adecvate nevoilor acestora, printr-o asistenţă socială proactivă, prin abilitarea şi împuternicirea tinerilor şi femeilor şi prin conştientizarea comunităţii privind non-discriminarea populaţiei de etnie romă în 3 comunităţi din judeţul Călăraşi – Chirnogi, Șoldanu, Mânăstirea.

Proiectul se concentrează pe 3 arii majore:

- educaţia copiilor din ciclurile primar şi preşcolar, combinată cu un efort de dezvoltare personală şi profesională a mamelor / tutorilor legali ai copiilor şi pe împuternicirea acestora de a sprijini parcursul educaţional cât mai complet al copilului;

- ocuparea tinerilor şi a femeilor, în special auto-ocupare şi împuternicire pentru accesul pe piaţa muncii ca angajat sau antreprenor;

- sănătatea comunităţilor, prin servicii de sănătate şi educaţie pentru sănătate diferenţiate pentru copii şi adulţi, în funcţie de nevoile identificate.

În paralel, se urmărește stimularea dialogului între membrii comunităţii (etnici romi şi neromi).

Grupul țintă este format din 630 de persoane de etnie romă, din comunităţile Mănăstirea, Chirnogi şi Şoldanu, județul Călărași:

- 120 de copii de vârstă preşcolară (3-5 ani), 40 / comunitate

- 120 de copii de vârstă şcolară - învăţământ primar (6-10 ani), 40 / comunitate

- 120 de mămici/bunici/tutori legali - 40/comunitate

- 360 de persoane (in medie 240 copii şi 120 de mame/bunici/tutori legali)

Grup țintă pentru programele de sănătate și ocupare:

- 90 de tineri şi adulţi implicaţi în activităţi de ocupare - 30 persoane/comunitate care beneficiază şi de servicii de sănătate

- 450 de persoane - persoane implicate în activităţile de susţinere a sănătăţii din care 180 doar servicii de sănătate şi 270 servicii integrate

- 60 de tinere şi tineri romi, 30 de lideri romi, 24 de specialişti din administraţie şi ONG care lucrează cu populaţia romă şi 500 de membri ai comunităţii majoritare vor fi implicaţi în activităţile de combatere a discriminării şi în cele de abilitare.

Activitățile de formare profesională continua în cadrul proiectului, în localitățile Șoldanu și Chirnogi.

Cursul de calificare “Lucrător Finisor in construcții” pentru o grupa de 13 persoane, în perioada 02.07.2023 – 06.09.2023. Cursul se desfășoară zilnic în cadrul Școlii Gimnaziale C-tin Teodorescu, Șoldanu. De asemenea, urmează a se deschide și un curs de manichiură pentru 17 persoane (femei), în cadrul proiectului. Coordonator local: Profesor Botea Alexandru.

Anunț

Anunț

Autorizație de construcție nr. 125 din 17.07.2023

Se autorizează executarea lucrărilor de construire pentru: ,,REABILITARE BISERICA CU HRAMUL SFÂNTA MUCENIȚĂ ANASTASIA LA PAROHIA SFÂNTA ANASTASIA'' din Municipiul Calarasi.

Lucrarea este finanțată de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administratiei prin Compania Națională de Investiții.

Percheziţii la persoane bănuite de contrabandă şi punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare

Percheziţii la persoane bănuite de contrabandă şi punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare

La data de 04 august a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au pus în aplicare 13 mandate de percheziţii domiciliare în judeţele Călăraşi, Giurgiu şi municipiul Bucureşti, într-un dosar penal înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Călăraşi, privind săvârşirea infracţiunilor de contrabandă şi punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare.

În fapt, din anul 2021 până în prezent, mai multe persoane, prin intermediul unor societăţi comerciale având ca obiect principal de activitate comerţul online, ar fi oferit spre vânzare şi ar fi comercializat pe internet, mai multe produse ce poartă mărci notorii, susceptibile a fi contrafăcute, fără a înregistra în evidenţele contabile operaţiunile efectuate şi veniturile realizate.

Cu ocazia percheziţiilor domiciliare au fost descoperite şi ridicate în vederea continuării cercetărilor 787 de produse textile (articole vestimentare, accesorii şi prosoape) şi parfumuri, produse susceptibile de a fi contrafăcute purtând inscripţia şi însemnele unor mărci protejate.

Valoarea totală a bunurilor ridicate în vederea continuării cercetărilor este de 590.250 lei.

În urma probatoriului administrat, faţă de 2 persoane, în vârstă de 30 şi 35 de ani, din municipiul Bucureşti, a fost dispusă măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 zile.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Română.

La activităţi au participat şi poliţiştii din cadrul structurilor de arme explozibili şi substanţe periculoase, investigaţii criminale, ordine publică, criminalistică, protecţia animalelor, Poliţia Municipiului Olteniţa, Poliţia Municipiului Călăraşi, Poliţia Oraşului Fundulea, Poliţia Oraşului Budeşti, Poliţia Oraşului Lehliu - Gară, Secţia 1 Poliţie Rurală Modelu şi Secţia 4 Poliţie Rurală Dragalina, precum şi luptătorii Serviciului de Acţiuni Speciale.

Reținut de polițiști pentru furt

Reținut de polițiști pentru furt

La data de 01 august a.c., ora 16:39, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Călărași au fost sesizați, prin S.N.U.A.U. 112, de către un bărbat, de 36 de ani, cu privire la faptul că i-a fost sustrasă bicicleta din parcarea unui supermarket, din municipiul Călărași.

În fapt, în intervalul orar 16:20-16:30, persoane necunoscute au sustras o bicicletă, de culoare gri, ce se afla în parcarea special amenajată pentru biciclete, neasigurată.

De asemenea, în data de 02 august a.c., în jurul orei 11:45, a fost sustrasă o altă bicicletă, lăsată nesupravegheată în fața supermarketului, din municipiul Călărași.

Cercetările desfășurate cu operativitate de către polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Călărași au condus la identificarea autorului, acesta fiind un bărbat, de 34 de ani, din comuna Independența, județul Călărași.

În ambele cazuri, prejudiciul a fost recuperat în totalitate.

Ulterior, în urma probatoriului administrat, față de acesta a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.

Free Joomla templates by Ltheme