CLSU | Se impune obligativitatea purtării măștii de protectie în municipiul Călăraşi

CLSU | Se impune obligativitatea purtării măștii de protectie în municipiul Călăraşi

Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă al municipiului Călăraşi, judeţul Călăraşi, întrunit în şedinţa extraordinară astăzi 29.09.2021, a adoptat Hotărârea cu nr. 19 privind stabilirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în municipiul Călărași care prevede că, începând cu data de 29 septembrie 2021, în municipiul Călărași, se instituie obligativitatea purtării măștii de protectie, astfel încât să acopere nasul și gura, în spațiile publice, piețe, târguri, bâlciuri, talciocuri, stații pentru transportul în comun, spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun, la locul de muncă și pe o rază de 50 m în jurul unităților de învățământ, pentru persoanele care staționează în acest perimetru.

În municipiul Călăraşi, rata de incindenţă COVID-19 a ajuns la 3,47, în ultimele 14 zile fiind confirmate 257 de cazuri.

Anunț public privind decizia etapei de încadrare MUNICIPIUL CĂLĂRAȘI

Anunț public privind decizia etapei de încadrare MUNICIPIUL CĂLĂRAȘI

MUNICIPIUL CĂLĂRAȘI, titular al proiectului ”ÎNTREȚINERE REȚEA APĂ STRADA OBORULUI MUNICIPIUL CĂLĂRAȘI” anunță publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare de către A.P.M. Călărași, în cadrul procedurii de evaluare a impactului asupra mediului*), pentru proiectul „ÎNTREȚINERE REȚEA APĂ STRADA OBORULUI MUNICIPIUL CĂLĂRAȘI”, propus a fi amplasat în jud. Călărași, mun. Călărași, str. Oborului

  1. Proiectul deciziei de încadrare şi motivele care o fundamentează pot fi consultate la sediul A.P.M. Călărași, Șoseaua Chiciului nr. 2, jud. Călărași, în zilele de luni - vineri, între orele 1000 -1400, precum și la următoarea adresă de internet: www.apmcl.anpm.ro.

Publicul interesat poate înainta comentarii/observaţii la proiectul deciziei de încadrare în termen de 10 zile de la data publicării anunţului pe pagina de internet a autorităţii competente pentru protecţia mediului.

  1. Publicul interesat poate depune propuneri în ceea ce privește conținutul raportului privind impactul asupra mediului la sediul autorității competente pentru protecția mediului, în termen de 10 zile de la data publicării anunțului pe pagina de internet a A.P.M. Călărași.

 

 

 

PMC | Anunţ public privind decizia etapei de încadrare

PMC | Anunţ public privind decizia etapei de încadrare

MUNICIPIUL CĂLĂRAȘI titular al proiectului ”CANALIZARE MENAJERĂ + STAȚIE POMPARE APE UZATE - ALEEA DUMBRAVA MINUNATĂ, MUNICIPIUL CĂLĂRAȘI, JUDEȚUL CĂLĂRAȘI”, anunță publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare de către A.P.M. Călărași, în cadrul procedurii de evaluare a impactului asupra mediului, pentru proiectul ”CANALIZARE MENAJERĂ + STAȚIE POMPARE APE UZATE - ALEEA DUMBRAVA MINUNATĂ, MUNICIPIUL CĂLĂRAȘI, JUDEȚUL CĂLĂRAȘI”, propus a fi amplasat in jud. Călărași, mun. Călărași, Aleea Dumbrava Minunată nr. 1, Cărți funciare nr. 30322 și 31123, numere cadastrale 30322 și 31123.

Proiectul deciziei de încadrare şi motivele care o fundamentează pot fi consultate la sediul A.P.M. Călărași din Șoseaua Chiciului nr. 2, jud. Călărași, în zilele de luni - vineri, între orele 1000 - 1400, precum și la următoarea adresă de internet: www.apmcl.anpm.ro.

Publicul interesat poate înainta comentarii/observații la proiectul deciziei de încadrare în termen de 10 zile de la data publicării anunțului pe pagina de internet a autorității competente pentru protecția mediului.

Prezentul anunţ va fi publicat atât în presa cât și la sediul administrației locale pe teritoriul căreia se va realiza investiția.

 

Primăria Călăraşi | Anunţ public privind decizia etapei de încadrare

Primăria Călăraşi | Anunţ public privind decizia etapei de încadrare

MUNICIPIUL CĂLĂRAȘI titular al proiectului ”REȚEA APA ALEEA DUMBRAVA MINUNATĂ, MUNICIPIUL CĂLĂRAȘI, JUDEȚUL CĂLĂRAȘI”, anunță publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare de către A.P.M. Călărași, în cadrul procedurii de evaluare a impactului asupra mediului, pentru proiectul ”REȚEA APĂ ALEEA DUMBRAVA MINUNATĂ, MUNICIPIUL CĂLĂRAȘI, JUDEȚUL CĂLĂRAȘI”, propus a fi amplasat în jud. Călărași, mun. Călărași, Aleea Dumbrava Minunata nr. 1, Carte funciară nr. 30322, număr cadastral 30322.

Proiectul deciziei de încadrare și motivele care o fundamentează pot fi consultate la sediul A.P.M. Călărași Șoseaua Chiciului nr. 2, jud. Călărași, în zilele de luni - vineri, între orele 1000 -1400, precum și la următoarea adresă de internet: www.apmcl.anpm.ro.

Publicul interesat poate înainta comentarii/observaţii la proiectul deciziei de încadrare în termen de 10 zile de la data publicării anunţului pe pagina de internet a autorităţii competente pentru protecţia mediului.

Prezentul anunţ va fi publicat atat în presă cât și la sediul administrației locale pe teritoriul căreia se va realiza investiția.

 

CLSU | Noi măsuri stabilite în domeniul sănătății în municipiul Călărași

CLSU | Noi măsuri stabilite în domeniul sănătății în municipiul Călărași

Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă al municipiului Călăraşi, judeţul Călăraşi, întrunit în şedinţa extraordinară astăzi 27.09.2021, a adoptatea Hotărârea 18 privind stabilirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în municipiul Călăraşi, după cum urmează:

Art.1 – Începând cu data de 27 septembrie 2021 în municipiul Călărași se vor impune următoarele măsuri:

  1. în spațiile închise sau deschise, competițiile sportive se pot desfășura cu participarea spectatorilor până la 30% din capacitatea maximă a spațiului, cu asigurarea unei distanțe de minimum 2 m între persoane, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor este mai mare de 3/1000 de locuitori și mai mică sau egală cu 6/1000 de locuitori. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-COV-2, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului și sportului și al ministrului sănătății, emis în temeiul art.43 și al art.71 alin.(2) din Legea nr.55/2020, cu modificările și completările ulterioare;
  2. activitățile instituțiilor muzeale, bibliotecilor, librăriilor, cinematografelor, studiourilor de producție de film și audiovizuală, instituțiilor de spectacole și/sau concerte, școlilor populare, de artă și de meserii, precum și evenimentele culturale în aer liber se pot desfășura numai în codițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii și al ministrului sănătății, emis în temeiul art.44 și al art.71 alin.(2) din Legea nr.55/2020, cu modificările și completările ulterioare;
  3. în condițiile pct. 3, organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte sunt permise cu participarea publicului până la 50 % din capacitatea maximă a spațiului și cu purtarea măștii de protecție, dacă incidența cumulată la 14 zile în județ/localitate este mai mare de 3/1.000 de locuitori, și mai mică sau egală cu 6/1.000 de locuitori participarea este permisă;
  4. în condițiile pct. 2, la nivelul județelor/localităţilor unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori, și mai mică sau egală cu 6/1.000 de locuitori organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale sunt permise cu participarea a cel mult 1.000 de spectatori şi cu purtarea măştii de protecţie. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-COV-2, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului și sportului și al ministrului sănătății, emis în temeiul art.43 și al art.71 alin.(2) din Legea nr.55/2020, cu modificările și completările ulterioare;
  5. se interzic activitățile recreative și sportive desfășurate în aer liber, cu excepția celor care se desfășoară în județele/localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori şi mai mică sau egală cu 6/1.000, cu participarea a cel mult 10 persoane care nu locuiesc împreună, stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătății, după caz, cu ministrul tineretului și sportului, ministrului mediului, apelor și pădurilor sau ministrul agriculturii și dezvoltării rurale;
  6. se permite organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive etc.) cu un număr de participanți de maximum 200 în interior şi cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană în județele/localitățile unde incidența cumulată la 14 zile a cazurilor este mai mare de 3/1.000 de locuitori şi mai mică sau egală cu 6/1.000 de locuitori. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-COV-2;
  7. se permite organizarea de cursuri de instruire şi workshopuri pentru adulţi, inclusiv cele organizate pentru implementarea proiectelor finanţate din fonduri europene, cu un număr de participanți de maximum 150 de persoane în interior şi de maximum 200 de persoane în exterior, cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, cu purtarea măștii de protecție și cu respectarea normelor de sănătate publică stabilite în ordinul ministrului sănătății, dacă incidența cumulată la 14 zile în judeţ/localitate este mai mare de 3/1.000 de locuitori şi mai mică sau egală cu 6/1.000 de locuitori. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-COV-2;
  8. se pemite organizarea de conferințe cu un număr de participanți de maximum 150 de persoane în interior, cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, cu purtarea măștii de protecție și cu respectarea normelor de sănătate publică stabilite în ordinul ministrului sănătății, dacă incidența cumulată la 14 zile în localitate este mai mare de 3/1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 6/1.000 de locuitori. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-COV-2;
  9. Se permite, în condiţiile Legii nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, republicată, organizarea de mitinguri şi demonstraţii cu un număr de participanţi de maximum 100 de persoane, dacă incidenţa cumulată la 14 zile în judeţ/localitate este mai mare de 3/1.000 de locuitori şi mai mică sau egală cu 6/1.000 de locuitori şi cu respectarea următoarelor măsuri:
  10. Purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, de către toţi participanţii;
  11. Dezinfectarea obligatorie a mâinilor, pentru toate persoanele care sosesc în spaţiul în care se desfăşoară mitingul sau demonstraţia;
  12. Menţinerea distanţei fizice de minimum 1 metru între participanţi şi asigurarea unei suprafeţe de minimum 4 mp/persoană, acolo unde este posibil;
  13. Dezinfectarea mâinilor persoanelor care distribuie eventuale materiale pe perioada desfăşurării mitingului sau a demonstraţiei;
  14. Aplicarea regulilor de igienă colectivă şi individuală pentru prevenire şi limitarea răspândirii virusului SARS-COV-2.
  15. Activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare, precum şi la terasele acestora este permis doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unităţi, în judeţele/localităţile unde este depăşită incidenţa de 3/1.000 de locuitori în ultimele 14 zile;
  16. Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum şi teraselor este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului în intervalul ora 5,00:02,00 în judeţele/localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori şi mai mică sau egală cu 6/1.000 de locuitori. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-COV-2;
  17. Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice în interiorul centrelor comerciale este permisă în judeţele/localităţile unde incidenţa cumultă la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori şi mai mică sau egală cu 6/1.000 numai în zonele de consum delimitat faţă de restul spaţiului public şi amenajate în acest scop. Accesul în zonele de consum astfel delimitate şi amenajate este permis doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-COV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-COV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-COV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-COV-2;
  18. Măsurile prevăzute la pct. 10-12 se aplică şi operatorilor economici care desfăşoară activităţi în spaţiile publice închise care au un acoperiş, plafon sau tavan şi care sunt delimitate de cel puţin 2 pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent;
  19. În situaţia în care activitatea operatorilor economici prevăzuţi la pct. 10-12 este restricţionată sau închisă, se permit prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile respective;
  20. Operatorii economici prevăzuţi la pct. 10-12 vor respecta obligaţiile stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii şi al ministrului economiei, antreprenoriatului şi turismului, emis în temeiul art.71 alin. (2) din Legea nr.55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;
  21. Activitatea în baruri, cluburi şi discoteci este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5,00-02,00 în judeţele/localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori sau mica sau egală cu 6/1.000, dacă toate persoanele sunt vaccinate impotriva virusului SARS-COV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;
  22. Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activitatea în spaţii închise în domeniul sălilor de sport şi/sau fitness este permisă fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului în judeţele/localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori şi mai mica de 4/1.000 de locuitori, cu asigurarea undei suprafeţe de minimum 7 mp pentru fiecare persoană;
  23. Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului în judeţele/localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori şi mai mică sau egală cu 6/1.000 de locuitori. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-COV-2;
  24. Activitatea cu public a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de administrare a piscinelor interioare este permisă fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului în judeţele/localităţile unde incidenţa este mai mare de 3/1.000 de locuitori şi mai mică sau egală cu 6/1.000 de locuitori. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-COV-2;
  25. Activitatea operatorilor economici care administrează locuri de joacă pentru copii în spaţii închise este permisă fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 5,00-24,00 în judeţele/localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori şi mai mică sau egală cu 6/1.000 de locuitori. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-COV-2.
  26. Activitatea operatorilor economici care administrează săli de jocuri este permisă fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5,00-02,00, în judeţele/localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori şi mai mică sau egală cu 6/1.000 de locuitori. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-COV-2;
  27. Organizatorii /operatorii economici care desfășoară activității potrivit prezentei, au obligația de a verifica existența documentelor, pe suport hârtie sau în format electronic, care să ateste vaccinarea, testarea sau vindecarea de infecția cu virusul SARS-COV -2 a acestor persoane. Obligația de a prezenta rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-COV-2, nu mai vechi de 48 de ore, nu se aplică în cazul persoanelor care au vârsta mai mică sau egală cu 12 ani.

Art.2. Măsurile au fost aprobate prin mijloace electronice de membrii C.L.S.U.

Art.3 – Centrul Operativ cu Activitate Temporară al Comitetului Local pentru Situații de Urgență Călărași va asigura transmiterea prezentei horăririi către instituțiile interesate, și membrilor C.L.S.U Călărași.

PREŞEDINTE C.L.S.U. CĂLĂRAŞI

ING. DULCE MARIUS GRIGORE

 

Certificat digital al UE privind COVID-19 obligatoriu pentru personalul medical

Certificat digital al UE privind COVID-19 obligatoriu pentru personalul medical

Ministerul Sănătăţii a postat în transparenţă decizională proiectul de Lege privind stabilirea unor măsuri în domeniul sanitar, pe perioada stării de alertă, pentru personalul din cadrul unor unităţi publice şi private.

Conform documentului, personalul din cadrul unităţilor sanitare cu paturi publice şi private au obligaţia să prezinte un certificat digital al UE privind COVID-19, în vederea desfăşurării activităţii.

Certificatul trebuie să ateste îndeplinirea uneia din următoarele condiţii:

a) vaccinare împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete;

b) se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;

c) rezultat negativ certificat al unui test RT-PCR sau al unui test antigen rapid, pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, efectuat în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii.

"Vrem să promovăm actul normativ în regim de urgenţă. Aceste măsuri sunt necesare în contextul epidemiologic actual, cu o creştere importantă a numărului de cazuri, când trebuie asigurată siguranţa pacienţilor, dar şi a personalului medical. Sistemul medical, prin excelenţă, se bazează pe ştiinţă, inovaţie şi tehnologie, în care un loc important în deţin vaccinurile", a declarat Cseke Attila, ministrul Sănătăţii.

Personalul din cadrul unităţilor publice care nu prezintă rezultat negativ certificat al unui test RT-PCR sau al unui test antigen rapid, pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 va suporta costurile privind testarea, excepţie fiind categoria de personal care face dovada unor afecţiuni care reprezintă contraindicaţie la vaccinare, caz în care costurile de testare vor fi suportate de către angajator.

Pentru unităţile private costurile privind activitatea de testare împotriva virusului SARS-CoV-2 vor fi suportate conform procedurilor stabilite la nivelul acestora, fie de către angajaţi, fie de către angajator.

În cazul în care personalul medical nu prezintă certificatul digital al UE privind COVID-19 se reglementează suspendarea de drept, pe o perioadă de 30 de zile a contractelor în baza cărora îşi desfăşoară activitatea.

După cele 30 de zile de suspendare, contractul personalului medical în baza căruia îşi desfăşoară activitatea încetează de drept, iar pentru personalul din unităţile private care cumulează 30 de zile de suspendare, angajatorul poate dispune fie prelungirea suspendării, fie încetarea contractului în baza căruia îşi desfăşoară activitatea.

În unităţile publice măsura încetării contractului în baza cărora îşi desfăşoară activitatea personalul este necesară pentru a crea posibilitatea încadrării pe acele posturi a altor persoane, în vederea asigurării continuităţii activităţii, ţinând cont de faptul că în unităţile respective numărul total al posturilor este limitat prin acte normative.

Responsabilitatea pentru a asigura aplicarea acestor măsuri revine conducerii unităţilor publice şi private.

Nerespectarea acestor obligaţii de către conducătorul unităţii respective reprezintă contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 50.000 lei la 100.000 lei aplicată de către personalul împuternicit din cadrul direcţiei de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti şi din cadrul Inspecţiei Sanitare de Stat.

Free Joomla templates by Ltheme