CNAIR | Restricții de circulație (> 7,5 t) cauzate de caniculă!

CNAIR | Restricții de circulație (> 7,5 t) cauzate de caniculă!

Marți, 29 august 2023, în intervalul orar 11:00 – 20:00, se vor institui restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 t pe sectoarele de drum național, drumuri expres și autostrăzi din Municipiul București și județele: Ilfov, Teleorman, Giurgiu, Bacău, Vaslui, Botoșani, Iași, Buzău, Brăila, Vrancea, Galați, Constanța, Ialomița și Călărași.

Aceste restricții sunt instituite ca urmare a avertizărilor de caniculă emise de către Administrația Națională de Meteorologie, Cod Galben și Cod Portocaliu – val de căldură persistent, caniculă și disconfort termic accentuat.

Măsura este adoptată pentru protejarea și conservarea sectoarelor de drum cu îmbrăcăminte bituminoasă, respectiv pentru prevenirea deformațiilor majore ireversibile (ce implică și pierderea stabilității straturilor rutiere) care pot apărea pe rețeaua rutieră, ca efect al desfășurării traficului greu în condițiile climatice de caniculă.

Amintim conducătorilor auto că măsurile adoptate de CNAIR sunt dispuse în baza prevederilor articolului 44 alin.2 și 3 al Ordonanței de Guvern nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora administratorul drumului poate interzice temporar circulația vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, drumurile naționale din județele afectate de codul portocaliu, cu excepția:

  • transporturilor de persoane;
  • transporturilor de animale vii și de produse perisabile de origine animală și vegetală;
  • vehicule care participă la intervenții în caz de forță majoră;
  • transporturi funerare;
  • transporturi poștale;
  • transporturi de echipamente de prim ajutor;
  • transporturi pentru distribuire de carburanți;
  • transporturi de mărfuri sub temperatură controlată;
  • transporturi pentru tractări vehicule avariate;
  • transporturi pentru distribuirea de apă și hrană în zonele calamitate;
  • transporturi cu vehicule specializate destinate prin construcție salubrizării;
  • transporturi apă îmbuteliată;
  • transporturi produse provenite din exploatări agricole;
  • transporturi militare implicate în exerciții multinaționale.

De asemenea, pe perioada restricțiilor vor fi exceptate utilajele proprii ale CNAIR, cât și utilajele închiriate de la firmele cu care CNAIR are contracte de lucrări în derulare.

Vom reveni cu noi comunicate, în funcție de avertizările meteorologice emise de A.N.M.

Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale și autostrăzi pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360 și pot accesa pe prima pagina în caseta din stânga: www.cnadnr.ro - DISPECERAT - Situatia Drumurilor Naţionale, dar și pagina de FB https://www.facebook.com/cnadnr/.

Ce trebuie să știi atunci când faci planuri de vacanță dacă ai diabet

Ce trebuie să știi atunci când faci planuri de vacanță dacă ai diabet

“Când călătorești și ai diabet, este important să împachetezi medicamentele și consumabilele necesare în bagajul de mână pentru a evita orice probleme care pot fi cauzate de pierderea sau de întârzierea bagajelor. Ia în calcul folosirea unei genți care păstrează temperatura sau depozitează insulina între haine pentru a menține temperatura adecvată”, spune Gabriela Airinei, de la Asociația de diabet „Da, și eu pot”.

Jucătorul profesionist de volei Robert V., care are diabet de tip 1, ne împărtășește sfaturile sale de călătorie.

Un diagnostic de diabet nu te poate împiedica să descoperi lumea. Trebuie doar să îți cunoști specificul afecțiunii și să te gândești ce să îți împachetezi și ce să iei în considerare atunci când călătorești pentru a avea o vacanță fără griji.

Gabriela Airinei, de la Asociația de diabet „Da, și eu pot”, prima femeie din România, cu diabet de tip 1, care a făcut turul României pe bicicletă, recomandă ca primele lucruri pe care să le împachetezi să fie medicamentele și consumabilele pentru tratamentul zilnic. În acest fel, poți fi sigur că iei cu tine tot ce îți este necesar. „Pentru a nu-ți faci griji că rămâi fără insulină sau consumabile atunci când ești în străinătate, este întotdeauna o idee bună să iei o cantitate mai mare de insulină, glucagon, senzori și alte elemente esențiale”, spune Gabriela Airinei.

Împachetează întotdeauna medicamentele în bagajul de mână.

Ea a continuat: „Recomand să împachetezi tot ce îți trebuie pentru a-ți controla diabetul în bagajul de mână, nu în bagajul de cală. În acest fel, vei avea acces la medicamentul care îți poate salva viața în cazul în care bagajele se pierd sau întârzie. În prezent, există și pungi frigorifice speciale pentru păstrarea insulinei, care protejează medicamentele de fluctuațiile de temperatură. Dacă nu ai o astfel de pungă, un idee bună este să pui insulina între haine, ceea ce va ajuta la menținerea temperaturii.” spune Gabriela.

Potrivit Gabrielei, personalul de securitate al aeroportului știe în general că insulina și alte lucruri necesare pentru tratamentul diabetului pot fi luate la bord. „De obicei împachetăm tratamentul pentru diabet într-o pungă transparentă cu mini-grip, dar întotdeauna am spus personalului de securitate că există medicamente pentru diabet în pungă înainte de verificare”, a spus ea. Apoi a adăugat că unele aeroporturi ar putea avea cerințe diferite în acest sens. Pentru orice eventualitate, ați putea avea și un certificat în limba engleză eliberat de un medic pentru a fi prezentat la securitate dacă este necesar. O adeverință de la medic este uneori utilă și în hoteluri atunci când este necesar să se justifice folosirea frigiderului. „În cele mai multe cazuri poți folosi frigiderul gratuit, deoarece este o practică internațională de a ajuta persoanele cu nevoi suplimentare fără a percepe taxe”, spune Gabriela Airinei.

Păstrați o gustare la îndemână

Robert Viiber, jucător de volei la un club românesc de top, a fost diagnosticat cu diabet în clasa a III-a. Viața de sportiv profesionist implică foarte multe călătorii. Robert recunoaște că întâlnește adesea situații în care nivelul glicemiei scade în mod neașteptat în timpul unei călătorii cu avionul. De aceea, el are întotdeauna un baton de muesli sau o banană la el pentru a-și reenergiza rapid corpul atunci când este necesar. Monitorizarea nivelului glicemiei este mult mai ușoară acum decât când era copil, spune Robert, care folosește un monitor continuu de glucoză Dexcom ONE în loc să-și înțepe degetele*.

„Întotdeauna am dispozitivul pe mine și îmi spune permanent dacă ar trebui să fac ceva pentru a-mi gestiona nivelul glicemiei”, explică voleibalistul. Senzorul îi permite, de asemenea, să prezică modificări ale nivelurilor glicemiei - dispozitivul arată în timp real dacă citirile sale sunt în scădere sau în creștere. Senzorul alertează și telefonul dacă nivelul glicemiei este periculos de scăzut sau prea ridicat. Potrivit lui Robert, dispozitivul funcționează și în modul avion cu Bluetooth activat.

Când călătorești cu un senzor de glicemie, este important să știi că este sigur să treci printr-un detector de metale la punctele de control de securitate, dar este indicat să nu intri într-un scaner corporal, deoarece acest lucru ar putea dăuna dispozitivului. În acest caz, agentul de securitate ar trebui să fie informat despre existența senzorului și să fie rugat ca verificarea să se facă cu un scaner portabil.

Temperatura afectează medicamentele

Gabriela spune că nivelul glicemiei poate fi influențat de peste 42 de factori, inclusiv schimbările de fus orar și diferențele de temperatură. Ea adaugă că temperaturile extreme duc la necesitatea de a crește sau a scădea cantitatea de insulină: atât temperatura prea rece, cât și prea caldă (peste 30 de grade Celsius) duce la nevoia de a ajusta cantitatea de insulină pentru a gestiona diabetul. În plus, "Pe vreme caldă, insulina nu trebuie lăsată în mașină sau pe șezlongul de plajă, deoarece se va încălzi și își va pierde eficiența. Utilizarea în aceste condiții nu îți pune viața în pericol, dar efectul insulinei încălzite este mai mic".

* Dacă alertele de glicemie și citirile date de dispozitivul Dexcom ONE nu se potrivesc cu simptomele sau așteptările, utilizați un glucometru înainte de a lua decizii privind tratamentul diabetului.

* Pentru o listă de dispozitive compatibile, vizitați www.dexcom.com/compatibility.

 

Rezultatele misiunilor desfășurate de jandarmii călărășeni în perioada 18-20 august

Rezultatele misiunilor desfășurate de jandarmii călărășeni în perioada 18-20 august

În perioada 18-20 august 2023, jandarmii călărășeni au efectuat misiuni de menținere a ordinii și liniștii publice la manifestările cultural-artistice care au avut loc în județ, au executat acțiuni de asigurare a pazei obiectivelor și au desfășurat activități preventive în sistem integrat, alături de Agenția Națională Antidrog și de Inspectoratul de Poliție Județean Călărași, cu titlul “Fii liber!”.

De asemenea, colegii noștri au acționat zilnic pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale de natură penală și contravențională.

În urma misiunilor desfășurate, au fost constatate 12 sancțiuni contravenționale pentru care s-au aplicat amenzi în valoare totală de 4.700 de lei și 3 avertismente scrise pentru nerespectarea prevederilor Legii nr.61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială.

Totodată, Inspectoratul de Jandarmi Județean Călărași dorește să mulțumească cetățenilor care au ales să petreacă acest sfârșit de săptămână în mod responsabil, respectând recomandările forțelor de ordine.

Noi continuăm să ne îndeplinim atribuțiile cu responsabilitate și să asigurăm ordinea și liniștea publică în toate misiunile pe care le vom derula!

Călărași | Anunț public privind Decizia Etapei de Încadrare

Călărași | Anunț public privind Decizia Etapei de Încadrare

MUNICIPIUL CĂLĂRAȘI, titular al proiectului ”REPARAȚII STRADA STEJARULUI, MUNICIPIUL CĂLĂRAȘI, JUDEȚUL CĂLĂRAȘI”, anunță publicul interesat asupra luării Deciziei Etapei de Încadrare de către Agenția pentru Protecția Mediului Călărași (în cadrul procedurii de evaluare a impactului asupra mediului) pentru proiectul ”REPARAȚII STRADA STEJARULUI, MUNICIPIUL CĂLĂRAȘI, JUDEȚUL CĂLĂRAȘI”, propus a fi amplasat în strada Stejarului, municipiul Călărași, județul Călărași.

1. Proiectul Deciziei de încadrare și motivele care o fundamentează pot fi consultate la sediul autorității competente pentru protecția mediului Călărași, din șoseaua Chiciului nr 2, județul Călărași, 910005, în zilele de luni – vineri, între orele 10.00 – 14.00, precum și la următoarea adresă de internet http://www.anpm.ro/web/apm-calarasi/acordul-de-mediu/

Publicul interesat poate înainta comentarii / observații la proiectul Deciziei de încadrare în termen de 10 zile de la data publicării anunțului pe pagina de internet al autorității competente pentru protecția mediului Călărași.

2. Publicul interesat poate depune propuneri în ceea ce privește conținutul raportului privind impactul asupra mediului la sediul autorității competente pentru protecția mediului Călărași din Șoseaua Chiciului, nr.2, Călărași, județul Călărași, 910005, în termen de 10 zile de la data publicării anunțului pe pagina de internet a autorității competente pentru protecția mediului Călărași.

Comunicat de presă ,,PNRR. Finanțat de Uniunea Europeană – UrmătoareaGenerațieUE”. ,,PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată”

 

 

Comuna Grădiștea, județul Călărași, în calitate de  beneficiar, anunță demararea proiectului ,,Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ din UAT Comuna Grădiștea”, Cod proiect: F-PNRR-Dotări-2023-4704, în cadrul apelului ,,Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de invățământ preuniversitar și a unităților conexe” prin PNRR/Pilonul VI. Politici pentru noua generație/ Componentab C15: Educație/Reforma4. Crearea unei rute profesionale complete pentru învățământul tehnic superior/Investiția 13. Echiparea laboratoarelor informatice din școlile de educație și formare profesională (EFP) și /Investiția 14. Echiparea atelierelor de practică din unitățile de învățământ profesional și tehnic și Reforma 5. Adopatrea cadrului legislativ pentru digitalizarea  educației/Investiția 9. Asigurarea echipamentelor și a resurselorn tehnologice digitale pentru unitățile de învățământ precum și Reforma 6. Actualizarea  cadrului legislativ pentru a asigura standarde ecologice de proiectare, construcție și dotare în sistemul de învățământ preuniversitar/Investiția 11. Asigurarea dotărilor pentru sălile de clasă preuniversitare și laboratoarele/ atelierele școlare.

            Obiectivul general al proiectului constă în dotarea cu echipamente TIC, mobilier și materiale educaționale și sportive a Școlii Profesionale ,,Constantin George Călinescu” Grădiștea. Prin indeplinirea acestui obiectiv, se va crea și dezvolta infrastructura educațională necesară pentru îndeplinirea corespunzătoare a materialului didactic, în conformitate cu reglementările naționale și europene.  Atingerea acestui obiectiv va avea un impact pozitiv transpus prin: dezvoltarea competențelor  digitale ale elevilor și cadrelor didactice ( cu efect  recurent asupra generațiilor viitoare de elevi); Curriculum școlar adaptat metodelor moderne de predare și meserilor emergente; Educație digitală de la nivelul preșcolar până la clasa a-VIII-a; infrastructură și resurse tehnologice digitale; conectivitate; accesarea și crearea/ dezvoltarea de resurse educaționale deschise; securitatea cibernetică, protecția datelor, siguranța online și etic IT.

Obiectivele  specifice al proiectului  se descriu astfel: dotarea și echiparea cu echipamente TIC a unui laborator de informatică pentru învățământul gimnazial; dotarea și echiparea cu echipamente TIC a 10 săli de clasă; dotarea și echiparea cu mobilier și materiale didactice  a 7 săli de clasă; dotarea cu echipamente TIC, mobilier și materiale didactice a unui laboratorf multidisciplinar și a unui laborator de biologie; dotarea cu echipamente specifice/ mobilier a unui cabinet de asistență psihopedagocică și a unei săli de sport.

            Valoarea totală a proiectului este de 813.635,25 lei, din care valoarea eligibilă din PNRR este în cuantum 683.727,10 lei, valoarea TVA eligibil aferentă este de 129.908,15 lei, iar valoarea sumelor neeligibile este de 0,00 lei.

            Dată începere proiect: 01.06.2023.

            Dată finalizare proiect: 31.05.2024.

            Cod proiect: F-PNRR-Dotări-2023-4704.

Date de contact: Primăria comunei Grădiștea, județul Călărași, Strada Calea Călărași, nr. 132, sat Grădiștea, comuna Grădiștea, județul Călrăași, telefon – 0242336017, fax – 0242336164, e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., persoană de contact: Vasile MATEI – Primar.

Comunicat de presă incepere

CNAIR | Restricții de circulație (> 7,5 t) cauzate de caniculă. Pe lista județelor figurează și Călărașiul!

CNAIR | Restricții de circulație (> 7,5 t) cauzate de caniculă. Pe lista județelor figurează și Călărașiul!

Luni și marți, respectiv 21-22.08.2023, în intervalul orar 11:00 – 20:00, se vor institui restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 t pe sectoarele de drum național, drumuri expres și autostrăzi din județele: Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Brăila, Constanța, Ialomița și Călărași.

Aceste restricții sunt instituite ca urmare a avertizărilor de caniculă emise de către Administrația Națională de Meteorologie, Cod Galben și Cod Portocaliu – val de căldură în intensificare, caniculă și disconfort termic accentuat.

Măsura este adoptată pentru protejarea și conservarea sectoarelor de drum cu îmbrăcăminte bituminoasă, respectiv pentru prevenirea deformațiilor majore ireversibile (ce implică și pierderea stabilității straturilor rutiere) care pot apărea pe rețeaua rutieră, ca efect al desfășurării traficului greu în condițiile climatice de caniculă.

Amintim conducătorilor auto că măsurile adoptate de CNAIR sunt dispuse în baza prevederilor articolului 44 alin.2 și 3 al Ordonanței de Guvern nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora administratorul drumului poate interzice temporar circulația vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, drumurile naționale din județele afectate de codul portocaliu, cu excepția:

  • transporturilor de persoane;
  • transporturilor de animale vii și de produse perisabile de origine animală și vegetală;
  • vehicule care participă la intervenții în caz de forță majoră;
  • transporturi funerare;
  • transporturi poștale;
  • transporturi de echipamente de prim ajutor;
  • transporturi pentru distribuire de carburanți;
  • transporturi de mărfuri sub temperatură controlată;
  • transporturi pentru tractări vehicule avariate;
  • transporturi pentru distribuirea de apă și hrană în zonele calamitate;
  • transporturi cu vehicule specializate destinate prin construcție salubrizării;
  • transporturi apă îmbuteliată;
  • transporturi produse provenite din exploatări agricole;
  • transporturi militare implicate în exerciții multinaționale.

De asemenea, pe perioada restricțiilor vor fi exceptate utilajele proprii ale CNAIR, cât și utilajele închiriate de la firmele cu care CNAIR are contracte de lucrări în derulare.

Vom reveni cu noi comunicate, în funcție de avertizările meteorologice emise de A.N.M.

Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale și autostrăzi pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360 și pot accesa pe prima pagina în caseta din stânga: www.cnadnr.ro - DISPECERAT - Situatia Drumurilor Naţionale, dar și pagina de FB https://www.facebook.com/cnadnr/.

Free Joomla templates by Ltheme