ANI | Legea privind protecţia avertizorilor în interes public a fost promulgată

ANI | Legea privind protecţia avertizorilor în interes public a fost promulgată

Legea nr. 361/2022 privind protecţia avertizorilor în interes public a fost promulgată de Preşedintele României vineri, 16 decembrie 2022, a anunţat Agenţia Naţională de Integritate.

Legea transpune Directiva (UE) 2019/1937 a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 octombrie 2019 privind protecţia persoanelor care raportează încălcări ale dreptului Uniunii şi duce la îndeplinire jalonul 430 din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, Componenta C14. Buna guvernanţă. Reforma 6. Intensificarea luptei împotriva corupţiei.

Prin adoptarea legii, România se aliniază la standardele impuse de Uniunea Europeană, instituind un nou cadru legal consolidat, care facilitează raportarea încălcărilor legii de către avertizorii în interes public şi care oferă măsuri eficiente de protecţie a acestora

Astfel, prin noul act normativ, Agenţia Naţională de Integritate devine canal extern de raportare - autoritate competentă să primească raportări privind încălcări ale legii, definite de art. 3 al Legii ca fiind comunicări orale sau scrise referitoare la fapte care constau într-o acţiune sau inacţiune ce constituie nerespectări ale dispoziţiilor legale.

În concret, potrivit Legii nr. 361/2022, pot fi raportate informaţii, inclusiv suspiciuni rezonabile, cu privire la încălcări efective sau potenţiale ale legii, care s-au produs sau care sunt susceptibile să se producă în cadrul autorităţilor, instituţiilor publice sau în cadrul altor persoane juridice de drept public, precum şi în cadrul persoanelor juridice de drept privat, în care lucrează sau a lucrat avertizorul în interes public sau cu care acesta este sau a fost în contact prin intermediul activităţii sale, precum şi informaţiile cu privire la încercări de a ascunde astfel de încălcări.

În aplicarea dispoziţiilor legale, Agenţiei Naţionale de Integritate i-au fost încredinţate o serie de noi atribuţii, precum soluţionarea raportărilor privind încălcări ale legii care intră în competenţa sa ori înaintarea raportărilor către autoritatea competentă, consilierea confidenţială a persoanelor care intenţionează să efectueze o raportare, consilierea angajatorilor în elaborarea sau revizuirea procedurilor de raportare internă şi pentru efectuarea de acţiuni subsecvente. Totodată, ANI va asigura instruirea persoanelor desemnate să soluţioneze raportări şi va organiza periodic activităţi de informare publică cu privire la procedura de raportare a încălcărilor legii şi la măsurile de protecţie.

În conformitate cu noul act normativ, modalităţile efective de aducere la îndeplinire a drepturilor şi obligaţiilor autorităţilor competente să primească raportări privind încălcări ale legii, se vor stabili prin ordin al Preşedintelui Agenţiei Naţionale de Integritate.

Free Joomla templates by Ltheme