ISU „BARBU ŞTIRBEI” / Consiliul Județean Călărași și Primăria Polski Trambesh din Bulgaria, partenere într-un important proiect european

iliuta isu primaÎn perioada 28 – 29 martie 2017, la invitația municipalității Polski-Trambesh din Bulgaria, reprezentaţi ai Consiliului Judeţean Călăraşi şi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Barbu Ştirbei Călăraşi s-au deplasat în ţara vecină, pentru a participa la o sesiune de informare cu privire la un important proiect european, pe care urmează să îl deruleze cele două ţări și care vizează managementul de risc și protecția la inundații în cele două regiuni.

Echipa de proiect din cadrul Direcției de Dezvoltare a Consiliului Judeţean Călăraşi și reprezentanți ai Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Călărași au discutat punctual fiecare dinte obiectivele acestui ambițios proiect cu partenerii bulgari. Consiliul Județean Călărași (care are calitaea de beneficiar partener în acest proiect) va achiziționa următoarele echipamente moderne de intervenție pentru situații de urgență; un sistem mobil de pompare a apei cu o capacitate de 30.000 litri/ minut, un vehicul de intervenţie în caz de urgenţă pentru transport bombe neexplodate un vehicul de intervenţie în caz de urgenţă tip macara de 60 de tone împreună cu echipamente specific de salvare de la înăl înălţime;

Această întrevedere a avut rolul de a deschide un nou drum, în sensul bunei cooperări dintre cele două regiuni şi a reuşit să strângă și mai puternic relațiile celor două entități partenere în proiect- Consiliul Județean Călărași și Primăria Polski Trambesh din Bulgaria.

Comunicat de presă

iliuta isu 1iliuta isu 2

Guvernul decontează salariul minim pe economie pentru ucenici și stagiari

Guvernul a decis, printr-un proiect de lege adoptat astăzi, să suporte, practic, salariul minim pe economie pentru ucenicii și stagiarii care sunt încadrați de către angajatorii care își desfășoară activitatea pe teritoriul României.

Astfel, angajatorul care încheie un contract de ucenicie beneficiază, la cerere, pe perioada derulării acestuia (între unul și trei ani), de o sumă în cuantum de 1125 lei/lună (net), echivalentul în lei a 250 euro/lună, din bugetul asigurărilor pentru șomaj.

Finanțarea poate fi făcută din fonduri europene structurale și de investiții – asistența financiară nerambursabilă acordată României, conform legii și cu respectarea condițiilor finanțatorului, și din fonduri publice naționale.

Contractele de ucenicie aflate în derulare la data intrării în vigoare a legii, își produc efectele până la expirarea perioadei pentru care au fost încheiate potrivit legislației în vigoare la data încheierii lor.

Totodată, Guvernul a decis să acorde angajatorilor câte 1350 de lei/lună (net), adică echivalentul a 300 euro/lună, pentru a stimula încheierea contracte de stagiu cu absolvenți de învățământ superior. Suma se acordă pe perioada derulării contractului de stagiu, din bugetul asigurărilor pentru șomaj, în limita fondurilor alocate. Măsura va putea fi finanțată din fonduri structurale și de investiții și din fondurile publice naționale aprobate în bugetul asigurărilor pentru șomaj. Sumele din bugetul asigurărilor pentru șomaj destinate finanțării acestor măsuri vor fi alocate în limita bugetului aprobat pe 2017 și a estimărilor pe anii următori. Accesarea de fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020, se va realiza din Programul Operațional Capital Uman.

Contractele de stagiu aflate în derulare la data intrării în vigoare a legii își produc efectele până la expirarea perioadei pentru care au fost încheiate.

Măsurile sunt menite a sprijini angajatorii, cărora le este suportat, astfel, salariul minim pe economie pentru ucenicii și stagiarii pe care îi angajează.

Pe de altă parte, aceștia vor primi, la finalizarea uceniciei sau a stagiului, certificate doveditoare în acest sens și vor deveni, astfel, forță de muncă deja calificată.

Măsurile sunt menite să ducă și la scăderea șomajului, dat fiind faptul că ucenicii și stagiarii vor putea fi păstrați de către angajatorul care i-a calificat sau – în caz contrar – își vor putea căuta loc de muncă aferent calificării astfel obținute.

Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.279/2005 privind ucenicia la locul de muncă și a Legii nr.335/2013 privind efectuarea stagiului pentru absolvenții de învățământ superior va fi transmis Parlamentului, spre adoptare.

România va participa la Programul pentru Evaluarea Internațională a Elevilor - PISA 2018, dezvoltat de OECD

România va participa la Programul pentru Evaluarea Internațională a Elevilor - PISA 2018, dezvoltat de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltarte Economică (OECD), potrivit unei hotărâri adoptate astăzi de Guvern.

Programul PISA este un studiu comparativ internațional, inițiat de OECD, care măsoară dezvoltarea competențelor de bază ale elevilor de 15 ani, aflați la finalul învățământului obligatoriu, în trei domenii principale: citire/lectură, matematică, științe.

Administrarea testelor PISA este realizată de un consorțiu internațional, la fiecare trei 3 ani, iar pregătirea și adaptarea instrumentelor de evaluare la nivelul fiecărei țări participante se realizează în cicluri de câte 4 ani consecutivi.

Comparativ cu ciclurile anterioare, PISA 2018 va include și evaluarea „competenței globale”, care se referă la capacitatea de a analiza din diferite perspective teme globale sau interculturale, de a înțelege cum diferențele afectează percepțiile, raționamentele și ideile proprii sau ale celorlalți, de a dezvolta interacțiuni și relații adecvate, deschise și eficace cu persoane din diferite culturi, pe baza respectului reciproc pentru demnitatea umană.

În perioada 2017-2019, România va beneficia de întegul suport oferit de OECD pentru derularea evaluării, în baza unei taxe de participare, ca și celelalte țări participante, conform standardelor stabilite la nivel internațional.

Taxa de participare pentru anul 2017, reprezentând echivalentul în lei al sumei de 61.000 EUR, va fi plătită după semnarea acordului de participare, iar pentru fiecare dintre anii 2018 și 2019, taxa, reprezentând echivalentul în lei al sumei de 45.000 EUR, va fi plătită până la data de 1 martie a fiecărui an.

Cheltuielile de administrare internă a programului PISA 2018, în valoare totală de aproximativ 409.500 lei, vor fi asigurate de Ministerul Educației Naționale, prin Institutul de Științe ale Educației - desemnat Centru Național PISA, care va coordona administrarea programului în țara noastră.

Modalitățile de implementare pe durata proiectului, inclusiv asigurarea resurselor umane, bunurilor și serviciilor necesare, sunt specificate în standardele tehnice, anexă a contractului care va fi semnat de Centrul Național PISA (Institutul de Științe ale Educației) cu secretariatul OECD. Pentru ciclul de testare 2017-2019, România va administra teste în format tipărit, testarea computerizată fiind o opțiune posibilă pentru viitoarele testări.

PISA constituie o sursă majoră de expertiză metodologică pentru sistemul educațional românesc, lucru reflectat în deciziile de politică educațională din țara noastră în ceea ce privește atât actualizarea curriculumului național, cât și a evaluărilor și examenelor naționale, sistemul educațional preuniversitar, ca întreg, beneficiind de concluziile participării la programul OECD.

România participă la Programul Internațional OECD-PISA încă din anul 2002 (ca țară PISA+), ciclurile de participare până acum fiind PISA 2006, PISA 2009, PISA 2012 și PISA 2015.

La nivel internațional, programul dezvoltat de OECD (care, în 2015, includea 72 de țări participante) este planificat până în anul 2024.

Informații suplimentare

Programul OECD-PISA furnizează datele și informațiile esențiale pentru realizarea de studii și analize ulterioare, care să fundamenteze deciziile de politici publice în domeniul educației și formării profesionale. Pe lângă datele privind dezvoltarea competențelor elevilor în domeniile citire/lectură, matematică și șriințe, Programul PISA 2018 urmărește să ofere răspunsuri la întrebări esențiale de politică educațională, printre care:

· Cât de bine sunt pregătiți elevii pentru viață și pentru inserție pe piața muncii în societăți culturale diverse și într-o lume globalizată?

· Cât de mult sunt expuși elevii la știri din întreaga lume și în ce măsură înțeleg și analizează critic teme interculturale și globale? Care sunt diferențele majore la nivelul populației, din această perspectivă?

· Ce abordări sunt folosite la școală astfel ca elevii să fie educați pentru diversitate culturală și cum valorifică școlile diversitatea pentru a forma elevilor ”competența globală”?

· Cât de bine sunt pregătite școlile să facă față prejudeăților și stereotipurilor?

Rapoartele internaționale la Programul OECD-PISA pot fi consultate pe website-ul www.pisa.oecd.org, iar cele naționale, conținânt rezultatele României pentru perioada 2000-2015, pot fi consultate pe pagina de internet a Centrului Național pentru Evaluare și Examinare, www.rocnee.eu.

Rezultatele Programului OECD-PISA sunt de interes public național și internațional, deoarece PISA este o parte importantă a unui program continuu al OCDE de monitorizare a rezultatelor învățării și de raportare, pe baza indicatorilor educaționali, a tendințelor înregistrate în timp, la nivel sistemic, rezultate din analiza competențelor dobândite de tinerii de 15 ani din întreaga lume.

Biroul de presă al Guvernului

Mix Music solicită Consiliului Judeţean continuarea Acordului – cadru de servicii nr. 2143 din 14 noiembrie 2014

Adresa 1mixMarius Gavrilă, directorul artistic al Companiei Artistice Mix Music Show SRL solicită conducerii Consiliului Judeţean Călăraşi continuarea Acordului – cadru de servicii încheiat în 14 noiembrie 2014 şi în acest an 2017. Gavrilă a încercat şi în plenul ultimei şedinţe de CJ să explice consilierilor judeţeni „situaţia contractului existent între Centrul Cultural Judeţean Călăraşi şi Compania Artistică Mix Music Show inclusiv cu precizări extrem de importante care în opinia noastră demontează concluziile greşite ale raportului” întocmit de echipa stabilită de preşedintele Iliuţă însă s-a izbit de refuzul acestuia.

Iată mai jos textul „solicitării de continuare a Acordului – cadru de servicii 2143 din 14.11.2014” încheiat pe o perioadă de 36 de luni de la data semnării contractului

Stimate Doamne/Stimati Domni,

Subscrisa, Compania Artistica Mix Music Show SRL, cu sediul in Stefanestii de Jos, strada Europa nr. 8, bloc M2, etajul 6, apartament 605, judetul Ilfov, reprezentata legal de Gavrila Marius – in calitate de Director Artistic, va supunem atentiei urmatoarea

Solicitare de continuare a Acordului - cadru de servicii 2143 din 14.11.2014

Adresa 2 mix 2Conform Acordului – cadru de servicii nr. 2143 din 14.11.2014, incheiat intre subscrisa si Centrul Cultural Judetean Calarasi, Compania Artistica Mix Music Show SRL s-a obligat ca, in baza contractelor subsecvente ce urmau a se incheia, sa presteze serviciile de organizare de evenimente culturale, pe durata unei perioade de 36 de luni. La randul sau, Centrul Cultural Judetean Calarasi s-a obligat sa achizitioneze de la subscrisa serviciile de organizare de evenimente culturale si sa nu initieze, pe durata acordului – cadru de servicii, o noua procedura de atribuire, atunci cand intentioneaza sa achizitioneze servicii care fac obiectul acordului – cadru de servicii referentiat, cu exceptia cazului in care subscrisa ar declara ca nu mai are capacitatea de a le furniza.

Acordul – cadru de servicii a fost executat conform obligatiilor asumate, fiind derulat in conditii exceptionale pana in anul 2016 inclusiv. Prin adresa emisa sub nr. 55 din 30.01.2017, avand in vedere pasivitatea Centrului Cultural Judetean Calarasi in executarea acordului – cadru de servicii, subscrisa a solicitat acestuia din urma o intalnire in vederea stabilirii detaliilor necesare desfasurarii evenimentelor aferente anului 2017. Prin adresa 299 din 07.02.2017, ni s-a comunicat faptul ca, raportat la imprejurarea ca bugetul Centrului Cultural Judetean Calarasi nu a fost inca aprobat[1], este prematura o discutie in legatura cu evenimentele culturale care fac obiectul acordului – cadru de servicii 2143 din 14.11.2014, pentru ca in data de 13.03.2017 sa ni se comunice prin adresa 626 faptul ca, incepand cu data de 15.03.2017, Centrul Cultural Judetean Calarasi isi va inceta activitatea, conform Hotararii nr. 23 din 28.02.2017 a Consiliului Judetean Calarasi.

Adresa 3mixAnalizand insa Hotararea nr. 23 a Consiliului Judetean Calarasi, se observa faptul ca, in realitate, prin acelasi act, concomitent cu incetarea activitatii Centrului Cultural Judetean Calarasi, s-a aprobat infiintarea Centrului Judetean de Cultura si Creatie Calarasi. Totodata, s-a stipulat expres faptul ca personalul Centrului Cultural Judetean Calarasi se va prelua de Centrul Judetean de Cultura si Creatie Calarasi, precum si faptul ca patrimoniul Centrului Cultural Judetean Calarasi se transmite Centrului Cultural Judetean de Cultura si Creatie Calarasi, prin protocol de predare – primire. Nu se poate afirma ca prin schimbarea denumirii, obligatiile asumate de Centrului Cultural Judetean Calarasi inceteaza.

Cu alte cuvinte, in fapt, activitatea Centrului Cultural Judetean Clarasi va fi continuata de Centrul Judetean de Cultura si Creatie Calarasi. Aceasta situatie juridica este de necontestat si rezulta din analiza Regulamentului de organizare si functionare aprobat pentru noua entitate, care conicide cu cel aferent entitatii vechi. Mai mult, obiectul de activitate al celor doua entitati este identic. De altfel, nici nu ar putea fi altfel, avand in vedere ca activitatea fiecareia dintre cele doua Centre Culturale Judetene (unul actual, celalat cu activitatea incetata in baza hotararii consililui judetean) se circumscrie prevederilor OUG 118/2006 privind infiintarea, organizarea si desfasurarea asezamintelor culturale.

Redam mai jos obiectul de activitate al Centrului Cultural Judetean Calarasi, astfel cum apare, si astazi, mentionat pe site-ul Consiliului Judetean Calarasi, precum si obiectul de activitate al entitatii nou infiintate, Centrul Judetean de Cultura si Creatie Calarasi, conform propriei pagini de internet a acestuia din urma:

  • Principiul protejării patrimoniului cultural Judeţean;
  • Cercetarea stadiului actual al tradiţiilor şi al creaţiei populare specifice fiecărei zone etnofolclorice a judeţului;
  • Protejarea şi tezaurizarea valorilor reprezentative ale creaţiei populare contemporane, constituind banca de date şi valori;
  • Coordonarea metodologică a activităţii aşezămintelor culturale la nivel judeţean, respectiv cămine culturale, case de cultură, universitaţi populare;
  • Elaborarea unor programe de valorificare a tradiţiilor locale şi stimularea creativităţii în toate genurile artei interpretative neprofesioniste;
  • Elaborarea unor proiecte atractive şi utile de educaţie permanentă;
  • Conservarea si transmiterea valorilor morale, artistice şi tehnice ale comunitaţii locale, precum şi ale patrimoniului cultural naţional şi universal;
  • Păstrarea şi cultivarea specificului zonal;
  • Stimularea creativităţii şi talentului;
  • Cultivarea valorilor şi autenticităţii creaţiei populare contemporane şi artei interpretative neprofesioniste în toate genurile – muzica, coregrafie, teatru etc;
  • Desfăşurarea unor programe adecvate intereselor şi preocupărilor locuitorilor, de petrecere a timpului liber, valorificând si obiceiurile tradiţionale din comunitatea respectivă;
  • Dezvoltarea schimburilor culturale pe plan judeţean, naţional si internaţional

Rezulta asadar, fara putinta de tagada, de institutia de cultura nou infiintata este succesorul legal in drepturi si obligatii a centrului cultural vechi, fiind tinuta la a respecta angajamentele acestuia din urma.

Va atragem atentia asupra faptului ca acordul – cadru de servicii este in continuare in vigoare, producandu-si efectele pana la data de 14.11.2017. Faptul ca s-a procedat la incetarea activitatii Centrului Cultural Judetean Calarasi, concomitent cu infiintarea Centrului Cultural Judetean de Cultura si Creatie Calarasi, nu presupune ca acordul – cadru de servicii a incetat. Centrul Cultural Judetean de Cultura si Creatie Calarasi nu este decat succesorul legal in drepturi si obligatii al Centrului Cultural Judetean Calarasi, entitatea nou-infiintata fiind tinuta la a respecta obligatiile asumate de predecesor. In conformitate cu prevederile Codului Civil continuatorul in drepturi se subroga tuturor drepturilor si obligatiilor asumate de fosta institutie de cultura.

O alta interpretare data manifestarii de vointa a Consililui Judetean Calarasi (respectiv, faptul ca a fost dipusa incetarea activitatii Centrului Cultural Judetean Calarasi pentru a nu mai onora acordul - cadru de servicii incheiat cu subscrisa si, posibil, si alte angajamente/datorii) nu poate decat reprezenta expresia unui abuz grosolan, abuz care incalca flagrant drepturile subscrisei si care denota reaua-credinta a factorilor decizionali. De asemenea, infiintarea unei noi entitati cu consecinta stergerii eventualelor datorii, poate impozite/taxe neplatite etc, in scopul producerii acestei consecinte, poate reprezenta si elementul material al unor infractiuni (evaziune fiscala, abuz in serviciu), organele in drept urmand a stabili, in concret, incadrarea juridica.

Practic, prin acest abuz a fost incalcat unul dintre principalele principii juridice cu consacrare constitutionala, respectiv principiul securitatii juridice. Astfel, Curtea Constitutionala a decis faptul ca “atunci cand o lege (n.n. – hotararea de consiliu judetean este act administrativ, cu putere normativa) modifica starea legala anterioara cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, daca s-au realizat inainte de intrarea in vigoare a legii noi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptarii noii reglementari, care trebuie sa respecte suveranitatea legii anterioare”[2].

Cu alte cuvinte, Centrul Cultural Judetean de Cultura si Creatie Calarasi este obligat sa respecte si sa isi asume obligatiile Centrului Cultural Judetean Calarasi. Prin preluarea patrimoniului de la Centrului Cultural Judetean Calarasi, Centrul Cultural Judetean de Cultura si Creatie Calarasi a preluat atat activul, cat si pasivul care il compun. Reamintim faptul ca „patrimoniul” este definit, unanim in literatura de specialitate, ca fiind „totalitatea drepturilor si obligatiilor cu valoare economica ce apartin unui subiect de drept”[3]. In speta a avut loc o transmisiune universala a patrimoniului (care inglobeaza asadar si obligatiile patrimoniale).

Este inadmisibil ca printr-o hotarare de Consiliu Judetean sa se anihileze efectele unui acord – cadru de servicii incheiat in anul 2014, acord de vointa agreat de partile semnatare a-si produce efectele pe o perioada de trei ani[4]. In lumina deciziei Curtii Constitutionale anterior evocate, Hotararea de Consiliu Judetean nr. 23 din 28.02.2017 nu poate sa afecteze efectele produse de acordul – cadru de servicii, incheiat de subscrisa in anul 2014 cu Centrul Cultural Judetean Calarasi. Hotararea nou - adoptata produce efecte numai pentru viitor.

Efectele acordului – cadru de servicii incheiat cu subscrisa se produc in prezent in patrimoniul subscrisei. Astfel, subscrisa a contractat anticipat serviciile a numerosi actori, cantareti (n.n. – artisti, in sens larg), pentru a putea executa acordul – cadru in conditiile asumate prin caietul de sarcini. Este de notorietate faptul ca serviciile artistilor trebuie rezervate din timp, pentru a asigura prezenta acestora la evenimentele asumate prin caietul de sarcini. Subscrisa a achitat artistilor avansuri considerabile, avansuri nereturnabile, conform clauzelor contractelor incheiate cu artistii.

Prin neexecutarea din partea institutiei culturale judetene a acordului – cadru de servicii, subscrisa este grav si, cel mai probabil, ireversibil prejudiciata. Va reamintim faptul ca subscrisa a devenit parte in acest acord – cadru de servicii, urmare a castigarii unei licitatii publice (procedura de atribuire de servicii, desfasurata transparent, prin intermediul SEAP). In cazul neexecutarii acestui acord – cadru, prejudiciile suferite de subscrisa vor fi suportate de partea culpabila in nerealizarea obiectului acordului – cadru.

De asemenea, prin sustragerea de la executarea acordului – cadru de servicii, se incalca un alt principiu fundamental care guverneze raporturile juridice de drept civil, respectiv principiul fortei obligatorii a contractului[5], care are rolul primar de a explica si ordona raportul juridic nascut intre parti ca urmare a incheierii contractului (n.n. – acordul cadru de servicii), pentru ca apoi sa se poata impune ca realitate obiectiva tertilor, prin intermediul opozabilitati efectelor contractului.

Precizam ca in cazul in care nu veti da curs solicitarii subscrisei de a continua executarea acordului – cadru de servicii si nu veti permite Centrului Cultural Judetean de Cultura si Creatie Calarasi sa isi execute angajamentul asumat, Consiliului Judetean Calarasi ii revine obligatia, in calitate de ordonator de credite si de autoritate sub egida careia functioneaza institutia de cultura, de a asigura executarea, pana la final, a acordului – cadru incheiat de institutia culturala si subscrisa, intrucat Consiliul Judetean Calarasi, prin adoptarea Hotararii 23 din 28.02.2017, este unicul responsabil de prejudiciile create.

Totodata, va aducem la cunostinta faptul ca in cazul unui refuz de a executa acordul – cadru, ne rezervam dreptul a ataca, prin toate caile puse la dispozitie de lege, Hotararea Consiliului Judetean nr. 23 din 28.02.2017, solicitand, totodata, tragerea la raspundere[6] a membrilor Consiliului Judetean, in solidar cu aceasta institutie, pentru repararea prejudiciului material si moral suferit.

In alta ordine de idei, pentru deblocarea situatiei, propun:

-          sa se prezinte in sedinta Consiliului Judetean Calarasi lista de activitati propusa spre aprobare cu suma alocata pentru fiecare activitate in parte;

-          sa se formuleze amendament de amanare a aprobarii bugetului aferent activitatilor culturale viitoare, in aceasta sedinta urmand a se aproba doar activitatile de functionare;

-          sa se prezinte Consiliului Judetean Calarasi, in sedinta – publica, protocolul de predare preluare si modalitatea de reincadrare a intregului personal detaliat pe fiecare post;

-          managerul interimar sa motiveze, dupa caz, de ce s-a preluat/ nu s-a preluat Acordul –cadru de servicii.

Cu deosebita consideratie,

COMPANIA ARTISTICA MIX MUSIC SHOW SRL,

Gavrila Marius – Director Artistic


[1] Acest raspuns este oarecum surprinzator, date fiind prevederile legii 273/2006 privind finantele publice locale, conform carora autoritatile pot cheltui, in limita a 1/12 din prevederile bugetului anului anterior.

[2] Decizia nr. 830/2008, publicata in M. Of. nr. 559 din 24 iulie 2008.

[3] Gabriel Boroi, Carla Alexandra Anghelescu, Bogdan Nazat, Curs de drept civil – Drepturile reale principale, Editura hamangiu, Bucuresti, 2013.

[4] Din analiza procesului – verbal al sedintei Consiliului Judetean Calarasi in cadrul careia a fost adoptata Hotararea nr. 23 din 28.02.2017, se observa faptul ca hotararea a fost adoptata in baza unui raport al carui subiect central a fost subscrisa. Este, asadar, vadita intentia de a ne prejudicia interesele prin infiintarea noii entitati – crezandu-se ca se poate (atat Centrul Cultural Judetean Calarasi, cat si, in solidar, Consiliul Judetean Calarasi) sustrage astfel de la executarea acordului – cadru de servicii.

[5] „contractul valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante” [art. 1270 alin. (1) noul Cod Civil];

[6] Civila, administrativa sau, dupa caz, penala.

Călăraşi / Lansarea săptămânii prevenirii criminalităţii

Aproximativ 1000 de copii au fost prezenţi alături de poliţişti în prima zi a Săptămânii Prevenirii Criminalităţii, zi dedicată prevenirii infracţiunilor contra patrimoniului.

Astfel, începând cu ora 10 00 , pe platoul din faţa Centrului Cultural Judeţean Călăraşi, elevi ai Şcolii Gimnaziale Tudor Vladimirescu Călăraşi au efectuat un flash- mob cu caracter preventiv. Aceştia au avut inscripţionate pe tricouri sfaturi pentru cetăţeni şi au rostit în cor recomandări preventive

De asemenea, poliţiştii criminalişti au realizat o simulare a unei de cercetări la faţa locului în cazul săvârşirii unei infracţiuni de furt din auto.

Totodată pe raza întregului judeţ s-au desfăşurat activităţi de informare, înmânări de flayere şi întâlniri cu asociaţiile de locatari.

În perioada 4-5 aprilie a.c. poliţiştii vor efectua activități de informare și educativ-preventive în mediul școlar prin susținerea de prezentări în unitățile de învățământ din judeţul Călăraşi.

„ŞCOALA ALTFEL” – Cunoaşte şi protejează patrimoniul cultural naţional

atf1Inspectoratul de Poliţie Judeţean Călăraşi şi Fundaţia Collegium XXI au organizat şi desfăşurat în parteneriat proiectul educaţional „CUNOAŞTE ŞI PROTEJEAZĂ PATRIMONIUL CULTURAL NAŢIONAL”.

Astăzi, poliţiştii din Călăraşi au invitat elevii la o dezbatere pe tema cunoaşterii şi protejării patrimoniului cultural naţional la Muzeul Dunării de Jos, activitate ce se înscrie în cadrul Programului Şcolar „Şcoala altfel: să ştii mai multe, să fii mai bun!”,.

Poliţiştii de investigaţii criminale şi cei de analiză şi prevenirea criminalităţii din Călăraşi au organizat întâlnirea pentru a le prezenta elevilor informaţii cu privire la bunurile care formează patrimoniul cultural naţional, procesul de protejare a acestuia şi instituţiile cu atribuţii în domeniu.

La finalul discuţiilor copiii au participat la un concurs care a constat în găsirea unor replici de statuete ascunse în interiorul muzeului.

Atât elevii cât şi cadrele didactice au primit diplome şi materiale promoţionale realizate special pentru această activitate.

atf3atf2

Free Joomla templates by Ltheme