Etapa judeţeană a concursurilor profesionale ale serviciilor voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă se va desfăşura sâmbătă, 9 iunie

isu 9 iunie

Echipele câştigătoare la concursurile profesionale ale pompierilor civili (S.V.S.U./ S.P.S.U. ) vor reprezenta Judeţul Călăraşi la faza zonală.

În data de 9 iunie a.c., începând cu ora 08.00, se va desfăşura în incinta stadionului municipal din Călăraşi etapa judeţeană a concursurilor profesionale ale serviciilor voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă.
Concursul cu tematică specifică serviciilor pentru situaţii de urgenţă are caracter tehnico-aplicativ şi sportiv şi se organizează anual cu pompierii civili din cadrul serviciilor voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă, care activează în cadrul primăriilor şi al societăţilor comerciale din judeţ.
Întrecerea constă în trei probe: „Pista de îndemânare şi viteză”; „Dispozitivul de intervenţie” şi „Ştafeta 4 x 100 metri”.

Pe parcursul acestor manifestări se au in vedere următoarele: dezvoltarea şi perfecţionarea aptitudinilor şi a deprinderilor specifice necesare îndeplinirii acţiunilor de intervenţie în situaţii de urgenţă; evaluarea nivelului de pregătire, a capacităţii de intervenţie şi popularizarea în rândul cetăţenilor a unor aspecte specifice activităţilor desfăşurate de către serviciile voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă.
La această etapă vor participa servicii voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă din întreg judeţul Călărași.
Competiţia este organizată, ca în fiecare an, de către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Barbu Ştirbei” al judeţului Călăraşi cu sprijinul financiar al Consiliului Judeţean Călăraşi.
Cei care îşi vor adjudeca locul întâi şi implicit, vor urca pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, au ocazia să ne reprezinte judeţul la faza interjudeţeană, care se va desfăşura pe parcursul lunii iulie.

Colegiul Național Barbu Știrbei Călărași a câştigat Concursul „Cu viaţa mea apăr viaţa”, la categoria licee

isu gim

Miercuri, 23 mai 2018, începând cu ora 09.00, s-a desfăşurat în incinta Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Barbu Ştirbei” al judeţului Călăraşi, etapa judeţeană a concursului „Cu viaţa mea apăr viaţa” – ediţia 2018.
Concursul cu tematică de protecţie civilă are caracter educativ, tehnico-aplicativ şi sportiv şi se organizează anual cu elevii de şcoli şi licee, fiind compus din trei probe, care urmăresc cunoaşterea actelor normative privind activitatea de protecţie civilă şi formarea deprinderilor practice pentru acordarea primului ajutor, cât şi cunoaşterea modului de folosire a mijloacelor de protecţie individuală.
Concursul presupune parcurgerea a trei probe distincte: o probă teoretică (scrisă - test grilă cu 15 întrebări) şi două practice: transportul asistat al unei persoane accidentate, aşezată pe targă, pe distanţa de 50 de metri, care presupune şi trecerea peste un obstacol (gard); iar cea de-a doua probă practică presupune deplasarea unui concurent cu masca pe figură (cu vizorul obturat) într-un raion contaminat şi cu obstacole, care este dirijat de un coechipier.
La această etapă au participat elevi din 5 licee şi 11 şcoli gimnaziale din județul Călărași.
Competiția reprezintă o activitate extraşcolară de pregătire a elevilor din învăţământul gimnazial şi liceal şi se organizează în următoarele scopuri: dezvoltarea capacităţii de percepţie a protecţiei civile ca ansamblu de activităţi cu caracter exclusiv umanitar; cunoaşterea şi aprecierea factorilor de risc potenţial generatori de situaţii de urgenţă sau dezastre la care este expusă comunitatea din care fac parte; adoptarea comportamentului adecvat şi cunoaşterea modului de acţiune în cazul iminenţei producerii sau al apariţiei unei situaţii de urgență; formarea spiritului de solidaritate şi implicarea individuală sau în echipă în acţiunile de prevenire şi de intervenţie în situaţii de urgenţă
Această competiţie a fost organizată de către Inspectoratul Şcolar judeţean și Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Barbu Ştirbei” al judeţului Călăraşi, cu sprijinul financiar al Consiliului judeţean Călăraşi.
La finalul concursului, organizatorii au premiat echipele câştigătoare cu premii, diplome, cupe şi medalii.

Locul I la faza judeţeană a concursului cercurilor tehnico-aplicative de elevi „Cu viața mea apăr viața”- ediţia 2018 – categoria licee - a fost câştigat de Colegiul Național Barbu Știrbei din Călărași

Locul II-  Liceul Teoretic Mihai Eminescu din Călărași

Locul III- Liceul Tehnologic Dan Mateescu din Călărași;

Premiul Fair play a fost obţinut de echipajul Colegiului Ștefan Bănulescu din Călărași.

Locul I la faza judeţeană a concursului cercurilor tehnico-aplicative de elevi „Cu viața mea apăr viața” - ediţia 2018 – categoria școli gimnaziale - a fost câştigat de Școala Gimnazială nr. 1 din comuna Nana, pe locul al doilea s-a clasat Școala Gimnazială nr.1 din comuna Gălbinași, pe locul al treilea Școala Gimnazială nr.1 din comuna Unirea, iar premiul Fair-play a fost acordat echipajului de gimnaziu din cadrul Școlii gimnaziale nr.1 din comuna Luica.

isu lic o

Lansare provocată elevilor de gimnaziu: „Prietenii pompierilor”- ediţia 2018

ppÎn data de 19 mai a.c., începând cu ora 08.00, se va desfăşura, în incinta stadionului municipal din Călăraşi, etapa judeţeană a concursului cercurilor tehnico-aplicative de elevi „Prietenii pompierilor”- ediţia 2018.

Concursul, cu tematică specifică serviciilor pentru situaţii de urgenţă, are caracter educativ, tehnico-aplicativ şi sportiv şi se organizează anual cu elevii de şcoli generale, fiind compus din trei probe care urmăresc cunoaşterea actelor normative ce reglementează activitatea de apărare împotriva incendiilor, cât şi formarea unor trăsături moral-volitive, cum ar fi: iniţiativă, spirit de echipă, curaj, dârzenie, hotărâre, perseverenţă, cinste, corectitudine şi nu în ultimul rând, disciplină.

Competiţia presupune parcurgerea a trei probe: o probă teoretică (test grilă) şi două practice: „Pista de îndemânare peste obstacole” şi „Ştafeta de 400 de metri cu obstacole”

Proba teoretică constă în rezolvarea unui test de tip grilă (chestionar), care cuprinde 10 întrebări, fiecare dintre ele având câte trei rezolvări enumerate, dintre care una reală şi două eronate.

Prima probă practică, „Pista cu obstacole” constă în parcurgerea a 4 tronsoane cu obstacole, activitate ce are menirea de a testa abilităţile de intervenţie ale celor 9 concurenţi care formează echipajul.

Cea de-a doua probă practică, „Ştafeta de 400 de metri cu obstacole” se desfăşoară pe două culoare. Concurenţii fiecărui echipaj trebuie, ca de fiecare dată, fie, să treacă peste un obstacol, fie să alerge o lungime de tronson, preluând şi predând ştafeta de a primul până la ultimul concurent.

La această etapă sunt invitate să participe unităţi de învăţământ, (şcoli generale - gimnaziu) din întreg judeţul Călărași.

La finalul competiţiei, organizatorii vor premia echipele câştigătoare cu premii, diplome, cupe şi medalii, acestea fiind asigurate cu sprijinul Consiliului Județean Călărași.

Caravana ”Fii Pregătit!” ajunge în județul Călărași

Caravana SMURD10

 

Există situații limită în care câteva secunde pot schimba totul! Pentru astfel de momente, Caravana SMURD „Fii pregătit” organizează cursuri de instruire pentru acordarea primului ajutor în situații de urgență în toată țara în 2018, iar în perioada 12 – 13 mai 2018 va fi la Călărași ( în municipiul Călărași - 12 mai 2018, în intervalul orar 09 – 17.00, pe platoul din fața Consiliului Județșean Călărași și în municipiul Oltenița – 13 mai 2018 în centrul orașului, în zona Monumentului Eroilor în intervalul orar 09 – 17.00).
Caravana constă ȋn deplasarea unui centru de formare mobil în care se organizează cursuri de instruire a populației pentru acordarea de prim ajutor în situații de urgență. Centrul mobil este construit special pe structura unui autotren, are o sală de școlarizare cu o capacitate de 40 de locuri și este dotat cu toate echipamentele medicale şi de prim ajutor, dispozitive portabile, inclusiv simulatoare, care permit instruirea eficientă a cursanţilor în cele mai noi tehnici de acordare a primului ajutor.

Valoarea totală a investiției este de peste 523.000 de euro, din care contribuţia Fundaţiei Vodafone România este de 400.000 de euro, restul sumei fiind asigurat de Fundaţia pentru SMURD.
„Dezastrele afectează toate segmentele de populație, dar nu pe toată lumea în mod egal. UNICEF estimează că în jur de 50-60% dintre cei afectați de un dezastru sunt copii. Este important ca această campanie să se adreseze în principal copiilor, deoarece aceştia își pot influența în mod pozitiv părinții prin ceea ce învață. Studiile au arătat că un copil care a trecut printr-un astfel de program educativ este mai puțin afectat în cazul în care trăieşte pe viu un dezastru”, a declarat dr. Raed Arafat, fondatorul SMURD.
Prin această inițiativă Caravana „Fii pregătit” parcurge întreaga țară, oprindu-se atât în marile orașe, cât și în zonele rurale. Cursurile oferite în fiecare localitate vor include prezentarea principalelor dezastre naturale care pot afecta România – cutremure, inundații, alunecări de teren, incendii etc. – şi modul în care populaţia se poate pregăti pentru a le face față.
Participanții vor putea urmări filme realizate de Departamentul pentru Situații de Urgență şi I.G.S.U., iar cursul va conţine si o parte practică interactivă, ȋn care vor fi prezentate măsurile de prim-ajutor de către un paramedic SMURD din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Barbu Știrbei al județului Călărași, precum și demonstrații de stingere a incendiilor.
Cursurile de instruire medicală se adresează atât populaţiei, cât şi profesioniştilor din cadrul sistemului de urgenţă și sunt susţinute de formatori specializaţi, angajați ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.
Detalii despre calendarul caravanei și formularul de înscriere pentru participarea la cursuri pot fi găsite atât pe site-ul http://fundatiapentrusmurd.ro/, cât şi în aplicaţia Departamentul pentru Situații de Urgență disponibilă în Apple Store și Google Play.

Fundaţia pentru SMURD este o organizaţie neguvernamentală, înfiinţată în anul 2006, ca persoană juridică privată, non-profit, apolitică, independentă de orice altă instituție sau persoană, română sau străină, care susține, prin toate proiectele dezvoltate, activitatea Serviciului Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare (SMURD). Misiunea Fundației pentru SMURD este să contribuie la îmbunătățirea vieții persoanelor care locuiesc și muncesc în România, prin sprijinirea dezvoltării sistemului integrat medical și tehnic de urgență și prim ajutor.
Fundația pentru SMURD funcționează în mod independent, fără să obțină profit, contribuind la formarea unui sistem integrat de asistență medicală, tehnică de urgență și prim ajutor puternic prin intermediul unor parteneriate durabile între instituțiile abilitate, cum ar fi, dar fără a se limita la, Ministerul Afacerilor Interne, respectiv Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și Unitatea Specială de Aviație, Ministerul Sănătății, administrațiile publice locale și alte companii și organisme responsabile și dornice să se implice în acest sens.
În vederea atingerii scopurilor care au stat la baza înființării sale, Fundația pentru SMURD a derulat și derulează diferite proiecte, finanțate exclusiv din fonduri provenite din campaniile anuale „2% pentru SMURD” și din donații și sponsorizări ale unor companii care își desfasoară activitatea în România. Proiectele Fundației pentru SMURD de la începutul campaniei 2%, în 2006/2007, destinate integral dezvoltării acestui sistem, în colaborare cu Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și Inspectoratul General de Aviație depășesc suma de 20.000.000 de lei.

Călăraşi / Din iunie, Colegiul Național Barbu Știrbei va avea un elev pilot!

Elevii Colegiului Național “Barbu Știrbei” sunt motivați, ambițioși, perseverenți, îndrăzneți și fericiți! Au cucerit scene naționale și internaționale, au câștigat premii și trofee, au surprins jurii cu note maxime, au învins adesea în competiții de prestigiu, se implică în programe de dezvoltare personală, fac voluntariat, scriu și implementează singuri proiecte. Și cerul este limita!

Dobre Darius Andrei, elev al Colegiului Național "Barbu Știrbei", în clasa a IX-a B, la aproape 16 ani, este cel mai tânăr aspirant-viitor pilot la categoria ULM- avion ultraușor! Deci, din iunie Colegiul Național "Barbu Știrbei" va avea un elev pilot și suntem fericiți să îi împărtășim visul! Felicitări, Darius!   

Aeroclubul României funcţionează ca instituţie publică finanţată din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat, are personalitate juridică, iar în componenţa sa intră aerocluburile teritoriale ca subunităţi fără personalitate juridică, cu sediile şi terenurile de zbor. Aeroclubul României ofera posibilitatea de a avea parte de cursuri gratuite pana la varsta de 23 ani, cursurile fiind de planor, balon si avion ultrausor (ULM).

"Eu, ca sa pot ajunge să pilotez, am susținut 50 ore de curs timp de 2 luni în care mi s-au predat 9 materii. Apoi am dat un examen teoretic ce a constat în 108 intrebări. Un numar de 240 de cursanți au candidat pe 20 de locuri. Fără să neglijez îndatoririle de licean, am intrat al 9-lea. Voi incepe din iunie cursurile de zbor la Clinceni (lângă București). Pentru a te înscrie la Aeroclub, trebuie să ai vârsta minimă de 16 ani până la începerea probei practice și să frecventezi cursurile sâmbăta și duminica pentru a putea participa la examenul teoretic. Sunt bucuros ca sunt printre cei mai tineri candidați admiși."              

Pentru informații suplimentare, site-urile www.aeroclubulromaniei.ro si www.aerodromclinceni.ro vă stau la dispoziție.

Prof. Adela Barz

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.