Consilierii locali vor dezbate joi în cadrul unei şedinţe ordinare de plen, printre altele, şi Proiectul de Hotărâre pentru aprobarea Regulamentului privind criteriile de acordare a burselor şcolare precum şi acordarea burselor de ajutor social, burselor de merit si burselor de studiu pentru elevii din învățământul preuniversitar de la cursurile cu frecventa din municipiul Călărași în perioada februarie-decembrie 2017.
În municipiul Calarasi sunt școlarizați 9834 elevi in invatamantul preuniversitar, cursuri cu frecventa, astfel:
- 2939 elevi, nivel primar;
- 2571 elevi, nivel gimnazial;
- 4324 elevi, nivel liceal
Cuantumul burselor scolare este de 2 %, ceea ce reprezinta 196 de burse. Valoarea unei burse de ajutor social, burse de merit si burse de studiu este de 100 lei lunar.
Din bugetul local va trebui alocata suma de 176.400 lei pentru perioada februarie-iunie 2017 si septembrie-decembrie 2017, reprezentand 98.000 lei primul semestru (februarie-iunie 2017) si 78.400 lei al doilea semestru( septembrie-decembrie 2017).
Fondurile necesare pentru acoperirea cheltuielilor vor fi suportate din bugetul de venituri si cheltuieli al municipiului Calarasi, aferent anului 2017, din fondurile prevăzute la capitolul –BURSE.
Hotărârea va intra in vigoare dupa adoptarea bugetului de venituri si cheltuieli al municipiului Calarasi, aferent anului 2017.
Iniţiatorii proiectului sunt consilierii locali Camelia Croitoru, Gheorghe Stoian, Denisa Ciulinaru şi Ionel Oprea.
Repartizarea burselor pe şcolile din municipiul Călăraşi
- Gimnaziul Carol – 14 (total elevi 580)
- Liceul Economic şi Şcoala 2 – 18 (1126 elevi)
- Şcoala Nicolae Titulescu – 22 (1333 elevi)
- Şcoala Mircea Vodă – 14 (573 elevi)
- Şcoala Constantin Brâncoveanu – 8 (371 elevi)
- Şcoala Mihai Viteazu – 19 (934 elevi)
- Şcoala Tudor Vladimirescu – 16 (858 elevi)
- Liceul Teoretic Mihai Eminescu – 19 (925 elevi)
- Colegiul Agricol Sandu Aldea – 11 (563 elevi)
- Colegiul Naţional Barbu Ştirbei – 19 (835 elevi)
- Colegiul Tehnic Ştefan Bănulescu – 8 (380 elevi)
- Liceul Danubius – 12 (631 elevi)
- Liceul Tehnologic de Transporturi Auto – 7 (281 elevi)
- Liceul Tehnologic Dan Mateescu – 9 (444 elevi)
ECOAQUA SA Sucursala Călăraşi anunţă locatarii din apartamentele la care se emite factura cu coeficient de repartiţie a consumului de apă înregistrat de apometrul de branşament că planificarea citirilor în aceeasi zi pentru apometrul de branşament şi apometrele din apartamente aferente perioadei 20 – 28 FEBRUARIE 2017 este următoarea:
Managerul interimar al Spitalului Judeţean de Urgenţă Călăraşi, Silviu Didilescu a declarat joi în cadrul unei conferinţe de presă că punerea în funcţiune a RMN-ului este o chestiune de zile. Imediat după obţinerea autorizaţiei de la Direcţia de Sănătate Publică Călăraşi, aparatul va deveni funcţional. „S-au terminat săptămâna trecută calibrarea şi ultimele reparaţii. Am depus actele la DSP pentru autorizare. După ce obţinem această autorizaţie, putem să-i dăm drumul. Spaţiul este finalizat. Chiar azi am vorbit despre introdicerea unui sistem de supraveghere. Cred că într-o săptămână – două, am putea să punem aparatul în funcţiune” a spus Didilescu care a continuat. „Avem medic care să deservească RMN-ul. E vorba de doamna doctor Vintilă care va fi nevoită din păcate să renunţe la ecografii şi să treacă doar la RMN şi sperăm să facă o jumătate de normă la CT (computerul tomograf). Cu CT-ul e o problemă în sensul în care s-a ajuns la ultima bucată de funcţionare. Tubul respectiv poate să cedeze în orice clipă. Am luat legătura cu Siemens şi în funcţie de domnul preşedinte Iliuţă dacă ne aprobă bugetul, o să cumpăram tubul. Cred că-i mai ieftin să cumpărăm tubul decât CT-ul”