Peste 14 mii de persoane fizice din Regiunea Sud – Muntenia s-au înscris în programul Casa Verde Fotovoltaice

Peste 14 mii de persoane fizice din Regiunea Sud – Muntenia s-au înscris în programul Casa Verde Fotovoltaice

Astăzi, 14 iunie 2023, ora: 10.00, a demarat sesiunea de înscriere a persoanelor fizice în cadrul Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum și livrării surplusului în rețeaua națională – Casa Verde Fotovoltaice, pentru Regiunea SUD – Muntenia, județele: Argeș, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Prahova, Teleorman.

Bugetul de 280.900.000 de lei alocat acestei regiuni a fost rezervat integral în primele patru minute prin înscrierea unui număr de 14.045 de persoane fizice.

“Astăzi s-a încheiat o nouă etapă de înscriere în programul Casa Verde Fotovoltaice. Mulțumesc locuitorilor Regiunii Sud-Muntenia care au împărtășit experiența încrierii în program și care au confirmat încă o dată interesul foarte mare în accesarea fondurilor de viitori prosumatori, având posibilitatea instalării sistemelor fotovoltaice în propriile gospodării cu finanțare AFM”, a declarat președintele AFM, Laurențiu Adrian NECULAESCU.

Pentru toate regiunile, în prima zi programată, înscrierea în aplicație începe la ora: 10.00.

Pentru regiunile în care înscrierea se va realiza în 3 zile lucrătoare consecutive, înscrierea începe la ora:10.00 în prima zi și continuă până în cea de a treia zi, la ⏱ora: 23.59.

Pentru regiunile în care cele 3 zile lucrătoare programate pentru înscrierea solicitanților sunt separate de zile nelucrătoare, orele de începere/încheiere a înscrierii sunt: În prima zi: ⏲10.00 – 23.59, a doua zi: 0.00 – 23.59 și a treia zi: 0.00 – 23.59.

Calendar Bacalaureat 2023

Calendar Bacalaureat 2023

Examenul național de bacalaureat 2023 se va desfăşura în conformitate cu prevederile ordinului de ministru nr. 5.242/2022 și ale Metodologiei de organizare şi desfăşurare a examenului de Bacalaureat - 2011 (aprobată prin ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 4.799/2010).

Probele de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, probele de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă pentru elevii care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităţilor naţionale, probele de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională studiată pe parcursul învăţământului liceal şi probele de evaluare a competenţelor digitale se echivalează/se recunosc conform metodologiei aprobate prin ordinul nr. 4.438/12.06.2023.

În acest context, calendarul sesiunii iunie-iulie a examenului național de bacalaureat 2023 are următoarea configurație:

Vineri, 16 iunie 2023: termen-limită pentru încheierea mediilor pentru clasele a XII-a/a XIII-a și înscrierea candidaților

26 iunie 2023: Limba și literatura română - proba E.a) - probă scrisă

27 iunie 2023: Proba obligatorie a profilului - proba E.c) - probă scrisă

28 iunie 2023: Proba la alegere a profilului și specializării - proba E.d) - probă scrisă

29 iunie 2023: Limba și literatura maternă - proba E.b) - proba scrisă

3 iulie 2023: Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12:00) și depunerea contestațiilor (12:00 - 18:00)

4 - 6 iulie 2023: Soluționarea contestațiilor

7 iulie 2023: Afișarea rezultatelor finale.

Sursa www.edu.ro

Primăria Călărași | Anunț privind depunerea solicitărilor pentru licitarea/atribuirea unui loc de parcare de domiciliu

Primăria Călărași | Anunț privind depunerea solicitărilor pentru licitarea/atribuirea unui loc de parcare de domiciliu

În perioada 13.06.2023-12.07.2023 persoanele fizice sau juridice, ce dețin în proprietate/utilizare/folosință un autovehicul, pot depune la sediul Primăriei municipiului Călăraşi solicitările pentru licitarea/atribuirea unui loc de parcare de domiciliu, în următoarele parcări:

- Parcarea cu 98 de locuri situată pe Aleea Bisericii, arondată blocurilor G4, G5, G6, G7, G9 - sc. 1A

- Parcarea cu 17 locuri situată pe Aleea Bisericii, arondată blocurilor G2, G6, G7

Documente necesare pentru persoane fizice (copie şi original pentru conformitate):

  • Documente privind domiciliul/reşedinţa/proprietatea: actul de identitate al solicitantului, actul de proprietate al imobilului (dacă solicitantul nu are domiciliul sau reședința în imobilul arondat parcării, dar il deține în proprietate);
  • Certificatul de înmatriculare si cartea de identitate a autovehiculului deţinut în proprietate/utilizare/folosinţă - dovada că are Inspecţia Tehnică Periodică valabilă;
  • Documente privind dreptul de folosinţă/utilizare al autovehiculului: contract de comodat, adeverinţa din care sa rezulte ca persoana juridică ce are calitatea de proprietar al autovehiculului este de acord ca persoana fizică angajată a societații, unul din asociați sau administratorul acesteia, să utilizeze vehiculul, inclusiv să parcheze la domiciliu (după caz).
  • Certificat de încadrare într-o grupa de handicap, dovada că este veteran de război sau beneficiar al Decretului-Lege nr.118/1990 (dacă este cazul);
  • Certificat de căsătorie pentru cazurile în care într-un apartament locuiesc mai multe familii si se solicită câte un loc de parcare de familie ;

Documente necesare pentru persoane juridice (copie şi original pentru conformitate):

  • Certificat de înregistrare al societăţii, actul de proprietate al imobilului (dacă solicitantul nu are sediul social în imobilul arondat parcării, dar il deține în proprietate) ;
  • Certificatul de înmatriculare si cartea de identitate a autovehiculului deţinut în proprietate/utilizare/folosinţă - dovada că are Inspecţia Tehnică Periodică valabilă;
  • Contract de comodat privind dreptul de utilizare al autovehiculului (după caz);
  • Împuternicirea, insoțită de actul de identiatate al persoanei desemnate sa depună documentele in numele societății.

Persoanele fizice sau juridice care participă la procedura de licitare/atribuire a locurilor de parcare de domiciliu nu trebuie să figureze cu datorii la bugetul local.

Cu prioritate, în parcările de domiciliu se va atribui gratuit, la alegere, câte un loc de parcare pentru persoanele beneficiare ale Legii 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, Decretului-Lege 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri și veteranilor de război.

După persoanele menționate anterior, au prioritate solicitanții ale căror autovehicule sunt declarate în evidențele fiscale ale Primăriei municipiului Călărași.

În conformitate cu prevederile regulamentului, în prima faza de licitatie/atribuire se licitează/atribuie un singur loc de parcare pentru un apartament, indiferent de numărul de persoane care locuiesc în acesta sau de numărul de autovehicule pe care le deţin persoanele respective, cu excepţia cazului în care într-un apartament au domiciliul două sau mai multe familii.

Compartiment Transport Public Local

Curcani | Anunț public privind Decizia Etapei de Încadrare

Curcani | Anunț public privind Decizia Etapei de Încadrare

Comuna Curcani, titular al proiectului “Lucrări de modernizare infrastructură de transport în Comuna Curcani, Județul Călărași”, anunță publicul interesat asupra luării Deciziei Etapei de Încadrare de către Agenția pentru Protecția Mediului Călărași (în cadrul procedurii de evaluare a impactului asupra mediului) pentru proiectul “Lucrări de modernizare infrastructură de transport în Comuna Curcani, Județul Călărași”, propus a fi amplasat în județul Călărași, comuna Curcani, sat Sălcioara, str. Griviței, str. Morii, str. Plevnei, str. Speranței și sat Curcani, str. Gării, str. G-ral Gheorghe Popa, tr. 2, drum vicinal stație de epurare, drum vicinal gospodărie de apă.

1. Proiectul Deciziei de încadrare și motivele care o fundamentează pot fi consultate la sediul autorității competente pentru protecția mediului Călărași, din șoseaua Chiciului, nr. 2, județul Călărași, 910005, în zilele de luni – vineri, între orele 10.00 – 14.00, precum și la următoarea adresă de internet http://www.anpm.ro/web/apm-calarasi/acordul-de-mediu/.

Publicul interesat poate înainte comentarii / observații la proiectul deciziei de încadrare în termen de 10 zile de la data publicării anunțului pe pagina de internet a autorității competente pentru protecția mediului Călărași.

ME | Modificările aduse Bacalaureatului, Titularizării și Evaluării Naționale la cls. a VI-a au fost publicate în Monitorul Oficial

ME | Modificările aduse Bacalaureatului, Titularizării și Evaluării Naționale la cls. a VI-a au fost publicate în Monitorul Oficial

A fost publicată în Monitorul Oficial Ordonanța de urgență nr. 56/2023 pentru instituirea unor măsuri privind buna funcționare a sistemului de învățământ în anul școlar 2022 - 2023, în ceea ce privește organizarea examenului național de bacalaureat, a evaluării elevilor prin două probe transdisciplinare: limbă și comunicare, matematică și științe, la finalul clasei a VI-a și a concursului național de ocupare a posturilor didactice de predare din învățământul preuniversitar.

Actul normativ prevede următoarele:

În anul școlar 2022 - 2023, evaluarea elevilor prin două probe transdisciplinare: limbă și comunicare, matematică și științe, la finalul clasei a VI-a, nu se organizează.

La examenul național de bacalaureat, pentru anul şcolar 2022 - 2023, probele de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, probele de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă pentru elevii care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităţilor naţionale, probele de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională studiată pe parcursul învăţământului liceal şi probele de evaluare a competenţelor digitale se echivalează/se recunosc conform metodologiei aprobate prin ordin al ministrului educaţiei, în termen de 7 zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.

Concursul pentru angajarea personalului didactic de predare (titularizare) în învățământul preuniversitar, în sesiunea 2023, constă într-o probă scrisă pe baza programelor specifice aprobate de Ministerul Educaţiei, fără inspecție la clasă.

În ceea ce privește schimbarea structurii probei în cadrul concursului de titularizare, respectiv renunțarea la inspecția la clasă/la probele practice, precizăm că măsura este justificată de faptul că, în acest moment, mai mult de 60% dintre inspecțiile sau probele practice la clasă sunt neefectuate. Dacă cei peste 60% dintre candidații care nu au reușit să desfășoare inspecțiile/probele practice la clasă nu s-ar fi putut prezenta la concurs, ar fi existat consecințe la nivel de sistem, la începutul anului școlar viitor, în ceea ce privește resursa umană din unitățile de învățământ.

 

Free Joomla templates by Ltheme