Poșta Română a lansat primele cutii poștale digitale

Poșta Română a lansat primele cutii poștale digitale

Poșta Română și-a extins portofoliul de produse și a lansat, astăzi, primele cutii poștale digitale dintr-un total de 3.000 de astfel de lockere, care urmează a fi instalate în perioada următoare pe întreg teritoriul național. În acest fel, operatorul public poștal mai face un pas spre digitalizare și aliniere la dinamica mondială a comerțului online.

Concret, primele două cutii digitale ale Poștei Române au fost puse în funcțiune în cadrul subunităților OP București 66, situată pe strada Constantin Titel Petrescu din Capitală, și în orașul Buftea (județul Ilfov), la oficiul poștal din localitate.

Cutiile de acest gen reprezintă o soluție de procesare pentru operațiuni de distribuire de colete, cu sau fără ramburs, ele fiind accesibile clienților în regim self-service, non-stop. Mai exact, acestea oferă posibilitatea destinatarilor trimiterilor poștale să-și ridice coletul oricând doresc, eliminând, astfel, constrângerile legate de intervalul orar de distribuire de către salariații poștali sau de timpul de așteptare pentru ridicarea trimiterilor de la ghișeul poștal.

Avizarea clienților care au de ridicat un colet, se va face prin sms sau e-mail. În plus, destinatarii pot face plata direct la POS-ul integrat pe care-l posedă cutia digitală, aceasta fiind dotată și cu un ecran tactil ce oferă o interacțiune intuitivă cu utlizatorul.

“Așa cum am promis la începutul anului, lansăm și primele cutii poștale digitale, după punerea în funcțiune a ghișeului poștal digital, petrecută acum ceva mai mult de o lună de zile. Credem cu tărie că prezența acestei opțiuni în oficiile noastre poștale va fi un pilon important în procesul de digitalizare, menit să răspundă cerințelor pieței. Clienții au nevoie de flexibilitate și proximitate, iar acesta este un alt pas pentru a ne apropia de ei, din acest punct de vedere. Poșta Română se află într-un proces amplu de investiții în modernizare, iar anul acesta dispunem cele mai mari investiții bugetate și aflate în derulare din ultimele decenii”, a apreciat Valentin Ștefan, Directorul General al Poștei Române.

”A fost o muncă susținută a unei echipe minunate, angajați ai companiei și reprezentanți ai furnizorului, pentru care promisiunile făcute clienților noștri, de a ne perfecționa din punct de vedere operațional, sunt sfinte. Avem forța și determinarea necesare pentru a pune în practică cele mai ambițioase proiecte în cadrul Poștei Române, din care vor avea de câștigat și clienții și angajații. Vom continua să implementăm programul de digitalizare anunțat, pentru că avem o reală nevoie să ne aliniem la standardele contemporane ale comerțului online și să ne păstrăm poziția de operator național în domeniul serviciilor poștale și furnizor unic de serviciu universal pe tot cuprinsul țării”, a menționat Lidia Popa, Director Regionalizare – Centre de profit, coordonatoarea proiectului de introducere a pachetomatelor în portofoliul de produse al Poștei Române.

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.