IJJ Călăraşi | Măsuri de ordine și siguranță publică la Târgul de Toamnă

IJJ Călăraşi | Măsuri de ordine și siguranță publică la Târgul de Toamnă

În perioada 1- 8 septembrie a.c., efective de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Călărași, în cooperare cu lucrători din cadrul I.P.J. Călărași, I.S.U. Călărași și Poliția Locală, vor asigura măsurile de ordine și siguranță publică la evenimentul tradițional Târgul de Toamnă –2022, organizat de autoritățile locale în incinta Oborului din municipiul Călăraşi.

Astfel, jandarmii vor patrula zilnic în apropierea oborului și în zonele limitrofe acestuia și vor acționa cu preponderență pentru prevenirea apariției oricăror incidente, dar și pentru depistarea persoanelor care săvârșesc fapte contravenționale sau penale, în vederea creșterii gradului de siguranță al cetățenilor și protecţiei participanţilor la acest eveniment.

Pentru buna desfășurare a evenimentului, jandarmii călărășeni recomandă participanților, următoarele:

- să respecte indicațiile organizatorilor și ale forțelor de ordine;

- să nu consume băuturi alcoolice decât în locuri special amenajate;

- să evite implicarea în conflicte de orice natură;

- să acorde o atenţie sporită modului de păstrare a bunurilor şi obiectelor personale;

- să semnaleze prompt jandarmilor aflați în dispozitiv orice comportament contrar normelor legale de conviețuire socială sau bunelor moravuri.

Vă reamintim că puteți sesiza orice incident sau problemă prin apel la Serviciul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112 sau direct, celei mai apropiate patrule de jandarmi.

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.